Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Cinematograf la parohie
▲ Parohia „Sfântul Ambrozie” din Capitală îşi sărbătoreşte astăzi hramul ▲ Aseară, la biserică s-a oficiat slujba Privegherii, iar astăzi, ziua va începe cu Acatistul Sfântului Ambrozie, după care un sobor de preoţi va oficia slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie ▲ La sfârşit, parohia va împărţi 300 de pachete, cu ocazia hramului ▲ La parohia Apărătorii Patriei II din Bucureşti se desfăşoară multiple activităţi cultural-educative ▲ În cadrul şcolii de duminică funcţionează o sală de film, dotată cu toată aparatura necesară, unde credincioşii urmăresc documentare pe teme religioase ▲
Pornind de la îndemnul scripturistic de a-l ajuta pe cel aflat în nevoie, mai mulţi membri ai parohiei „Sfântul Ierarh Ambrozie” şi „Adormirea Maicii Domnului” din Capitală, cărora le place să ajute voluntar şi necondiţionat aproapele, au desfăşurat şi desfăşoară programe care se adresează, în principal, membrilor comunităţii parohiale. Activităţile acoperă o gamă variată de domenii, prin acestea încercându-se rezolvarea cât mai multor probleme ale omului actual. Ne vom referi la doar câteva dintre aceste activităţi, respectiv la cele care vizează rezolvarea problemelor medicale, sociale şi culturale. De asemenea, vom aminti de diversele activităţi cu adolescenţii şi copiii.
Rezolvarea problemelor, la biserică
În anul 2005, la parohie s-a deschis un cabinet medical comunitar. Acesta s-a înfiinţat cu sprijinul Asociaţiei Samusocial din România, a Asociaţiei „Medecin Sans Frontieres” şi Asociaţia Medicilor de Familie din Bucureşti. Grupul ţintă al acestuia îl constituie membrii comunităţii parohiale şi, în aceeaşi măsură, persoanele fără adăpost şi cele defavorizate de pe raza Sectorului 4. Cabinetul, aşezat în curtea parohială, dispune de elementele necesare acordării unei consultaţii primare, iar cel care se ocupă voluntar de pacienţi în fiecare zi de luni şi joi este dr. Cătălin Chiurciu, medic medicină de familie.
În ceea ce priveşte programul de consiliere socială, acesta are în vedere identificarea credincioşilor din cadrul parohiei care au nevoie de asistenţă socială, iar apoi îndrumarea acestora către autorităţile competente. De asemenea, atunci când apare ocazia, persoanele aflate în atenţia parohiei beneficiază şi de ajutoare materiale, cum ar fi haine, alimente şi bani. Consultaţiile au loc în fiecare zi de joi, în biserica parohiei. Persoana responsabilă de acest program este asistentul social Adrian Durlea, absolvent al Facultăţii de Teologie, specializarea Asistenţă Socială, care în prezent îndeplineşte diferite responsabilităţi în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Sectorului 4, Bucureşti.
De asemenea, parohia „Sf. Ambrozie” vine în întâmpinarea celor care solicită consultanţă juridică, prin munca voluntară depusă, pe rând, de juriştii Ionuţ Blejuşcă, Andrei Sfabu şi Gabriel Maradin. În fiecare sâmbătă, începând cu ora 10.00, mai mulţi credincioşi află răspunsuri şi primesc îndrumările necesare în legătură cu ceea ce trebuie să facă pentru a-şi soluţiona problemele juridice.
Meditaţii, pelerinaje, teatru
Din 11 aprilie 2003, în cadrul parohiei funcţionează Organizaţia de tineret „Sfântul Ambrozie”. Din Comitetul de conducere al parohiei fac parte membri aleşi dintre tinerii - băieţi şi fete - care au depăşit vârsta de 12 ani şi care frecventează în mod regulat biserica, contribuind la buna desfăşurare a activităţilor parohiale. Comitetul de conducere este structurat pe patru comisii, respectiv: Comisia culturală şi socială; Comisia liturgică, de spiritualitate şi ecumenism; Comisia pentru comunicaţii şi relaţii externe; Comisia organizatoare şi administrativă. Preşedintele Comitetului de conducere este preotul paroh, iar acesta este ajutat de un preşedinte executiv şi de 4 vicepreşedinţi, care conduc fiecare comisie.
Pentru a veni în ajutorul copiilor care se pregătesc pentru primul mare examen din viaţa lor, respectiv cel de capacitate sau testele naţionale, la parohie se organi-zează cursuri pregătitoare la limba şi literatura română, unde se pot înscrie copiii care vor susţine aceste examene, dar şi cei din clase inferioare, dornici de a dobândi mai multe cunoştinţe. Meditaţiile au loc în fiecare sâmbătă, de la 13.00, şi sunt susţinute voluntar de Alina Dumitrescu şi Marielena Gajdău.
Plecând de la adevărul incontestabil al Învierii din morţi a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, tinerii din cadrul parohiei s-au gândit să retrăiască şi să exprime sugestiv clipele pline de frământare, de emoţie şi uimire pe care le-au trăit odinioară femeile mironosiţe şi Sfinţii Apostoli în prima zi a Învierii Domnului. Astfel, la 27 aprilie 2003, Veronica Linguraru, actriţă la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti, enoriaşă a parohiei, a pus în scenă piesa „Ziua Învierii”. Piesa s-a jucat pe o scenă special amenajată în curtea bisericii parohiale.
Pe lângă multe alte activităţi, parohia organizează în fiecare an pelerinaje la mănăstirile României. „În ceea ce priveşte credincioşii parohiei Apărătorii Patriei II, s-a dovedit că pelerinajele nu numai că au umplut de spiritualitate sufletele participanţilor, ci au ajutat şi ajută la îmbunătăţirea relaţiilor interumane, printr-o mai bună cunoaştere a alterităţii, în diferite situaţii, pe parcursul unui drum, cum au fost cele la mănăstirile din nordul Moldovei sau cele din Oltenia sau judeţul Prahova, sau chiar tabăra pentru copii, din anul 2004, de la Mănăstirea Humor”, a declarat pr. Mircea Alexă Uţă, paroh al parohiei „Sf. Ambrozie” şi „Sf. Ioan Botezătorul” - Apărătorii Patriei II.
„Un prieten de nădejde”
Un alt proiect comunitar este „Un prieten de nădejde!”. Acest proiect s-a derulat în urmă cu un an şi jumătate, pe parcursul a trei luni. S-a adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani şi adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani. Proiectul a avut scopul de-a de descoperi modul de a-i asculta pe cei din jur şi cunoaşterea reciprocă, prin discuţii şi diverse activităţi ca: cercuri de religie, desen şi pictură, teatru şi literatură, muzică şi informatică sau vizite la muzee, vizionări la teatru şi operă, pelerinaje şi excursii, precum şi alte activităţi recreative, ca plimbări în parc sau jocuri.
▲ Cinci ani de înfrăţire cu parohia catolică „S. Angela Merici”, din Milano
Anul acesta, la 20 ianuarie, s-au împlinit 5 ani de înfrăţire ecumenică între parohia ortodoxă Apărătorii Patriei II din Capitală şi parohia catolică „S. Angela Merici” din Milano. Legăturile dintre cele două parohii au debutat cu vizita efectuată în România, în perioada 17-24 iunie 2001, a unei delegaţii diocezane a Arhiepiscopiei de Milano, condusă de Em. Sa card. Francesco Coccopalmerio, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Texte Legislative, pe atunci episcop auxiliar de Milano. Din delegaţie a făcut parte şi pr. Giuseppe Bettoni, paroh al parohiei „S. Angela Merici”, din Milano. Ca urmare acestei vizite, Consiliul parohial al parohiei Apărătorii Patriei II şi Consiliul pastoral al parohiei „S. Angela Merici”, din Milano au hotărât înfrăţirea dintre cele două parohii, având, bineînţeles, aprobarea conducerii Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii Catolice. La 20 ianuarie 2002, la Milano s-au întărit aceste legături printr-un act de înfrăţire. „Prin actul de înfrăţire se arată că în acest fel se favorizează legături de cunoaştere, de rugăciune şi de colaborare reciprocă, fără nici o formă de prozelitism, în deplin respect al tradiţiilor fiecăruia; se dezvoltă continuu căi frăţeşti, cu scopul educării spre dialog; se promovează întâlniri între credincioşii parohiilor noastre, în special între tineri, în vederea cunoaşterii culturii şi spiritualităţii celuilalt şi pentru susţinerea reciprocă în dezvoltarea proiectelor pastorale; se valorifică moştenirea spirituală a creştinismului, pentru a redescoperi împreună rădăcinile creştine ale Europei”, ne-a explicat pr. paroh Mircea Uţă.
În perioada 15-18 septembrie 2003, în România, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire patriarhul Teoctist, reprezentanţii celor două Biserici au semnat documentul prin care Sf. Ier. Ambrozie a devenit ocrotitorul parohiei din Bucureşti. „Parohia noastră este cea dintâi parohie ortodoxă din lume care a luat ca patron şi ocrotitor pe acest mare sfânt ce a trăit în secolele IV-V, în perioada Bisericii nedespărţite”, a adăugat pr. Uţă.
Bunele relaţii dintre cele două comunităţi au condus la aduceream la parohia bucureşteană, a unui fragment din moaştele Sf. Ambrozie. Acest dar a fost făcut de Abatele Bazilicii „SantâAmbrogio” din Milano, la data de 7 decembrie 2004. Anul acesta, cu prilejul împlinirii a 5 ani de înfrăţire ecumenică, parohia Apărătorii Patriei II din Capitală, în cadrul vizitei delegaţiei conduse de pr. Mircea Uţă la Milano, a oferit bisericii ambroziene „Imnul Acatist al Sf. Ambrozie”, realizat prin concursul comunităţii parohiale.
În cei 5 ani de colaborare, anual s-au organizat vizite reciproce în Italia şi România. De exemplu, în săptămâna de dinaintea Floriilor, în 2002, părintele Giuseppe Bettoni, împreună cu 50 de enoriaşi, a vizitat mănăstirile din nordul Moldovei, iar în septembrie 2002, un grup de 12 tineri români a vizitat parohia „S. Angela Merici”, din Milano. De asemenea, în octombrie 2002, cu ocazia vizitei sale la Vatican, vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist s-a întâlnit şi cu membri ai parohiei „S. Angela Merici”, din Milano.
Legătura dintre cele două parohii presupune şi alte acţiuni, asupra cărora vom reveni într-un alt număr al publicaţiei noastre.
▲ În dialog cu Dumnezeu, la şcoala de duminică
În cadrul Şcolii de duminică, a cărei primă lecţie a avut loc la 14 octombrie 2001, copiii şi tinerii, îndrumaţi de câte un animator, se întâlnesc la biserică, în fiecare duminică, de la ora 17.30, pentru a discuta pe diverse teme prestabilite. Lecţiile şcolii de duminică, de care se ocupă profesorul de religie Marius Ene, încep cu o rugăciune, apoi urmează o prelegere susţinută de un student la teologie. Acestea sunt interactive, atât studenţii, cât şi ceilalţi tineri având posibilitatea de a pune întrebări şi de a-şi exprima punctul de vedere. La şcoala de duminică vin începând cu micuţi de la 5 ani până la oameni trecuţi de 75 de ani. Însă cea mai mare parte a „cursanţilor” au vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani, iar numărul maxim de participanţi este de 150 de persoane.
Mai nou, în cadrul şcolii de duminică funcţionează o sală de film, dotată cu toată aparatura necesară, un cinematograf al parohiei, unde credincioşii urmăresc documentare pe teme religioase. Următorul film pe care îl vor urmări este „Aducerea moaştelor Sf. Ambrozie la parohie, în anul 2004”.