Grădina Ghetsimani, al cărei mesaj biblic ne impresionează şi ne îndeamnă la rugăciune în locul în care Însuşi Mântuitorul S-a rugat, este înconjurată de biserici care aparţin creştinilor de pretutindeni. Turlele aurite ale bisericii ruse îşi coboară lumina precum o mângâiere peste Grota şi Mormântul Maicii Domnului, pentru ca pe culmea Eleonului să strălucească cele două lăcaşuri de închinare în chiar locul Înălţării la Cer a Domnului.
Dincolo de fascinaţia cu care ne întâmpină zidurile unice ale Ierusalimului, toţi creştinii pe care Dumnezeu i-a învrednicit să ajungă acolo rămân cu privirile pierdute spre înălţimile Eleonului sau, altfel spus, se lasă impresionaţi de splendoarea cu totul aparte cu care te întâmpină Muntele Măslinilor. Acesta este de fapt un lanţ muntos situat în partea de est a vechiului oraş, de care este despărţit prin Valea lui Iosafat. Noi am urcat pe Muntele Scopus, unde astăzi se înalţă Noul Ierusalim, trecând apoi pe lângă Universitatea Evreiască, pentru ca în final să coborâm până în Valea Gheenei. Încărcătura emoţională a locului este dată însă de lăcaşurile de închinare care împânzesc acele locuri biblice unde Iisus Hristos a petrecut cea mai îndelungată perioadă de timp, de-a lungul misiunii sale în Ierusalim. Pe când se afla pe aceste meleaguri, Mântuitorul era însoţit de ucenicii Săi, cu care a stat o vreme în Betania, iar în drumul Său înspre şi dinspre vechea cetate traversa Muntele Măslinilor. Pe povârnişul dealului, în Grădina Ghetsimani, a fost luat prizonier, iar din vârful Muntelui Măslinilor S-a ridicat la cer. Dând ultimele sfaturi Apostolilor, El le-a poruncit să rămână în Ierusalim până când vor primi o nouă putere din ceruri. În timp ce le vorbea, a fost învăluit într-un nor luminos şi S-a Înălţat la cer în slava cetelor îngereşti. În timp ce Apostolii priveau spre cer, doi îngeri în haine strălucitoare au apărut înaintea lor spunând: „Bărbaţi galileeni, ce staţi căutând spre cer? Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi spre cer, va veni aşa precum L-aţi văzut pe El mergând la cer“. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă“ (Faptele Apostolilor 1, 9-12).
În capelă se află urma tălpii Mântuitorului Hristos
Fiecare pas făcut pe aleile care străbat Muntele Măslinilor înseamnă o clipă de meditaţie în faţa imensităţii Harului Divin. Când am ajuns în curtea pavată cu lespezi de piatră a Capelei Înălţării Domnului nu ştiam dacă mai întâi trebuie să mă închin în semn de cinstire a acelui loc sacru sau să mă minunez de simplitatea unui loc atât de venerat de creştini. Mi-a atras atenţia mulţimea de cârlige înfipte în pereţii curţii capelei, cârlige care sunt folosite în fiecare an la praznicul Înălţării Domnului, atunci fiind folosite pentru întinderea corturilor în care sunt adăpostiţi pelerinii veniţi din întreaga lume. În momentul în care am ajuns la uşa de la intrarea în capelă, aceasta era închisă, dar, după ce am tras clopotul, uşa ni s-a deschis şi astfel am reuşit să intrăm şi să ne rugăm în sfântul lăcaş.
Impresionant este modul în care pereţii octogonali exteriori sunt decoraţi cu arce şi coloane subţiri de marmură de Carara, de inspiraţie musulmană, coloane care sprijină capiteluri din secolele al XI-lea şi al XII-lea. Acestea sunt bogat împodobite cu ramuri şi flori, împletite în motive dintre cele mai diverse. Înălţarea la Cer este recunoscută şi în islamism, deşi nu este menţionată în Coran. Capela a fost folosită pe post de moschee timp de sute de ani. Musulmanii, devenind posesorii de drept ai lăcaşului de pe Muntele Măslinilor, au ridicat alături de capelă o moschee şi un minaret. În capelă se păstrează şi astăzi o piatră care are imprimată o urmă de picior, despre care Tradiţia spune că aparţine Însuşi Mântuitorului. Până la un moment dat, pelerinilor care se închinau acestui loc cu o încărcătură aparte li se permitea ca la plecare să ia cu ei şi o bucăţică de piatră. Multe au fost relatările legate de acest loc binecuvântat, dar cea mai impresionantă mărturie este cea a unui pelerin care a ajuns pe Muntele Măslinilor în anul 680, pe nume Arculf, care descria capela din acest loc într-un mod pe cât de simplu, pe atât de special: „O clădire rotundă deschisă spre cer, cu trei uşi-portal pe latura sudică a acesteia. Seara se aprindeau cele opt lămpi care se aflau în ferestrele de pe latura dinspre Ierusalim“. Am trăit şi noi sentimentul deschiderii spre cer, pentru ca înserarea să ne găsească în aşteptarea luminilor dinspre cetate.
Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare“
Aşteptarea noastră nu mai avea margini, cu toţii dorindu-ne să îngenunchem în faţa Icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare“, icoană care aduce multă alinare, acolo, în Biserica Înălţarea Domnului. Acest aşezământ aparţine Bisericii Ruse, fiind lăcaşul de slujire al obştii monahale formate acolo. Începând cu anul 1906, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a recunoscut în mod oficial mănăstirea, pentru ca numai după un an de zile obştea să numere în jur de o sută de vieţuitoare. Aşezământul nu mai seamănă întru totul cu vechiul lăcaş de închinare, acesta extinzându-se cu un corp de chilii, un atelier de pictură şi unul de broderie. Mănăstirea rusească a Înălţării Domnului este uşor de identificat de pelerini, datorită unui turn care poate fi zărit de la mari depărtări. Frescele de o frumuseţe aparte de pe pereţii mănăstirii au fost pictate chiar de măicuţele care au vieţuit aici. Mănăstirea păstrează şi astăzi numeroase icoane deosebit de frumoase, precum şi moaşte ale mai multor sfinţi. Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare“, pe care cu toţii ne doream să o atingem, se află chiar lângă Sfântul Altar şi pe care creştinii de pretutindeni o venerează, pentru că multe minuni a săvârşit de-a lungul anilor. Cele 30 de maici care vieţuiesc astăzi acolo au venit în timp din Rusia, Arabia, România, Germania, Estonia şi chiar din Australia.
Pentru toţi creştinii, sărbătoarea Înălţării Domnului păstrează aceeaşi lumină a veşnicei Învieri, lumină care sporeşte semnificaţia spirituală a locurilor, amplificând mesajul biblic. Cele două lăcaşuri de închinare, având hramul acestei sărbători, poartă binecuvântarea Înălţării Mântuitorului din locul peste care se cerne aerul proaspăt printre măslinii de pe Eleon.
