Colindul de ceată bărbătească, în patrimoniul imaterial UNESCO

În fiecare an, în săptămâna premergătoare Crăciunului, orașul Vaslui se transformă într-o caldă cetate a colindelor și datinilor vechi. Aici, un festival de amploare adună alaiuri și cete din tot județul, dar și din Iași, Botoșani sau Bacău. Cunoscută de etnografi ca fiind una dintre zonele cele mai bogate în tradiții vechi, autentice, legate de sărbătorile sfârșitului de an, Vasluiul se remarcă în mod special prin colindul de ceată bărbătească, obicei intrat deja în patrimoniul UNESCO.

Cu o săptămână înainte de Crăciun, mul­țime de cete și alaiuri se adună în orașul Vas­lui, la invitația Centrului Jude­țean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, într-un festival de dimensiuni impresionante. Anul acesta, la cea de-a 35-a ediție, 1.200 de colindători au străbătut întreg orașul, într-o paradă plină de culoare și de bucurie. Grupuri de copii și adulți sosiți cu colinda, mascați, vălărete, celebrele alaiuri de urși din partea submontană a județului Bacău au defilat, sub privirile admirative ale vasluienilor, prezentându-și costumele vechi, unice ca armonie și cromatică, măștile confecționate după meșteșugul din bătrâni, intonând colinde, făcând demon­s­tra­ții ale datinilor din satele din care provin, umplând văzduhul de chiote și de clinchete de clopoței.

Deloc întâmplător, aveam să aflu, acest festival este poate cel mai mare, ca amploare, din Moldova, căci întreaga întindere a Vas­luiului păstrează o zestre arhaică de datini și obiceiuri, cu specific bine definit pentru fiecare sat în parte. „Cred că nota de unicitate a acestui festival constă tocmai în elementul arhaic, care nu mai este întâlnit în altă parte. Acolo unde cetele sunt foarte îngrijite e semn că s-a intervenit, că s-a cosmetizat. Or, cetele din județul Vaslui s-au păstrat, și în privința vestimen­tației, și a repertoriului, aproape nealterate, grație profesorilor și învățătorilor dăruiți, pasionați, care au luptat să mențină aceste obiceiuri așa cum satul le-a moș­tenit”, a explicat Lucian Lefter, cercetător la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui.

Marșul colindătorilor s-a desfă­șurat pe un traseu impresionant, ce leagă Parcul Copou de Centrul Civic, străbătând mare parte din oraș. O bucurie să poți vedea atâția copii și atâția tineri implicați în păstrarea acestor obiceiuri, dar mai ales să poți admira așa o varietate a costumelor naționale. De asemenea, de o extraordinară expresivitatea artistică au fost măștile, confecționate exact ca în vechime, din materiale la îndemână, din gospodărie. „Vasluiul a fost, într-o perioadă, o zonă de colonizare, așa că fiecare costum național are specificul zonei de proveniență, cu influențe din locul din care au venit comunitățile respective. Se depopulau văile marilor râuri, fie din cauză că bărbații erau luați în oștile domniei, fie din cauza marilor epidemii de holeră, așa că a fost adusă populație din Bucovina, din Ardeal (sunt mulți mocani) sau chiar din Muntenia. În zonele răzeșești, costumul este mai simplu, nu este înflorat, predominând culorile roșu și negru, apoi roșu și albastru”, a subliniat Lucian Lefter.

Pe lângă obiceiurile legate de Anul Nou, bine reprezentate prin alaiurile de mascați și renumitele vălărete, Vasluiul este o zonă etno­grafică importantă și pentru modul în care s-a păstrat datina colindatului. Astfel, în Ajunul Crăciunului, în satele vasluiene încă se colindă, iar în primele două dimineți de Crăciun se merge cu steaua.

Dar nota de autenticitate absolută o dau cele trei sate ale ju­dețului în care s-a păstrat un repertoriu străvechi de colinde, nemaiîntâlnite azi nicăieri în țară. Este vorba despre satele Pogo­nești, Ivești și Berezeni, reprezentative la nivel național pentru colindul în ceată bărbătească, obicei intrat, din 2013, în patrimoniul cultural UNESCO. „Aceste colinde au origine veche, bizantină, sau chiar romană, după unii cercetători. Au existat și în alte locuri - la Miclești, Chircești, Dumești, dar s-au pierdut în anii ´50, atunci când colindele au fost interzise”, a subliniat cercetătorul Lucian Lefter.

I-am întâlnit la festival pe colindătorii din aceste trei sate. Cetele lor au adus vasluienilor frumosul lor obicei, glasuri puternice, vorbe cu tâlc și costume de o armonie și o cromatică simplă, elegantă, emanând bun gust și amintind de rânduiala lumii satului de odinioară. Bărbații din Berezeni poartă costum de suman, de influență bulgărească, iar cei din Pogonești și Ivești poartă costume cu influențe din zona Buzăului, de acolo de unde au venit, cândva, strămoșii lor.

Printre cei de la Pogonești - învățătorul Dumitru Andrei (71 de ani), conducătorul Ansamblului folcloric „Răzeșii”, cel care de o viață culege, neobosit, colindele vechi, organizează ceata bărbă­teas­că, îi îndeamnă pe tineri să ducă mai departe repertoriul și vestimentația, așa cum le-au moș­tenit de la străbuni. „Încă de când eram elev de liceu am cântat în ceată, alături de consătenii mei, colindul nostru străvechi «Leroilea», poate unul dintre cele mai vechi din țară, unicat am putea spune, foarte melodios, foarte frumos. Apoi, am mai cules de la bătrâni, de la tatăl meu, de la bunicul meu, de la un moș, Radu Podoleanu, alte două colinde de ceată bărbătească: «Ieșit-am joia la vânat» și «Strânsu-ne-am ceată de voinici», care vorbește chiar despre sărbătorile de iarnă, despre Sfântul Ioan, despre Bobotează, despre Iordan”, a povestit învăță­torul Dumitru Andrei.

La Pogonești, cu două săptămâni înaintea Crăciunului, flăcăii strâng și acum, la fel ca odinioară, un grup (adulți și tineri), condus de un „comoraș”, care face repetiții în mijlocul satului, încât în fiecare seară se aud intonate versurile colindului „Leroilea”. În seara Ajunului, grupul se împarte în două cete: o ceată pleacă dintr-un capăt al satului, cealaltă din celălalt capăt și, la miezul nopții, se întâlnesc în centrul Pogoneștilor și încheie colindatul. „Dacă veniți la noi, în ajunul Crăciunului, o să ne în­tâlniți la principalele case din sat, cântând colindele acestea vechi. Ne ducem la cei care ne așteaptă și cântăm cu mare plăcere. Din păcate, azi, poate și din cauza faptului că nu se mai face muzică în școală, nu prea mai putem găsi copii cu voce. Dar noi luptăm cât putem să menținem tradiția și, din 2000, am organizat Asociația culturală «Tinere vlăstare». Avem un repertoriu original de cântece și de colinde, iar 12 dintre acestea, culese din sat, au fost cuprinse pe o casetă pe care am înregistrat-o la Electrecord în 2002~, povestește învăță­torul Dumitru Andrei.

Am plecat de la Vaslui cu certitudinea că atâta timp cât în satele Moldovei mai există învăț­ă­tori hăruiți, că atâta vreme cât vor fi susținute festivaluri ca cel de aici, organizate fără cusur, obiceiurile străvechi au șansa de a fi știute și de viitorime în forma lor curată, neatinsă. Și că vom avea bucuria de a auzi încă multă vreme colinde și clinchet de zurgălăi, oricâte valuri de modernism vor trece peste noi.