Colţul de Rai de la Schitul Găneasa

Când vii spre Mănăstirea Pasărea dinspre Afumaţi, la ieşirea din comuna Găneasa, privirea îţi este atrasă în dreapta de silueta zveltă şi elegantă a unei biserici. Desenată perfect pe verdele întunecat al pădurii din fundal, construcţia albă a sfântului lăcaş străluceşte în lumina fierbinte a amiezii. De 11 ani, aici, pe malul lacului Găneasa, câteva călugăriţe îşi înalţă necontenit ochii şi rugile către Dumnezeu.

Schitul Găneasa a apărut datorită râvnei şi credinţei de care au dat dovadă soţii Mihaela şi Sorin Marin. Aceştia au donat terenul şi au suportat toate cheltuielile pe care le presupune ridicarea unei mănăstiri. Proiectul sfântului lăcaş a fost conceput de arhitectul Vladimir Popov, care a reuşit să realizeze o construcţie în stil brâncovenesc, minunat proporţionată. Tot arhitectului trebuie să-i mulţumim şi pentru liniile perfect desenate ale arcadelor, dar şi pentru acustica surprinzătoare din biserică. Lucrările de construcţie au început în anul 1995 şi au fost finalizate în 1999. Exteriorul este decorat cu 23 de medalioane în mozaic, create de artistul plastic Ion Achiţenie. Acesta a realizat (în anul 2000) şi catapeteasma, de o mare frumuseţe.

Biserica a fost pictată între anii 2006 şi 2008 de către Alexandru Nicolau. Chipurile sfinţilor zugrăviţi cu talent de mâna maestrului te privesc cu blândeţe, iar când se aprinde policandrul, frescele par a prinde viaţă.

În timpul zilei, interiorul bisericii este scăldat într-o lumină dulce: razele soarelui pătrund prin nişte vitralii absolut remarcabile. În pronaos, ele îi înfăţişează pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, patronii acestui sfânt lăcaş; cele din naos îi reprezintă pe Sfânta Filofteia, pe Sfânta Teodora de la Sihla, pe Sfântul Andrei şi pe Sfântul Dimitrie Basarabov; în sfârşit, cele din Sfântul Altar ni-i arată pe Mântuitorul şi pe Preasfânta Sa Mamă. Veritabile opere de artă, vitraliile au fost realizate de Iosif Cadar.

Ambianţa din biserica Schitului Găneasa este caldă, plăcută, odihnitoare. Totul te îndeamnă la reculegere, la rugăciune. Este o linişte profundă, tulburată doar de zarva vrăbiilor care şi-au făcut cuiburile în pridvor.

Obştea cu trei vieţuitoare

Schitul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din Găneasa funcţionează din anul 2000. Acum, aici se nevoiesc trei vieţuitoare.

Cea mai tânără din obşte este sora Florina. Are 31 de ani şi de fel este din Medgidia. Sora Florina este cea mai mică dintre cei cinci copii (un băiat şi patru fete) ai familiei. A intrat în mănăstire în urmă cu opt ani.

Sora Florina are mâini de aur. Ea confecţionează brăţări şi cruci (simple sau cu "postament") şi le lucrează atât de bine, încât cine le vede crede că sunt "de fabrică". Obiectele pe care le face sunt pretenţioase şi necesită multă răbdare. E drept, sora Florina isprăveşte o brăţară într-un sfert de oră, dar o cruce simplă îi ia "un ceas şi jumate", iar la una cu postament munceşte patru ore.

Maica Nectaria are 37 de ani. Şi-a început viaţa monahală în Schitul Icoanei din judeţul Gorj. "Acolo, în prima mea mănăstire, m-am format. În strana de acolo am învăţat tipicul bisericesc. Am trecut prin toate ascultările: la grajd, la atelierul de croitorie, la câmp, la bucătărie..."

Maica Nectaria este fericită. "Da, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a călăuzit paşii spre mănăstire şi nu m-a lăsat să mă pierd "în lume"! Ştiţi de ce vă spun asta? Fiindcă eu am fost atee. Părinţii mei, de asemenea, au fost atei. Nici eu, nici soră-mea n-am avut o educaţie religioasă." Maica Nectaria iubeşte Schitul Găneasa. "Sunt aici de zece ani. Schitul ăsta e totul pentru mine. Aici am fost călugărită. E casa mea. Sunt vremuri grele şi dacă nu prinzi rădăcini undeva, devii vulnerabil. Eu am prins rădăcini aici!" Asta nu înseamnă că maica Nectaria nu s-a lovit şi de probleme. "Am avut şi eu (chiar aici) moment de deznădejde, de îndoială. Mă gândeam că nu sunt făcută pentru mănăstire. Dar, cu rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu, gândurile astea dispar."

Maica Iustina este stareţa schitului. A intrat în viaţa monahală în 1988. Primii ani de călugărie i-a trăit la doi paşi de aici, la Mănăstirea Pasărea. Apoi a încercat să se tragă mai aproape de meleagurile natale şi câţiva ani a vieţuit prin Vrancea. În 2006 s-a reîntors la Pasărea, iar de vreun an şi ceva este stareţa Schitului Găneasa.

Maica Iustina este mărunţică, aproape firavă. Deşi nu pare să fi împlinit încă 50 de ani, se mişcă destul de greu. Cu ani în urmă a avut o gleznă fracturată. Oasele n-au fost aşezate cum trebuie şi s-au sudat prost. De atunci se chinuie.

Ca stareţă, are toate problemele specifice acestei ascultări. Averea schitului este el însuşi. Curtea splendidă, cu gazonul tuns perfect, "dă" în balta Găneasa. Peisajul este încântător, dar asta nu aduce venituri. Într-o latură a incintei, ascunsă în spatele unui gard viu înalt de un stat de om, este o grădină de zarzavat de vreo 100 m². Sus, în dosul corpului de chilii este amenajată o curticică în care cotcodăcesc 10-15 găini. În mănăstire nu se mănâncă niciodată carne, aşa că orătăniile mor de bătrâneţe.

Din păcate, nu am putut sta de vorbă şi cu părintele Ioachim, preotul slujitor al acestui sfânt lăcaş, deoarece era plecat la nişte examene.

"Pustia" dintre vile

Deocamdată, Schitul Găneasa se ridică solitar în vârful tăpşanului ce coboară spre lac. La vreo două sute de metri în dreapta lui se ridică trufaşă o vilă, cu un gard pe măsură, care "merge" până în apă. În stânga schitului se înalţă, ceva mai modestă, o casă ai cărei stăpâni n-au mai reuşit să o finiseze. De altminteri, atât pe malul lacului Găneasa, cât şi pe cel al lacului Cozieni din vecinătate se află numeroase proprietăţi dotate cu debarcadere, bărci cu motor, pitici şi amoraşi de ghips. Va veni, probabil, şi momentul când posesorii lor îşi vor da seama că toate astea n-au nici o valoare şi că mult mai de preţ este credinţa în Iisus Hristos. Iar Casa lui Dumnezeu este la doi paşi de ei, în bisericuţa primitoare a Schitului Găneasa, într-un adevărat colţ de Rai.