Comuna Corbi, un loc al nădejdii românești

Toamna se așterne agale pe plaiurile argeșene, picurând culoare peste pădurile bătrâne și înmiresmând grădinile de parfumul fructelor coapte. Acum e vremea poveștilor, căci minunatul anotimp ne cheamă la o regăsire, dar este și prilej de însumare a realizărilor. Astfel, o legendă locală mi-a purtat pașii spre un loc de basm, situat în nordul județului Argeș, de-o parte și de alta a râului Doamnei, fiind străjuit de crestele falnice ale Munților Iezer-Păpușa. Comuna Corbi este vestită pentru mănăstirea rupestră al cărei mister încă se încearcă a fi dezlegat.

Mai mult, comuna este un exemplu de „așa da”, deoarece aici se fac constant investiții și se desfă­șoară proiecte menite să păstreze comunitatea locală unită, să-i aducă pe tineri acasă și să alinieze acest loc în rândul satelor dezvoltate după normele moderne. În încercarea de a descoperi tainele acestui loc, de a-l vedea așa cum este, fără vreo cosmetizare, am discutat rând pe rând cu săteni de toate vârstele, fapt ce mi-a permis să aflu lucruri fascinante despre istoria locului. 

Un pământ cu istorie bogată

Această localitate este atestată ca fiind locul de baștină al Corvineștilor, astăzi în zonă mai putându-se încă vedea ruinele castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan Corvin.

Un element care atrage atenția încă de la început este sobrietatea portului popular, care se dife­rențiază în totalitate de cel specific argeșean, costumul popular de la Corbi fiind identic cu cel ardelean: „Pentru a înțe­lege obiceiurile locului, trebuie mai întâi să-i cunoaștem istoria”, ne îndeamnă ghidul local de la mănăstire. „Prezența unui port tradițional ardelenesc la Corbi se datorează faptului că în secolul al 18-lea, când Transilvania se afla sub ocupația Imperiului Habsburgic, condus de Maria Tereza, sute de români din Mărginimea Sibiului, mai exact de la Jina, au trecut Carpații la sud căutând libertatea. Localnicii din Corbi i-au numit pe cei veniți ungureni. Aceștia au fugit, trecând munții, pentru a-și salva credința strămoșească, deoarece erau forțați să renunțe la Ortodoxie. Totodată, birurile la care erau supuși de împărăteasă îi constrângeau foarte mult, iar dacă refuzau trecerea la religia unită, riscau chiar pedeapsa cu moartea”, a mai adăugat ghidul. În acest mod au luat naștere mai multe sate de la sud de Carpați, din Argeș și Vâlcea. Comuna Corbi este, mai înainte de toate, dorința materializată de libertate în cuget și manifestare a românilor din Transilvania aflată sub ocupație. Din acest motiv, prosperitatea actuală a ei vine și ca o încununare a eforturilor gene­rațiilor trecute. Pentru a marca continuitatea ce există între cele două comunități, de la Jina și de la Corbi, dar și cu ocazia începerii procesului de transhumanță, în fiecare an are loc festivalul local numit „Rapsodia păstorească”, moment ce aduce localnici și ansambluri populare din Mărginime la Corbi.

Plaiurile unei vechi vetre monahale românești

Farmecul locului este dat și de un monument aparte. Mănăstirea Corbii de Piatră este cea mai veche mănăstire rupestră din țară, fiind situată în satul Jgheaburi. Cu siguranță, pre­zența mănăstirii a făcut numele comunei cunoscut pe cuprinsul întregii țări, deoarece aceasta este săpată direct în stâncă, având cel mai vechi ansamblu de pictură, realizat în secolul al 14-lea, chiar mai vechi decât cel de la Biserica Domnească din Curtea de Argeș. Locașul de cult a fost repus în funcțiune de către domnitorul Neagoe Basarab în secolul al 16-lea. Mănăstirea a fost săpată într-un perete masiv de stâncă (gresie), având o înălțime de aproximativ 30 de metri şi o lungime de 14,5 metri. Biserica mănăstirii este singurul locaș de cult din România care are două altare funcțio­nale pe același naos. Aspectul bizantin al celor două altare aduce mult cu începuturile artei bizantine, iar unii istorici afirmă că, de fapt, mănăstirea există chiar de pe vremea persecuțiilor împotriva creștinilor, unul dintre argumentele lor fiind dat de intrarea foarte îngustă, care i-ar fi putut ajuta să se ascundă. Lângă biserică, săpată tot în stâncă, se află trapeza mănăstirii, precum și un spațiu, dăltuit la rându-i în stâncă, despre care tradiția afirmă că a fost folosit de Neagoe Basarab ca tribunal în aer liber, pentru a face judecăți publice. Alături de dealurile milenare, străbătute de turme și cu pajiști presărate de copaci, mănăstirea din piatră completează un peisaj mirific. Pe lângă frumusețea și unicitatea sa, mănăstirea alină și setea după Dumnezeu a oricărui suflet care ajunge aici, starețul ei având grijă să-i apropie pe copii de Biserică, prin cateheze, slujbe, drumeții și alte diferite activități.

Hărnicia gospodarilor și a autorităților lor 

Dacă mergi pe ulițele satului, curând vei întâlni oameni gospodari, harnici, care au grijă de grădinile lor, ducând mai departe tradiția oieritului. Comuna în sine are un iz de prosperitate. Autoritățile comunității se implică activ în viața ei, asigurând o dezvoltare culturală, dar și a condițiilor de trai. Spre exemplu, la începutul acestui an, primarul comunei, Vasile Baciu, a decis împreună cu consilierii săi să nu majoreze salariile funcționarilor de la Primărie, banii rămași putând fi astfel folosiți pentru alte proiecte și investiții. 

Mai mult, pentru stoparea abandonului școlar și pentru a-i păstra apoi pe tineri în sat, tot la inițiativa primarului, s-a stabilit ca elevii claselor primare să primească lunar suma de 100 de lei, dacă nu au nici o absență nemotivată: „Degeaba ai investiții europene, dacă se depopulează comuna. Acesta este un stimulent financiar, un pachet, pentru creşterea natalităţii, pentru creşterea copilului, pentru prevenirea abandonului şcolar şi pentru creşterea performanţelor şcolare”, a precizat Vasile Baciu legat de proiectul său. 

Și localnicii au o părere bună despre acțiunile autorităților locale: „«Omul sfințește locul» este o vorbă din popor care se încadrează perfect în ceea ce privește bucățica aceasta de rai! Un om care a adus locul natal la un nivel european! Jos pălăria!”, spune Sorina, localnică. Și tinerii vor să se întoarcă aici după terminarea studiilor, Răzvan, unul dintre elevii emeriți ai comunei, în prezent student, considerând revenirea aici ca pe ceva normal, mai ales datorită multelor beneficii și opor­tunități care se conturează: „M-aș întoarce oricând, deoarece este un sat care se dezvoltă din ce în ce mai mult. Satul Corbi a evoluat în bine de-a lungul timpului. Pe plan turistic stă foarte bine, Mănăstirea Corbii de Piatră fiind o atracție turistică vizitată de persoane din toată țara. Nici pe celelalte planuri nu stă rău. Spre exemplu, în ultimii ani au fost asfaltate majoritatea străzilor, pe parcursul anului având loc diferite festivaluri, cum ar fi «Rapsodia păstorească» sau «Stonebird Festival». Eu consider că este un sat care îi încurajează pe tineri să rămână aici și să dezvolte afaceri. Este un sat cu mare potențial”.

Proiecte și realizări din viața satului românesc de astăzi

Pe lângă toate aceste proiecte, primarul împreună cu cetățenii s-au implicat și într-o serie de evenimente inedite, poate cel mai spectaculos de acest fel fiind organizarea unei cununii civile chiar pe Vârful Moldoveanu, la cererea mirilor. Primăria, alături de școală, a susținut proiectul „Let’s do it, Romania”, patriotismul oamenilor locului eviden­țiindu-se și la Centenar, când primarul împreună cu localnici și de elevi de la școala din sat au pornit la 1 decembrie spre Alba Iulia, îmbrăcați tra­dițional, pentru a sărbători acest unic moment.

Există așadar și sate prospere, exemple pozitive în peisajul rural românesc, Corbii de Argeș fiind cu siguranță unul dintre ele. De ce aici se poate? Să fie oare buna colaborare dintre localnici și autorități, să fie istoria care îndeamnă la un prezent pe măsură sau mănăstirea care îi ține pe oameni uniți? Cred că, înainte de toate, este vorba de implicare, de conștientizarea faptului că doar astfel se poate ca un loc să evolueze. Dacă pașii vă poartă vreodată în județul Argeș, atunci comuna Corbi trebuie vizitată neapărat, mai ales acum, toamna, când împletirea culorilor reci și calde creează un spectacol cromatic de neuitat.