Comunitate și comuniune ortodoxă românească în Austria

Preocupările academice m-au dus din nou la mijlocul lunii trecute în Austria. Am profitat de ocazie pentru a mă reîntâlni cu vechi prieteni din Viena, Wiener Neustadt, Sankt Pölten și Graz, de care mă leagă amintiri frumoase și clipe de neuitat. Din anul 2009, când am studiat un semestru la Universitatea „Karl Franzens” din Graz și am petrecut aproape șase luni printre românii din Styria, am revenit cu plă­ce­re în Austria și am se­sizat cum cu fiecare an numărul românilor care s-au stabilit în țara lui Mozart și a Habsburgilor în căutarea unui trai mai bun a crescut. Aceștia nu și-au uitat însă nici limba sau tradițiile, nici credința ortodoxă, pe care unii dintre ei au redescoperit-o într-o lumină și o trăire nouă acolo, între străini.

Pentru românii din diasporă, Biserica întruchipează mult mai multe valențe și dimensiuni decât pentru cei din țară. De aceea dinamica ei este și trebuie să fie mai bogată, mai amplă, mai cuprinzătoare. Ce mă surprinde în mod fericit este că acolo în diasporă parohia și-a redescoperit menirea și ethosul inițial, de a forma comunitatea și a trăi comuniunea creștină în sens plenar. Iar aceasta se petrece în mod firesc. E de înțeles, deoarece contextul cultural, politic și religios respectiv, diferit total față de cel din țară, oferă matca potrivită pentru redescoperirea ethosului ortodox autentic. Acolo unde românii ortodocși, și nu numai ei, trăiesc în risipire, în înstrăinare de țară, de rude, de cultura lor națională și uneori, din nefericire, chiar de propria lor familie, Biserica se formează și se experiază efectiv ca adunare și comunitate în care ucenicii lui Hristos se întâlnesc cu bucurie, se roagă în limba română și în tradiția strămoșească, își reînnoiesc haina botezului, se împărtășesc din ospățul credinței, își botează copiii, se cunună și își pomenesc ador­miții după datina străbună, își găsesc mângâierea și puterea de a merge înainte, se încurajează și se ajută după putință.

Asemenea comunități sunt și cele două parohii mai tinere din orașele Wiener Neustadt și Sankt Pölten, situate la aproximativ 60 de kilometri sud, respectiv vest de capitala Austriei. Pentru prima oară am ajuns în mijlocul acestor comunități în toamna-iarna anului 2012, când cele două erau încă filii ale Parohiei Ortodoxe Române din Viena. Între timp, numărul credincioșilor a crescut, comu­ni­tățile s-au maturizat și au fost transformate în parohii, fiind încredințate spre păstorire ini­moșilor părinți Răzvan-Florin Gâscă, un strălucit iconar, și Cătălin-Florin Soare, un om tare blând și blajin. Ceea ce-i aseamănă pe cei doi este dragostea cu care-și slujesc credincioșii, mărinimia inimii și formarea teologică dobândită în capitala Moldovei, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

Dorința de a ajunge la biserică, mai mare decât osteneala drumului

Parohia Ortodoxă Română „Cuvioasa Parascheva” de la Wiener Neustadt a fost înființată de drept în martie 2014, când Răzvan Gâscă a fost hirotonit preot de Mitropolitul Serafim Joantă pentru a păstori cele aproximativ 150-160 de familii de acolo, precum și cele două filii ale acesteia de la Sankt Pölten și Oberpullendorf. Sesizând repede că o pastorație eficientă nu se poate face cu jumătăți de măsură și realizând că o comunitate se formează în jurul unui Altar la care se slujește duminică de duminică, părintele Răzvan i-a propus, nu după multă vreme, Mitropolitului Serafim înființarea unei parohii distincte și hirotonia pentru aceasta a diaconului Cătălin Soare de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Graz. Astfel, în primăvara anului 2015 s-a înființat Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Martiri Brâncoveni și Sfântul Ipolit Romanul” de la Sankt Pölten. Ambele parohii sunt constituite din câteva sute de credincioși și le sunt alăturate câte o filie la Krems an der Donau și la Oberpullendorf, unde cei doi preoți se străduiesc să ajungă cel puțin o dată pe lună pentru a săvârși Sfânta Liturghie și a-i spovedi și împărtăși pe credincioșii care le solicită prezența și rugăciunile. Spre deosebire de pas­to­rația din țară, pastorația în diasporă ridică o serie de dificultăți și are câteva particularități, pe care și cei doi preoți se străduiesc după putință să le împlinească cu bine. În primul rând, comunicarea dintre oameni se realizează fie la biserică, fie telefonic sau în mediul online, preoții și credincioșii parcurgând distanțe mari, uneori de zeci de kilometri, pentru a ajunge la bisericile în care slujesc sau pe la casele creștinilor ortodocși români, răsfirați pe suprafețe întinse. Dorința lor de a ajunge la biserică și la slujbe, deși drumul nu e deloc scurt, este o particularitate a comunităților din diasporă, pe care noi cei de acasă nu o cu­noaș­tem, dar de la care am avea de învățat.

Parohiile românești, pilde de trăire autentică a spiritualității ortodoxe

Prietenia ce-i leagă îi determină pe cei doi părinți să se ajute în activitatea pastorală și să slujească împreună Taina Sfântului Maslu cel puțin o dată pe lună, atât într-o parohie, cât și în cealaltă. Așa i-am reîntâlnit cu ocazia popasului meu de sărbătoarea sfinților ardeleni la săvârșirea Tainei Sfântului

Maslu în parohia din Wiener

Neustadt, iar apoi la Sfânta Liturghie duminicală la parohia din Sankt Pölten. Fiind înființată puțin mai devreme și având un număr puțin mai mare de credincioși, Parohia „Cuvioasa Parascheva” din Wiener Neustadt a reușit să achiziționeze un fost paraclis de la Biserica Catolică, locașul aflându-se acum în curs de transformare și reamenajare în conformitate cu arhitectura bizantină. Comunitatea românească din Sankt Pölten se adună pentru săvârșirea cultului liturgic într-o biserică catolică, pe care preotul Cătălin Soare și cei din consiliul parohial nădăjduiesc că o vor dobândi probabil pe viitor cu totul, fiindcă obștea catolică austriacă este tot mai mică și în timp va fi nevoită să se alipească la o altă biserică. În orice caz, ceea ce am constatat și de ceea ce sunt acum convins este faptul că mai importantă decât o clădire, care corespunde sau nu încă erminiei ortodoxe, este o comunitate care se formează în jurul unui preot devotat, care slujește cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste Sfânta Liturghie, constituind în acest fel împreună Eclesia. Sunt încredințat că, păstrând unitatea duhului întru legătura păcii și coagulându-se în jurul preoților lor, și cele două co­mu­ni­tăți românești de la Wiener Neustadt și Sankt Pölten nu numai că își vor păstra identitatea creștin-ortodoxă și culturală româ­nească, ci vor constitui și pentru mediul austriac pilde de trăire autentică a spiritualității ortodoxe și a omeniei românești, care nu sunt circumscrise numai unui spațiu geografic.