Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Copiii aduc Biserica în centrul vieţii comunitare

Copiii aduc Biserica în centrul vieţii comunitare

Un articol de: Dumitru Manolache - 27 Apr, 2015

După o devastatoare epocă ateistă, o mutaţie de conştiinţă fundamentală repune astăzi în centrul vieţii comunitare Biserica. Procesul are drept vector… copiii! Aceste „mâini cu ajutorul cărora atingem cerurile“, cum spunea clericul reformator american Henry Ward Beecher, fac din Biserică „un acasă“ întregitor, în care ei îşi aduc şi părinţii rătăciţi, fie în bezna deceniilor comuniste, fie în provocările prezentului secularizat. Copiii din Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, sunt un exemplu în acest sens.

Despre trecutul comunist al oraşului Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, vorbesc astăzi doar consecinţele dezastrului: ruinele vechilor întreprinderi miniere, sărăcia, depopularea, disperarea, îmbătrânirea, alienarea. Pe scheletul acestei triste moşteniri însă, o nouă şi din păcate restrânsă generaţie de copii se aşază cu conştiinţa într-un alt fel de timp: cel al lui Dumnezeu. Această mutaţie fundamentală de conştiinţă se datorează nevoirii preoţilor care au deschis Biserica către ei, dăruindu-le-o. Şi ei, copiii, şi-au împropriat-o, făcând-o „un acasă“ al lor, în care şi-au adus întreaga familie, adunată cu bunici, cu părinţi, de prin ruinele vremurilor rătăcitoare.

Dinamizând lucrarea Bisericii

Biserica ortodoxă „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“, cel mai vechi locaş de cult din oraş, ridicat la 1743 pe locul unei vechi mănăstiri de la poalele Dealului Mare, pe malul pârâului Oraviţa, este astăzi unul din acele „acasă“ întregitoare despre care vorbeam mai sus. Superba ei incintă interioară, curtea, cu Centrul de copii „Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina“, primul de acest fel înfiinţat în Episcopia Caransebeşului, au făcut din copiii parohiei noii apostoli ai timpului lui Dumnezeu.

Despre sublima mutare în adevăr a tinerilor fii ai Bisericii, am discutat cu tânărul părinte paroh Gelu Moldovan, care, dimpreună cu familia sa, osteneşte în această extraordinară lucrare.

Părintele este preot din 2003 şi, de mai bine de trei ani, este parohul bisericii pomenite. „Pe lângă partea liturgică şi toate celelalte slujiri care includ persoana preotului în misiune, desfăşurăm şi activităţi cu copiii, spre folosul lor şi al comunităţii. Ne bucurăm că astfel ei rămân în Sfânta Biserică dinamizându-i lucrarea, predând-o nu numai celor care vor veni după ei, ci şi familiilor lor. Ne bucurăm când îi vedem că mai tot timpul sunt împreună. E un semn al unităţii, pe care fiecare preot păstor de suflete şi-l doreşte împlinit în parohia lui. Zona noastră este foarte depopulată. De aceea acordăm mare atenţie copiilor. Prin ei vin şi părinţii spre Biserică. După doi ani de conlucrare cu copiii lor, vin acum şi ei să ne întrebe de ce avem nevoie, să ne ajute şi chiar să participe la activităţile noastre. În centrul de copii s-a organizat prima întâlnire cu tinerii din episcopie, sub titlul «Să ne cunoaştem credinţa», în noiembrie 2012. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, am organizat concursuri, tabere de sculptură şi multe alte activităţi care au sudat solide prietenii. În programele noastre am cuprins copii din toate categoriile sociale, dar mai ales din familii monoparentale sau cu risc de excluziune socială, pentru că aceştia au într-adevăr mai multă nevoie de noi. Apoi, prin cunoaşterea lor, prin cercetarea lor, le-am cunoscut şi familiile, i-am apropiat şi mai mult de Sfânta Biserică. Acum ei mă cercetează pe mine! Mă caută, cer binecuvântare înainte de a pleca în vreo călătorie sau în alte situaţii, lucruri care nu se întâmplau până acum. Am legat în respect prietenii cu toată lumea, indiferent cărei comunităţi religioase ar aparţine. Pentru că aici este zonă multietnică şi, deci, multiculturală, gândindu-ne că trăim în acelaşi oraş. Întotdeauna i-am învăţat pe credincioşii noştri că atunci când unul cade bolnav în oraş, sau când i se întâmplă o anumită greutate, să nu ţinem cont de apartenenţa la un cult sau altul, ci să-i sărim în ajutor şi să îl miluim după puterea noastră. Să-i arătăm dragostea care ne defineşte pe noi, credincioşii ortodocşi“, ne-a mărturisit părintele paroh Gelu Moldovan.

Frăţietatea „naşilor bisericii“

De la Simona Moldovan, soţia părintelui, implicată cu întreaga familie în activităţile centrului, am reţinut dragostea cu care face această muncă. „Îmi aduce bucurii şi nu cred că aş putea să fac altceva. Avem în centru 30 de copii între 6 şi 13 ani. Tot timpul facem lucruri deosebite cu ei: pictură, excursii, cântăm în corul bisericii sau la strană, îi cercetăm pe cei în nevoi, confecţionăm diferite obiecte, mergem în tabere, realizăm icoane pe sticlă sau din seminţe, încercând astfel să-i aducem cât mai aproape de Biserică, adaptându-ne nevoilor lor. Mă impresionează foarte mult răspunsul celor mici la problemele dezbătute. La un moment dat, o fetiţă de şase ani mi-a spus că dacă vrei să fii credincios, trebuie să faci numai lucruri bune!“, ne-a relatat doamna preoteasă.

Încercând să identificăm simbolic ceea ce înseamnă această mutare în adevăr, cum am numit schimbarea de mentalitate a tinerilor fii ai Bisericii, am reţinut o extraordinară tradiţie locală, numită „Naşii bisericii“, care la origini este sârbească, dar care s-a extins şi a fost însuşită şi de comunităţile româneşti. Astfel, la hramul bisericii, precum la o nuntă adevărată, se scoate o masă afară, pe care se pun un colac şi o sticlă cu vin. Apoi, preotul, în prezenţa „naşilor bisericii“, (gospodari din parohie care pentru un an vor ajuta, voluntar, atât material, cât şi financiar biserica), spune o ectenie pentru mulţumire, pentru sănătate, rupe colacul, toarnă vin pe el şi-l împarte cu ceilalţi, îi binecuvântează, urându-le gânduri bune şi să rămână mereu alături de Biserică. „Uneori se adună chiar doi sau trei «naşi», ca să existe o frăţietate. Ei pot chivernisi mai bine nevoile parohiei, ne pot ajuta mai eficient, ne vor fi mai aproape în toate proiectele noastre“, spune părintele. Această tradiţie, dimpreună cu „apostolatul copiilor“ păstrează în prezentul nostru tumultuos Biserica în sânul comunităţii şi pe Hristos Mântuitorul în inimile noastre. Iar centrele de copii, precum acesta de la Oraviţa, nasc, aşa cum spune Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, alte centre, ca o pepinieră. Căci fără copii, Biserica nu poate avea viitor. Şi asta înseamnă, parafrazându-l pe Rabindranath Tagore, că fiecare copil care vine pe lume poartă „mesajul că Dumnezeu nu este încă dezamăgit de oameni“…