Sub denumirea „Lumini şi Umbre“ s-au adunat operele tinerilor pictori - icoane, peisaje şi portrete -, pe diferite suporturi, alături de acuarele după stampe japoneze din secolele XVII-XIX şi tablouri în ulei ale artistei românce, recunoscută şi internaţional, Ioana Wiesenthal.
Astăzi este ultima zi a expoziţiei de pictură deschisă marţi, în Sala „Madrigal“ a Hotelului InterContinental din Bucureşti, şi care se va încheia cu o licitaţie în scop caritabil, programată la ora 17:00. Fondurile strânse vor avea drept destinaţie exclusivă susţinerea copiilor abandonaţi şi dezavantajaţi, beneficiari ai proiectelor „Programul de pictură“ şi „Centrul de tip familial - Speranţa pentru mâine“ din localitatea Greaca, proiecte susţinute de Asociaţia „Sfântul Stelian“ din Capitală.
„Sper să vină cineva şi să spună: «Dau 50 de milioane pe o icoană făcută de copii, ca să puteţi duce în continuare programele!»“, ne-a spus plină de speranţă Irina Drăgoi, preşedintele executiv al Asociaţiei „Sfântul Stelian“. „Noi într-adevăr suntem în criză, nu apărem la televizor să spunem, dar cele 12 programe pe care le avem nu prea mai merg“, continuă aceasta. Şi, din păcate, este purul adevăr. De aceea au primit cu bucurie propunerea Ioanei Weisenthal, cunoscuta pictoriţă stabilită în Elveţia, de a organiza o expoziţie de pictură cu licitaţie. Artista care a avut mai multe expoziţii în Occident a donat asociaţiei peste 40 de creaţii personale, acuarele după stampe japoneze din secolele XVII-XIX şi tablouri în ulei. Alături de acestea au adunat cele mai frumoase şi pure creaţii ale copiilor săraci, cu părinţi dezinteresaţi, orfani ori „chiriaşi“ ai galeriilor subterane, dar care au găsit un sprijin în „Programul de pictură“ de sâmbătă şi un ajutor în Sfântul Spiridon. Aşa se explică şi de ce Sfântul Stelian este cel mai prezent personaj în operele tinerilor artişti.
„Ne trebuie bani ca să-i ajutăm şi pe ceilalţi copii“
Marţi, 23 iunie, la deschiderea vernisajului, în Sala „Madrigal“ a Hotelului InterContinental, închiriată şi ea tot cu ajutorul unor persoane binevoitoare, i-am găsit pe câţiva dintre ei. Vorbeau cu mândrie despre picturile lor, dar cu toate că sunt cele mai valoroase pentru ei, fiecare a renunţat la ele pentru binele celorlalţi. De la bucuria şi exaltarea tipică copilăriei, pe care o aveau pe chip atunci când îşi „lăudau“ opera, treceau imediat la seriozitatea şi maturitatea unui om trecut prin încercările vieţii, atunci când erau întreabaţi de ce au renunţaţ la ele. „Acum, asociaţia, din cauza crizei, nu prea mai are bani, şi am decis ca noi, copii, să facem o expoziţie. Aşa că ne-am apucat de pictat“, spune Toader Constantin Ţuţuianu, de 13 ani, care l-a pictat pe Sfântul Stelian pentru că „ne ajută, ne apără de rele, este ocrotitorul nostru, al copiilor“.
„Am venit cu icoana Maicii Domnului cu Iisus, cu a Sfântului Arhanghel Mihail şi cu Sfântul Stelian. Sunt bucuros că îmi pot vedea lucrările aici. Sper să le vadă oamenii şi să le cumpere. Ne trebuie bani ca să-i ajutăm şi pe ceilalţi copii“, spune Ştefan Neaga, şi el de 13 ani. „Eu am desenat o casă părăsită. Când am văzut-o prima oară, m-am gândit la copiii care nu au casă“, spune Ionuţ Petre, care a trecut în clasa a VII-a, cu toate că are 14 ani. Era şi un grup de fete sfioase, dar mândre de rochiţele lor simple, însă frumoase. Încercau să dea explicaţii vizitatorilor. Elena Stativa, în vârstă de 13 ani, din clasa a VI-a, recunoaşte că „sunt multe lucrări de ale mele pe aici. Îmi place la cercul de pictură. Eu pictez din memorie“. Celei mai mici dintre ele, Alina Ştefan, 11 ani, îi place să deseneze icoane, vaze cu flori, oameni, pentru că „vreau să mă fac pictoriţă“. De altfel, acesta este visul cam a tuturor copiilor care şi-au donat creaţiile pentru colegii şi prietenii lor.
„Sper ca lumea din jur să nu fie indiferentă şi să se implice în viaţa lor“
Adrian Pal, coordonatorul „Programului de pictură“ al Asociaţiei „Sfântul Stelian“, spune că paleta artiştilor este foarte diversă, de la preşcolari până în jurul vârstei de 20 de ani. „Ei vin din diferite medii sociale, copii din familii foarte sărace, cu mulţi membri, copii abandonaţi, copii ai străzii etc. Încercăm să oferim ajutorul nostru tuturor persoanelor defavorizate. Însă eu unul nu le consider defavorizate, deoarece cred că talentul şi lumina lui Dumnezeu găsim în fiecare om“, spune profesorul care a încercat să-i înveţe, pe lângă icoana pe sticlă, şi icoana pe lemn, cu toate că e mai dificil pentru ei. „E greu să educi un copil, mai ales dacă provine dintr-un mediu nu foarte sănătos. Dacă nu-l scoţi puţin, dacă nu-i explici şi dacă nu te joci cu el, e mult mai greu. De aceea, încercăm să păstrăm aceşti copii în cadrul programelor noastre, în cadrul jocurilor, dar să-i şi scoatem şi să le arătăm muzee şi locuri din România. Aşa s-au născut toate aceste peisaje cu care au venit aici. Speranţa mea este că educaţia aceasta va da roade cândva“.
„Copiii aceştia se gândesc la lucruri foarte serioase. Prin lucările lor transmit sentimente şi nevoi de dragoste, afecţiune, credinţă. Sunt prezente casa, copacul, floarea, soarele, prietenii, familia, adică ceea ce le lipseşte. Se vede prin tematica lor că au nişte nevoi şi dorinţe. Şi acesta este şi mesajul pe care îl transmitem, ca lumea din jur să nu fie indiferentă şi să se implice în viaţa lor“, explică Adrian Pal.
▲ Se ocupă de copii şi bătrâni
Asociaţia „Sfântul Stelian“ este o organizaţie creştină de caritate înfiinţată în anul 1993, cu sediul în Bucureşti. Şi-a asumat angajamentul creştin de a sprijini material şi spiritual categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii: copii ai străzii, copii aflaţi în pragul vagabondajului, orfani, familii numeroase şi foarte sărace, bătrâni singuri. În cadrul asociaţiei se derulează 12 programe. Pe lângă cel de pictură, mai sunt două programe educaţionale, Edu I şi Edu II. Unul constă în pregătirea copiilor în particular, pe lângă cele învăţate la şcoala de stat, iar al doilea se adresează copiilor analfabeţi, care nu au mers la şcoală sau au renunţat.
Cantina socială pregăteşte mâncare în fiecare zi pentru 800 de oameni, dintre care 100 de bătrâni primesc la domiciliu mâncarea. Se ocupă şi de un centru medical unde se oferă asistenţă medicală gratuită: medic de familie, ecografie, stomatologie. „Noi oferim gratuit. Avem o listă cu pacienţi, care sunt ai noştri, avem peste 1.600 de beneficiari, care au fost înscrişi pe listele noastre de ani de zile“, ne-a spus Irina Drăgoi, preşedintele executiv al asociaţiei. La acestea se adaugă şi un centru de meserii, unde tinerii, de la 16 ani în sus, pot învăţa croitorie, frizerie, coafură, calculatoare; sediul se află în Griviţa.
„Dar cel mai frumos proiect al nostru, pe care l-am demarat în 1999, este «Centrul de tip familial - Speranţa pentru mâine» din localitatea Greaca, judeţul Giurgiu, lângă Olteniţa. Pe un teren de 5.000 de metri pătraţi, cu forţele noastre am construit 4 case pentru 3 familii, mamă-tată, oameni căsătoriţi, pe care i-am selectat, şi care au grijă fiecare de câte o casă, în care mai sunt 7 sau 8 copii luaţi de la căminul de copii, de la orfelinat, părăsiţi în spitale etc. Se stă nonstop acolo, nu există liber. Acolo au casă, masă, şcoală, grădiniţă, educaţie, bucurie, jocuri etc., cu această familie socială. Este un proiect de mare speranţă şi de mare anvergură, pentru că 22 de copii au obţinut o familie şi până la 18 ani au unde să locuiască, unde să fie educaţi şi să facă şcoală“, spune Irina Drăgoi, care recunoaşte că şi-a „jupuit“ genunchii la rugăciune pentru copiii ei.
▲ Pasionată de cultura niponă
„Am venit cu suflet aici, spune Ioana Wiesenthal. Am aflat de la Irina (Drăgoi, n.r.) despre rolul asociaţiei, şi am rămas foarte emoţionată. Am înţeles că fac lucruri minunate cu cele două categorii de populaţie sensibile: bătrânii şi copii. I-am cunoscut, m-am ataşat de ei, şi am început să lucrez cu cei care sunt talentaţi la desen. Atunci ne-a venit ideea să facem împreună o expoziţie cu lucrările copiilor, care sunt superbe, sunt pline de culoare, au personalitate, au forţă, probabil din cauza încercărilor vieţii. Au o putere de a înmagazina cunoştinţe, de a supravieţui anumitor probleme nemaiîntâlnită“, recunoaşte Ioana Wiesenthal, care s-a născut la Bucureşti în anul 1942.
Deşi a desenat şi a pictat dintotdeauna, necesităţile vieţii au condus-o către o meserie pragmatică. A absolvit Academia Comercială. Cu un caiet de schiţe în mână a colindat lumea, a obsevat şi a transpus pe pânză impresii, culori. Stabilită în Elveţia, a urmat şcolile de artă din Geneva şi Martigny, a avut trei expoziţii personale la Craus-Montana, Verbier, Sion şi a participat la altele. Lucrează la ilustraţia unei cărţi şi pregăteşte pentru anul viitor participarea la expoziţii care vor avea loc la Montreux şi Zürich.
Pasionată de cultura niponă, vizitând muzee europene şi americane, Ioana Wiesenthal a venit la vernisaj cu un grup de acuarele după stampe japoneze din secolele XVII-XIX, în special mişcarea artistică Ukiyo-e (tablouri ale unei lumi plutitoare). Subiectele acestor stampe reprezintă femeia în societatea japoneză, bogăţia şi rafinamentul costumelor pe care le purtau în diferite momente.
