Undeva, într-un cartier din Bucureşti, acolo unde nebunia traficului şi aglomeraţia se aude doar ca un murmur, se află o oază a speranţei şi a viselor copilăriei. Pe strada Ilarie Chendi, în apropierea Pieţei Iancului, între case vechi de un secol şi pomi înfloriţi, un cuib primitor oferă lumini, căldură sufletească şi multă dragoste creştină pentru aproape o sută de copii. Sunt suflete de îngeri care au fost aruncate în noroiul grijilor vieţii chiar de când au venit pe lume. Copii abandonaţi de părinţi inconştienţi, copii din familii pe care viaţa i-a adus în sărăcie lucie, rătăcitori de la vârste fragede în iadul canalelor Bucureştiului. La numărul 14, sub ocrotirea Sfintei Macrina, se află centrul social cu acelaşi nume. Adăpost. Protecţie. Copilărie liniştită. Grijă şi preocupare. De aceste lucruri au parte cei care sunt sub ocrotirea Sfintei.
Un grup de inimoşi, plini de iubire de Hristos şi de dragoste pentru copii, dăruiesc de 13 ani o parte din viaţa lor celor care se află în nevoinţă, sufletelor nevinovate ale copilor abandonaţi de o societate care a uitat ce înseamnă iubirea şi dragostea faţă de propriile vlăstare.
Cum treci de poarta înaltă de metal a Aşezământului „Sfânta Macrina“, treci din mizeria străzii într-o altă lume. Câţiva copii şi adolescenţi trebăluiesc sau se joacă. Dintr-o aripă a clădirii cu două nivele se împrăştie miresmele îmbietoare ale bunătăţilor pregătite la bucătărie, semn că se apropie ora prânzului. O femeie îmbrăcată modest iese de pe uşa bucătăriei cu sufertaşele cu mâncare aburindă. Mi se spune că nu este singura pentru care masa de prânz pentru familie este primită de aici. În sala de mese pe al cărei perete de răsărit se află pictată o icoană imensă se pregătesc de prânz cei care abia au venit de la şcoală. Părintele Gabriel Cazacu spune rugăciunea, iar micuţii repetă în cor.
Vindecătorii de trupuri şi suflete
Părintele Gabriel Cazacu, directorul aşezământului, mă conduce apoi la cabinetul medical. Peste tot, culori vii, luminoase, desene vesele şi icoane. Multe icoane. La cabinet, „Doamna Doctoră“ Cornelia Tianu aşteaptă să-i vină „pacienţii“. Are program part-time, fiind medic generalist şi la spital. Este ajutată de două asistente medicale, care sunt aproape tot timpul „în parohie“. Au cazuri multe. Au un pacient al cărui tratament costă 36.000 de euro pe lună. Suferă de nanism hipofizar şi face tratament cu hormoni de creştere. Un alt copil are doar un rinichi şi suferă şi de talasemie minoră. Câţiva dintre ei au avut probleme de la naştere, ambii părinţi fiind bolnavi de sifilis. Pe lângă rănile şi bolile trupeşti, „Doamna Doctoră“ împreună cu două licenţiate în psihologie şi alături de voluntari încearcă să vindece şi traumele psihice. Un copil excepţional a fost abuzat sexual de propriul tată. După un an şi jumătate de viaţă în centru, aproape a fost „vindecat“. Mentorii săi şi părinţii sufleteşti sunt mândri de el, pentru că obţine rezultate excelente la şcoală şi este elogiat de profesori. Mai are un frate şi o soră care sunt tot în grija „părinţilor de suflet“.
Copiii de la centrul „Sfânta Macrina“ şi manierele britanice
Afară, pe terenul de sport, cu gazon artificial, câţiva copii bat mingea. Se pregătesc de confruntările fotbalistice cu amicii lor din „înalta societate“, cei de la şcoala britanică de alături. Cei bogaţi şi maniere „british“, alături de cei care sunt săraci material, dar îmbogăţiţi de dragostea care li se dăruieşte. Zi de zi. Clipă de clipă. În sala de meditaţii se fac teme şi meditaţii sub îndrumarea unei studente la matematici. Camerele micuţe de patru paturi, „răvăşite“ de locatari, sunt intime şi curate. Fiecare ştie ce are de făcut şi nu are nevoie de supraveghere „din scurt“. Amatorii de informatică au la dispoziţie patru calculatoare cu acces la internet. Dat fiind faptul că sunt încă puţine, fiecare lucrează la ele un timp limitat. În curtea mică, părintele Gabriel a făcut o grădiniţă cu flori şi una de legume. Pomii înfloriţi, un chioşc de vară şi câteva băncuţe completează tabloul unui adevărat cămin pentru cei mai mici oropsiţi ai sorţii.
În vacanţă, la ţară
Tot în această curte a minunilor, într-o baracă ce are intrarea acoperită cu o prelată de camion, sunt două microbuze nemţeşti. Sunt ale micii comunităţi de la „Sfânta Macrina“. Sunt folosite pentru excursii în ţară şi străinătate. În fiecare vacanţă, cei 22 de rezidenţi, şi numai ei, au parte de tabere şi ieşiri la iarbă verde. În această vară, 40 de copii vor merge în tabără pe malul mării, la Neptun. Vara este lungă, iar copiii sunt sătui de praful şi mizeria din oraş. Soluţia a fost găsită. Se mută la ţară. Locuinţa de la ţară este la Potigrafu, unde casa şi grădina de peste 3.500 de metri pătraţi le stă la dispoziţie. Grădina de legume şi microferma de animale, de care se ocupă vara, le cultivă simţul de responsabilitate şi le formează spiritul lucrativ.
Căminul mamelor năpăstuite
Tot în „Curtea Minunilor“ de la „Sfânta Macrina“ şantierul este în floare. O clădire cu două nivele din interiorul căreia se aude forfota şi muzica bormaşinilor şi a ciocanelor va fi adăpostul pentru copii şi mame, victime ale violenţelor din familie. Parterul va cuprinde sala de mese, bucătăria, sala de gimnastică şi clubul, iar etajul mansardat camere de locuit şi grupuri sanitare.
Edificiul este aproape gata, iar părintele Gabriel speră, cu smerenie şi cu ajutorul lui Dumnezeu, ca de ziua Sfântului Dimitrie din această toamnă, centrul să fie sfinţită.
De la spălat vase, la agenţi publicitari
Pe lângă programul de învăţământ care are loc la şcolile din cartier sau liceele şi colegiile din Bucureşti, cei 22 de rezidenţi, precum şi cei aproape 70 de copii şi adolescenţi din centrul de zi au parte şi de educaţia care se cuvine a fi oferită fiecărui copil. Aici, fiecare participă la treburile şi viaţa comunităţii. Se deprind cu munca. De la spălat vase, la prepararea mâncării la bucătărie, de la sădit flori, la semănat legume, de la făcutul curăţeniei, la săditul pomilor. Câţiva dintre adolescenţii asistaţi care au depăşit vârsta de 16 ani lucrează part-time ca agenţi publicitari sau promotori de produse comerciale. Centrul mai are două locuinţe protejate care au fost oferite tinerilor foşti rezidenţi care au trecut de 18 ani şi lucrează la diverse firme.
Managementul preotului şi mila Domnului
Dacă îl întrebi pe părintele Gabriel de unde şi cum s-au putut face atâtea lucruri, răspunsul e standard: „din mila Domnului“. Apoi aminteşte de toţi de la care centrul a primit ajutor. De la Patriarhia Română, la Biserica Catolică, de la Medsana, care asigură asistenţa medicală, la firme producătoare de alimente, care aprovizionează gratuit micuţa comunitate, de la Primăria sectorului 2, care plăteşte o parte din salariaţii centrului, la firmele producătoare de detergenţi şi la un service auto sau de la firmele de construcţii, la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Daruri şi donaţii se primesc aproape în fiecare zi. Dar şi controale financiare, sanitare şi de toate genurile din partea organelor statului.
Şi peste toate acestea, în centrul aflat sub ocrotirea Sfintei Macrina, Domnul este prezent în orice clipă. Este alături de copiii care îşi fac rugăciunile zilnice sau atunci când aduc duminica de la Sfânta Liturghie lumina Duhului Sfânt. La marile sărbători ortodoxe merg la Mănăstirea Caşin, unde părintele Gabriel Cazacu, directorul aşezământului, slujeşte. Alături de acesta, un alt truditor pe ogorul dragostei de Dumnezeu este părintele Ionuţ Tutea, paroh în cartierul Giuleşti. Împreună, alină durerile sufleteşti, vindecă rănile lăsate de societate în inima celor care le trec pragul şi pe care îi au în grijă.
