Două lucruri esențiale pot moșteni copiii de la noi: rădăcinile și aripile, cum spunea Goethe. Pentru acestea este important să pătrundem spre inima lor, să petrecem mult timp împreună, deoarece, ca și cimentul proaspăt, orice „cade” pe ei îi marchează. De la asemenea adevăruri a pornit și preotul Petru Cătinean, paroh la Călimănel, o mică așezare de la periferia orașului Toplița, județul Harghita, atunci când a descoperit extraordinarul potențial pe care îl reprezintă copiii comunității pentru viitorul ei. Așa că i-a adunat și i-a ajutat să „prindă” rădăcini și să le „crească” aripi.
Parohia Călimănel, din Protopopiatul Călimani, Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, este un mic sat de gospodari de lângă Toplița, care numără aproximativ 210 familii, adică în jur de 670 de suflete. Majoritatea se ocupă cu creșterea animalelor și cu exploatarea lemnului. În acest ținut, iernile vin devreme și se lasă cu greu alungate. Zăpada și frigul persistă până târziu, când în alte zone ale țării pomii sunt deja înfloriți. În sat nu există nici o altă sursă alternativă din care oamenii să își poată câștiga existența. Dar, cu toate acestea, comunitatea nu disperă. Dimpotrivă, speranța într-un viitor mai bun și așezat îi face pe săteni optimiști. Mai ales că în această „luptă” s-a angajat responsabil și decisiv Biserica.
A fi altfel astăzi
Părintele paroh Petru Cătinean slujește în această parohie din anul 2011. Recent, împreună cu sfinția sa, am vizitat satul și am încercat să descifrăm formula acestei „chimii”, prin care sătenii din Călimănel privesc spre viitor cu detașare și cu mai multă încredere.
„Eu cred că în fiecare comunitate există nevoi sociale. Noi ne-am axat pe activitatea cu copiii, pentru că eu, la rându-mi, am patru, și am văzut că este obligatoriu să ne aplecăm asupra celor mai sensibili, mai vulnerabili dintre ei. Inițial, am descoperit câteva familii foarte sărace, cărora le-am făcut niște daruri de Crăciun. Am înțeles repede că oamenii au nevoie de ceva mai mult. Și, atunci, am început să le oferim lunar pachete cu alimente. Vorbind cu enoriașii, am încercat să-i aducem pe copiii acestor familii la biserică, într-un spațiu din casa parohială, și să le oferim un prânz cald. După aceea, ne-am dezvoltat, am făcut și o asociație, pe care am numit-o «A fi altfel». Asociația a deschis apoi «Centrul socio-educațional Sfântul Stelian», care este și ocrotitorul copiilor. De atunci, 18 copii vin și servesc prânzul aici în fiecare zi”, ne mărturisește părintele paroh.
Câteva lucruri l-au marcat pe preot în acești ani. De pildă, dintr-o scrisoare primită de la o fetiță a aflat că și-ar dori ca Moș Crăciun să-i aducă un prieten, pentru că nimeni nu se juca cu ea. Așa a înțeles că acești copii au nevoie și de afecțiune, nu numai de hrană și îmbrăcăminte. „Din acel moment, am început să le sărbătorim și zilele de naștere la centru, să le cumpărăm cadouri. Noi le-am oferit primele torturi. Ei vin la biserică acum ca acasă. Aici este celălalt acasă al lor”, ne mai spune părintele Cătinean.
Acest proiect a fost după aceea extins, adăugându-i-se și o componentă culturală, care i-a cuprins practic pe toți copiii comunității. „De două ori pe săptămână ne întâlnim aici cu 30 de copii de toate vârstele, pe care îi învățăm să cânte la chitară. Cu ei am participat și participăm la concursuri naționale. La Brașov, de pildă, am luat locul 1 pe țară la un concurs de muzică folk”, ne mai mărturisește părintele paroh.
Bucuria de a oferi bucurie
Cu ajutorul unor doamne voluntare din comunitate s-au deschis și niște cursuri de pictură de icoane pe sticlă. Astfel, copiii sunt prezenți în curtea bisericii, unde vara, de pildă, rămân chiar și după ce se termină cursurile, întrucât există aici și un spațiu de joacă organizat pentru ei.
„Biserica a devenit loc de întâlnire pentru tineri. De aceea mă bucur foarte mult când îi văd pe cei de lângă mine bucuroși. E o stare de bine, exact cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: Iubirea este bucuria de a face altora bucurie”, ni se destăinuie părintele paroh.
După aceste realizări, preotul împreună cu voluntarii parohiei au hotărât să facă ceva și pentru oamenii mai în vârstă din comunitate. De aceea, doi ani la rând au organizat niște șezători pe care le-au numit „Cămașa populară, punte între generații”, în cadrul cărora bătrânii satului, care mai știau, au cusut ii. De la o idee s-a ajuns la o șezătoare permanentă. „În fiecare joi, femeile se adună la șezătoare, deapănă amintiri, cos. Soția mea a cusut prima ie aici, la Călimănel. La fel și alte femei au început să coasă ii la această șezătoare”, ne spune părintele.
Asociația parohiei accesează fonduri județene și de la Primăria Toplița cu care organizează, de patru ani, tabere de pictură cu icoane pe sticlă, undeva în munte, la o cabană, timp de o săptămână. Mai organizează și festivaluri de muzică folk, la care participă artiști consacrați ai genului, iar enoriașii apreciază foarte mult acest fel de activități.
„Faptul că biserica s-a deschis către comunitate este ceva extraordinar! Anul trecut, cu prilejul Centenarului Marii Unirii, am organizat expozița «Fotografia veche, antidot la uitare», în care sunt expuse poze de demult aduse de acasă de copiii noștri. Sunt aici înaintașii lor care au trăit în acele vremuri. Astfel i-am legat pe nepoți de bunici și străbunici, de poveștile lor. Expoziția a devenit itinerantă, iar anul acesta ea este dedicată satului românesc, fiind o foarte bună ocazie de a ne reaminti cine au fost înaintașii noștri, ce tradiții și ocupații aveau, nedându-i astfel pradă uitării”, ne mai spune părintele paroh Cătinean.
Identificând și aprofundând problemele comunității, dar mai ales pe cele cu care se confruntă tinerii ei, Biserica, prin preotul său slujitor, a reușit la Călimănel nu numai să pună pe picioare o structură organizatorică și proiecte capabile să prevină abandonul școlar, să dezvolte abilități creative, să elimine tentațiile și lipsurile de tot felul oferite de lumea nepăsătoare și rece de astăzi, ci și să îi ajute pe tineri să „prindă” rădăcini și să le „crească” aripi. Împreună cu părinții și bunicii lor, copiii fac astăzi din curtea bisericii nu numai o oază de normalitate și echilibru, ci și o școală. Un așezământ, în care învață să construiască un „celălalt acasă” viitor, în care să trăiească și cu care să se identifice în lume.
