A te duce preot într-un sat sărac, izolat, cu oameni puţini, este pentru cine îndrăzneşte să se angajeze într-un asemenea plan o aventură. Oamenii sunt destul de reticenţi atunci când le spui că ai venit la ei să rămâi, nu să stai doi-trei ani până când îţi găseşti o parohie mai bună, cu enoriaşi mai avuţi şi darnici, cu mai multe servicii liturgice. Am stat de curând de vorbă cu un preot care a crezut că menirea lui este să slujească în biserica unui sat cu aproximativ 100 de familii, numit Valea Crângului, aflat la câţiva kilometri de oraşul Urlaţi, în judeţul Prahova.
Totul a început acum 14 ani, când un foarte tânăr absolvent al Seminarului Teologic din Bucureşti a fost hirotonit pentru Parohia Sfinţii Voievozi, situată pe una din văile care înconjoară oraşul Urlaţi. Candidatul postului, Manuel Radu, avea doar 20 de ani. Prima slujbă oficiată a fost de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, pe 2 februarie 1997.
Primii ani au fost foarte grei. Nu a primit sprijin de la nimeni. A trebuit să o ia de la 0. Cu pastoraţia, cu slujbele, cu tot. Casa parohială nu era deloc amenajată. La gardul care înconjura casa şi grădina bisericii poarta fusese furată. Ca să aibă apă în casă preotul trebuia să coboare dealul ca să ia apă din oraş pentru că sus apa era sălcie. Ajutorul oamenilor a venit târziu. "Nu înţelegeau care era rostul lor, grija lor pentru biserica satului. Toamna sau iarna, din cauza ploilor sau a zăpezii, drumul devenea impracticabil, iar pentru credincioşi era foarte dificil să ajungă duminica la slujbă. Aşa că, în biserica unde un godin de fier cu greu dezmorţea atmosfera rece la propriu, se adunau numai patru-cinci oameni care se rugau împreună cu preotul lor", ne spune părintele Manuel.
Viaţa la ţară nu este uşoară. Mai ales atunci când oamenii nu au un serviciu care să le confere o stabilitate financiară. Atunci ei lucrează cu ziua la cei care nu au braţe de muncă necesare pentru treburile câmpului şi se descurcă cu animalele şi ceea ce cultivă în ograda proprie. Zona dimprejurul Urlaţiului spre Valea Călugărească, până sus, pe Valea Cricovului şi spre Ceptura a fost împânzită cu vii în timpul lui Ceauşescu. Sute de hectare de vie nobilă. Soiuri străine, precum Merlot, Cabernet Sauvignon, sau româneşti - Crâmpoşie, Băbească Neagră - găseai pe Valea Crângului. Viile au rămas productive la cei care le-au întreţinut, dar aceştia nu sunt mulţi. De fapt, majoritatea viilor erau ale statului, constituind fermele agricole de producţie. La Urlaţi se afla vestita Vie Domnească, pentru că aici erau, cu trei sute de ani în urmă, o parte din moşiile domnitorului Constantin Brâncoveanu. Aici găseai înainte de 1989 sortimente de vin care mergeau direct la export: Muscat Ottonel, Fetească, Riesling, Pinot Noir. Acum multe din pământuri sunt pârloagă.
Să te regăseşti printre cei pe care îi păstoreşti
"Important este să te adaptezi la ceea ce găseşti, să te regăseşti printre oamenii pe care îi păstoreşti. Nu e voie să te socoteşti altfel decât ei. Lucrurile se schimbă când preotul se implică profund. Trebuie să cunoşti omul nu doar de la biserică, de la slujba de duminică. E necesar să-l vezi cum se comportă la el acasă, când te vezi cu el la magazin, când începe culesul viilor, în ipostaze diferite, deci. Cred că preotul trebuie să fie prezent permanent în viaţa credincioşilor lui", mai aminteşte părintele Radu.
Sărbătoarea hramului şi agapa care urma după slujbă au reprezentat un bun început de cunoaştere a oamenilor din parohie. "Când stai cu cineva la masă, el se deschide, îţi spune bucuriile, necazurile, simţi comuniunea care se leagă între oameni. Discuţiile creează relaţii mai apropiate. Şi toţi sunt mai bucuroşi, mai voioşi. Nu trebuie să te duci la om doar ca să-i ceri bani pentru contribuţia anuală, ci şi să-i oferi ceva", mai adaugă parohul bisericii.
Şi părintele s-a hotărât să ofere pentru copiii satului un aşezământ social. Lucrul la demararea acestui proiect a început în ianuarie anul acesta. Vechea casă parohială, construită după modelul celor vechi din Arhiepiscopia Bucureştilor, era prevăzută cu o sală de conferinţe care măsura 60 metri pătraţi. Proprietatea asupra acestei case a trecut de la biserică la stat acum 45 de ani.
Aşezământul social "Sfântul Stelian"
În perioada comunistă, "constatându-se" de autorităţile statului că preotului îi revine prea mult spaţiu şi neexistând un local pentru o şcoală primară, a fost luată bisericii abuziv, fără vreun contract de închiriere, o bună parte din casa parohială, care s-a transformat în grădiniţă şi şcoală. Ele au funcţionat până anul trecut. După ce s-a desfiinţat şcoala de la Valea Crângului, copiii fiind trimişi să înveţe jos, în oraş, casa parohială a revenit bisericii. Era într-o stare jalnică, nu se făcuse nici o investiţie. Preotul, deşi era îndreptăţit de mult să ceară evacuarea şcolii din casa proprie, nu a forţat nota, gândindu-se că dacă scoate elevii din şcoală, îi dă afară pe copiii parohiei lui. S-a început renovarea casei.
Când s-au apucat de treabă, au avut doar ideea. Nu banii. Sponsorii lipseau. Treptat, treptat oamenii s-au sensibilizat şi cei cu dare de mână au contribuit cu obolul lor la amenajarea aşezământului. Parchet, mobilier, ferestre, totul a fost schimbat şi înnoit.
Aşezământul organizat în casa parohială a primit hramul "Sfântul Stelian", care ocroteşte copiii, după cum se ştie. Aici nu este locul unde stau doar copiii fără posibilităţi materiale, ci aici vin toţi cei care vor să petreacă timpul liber sub îngrijire adecvată vârstei lor.
Centrul social desfăşoară mai multe programe, printre care "Hristos împărtăşit copiilor", un proiect care se referă la catehizarea copiilor, apoi, "Alege şcoala!", pentru că există şi aici cazuri de abandon şcolar pe care parohia încearcă să le rezolve. La centru vin aproximativ 50 de copii din Parohia Valea Crângului, care nu provin toţi din familii defavorizate, monoparentale sau cu lipsuri materiale. Însă toţi cei care ajung aici sunt întâmpinaţi cu aceeaşi dragoste şi disponibilitate. În fiecare zi, de luni până joi, copiii vin după orele de curs la centrul social. De două ori pe săptămână copiii primesc mâncare caldă înainte de a pleca la şcoală. Ajutorul vine de la unii dintre sponsorii contactaţi. Pe lângă alimente, cei cu dare de mână au oferit bani pentru rechizitele şcolare necesare copiilor.
Sâmbăta, din nou copiii se adună la centru, unde iau prânzul, iar duminica după Sfânta Liturghie se desfăşoară programul "Hristos împărtăşit copiilor", unde preotul explică învăţătura de credinţă a Bisericii pe înţelesul celor mici.
La aşezământ, elevii veniţi la prânz de la şcoală îşi pot petrece timpul până seara, când părinţii vin să îi ia acasă. "Sunt familii care au opt copii. Trăiesc greu, mai ales pe timp de iarnă, când nu îşi permit să încălzească decât o singură cameră. Gândiţi-vă la un copil dacă poate să-şi facă lecţiile în astfel de condiţii? Şi atunci el vine la centru, unde sub supravegherea voluntarilor primeşte pe lângă hrană şi ajutor pentru a-şi face temele", arată parohul bisericii de pe Valea Crângului.
În curtea aşezământului a fost amenajat un parc de joacă pentru cei care vin aici să petreacă timpul liber.
Una din enoriaşele parohiei, Georgeta Toma, provine dintr-o familie cu 11 copii. Este casnică. Soţul ei, la rândul lui, mai are încă şapte fraţi. Lucrează pe cont propriu. La 35 de ani, Georgeta are doi copii, Robert şi Damian, pe care îi aduce zilnic la Aşezământul social "Sfântul Stelian" de pe Valea Crângului. Băiatul mai mare este în clasa a II-a, iar cel mic are 4 ani.
"Noi am trăit mult mai greu decât copiii noştri"
Pentru copii este un lucru extraordinar să beneficieze de spaţiul de joacă de aici şi de sprijin pentru învăţarea lecţiilor. Influenţa pe care ei, venind de la aşezământ, o exercită asupra părinţilor lor este considerabilă. Văzând cât se implică preotul în viaţa comunităţii, oamenii au început şi ei să cerceteze mai des Biserica, să fie mai apropiaţi unii de alţii. "Pentru noi, părinţii, care ne ocupăm de educaţia copiilor noştri, ne este de mare ajutor timpul pe care îl petrec cei mici la aşezământ. Dacă autoritatea noastră ca părinţi este uneori ştirbită, îndemnurile asupra copiilor care vin din partea preotului au o putere mai mare. Acest lucru se cunoaşte foarte mult. Şi învăţătoarea de la şcoală ştie că ei vin la aşezământ. Noi am trăit mult mai greu decât copiii noştri. Eram 13 guri la masă în fiacare zi. Sper ca măcar ei să trăiască mai bine", spune Georgeta Sima.
Copiii de pe Valea Crângului aveau înainte de venirea la aşezământ note mai mici la şcoală. Diferenţa între ei şi cei din oraş era mare. Veneau de la sat, de la ţară. Acum lucrurile s-au ameliorat. Ei învaţă mai bine, sunt bucuroşi că după ore, la aşezământ, cineva îi aşteaptă cu hrană, cu dulciuri, îi ocroteşte cu dragoste. Şi parcă zilele nu mai sunt atât de rele.
