„Copilul este cea mai fragilă victimă a violenţei în familie“

Cazurile persoanelor victime ale violenţei în familie sunt mai multe de la an la an. Cei mai afectaţi sunt copiii. Violentarea timpurie se răsfrânge în timp asupra lor, ajungând ei înşişi agresori. Săptămâna trecută, Asociaţia „Telefonul Copilului“ anunţa că în anul 2009 a crescut cu 74,8% numărul cazurilor copiilor abuzaţi care au apelat la linia telefonică 116 111 de asistenţă destinată lor, ajungând la un total de 5.297 de cazuri. Mai mult, potrivit ANPF (Asociaţia Naţională pentru Protecţia Familiei), doar în primul semestru al anului 2009 au fost 6.386 de victime ale violenţei în familie, în comparaţie cu anul 2008, când s-au înregistrat 11.534 de victime în total, sau cu cele 8.787 de victime ale anului 2007. Patriarhia Română, prin Asociaţia Diaconia, se implică în această problemă prin activităţile desfăşurate la Aşezământul Social Comunitar „Patriarh Iustinian Marina“.

Cele mai întâlnite cauze ale violenţei în familie, potrivit pr. Cristian Popa, directorul Asociaţiei Diaconia, sunt starea materială precară în combinaţie cu alcoolul şi drogurile. Cei mai vicioşi sunt taţii, care pun familia în pericol. „Mamele încearcă să-şi protejeze copiii, apelând la serviciile sociale. Vor să îşi pună în ordine viaţa ca să-i poată creşte mai departe. Pentru că într-o stare conflictuală, de tensiune, mama nu mai este capabilă să dea randament, la serviciu apar probleme, este în pericol de a fi dată afară, altele nu lucrează fiind dependente de banii soţului, iar el abuzează de faptul acesta ştiind că nu o să plece niciodată, netemperându-şi violenţa. Alte cauze ale violenţei sunt şi stările psihice nefericite, dar ele izvorăsc întotdeauna din anumite lipsuri, omul care nu-şi găseşte calea deturnează totul din jurul său“.

Cei mai afectaţi sunt copiii, „pentru că ei suferă cel mai mult, omul adult se adaptează; într-o stare conflictuală el îşi găseşte capacitatea de a se reabilita, de a căuta căi de scăpare. La copil este mai greu, pentru că nu este format, nu are o gândire de ansamblu, matură, şi atunci copilul este cea mai fragilă victimă a violenţei în familie. Toate aceste lucruri se răsfrâng mai departe asupra vieţii lor, traumele pe care le trăiesc în copilărie le duc toată viaţa şi apar în contexte în care nimeni nu se aşteaptă la ele. Un copil care a fost violentat de mic poate să devină el însuşi agresor. Este o chestiune demonstrată. Am avut cazuri de acestea, un copil a suferit violenţe cumplite din partea tatălui, era închis în locuri întunecoase, în cămară sau în şifonier. În momentul în care a venit la noi în aşezământ, când vedea un bărbat fugea de nu-l oprea nimeni, pănă când a început, după o lună de zile, să se obişnuiască cu prezenţa unui bărbat. După ce a mai crescut, a început să o agreseze pe mama lui, cea care îl ocrotise, cea care avea grijă de el. Acestea sunt traumele pe care le trăiesc copiii, de aceea copilul este cea mai fragilă victimă a violenţei, chiar dacă aceasta nu se petrece asupra lui, ci a mamei, el este cel care suferă“, spune pr. Cristian Popa.

„Oamenii nu au capacitatea de a comunica asupra problemelor“

A fi părinte înseamnă multe lucruri. „În primul rând, a da sens propriei tale vieţi ca părinte, dar, mai presus de orice, înseamnă a da sens vieţii copilului. Viitorului lui. Dacă privim realitatea cu ochii deschişi, dincolo de sloganuri precum «Copiii sunt viitorul ţării», «Copiii noştri trebuie să...», vedem că sensul pe care unii părinţi îl dau copilului nu este numai bucurie, grijă, siguranţă şi iubire, ci şi neglijenţă, exploatare şi abandon. Copilul are universul lui de nevoi. El este o fiinţă vulnerabilă. Părinţii sunt cei care au o mare responsabilitate faţă de felul în care ei cresc. Ei sunt cei care trebuie să asigure copiilor o copilărie lipsită de mizerie, suferinţă, durere şi spaimă. Societatea ajută, sprijină şi încearcă să rezolve ceea ce unii părinţi nu fac, dar răspunderea părinţilor trebuie să fie pe primul loc. Un copil nefericit nu va uita niciodată cum şi-a început viaţa şi uneori nici nu va învăţa cum să-şi crească propriii copii. Să încercăm să ajutăm copiii, dar să nu uităm să facem totul ca ei să găsească în părinţi un adevărat rezervor de grijă şi iubire“, a spus Aurora Liiceanu, doctor în psihologie şi expert în psihologie socială, referindu-se la activitatea întreprinsă de Asociaţia „Telefonul Copilului“.

Biserica vine în întâmpinarea victimelor şi prin activitatea Asociaţiei Diaconia, care funcţionează din anul 1999 în cadrul Patriarhiei Române. „În contextul în care BOR şi-a dezvoltat activităţile sociale, s-a simţit nevoia organizării unei asociaţii prin care să se deruleze programe sociale, să se dezvolte proiecte şi ca rezultat am avut înfiinţarea unui aşezământ social, «Patriarhul Iustinian Marina», pentru victimele violenţei în familie, femei şi copii. În cadrul aşezământului s-au desfăşurat mai multe servicii sociale adresând problemele cauzate de violenţa în familie: un centru de zi pentru copiii femeilor care veneau în aşezământ, dar şi pentru a acorda îngrijire unor anumite familii din comunitate, având în vedere că nu putem să izolăm o categorie de cealaltă şi că împreună pot să descopere mai multe lucruri şi să vadă că nu sunt singuri“, spune pr. Cristian Popa.

În cadrul centrului de consiliere şi terapie de familie s-a pus accent pe ideea că familia este cea mai importantă. „Am constatat că acolo unde apar probleme în familie lucrurile se pot îndrepta. Oamenii nu au capacitatea de a comunica asupra problemelor care îi frământă. Familiile care nu au probleme grave de violenţă se pot consilia ca să îşi poată relua viaţa familială anterioară pe nişte baze noi, pe înţelegere, pe bunăvoinţă - pe care se bazează o familie - şi de aceea am dezvoltat centrul de consiliere-terapie de familie, şi mai avem în vedere un centru de consiliere agresori, a celor care agresează. Unii dintrei ei recunosc că au fost mai recalcitranţi, mai supăraţi, că au mai depăşit măsura la băutură etc. şi atunci vin cu dorinţa aceasta de a a-şi cere iertare faţă de familiile lor, recunosc că au greşit, încearcă să se îndrepte... bineînţeles, uneori obişnuinţele acestea mai răzbat, dar el ştie că trebuie să-şi tempereze pornirile“, explică pr. Popa, care are în vedere şi consilierea copiilor.

Victimele au încredere în ajutorul Bisericii

Aceştia au nevoie de o încurajare pe moment, de un ajutor financiar, pentru a le da curaj, şi după ce sunt şi îndrumaţi pot să-şi regăsească echilibrul. „Tot cu forţele proprii îşi rezolvă problemele, numai că primesc din exterior impulsul. În momentul în care simt coeziunea cuiva în starea lor de lucruri, ei încep să-şi regândească propria viaţă, să caute propriile mijloace de a-şi regăsi echilibrul şi de a trăi o viaţă normală. Deci noi trebuie să dăm acel impuls, acel lucru mic de nădejde, de speranţă pentru cei care trec prin astfel de stări şi după aceea ei înşişi îşi găsesc resursele şi capacitatea de a se reintrega social“, mai spune directorul Asociaţiei Diaconia. Cei care apelează la instituţii de ocrotire plasează toată problematica instituţiei, cu toate că starea lor nu se îmbunătăţeşte şi rămâne ca o povară pe umerii lor, dar simt nevoia ca cineva să le rezolve problema, or, problemele acestea se rezolvă în cooperare cu cei care solicită astfel de sprijin şi fiecare caz are intervenţia lui minimă, care îi dă capacitatea de a se reintegra.

Recomandarea făcută de consilierii victimelor violenţei în familie este ca toţi cei care cunosc asemenea persoane să le îndrume către o consiliere specializată, pentru că de acolo pornesc primele elemente de reechilibrare a persoanei care suferă din cauza violenţei, trăieşte sentimentul că nu este singură, că cineva se interesează de viaţa ei. Multe persoane trăiesc sentimentul ruşinii în astfel de momente, dar trebuie „să depăşim acest lucru, pentru că până la urmă importantă este salvarea familiei, se pot îndrepta lucrurile printr-o comunicare eficientă cu cei din familie“, mai spune pr. Cristian Popa.

Şi şcoala se poate implica. Cei care au contact cu copii care provin din astfel de familii şi despre care ştiu că au astfel de probleme trebuie să le acorde acestora o atenţie deosebită şi să-i îndrume către un serviciu specializat, la un psiholog, dar şi la Biserică, la preot, pentru ca lucrurile să se repună în echilibrul firesc. „Dezvoltarea unui serviciu trebuie diferenţiată faţă de ceea ce se întâmplă în societatea civilă, pentru că un serviciu instituţionalizat în societatea civilă nu se aseamănă niciodată cu un serviciu din cadrul Bisericii. Totdeauna, persoana care apelează la ajutorul Bisericii are acea încredere nemărginită, mai întâi în lucrarea lui Dumnezeu asupra vieţii sale, în oamenii cu care vin în contact, în sensibilitatea pe care omul credincios o are faţă de nevoia unui semen de-al său şi în capacitatea preoţilor şi a credincioşilor de a o sprijinii la modul concret, pentru că ea nu se mai adresează unei instituţii, ci unor semeni ai săi, şi atunci curajul, speranţa, chiar şi ajutorul vin concret, imediat, nu mai aşteaptă hârtiile, dosarele, aprobările şi toate celelalte lucruri care se întâmplă într-o instituţie. Adică un om, dacă vine la poarta Bisericii, ştie că în acea zi primeşte o bucată de pâine“, conchide pr. Cristian Popa, directorul Asociaţiei Diaconia.

„Biserica îndreaptă către o situaţie armonioasă“

Părinte Cristian Popa, mai există viaţă în cuplul respectiv după momentul violenţei şi apoi după consiliere?

Dacă ambii parteneri înţeleg greşelile pe care le-au făcut, prin comunicare, prin deschiderea sufletească, ei pot să trăiască în continuare. Iertarea izvorâtă din iubire este cea care vindecă orice rană. De aceea sunt cazuri în care lucrurile se îndreaptă, sunt cazuri în care, dacă nu există o schimbare de atitudine, femeile rămân constante şi atunci iau măsurile legale de divorţ şi de toate celelalte lucruri de separare. Dar depinde de caz, depinde de context, de starea psihică, de voinţa şi capacitatea celuilalt de a se îndrepta. De aceea se şi ocupă Biserica cu astfel de lucruri.

Au fost şi glasuri care ne-au reproşat că prin implicarea în problematica violenţei în familie Biserica desparte oameni, ceea ce nu este adevărat. Biserica nu desparte oamenii, ci ajută oamenii să îşi folosească capacitatea şi valorile raţionale, sentimentale şi de voinţă la modul deplin. În momentul în care lucrurile acestea nu concordă, alegerea este a celor doi parteneri, ei hotărăsc dacă merg înainte, dacă vor să păstreze acea legătură şi să o consolideze sau nu se mai poate face nimic. Ceea ce facem de fapt noi este ajutorul, acea intervenţie care să-i reorienteze unul către celălalt, şi, dacă ei găsesc capacitatea şi soluţiile să reînnoade, lucrurile sunt salvate. De aceea, Biserica vindecă, îndreaptă către o situaţie armonioasă. Ţine de voinţa fiecăruia să găsească capacitatea de a reveni la normal; dacă nu se mai împacă, atunci ţine de voinţa lor, şi nu de intervenţia Bisericii.

Consilierea victimelor

Asociatia Diaconia se ocupă, în cadrul Centrului Comunitar de servicii Sociale „Patriarh Iustinian Marina“, de cazurile violenţei în familie. Astfel, are un centru de zi pentru copii proveniţi din familii monoparentale şi/sau sărace, un centru de primire în regim de urgenţă a mamelor cu copii victime ale violenţei în familie şi un centru de consiliere şi terapie de familie. Capacitatea aşezământului este de 40 de copii şcolari, pe an, pentru centrul de zi şi 21 de mame cu maxim 63 copii, victime ale violenţei în familie, tot pe an, în cadrul Adăpostului social pentru protejarea victimelor violenţei în familie. Iar pentru Serviciul de consiliere şi sprijin familial sunt trei sau patru persoane pe zi. De programul de tranzit beneficiază 40 de copii provenind din familii sărace.

Din 2006 până în prezent au beneficiat de ajutor peste 250 de adulţi şi minori, victime ale violenţei în familie. „Aceşti copii au venit împreună cu mamele, deoarece încearcă să plece din mediul violent care este acasă. De aceea, aceşti copii sunt traumatizaţi sau au fost supuşi abuzurilor atât fizice cât şi psihice, din cauza taţilor. De asemenea, şi femeile primite în cadrul centrului sunt victime ale violenţei în familie. Astfel, în decursul acestor ani au fost 142 de copii cu diferite forme de abuz împreună cu mamele, femei victime ale violenţei în familie în număr de 110“, ne-a declarat pr. Ionuţ Bogdan Văduva, coordonatorul Centrului de consiliere şi terapie de familie.

Statistica apelurilor la 116 111

Dintre cele 5.297 de cazuri la care a răspuns, în 2009, Asociaţia „Telefonul Copilului“, cele mai multe au fost înregistrate din regiunea Moldova - 24.70%, urmată de Muntenia – 18.19% şi de Bucureşti - 17.76%. Şi în celelalte regiuni ale ţării s-au întâlnit cazuri de violenţă în familie, astfel: în Transilvania 16.40%, în Oltenia 9.40%, în Dobrogea 6.38%, iar în Banat, la cea mai mică rată, 5.79%. Mediul cel mai frecvent raportat este cel rural - în 58,63% dintre cazuri.

Persoanele care au apelat numărul gratuit, în majoritatea lor, sunt adulte, dintre care peste 70 % sunt femei. Doar în 1.042 dintre cazuri apelanţii au fost copii.

Acelaşi comunicat spune că cele mai multe cazuri se referă la abuzuri asupra copiilor. Au fost semnalate 828 de astfel de cazuri, semnificând o creştere îngrijorătoare de 179,7% faţă de anul 2008. Din acestea 38,5% se referă la neglijare, 25,8% la molestare fizică, 16,1% au fost sesizări privind exploatarea copilului prin muncă, 9,4% sunt cazuri de copii obligaţi să practice cerşetoria, restul de 10,2% reprezentând alte tipuri de abuz. O statistică tristă: în 85% dintre cazuri mediul de abuz este familia – unul dintre părinţi sau chiar ambii.

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Familiei (ANFP) a declarat, în ultimul raport de statistică la nivel naţional al cazurilor de violenţă în familie, că în perioada 2004 – semestrul I 2009 au fost 53.720 cazuri şi 723 decese, din care 9537 de victime au fost în anul 2005, 9372 în 2006, 8787 în 2007 şi 2008 în 11534, iar în primul semestru al anului 2009 au fost 6386 de victime. Numărul celor decedaţi este totuşi descrescător. Dacă în 2005 au murit 169 (151-2006, 136-2007), în 2008 au murit 137, iar în semestrul I al lui 2009, 46 de victime.