Mănăstirea de la Mărcuş e suită în vârful unui deal care domină zona de nord a depresiunii Braşovului. Revigorarea acestei vetre monahale are o poveste deosebită, marcată de vorbele părintelui Arsenie Boca, pentru care această mănăstire era unul dintre locurile cele mai apropiate de suflet.
Aici a fost o veche vatră monahală, atestată în secolul al XVII-lea, şi distrusă în vremea generalului Bukow, unul dintre cei mai odioşi luptători împotriva Ortodoxiei. Documente din acea vreme nu mai sunt, mănăstirea a fost rasă de pe faţa pământului odată cu multe alte mănăstiri ortodoxe din Ardeal, dar poiana a rămas cu numele de "Locul Mănăstirii". În anul 1950, Suzana Comşa, în urma unui vis în care i s-a arătat Maica Domnului cerându-i să înfiinţeze pe acest loc - de martiriu, i-a spus - o mănăstire de maici, a ridicat o biserică şi câteva chilii, dar acestea au fost distruse de autorităţi în anul 1973. Au mai rămas câteva chiliuţe mici şi un paraclis postat mai mult sub pământ, unde s-au mai făcut rugăciuni o vreme, până ce Securitatea a intervenit în forţă, mutând-o pe bunica actualei stareţe în sat, cu domiciliu forţat, pe urmă la puşcărie, apoi internată la spitalul de nebuni. Ultima maică a mănăstirii a murit în 1980. La mănăstire, rânduiala călugărească a continuat totuşi, ţinută de către "Tăicuţa", un bătrânel care, deşi nu a spus nimănui că ar fi fost tuns în călugărie, a ţinut pravila monahală întocmai, cu toaca bătută la miezul nopţii şi toate rugăciunile de peste zi. Ca şi cum rostul lui ar fi fost tocmai să ţină aprinsă lumina rugăciunii în acest loc, "Tăicuţul" a murit în anul 1991, când la mănăstire a venit nepoata Suzanei Comşa.
Moştenirea
Părintele Arsenie Boca îi spusese măicuţei Suzana că mănăstirea nu va dura mult, dar că efortul ei nu va fi în van, pentru că altcineva din familia ei va ridica aici iarăşi mănăstire. "Suzana", i-a spus părintele Arsenie pe nume, deşi nu avea de unde să-i ştie numele, "tu vei face mănăstire, dar nu va ţine mult, dar cineva din neamul tău o va ridica iar. Eu nu voi mai fi atunci şi va fi o altă lume." Şi aşa a şi fost, în 1991, maica Serafima Comşa, nepoata Suzanei, cu metania la Mănăstirea Brâncoveni de Olt, a primit binecuvântare să continuie viaţa de mănăstire la Mărcuş. Din nimic, avînd doar nebunia frumoasă a credinţei în Hristos, precum şi pe cea a tinereţii, ea a zidit biserică şi câteva corpuri de clădire frumoase. Nu s-a mulţumit cu atât, în anul 2000 s-a decis să înfiinţeze în cadrul mănăstirii şi un cămin de copii. A fondat Asociaţia de binefacere "Sfânta Iustina", a dărâmat chiliile vechi, iar pe locul lor a construit o clădire modernă şi, în 2003, a luat zece fetiţe cu vârste cuprinse între trei şi zece luni, de la orfelinat.
Micii serafimi
Într-o noapte, când copiii aveau în jur de trei ani, maica Serafima s-a trezit într-o cântare nelumească. Copiii care stăteau în camerele de la etaj cântau în cor "Sfinte Dumnezeule!" Părintele Arsenie Boca îi mai spusese ceva bunicii Serafimei. "Măi, voi nu aveţi idee ce loc sfânt e ăsta. La Mărcuş or să cânte îngeri." Când s-a trezit în acea muzică parcă ruptă din Rai, s-a gândit la cuvântul părintelui. Fetiţele sunt extraordinare. Cu excepţia unei fetiţe şi a unicului băieţel al "trupei", care au câte trei anişori, fetele sunt de vârsta şcolii. La masă se aliniază după înălţime şi spun frumos rugăciunea. Stă şi maica Serafima cu ele cât mănâncă. Toate îi spun "mami". După masă copiii se aliniază din nou şi spun rugăciunea de mulţumire. Apoi ieşim în curtea mănăstirii, în fapt, păşunea minunată din vârful dealului. Copiii aleargă, se joacă fericiţi, iar noi continuăm discuţia. Căminul e frumos, copiilor li s-au creat toate condiţiile. Au camere frumoase, frumos mobilate, jucării şi calculatoare.
Chipuri luminoase
Aici îl întâlnesc şi pe Darius, un student din Braşov care vine aici când poate, ca să ajute, voluntar. Stau puţin şi cu el. Apoi îi fac o vizită părintelui Nil, duhovnicul mănăstirii. Înţeleg repede de unde vine evlavia măicuţelor faţă de părintele Nil. E un părinte desprins parcă din Pateric. E întins pe patul de boală, dar ochii lui ard de viaţă. "Ce trebuie să faci ca să te mântuieşti?", mă întreabă. "Să învăţ să renunţ la poftele mele?", îi răspund cu o întrebare. "E bine şi asta", îmi zice, "dar nu e tot. Asta e doar o piatră dintr-un edificiu." Şi stăm de vorbă o jumătate de oră, pentru că părintele Nil caută să mă cunoască şi să mă ajute. Ce binecuvântare sunt pentru România aceşti părinţi îmbunătăţiţi! Ce păcat că lumea nu îi caută cum ar trebui!
Sub acoperământul Maicii Domnului
La mănăstire sunt şapte călugăriţe şi mult de muncă. Mănăstirea are o gospodărie serioasă. Măicuţelor de la Mănăstirea "Sfinţii Români" şi "Acoperământul Maicii Domnului" de la Mărcuş nu le e uşor. Copiii cresc şi, odată cu ei, cresc şi nevoile lor. Iar Mărcuşul nu e tocmai cea mai călcată zonă de pelerini din România. Cu cei o sută de lei pe care îi dă pentru fiecare copil statul român nu poţi face mare lucru. "Numai bunul Dumnezeu ne-a ţinut până acum", spune maica stareţă. Când are o greutate, maica stareţă strigă la părintele Arsenie Boca: "Părinte, tu i-ai adus, tu să mă ajuţi!" "Şi să ştiţi că de fiecare dată cînd strigam la părintele, iar el mă ajuta şi îmi trimitea oameni." Nu mă pot împiedica să gândesc că şi eu o mare dragoste pentru părintele Arsenie şi mă bucur că am ajuns să cunosc această aşezare monahală.
O mână de ajutor este bine-venită
Copiii din căminul de la Mărcuş ar putea fi ajutaţi de oameni cu suflet bun, deoarece ei au nevoie de sprijinul nostru, al fiecăruia. Ar fi foarte important ca maicile să primească un sprijin material, întrucât peste puţin timp începe şcoala, iar rechizitele şi hainele copiilor costă destul de mult. Merită să-i ajutaţi pe copiii de la Mănăstirea "Sfinţii Români" de la Mărcuş. Dacă doriţi să faceţi acest lucru, trimiteţi bani în contul Asociaţiei de binefacere "Sfânta Iustina", BCR Sfântu Gheorghe, RO53RNCB0124009682180001.
