Costin Filipoiu, între credință și pasiunea de a cânta

Fire meditativă, calmă, profundă, pianistul Costin Filipoiu rămâne în memoria celor care îl întâlnesc, fie şi pentru prima oară, drept un om cu totul aparte. Originalitatea sa constă în simplitatea cu care se poartă, vorbeşte şi reacţionează, deşi talentul cu care a fost înzestrat l-ar fi putut învălui repede în mantia mândriei. Din biografia tânărului muzician, nu atât premiile câştigate în ani şi ani de muncă sunt de reţinut, cât mai ales modul în care Îl mărturiseşte pe Dumnezeu.

La o zi după susţinerea unui concert în Sala Mare a Ateneului Român, Costin pare preocupat. Îmi confirmă că gândul îi zboară, parcă fără voia sa, la reprezentaţia susţinută în seara precedentă. A fost un succes! I-au spus-o toţi apropiaţii: profesori, prieteni, membrii familiei. „Ceea ce mă bucură mult este că maestrul Dinu Ciocan - profesorul de la care am învăţat cele mai multe lucruri legate de muzică şi nu numai, cel căruia îi cer sfatul şi acum ori de câte ori simt nevoia - a fost mulţumit de felul cum am cântat şi mi-a spus că am progresat în toate direcţiile. Mi-a confirmat că e bine ce fac la Nürnberg şi că sunt pe drumul cel bun”, se exprimă cu entuziasm pianistul.

De 17 ani, Costin Filipoiu locuieşte în Germania. În tot acest timp a studiat şi s-a perfecţionat la clasele celor mai buni profesori de pian, a câştigat concursuri, iar în prezent este profesor asociat la „Hochschule für Musik” din Nürnberg. Vine în ţară de două ori pe an – la Crăciun şi în vacanţa de vară – sau şi mai des, când este solicitat pentru vreun concert. Îi este dor, în fiecare minut al vieţii sale, de ţară, familie şi oamenii dragi. Recunoaşte că dacă nu ar fi avut credinţa ca aliat de nădejde, cu greu ar fi putut să-şi ţină sufletul întreg acolo. „După liceu, m-am dus la studii în Berlin. Am resimţit greu despărţirea de mediu, de familie, de părintele duhovnic, fără ca părinţii să-şi dea seama prin ce treceam. A trebuit să am răbdare. Acelea au fost momente în care mergeam mai des la biserică decât la orele de pian. Participam în fiecare zi la Sfânta Liturghie. Tot la Berlin m-am ataşat foarte mult de vrednicul de pomenire părinte Constantin Mihoc, care mi-a fost duhovnic. Am cântat la strană în biserica în care slujea dânsul. Cânt şi acum, din anul 2007, în corul bisericii din Nürn­berg. Îmi place foarte mult”, precizează muzicianul român.

Vorbeşte calm, cu zâmbet pe faţă şi în priviri, mai ales când îşi aminteşte de sfârşitul liceului – momentul-cheie de până acum al existenţei sale, când a deschis ochii şi inima spre cele ale lui Dumnezeu. Un pelerinaj în Grecia, câteva cărţi citite şi o serie de filme cu tematică religioasă i-au descoperit tânărului Filipoiu o cale pe care nici măcar nu o bănuia. Un drum care avea să-l împlinească, să capete viziunea adevărată asupra vieţii. „Cunoscându-L pe Dumnezeu, pianul nu mi s-a mai părut important. Nu aveam nici 18 ani când am realizat asta. Simţeam că nu mai avea rost să câştig concursuri, să fiu cel mai bun. Nu mai găseam motivaţia de a fi în competiţie. Dispăruse ambiţia. Descoperisem ceea ce aş putea numi deşertăciunea muzicii”, admite cu sinceritate Costin.

Chemarea divinităţii se aude ca un glas tainic în interiorul său. Este mai puternică decât chemarea muzicii, pe care pianistul o consideră a fi un instrument prin care Îl slăveşte pe Dumnezeu şi un mijloc prin care poate ajunge la inimile oamenilor.

Viitorul în muzică, încotro?

Viaţa pianistului român stabilit la Nürnberg este, deocamdată, legată de muzică, chiar dacă nu câştigă mai mult decât să se poată întreţine. Însă nu banii îl preocupă în mod real, mai ales că şi în mediul german situaţia de moment a artiştilor de muzică clasică este incertă. Planează ideea conform căreia în viitorul apropiat se vor desfiinţa tot mai multe şcoli de muzică, deoarece nu mai există interes pentru acest domeniu.

„Un fost profesor de la «Hochschule für Musik», locul unde predau momentan, m-a sfătuit să-mi găsesc un alt domeniu, deci să mă reorientez. Conservatorul unde sunt încadrat acum ar fi trebuit desfiinţat, dacă nu ar fi fost avalanşa de studenţi coreeni şi chinezi. Părerile sunt, totuşi, împărţite. Un alt profesor de pian mi-a spus că dacă am suficientă mâncare în frigider şi nu dorm în gară, atunci pot fi liniştit, căci sunt mai fericit decât 95% din

populaţia globului. Pe de altă parte, eu acompaniez cântăreţii de la clasa lui Siegfried Jerusalem – un mare tenor recunoscut la nivel internaţional –, profesor la Conservatorul din Nürnberg, iar această colaborare este o importantă carte de vizită oriunde aş merge”, spune tânărul Filipoiu.

Nu îi este teamă de viitor, chiar dacă îl va costa renunţarea la muzică. A învăţat demult că voia lui Dumnezeu nu dă greş niciodată şi că împlineşte toate cele ale omului la timpul potrivit. A învăţat să aibă răbdare.

Care ar fi fost şansele lui Costin dacă ar fi urmat sfatul maestrului Iosif Sava de a pleca în America, la studii? Este o întrebare la care se gândeşte adeseori tatăl pianistului, profesorul de matematică Alexandru Filipoiu.

„Când era Costin în clasele a IX-a şi a X-a, Iosif Sava îl chema deseori pe la seratele sale muzicale. Îl îndrăgea mult. Odată, m-a chemat la dânsul acasă şi m-a întrebat: «Ce gând aveţi cu băiatul acesta? Eu am băgat acţiuni în el! Dacă vreţi, eu vă pot ajuta, dar într-un singur loc: în Statele Unite. Nu vă pot asigura de nimic, dar dacă rezişti acolo şi reuşeşti, înseamnă că eşti bun». Noi ne-am sfătuit în familie, cu alţi profesionişti ai muzicii clasice şi am preferat să meargă undeva în Europa, mai aproape de casă. La un an după plecarea lui Costin în Germania, domnul Iosif Sava a murit. A fost omul care l-a scos la lumină, l-a prezentat lumii, l-a promovat şi asta contează foarte mult”, mărturiseşte domnul Alexandru.

Costin îşi priveşte tatăl cu drag. Este ultima lui zi de vacanţă şi mai are câteva ore de petrecut împreună cu familia sa. Deja a început să i se facă dor. Îşi trece repede degetele mâinii drepte pe spătarul unui fotoliu ca pe claviatura unui pian şi promite să revină cât de curând, acasă, pentru un nou concert.

Talent, muncă, performanţă

Născut în 1979 la Bucureşti, Costin Filipoiu a început studiul pianului cu profesoara Liana Lungu. A urmat cursurile de pian la liceele de muzică „George Enescu” şi „Dinu Lipatti”, cu profesorii Constantin Niţu şi Sorina Dobrescu. În această perioadă a fost răsplătit cu numeroase premii la concursurile naţionale, între care un Premiu special la Concursul Internaţional „Jeunesses Musicales” - 1998.

Din anul 1993, a urmat cursuri de interpretare şi analiză muzicală cu profesorul Dinu Ciocan (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti), care i-a fost mentor în formarea sa muzicală.

Între anii 1998 şi 2003, a făcut cursuri de pian la „Universität der Künste” din Berlin, la clasele profesorilor Martin Hughes şi Rainer Becker.

Între anii 2003 şi 2007, a urmat studii aprofundate de pian la „Musikhochschule” din Lübeck, clasa prof. Konstanze Eickhorst. În anul 2005, a câştigat la un concurs din Bremen un premiu special.

Între anii 2007 şi 2009, s-a perfecţionat la cursurile „Meisterklasse” de pian, la „Hochschule für Musik” din Nürnberg, clasa prof. Bernhard Endres.

A participat la cursuri de măiestrie cu profesorii: Hans Leygraf, Günter Ludwig, Dana Borşan, Anatol Ugorski, Anne Queffelec, Konstanze Eickhorst, Wolfgang Manz şi Julia Goldstein-Manz, Aquiles Delle Vigne, Peter Feuchtwanger şi Dan Grigore (cursuri de pian), Walter Levin, Stephan Picard (cursuri de muzică de cameră), Dietrich Fischer-Dieskau, Siegfried Jerusalem, Axel Bauni (cursuri de lied).

A concertat alături de Orchestra Naţională Radio şi de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. A susţinut recitaluri în Bucureşti, Berlin, Hamburg, Lübeck, Bayreuth, Leck, Glücksburg, Namedy etc. De asemenea, a activat în seria de concerte organizată de Fundaţia „Live-Music-Now” din nordul Germaniei. Din anul 2009, predă ca profesor asociat la „Hochschule für Musik” din Nürnberg.