Crăciunul e sfânt și-n închisoare

„Când intru în biserică, mă simt liber!”, ne-a mărturisit unul dintre cei 1.400 de enoriași ai părintelui Cătălin Constantin Caucă. Așa le spune și așa îi tratează, ca enoriași, nu ca deținuți. Aflată în incinta Penitenciarului Rahova, la marginea Bucureștiului, pe drumul spre Alexandria, biserica având trei hramuri - „Sfântul Apostul Andrei”, „Izvorul Tămăduirii” și „Sfântul Nicolae” - pare lăcașul de cult al unei mănăstiri, așa cum e înconjurată de clădirile de locuit. Nu sunt chilii, ci celule, nu sunt acolo monahi, ci oameni care au greșit și-și ispășesc păcatele, dar altfel, asemănarea e tulburătoare.

Nu aceasta, însă, a fost prima impresie când am ajuns acolo, ci faptul că intrarea în incinta închisorii era asaltată de foarte mulți tineri! Preotul capelan Caucă ne-a explicat că e vorba de studenți și elevi care vizitează penitenciarul. Sunt de la Institutul Național de Magistratură, din Academia de Poliție și din alte școli, interesați să vadă totul, de pildă modernul spital dotat cu orice e necesar, inclusiv secție ATI. În prag de Crăciun, prezența lor veselă aici trebuie să fie o minimă consolare pentru cei care nu-și vor putea petrece sărbătorile alături de familie. De altfel, și adminis­trația se străduiește să le îndulcească melancolia, urmând să le ofere o masă specială, și biserica, în care ei înșiși au împodobit trei brăduți, și preotul, care încearcă să-i scoată pe câțiva dintre ei în vizite dincolo de zidurile închisorii - când am fost noi acolo, acestea nu erau încă perfectate și părintele a preferat să nu vorbească despre ce nu era încă sigur. Ceea ce e sigur, însă, este că Nașterea Domnului e sfântă și-n închisoare.

Trecem prin ritualul punctului de control și străbatem un lung drum prin incinta închisorii, drum dominat de liniște. De fiecare dată când ne-ntâlnim cu un lucrător al instituției, acesta îl salută respectuos pe preot.

Ajungem la al doilea punct de control odată cu o „balenă”, cum e numit în argoul local vehiculul care transportă deținuți. Aceștia vin de la instanțe, unde au avut înfățișări în diferite procese. Sunt toți tineri, sunt îmbrăcați ca orice tineri și arată ca orice tineri.

Cât așteptăm să intre ei, părintele ne mai dă câteva detalii: la Rahova există persoane în regim deschis, semideschis, închis sau de maximă siguranță și în general grupurile nu se amestecă. Cei în regim deschis pot ieși din închisoare să lucreze în altă parte. Recent, unul dintre ei a sărit din mașină la un stop și a fugit - e riscul îngăduinței față de faptele minore. În semideschis se pot plimba prin clădire, camerele nefiind încuiate decât la ora stingerii. Ultimele două categorii au un regim mult mai strict, cei de la GSR (grad sporit de risc) fiind însoțiți de „mascați” chiar și când merg la medic sau la biserică.

Pentru biserică, sistemul e clar: dimineața se trec la apel cei care vor să meargă. După apel, preotul sună toate secțiile și află cine vine. Însoțiți, desigur. La biserică există un registru de prezență, în care e trecut fiecare și se semnează. Separat, există un „registru al specialistului”, în acest caz preotul, iar evidența ajunge și în aplicația informatică a penitenciarului, unde sunt trecute toate activitățile.

Botezuri și cununii!

În fiecare lună vin la biserică între cinci sute și o mie (în preajma sărbătorilor mari) de persoane private de libertate. Accesul e neîngrădit, inclusiv pentru cei din categoria GSR sau RSP (risc pentru siguranța penitenciarului). Programul părintelui Caucă este de la 7 la 15, de duminică până joi, deci weekendul lui e vineri-sâmbătă. „Eu am căutat ca măcar atunci când vin la biserică să se simtă liberi. Le-am făcut lumânărare, loc de scris acatiste, primesc lumânări, am adus și un clopot, că biserica nu avea, să se audă aici, între clădiri. La început mi-am luat și ceva înjurături din cauza asta”, spune preotul zâmbind, „dar acum spun: «Am auzit clopotul! E sărbătoare! E părintele aici! Ieșim la slujbă!»

De precizat că participarea la slujbe nu este creditată, adică nu antrenează recompense, deci oamenii vin chiar de drag și din credința în Dumnezeu. Există însă și alte acțiuni: din programul „Cuvântul care zidește”, cei care doresc urmează primul modul, „ABC-ul credinței”, cam două ședințe pe săptămână. Apoi, pe lângă spovedanii, părintele face și consiliere moral-religioasă. „Mulți dintre ei simt pur și simplu nevoia să fie ascultați. Iar eu le-am spus de la început două lucruri: că Sfânta Scriptură nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui, și că primul care a intrat în Rai alături de Domnul nostru Iisus Hristos a fost un tâlhar. Nu aveți argumente să deznădăjduiți! Ați greșit, asta să vă fie ca o cruce și ca o lecție de îndreptare și vedeți ce-aveți de făcut de-acum încolo!”

În spațiul acesta concentraționar, aparent neprielnic bucuriilor, s-au petrecut un botez și două cununii! Cel care a cerut botezul, prin convertire de la altă religie, a spus că vrea întâi să înțeleagă, așa că a urmat mai multe lecții de catehizare, s-a documentat, a venit cu întrebări notate pe hârtie, a primit răspunsurile și abia apoi a făcut pasul, în ziua de prăznuire a Sfântului Efrem, luând numele de botez al acestuia. Cât despre cununii, se face cerere către director, primesc accesul atât mireasa, cât și nașii, și are loc slujba obișnuită.

Catedrala închisorilor

Trecem pe lângă Clubul de activități, unde persoanele private de libertate fac brățări și alte obiecte de podoabă, pictează, execută origami, poșete, și participă la întreceri sportive (darts, șah și altele). Trecem și pe lângă cabinetele medicale având toate specialitățile necesare, și ajungem la biserică, sfințită în 8 septembrie 2022, deci la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

Istoria bisericii e însă mult mai veche. Ridicarea ei a început în 1995, dar s-a întrerupt doi ani mai târziu, din lipsă de fonduri. După reluare, a fost terminată și dată în folosință în 30 noiembrie 2004, iar pictura interioară a fost realizată în trei etape: 2008, 2010 și 2012. Înainte de inaugurarea bisericii, serviciul religios de la Rahova se desfășura într-o capelă a uneia dintre secțiile penitenciarului, Secția 7, cea a comu­ni­tății terapeutice - foștii consumatori de droguri, aflați în reabilitare. Este o cameră acum nefolosită, pe care părintele Caucă se gândește s-o amenajeze drept club de lectură religioasă.

Să mai spunem că atât construcția, cât și întreținerea bisericii, inclusiv utilitățile, au fost și sunt asigurate de administrația închisorii și de Administrația Națională a Penitenciarelor. „Am avut susținerea Patriarhiei în realizarea picturii, iar catapeteasma, stranele și băncile au fost realizate la Centrul de detenție pentru minori de la Târgu Ocna, unde este acum Școala de pregătire pentru agenții de penitenciar”, mai precizează gazda noastră.

Capela Penitenciarului Rahova este mare și foarte frumoasă. E și greu de crezut că un asemenea lăcaș se află aici! Pe scaunul arhieresc admirăm un portret extraordinar de viu al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, realizat de un deținut după o fotografie, iar în biroul preotului se găsesc două tablouri cu Mihai Viteazul, respectiv Sfântul Ștefan cel Mare, care, vorba gazdei noastre, par să iasă din pânză! Tot un enoriaș al locului le-a realizat.

Bisericii i se spune „Catedrala Adminis­trației Naționale a Penitenciarelor”, pentru că e cea mai mare din sistem.

Tradiții... la televizor

Cătălin Constantin Caucă a venit aici în 15 iulie 2021, urmare a unei puternice dorințe personale. „Eu mi-am început slujirea în Arhiepiscopia Tomisului și colegul de la Poarta Albă m-a invitat acolo, să slujim împreună. Așa am luat prima dată contact cu mediul penitenciar. Am fost profund impresionat și am decis că, dacă voi avea ocazia, preot la penitenciar vreau să fiu! Pentru că este o adevărată ocazie de slujire și o provocare. Nu e ușor, dar satisfacțiile sunt pe măsură”.

Biroul lui e mic, dar emană o căldură spirituală. Între tablourile amintite se află o icoană a Maicii Domnului pe care a găsit-o, prăfuită, în cafas, și a hotărât s-o pună în meritata ei valoare. „Când urma să vin aici, am fost să cer ajutor în Sfântul Munte, să găsim un hram închinat Maicii Domnului. Umblam și ne rugam și ne-a ieșit un părinte în cale, de nicăieri! Era părintele Cristofor, român, cu care am stat de vorbă mai bine de o oră. La sfârșit, am avut îndrăzneala să-l întreb ce hram să alegem. S-a gândit puțin și pe urmă mi-a spus că nu poate fi altul mai potrivit, aici, decât Izvorul Tămăduirii!” A doua întâmplare minunată a fost că, sperând în ajutorul Maicii Domnului, a simțit nevoia să-i ceară unui părinte „să se roage pentru noi într-o biserică grecească din Sfântul Munte. Nu mă întrebați de ce grecească! Dar el ne-a scos la închinare capul Sfântului Andrei și abia după aceea am aflat că hramul principal al bisericii din Penitenciarul Rahova este Sfântul Apostol Andrei!” Aflând asta, preotul grec i-a spus că-i va dărui el icoana hramului.

Pe masa din birou e un brăduleț împodobit de enoriași, inclusiv cu motive tradiționale. Apropo de asta, părintele comentează amuzat, dar și nemulțumit, știrile tv care, la Ziua Națională, pomenesc „tradiționala fasole cu ciolan”. „Bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, și moșii și strămoșii noștri nu păstrau în casă, în timpul postului, nici măcar vasele în care mâncau de dulce - le urcau în pod! Cum să mănânci ciolan în plin Postul Crăciunului!?”

Adevărata libertate e cea față de păcat

Anul trecut, de Crăciun, corul capelei de la Rahova, intitulat „Elpis”, adică „Nădejde”, l-a colindat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Reședința Patriarhală. Evenimentul, fără precedent - un cor de deținuți acasă la Patriarh -, a fost, așa cum e ușor de înțeles, o provocare organizatorică, implicând inclusiv o recunoaștere anticipată a traseului și un plan bine stabilit.

La câteva zile după vizita noastră, corul, care e format din opt oameni, urma să aibă, în biserică, un concert comun cu voluntarii Arhiepiscopiei Bucureștiului, iar ceva mai devreme primiseră vizita Grupului psaltic „Tronos“. Toate evenimentele de acest fel sunt filmate și apoi difuzate pe postul tv intern al închisorii.

O parte dintre deținuți au vizitat Catedrala și Palatul Patriarhiei, Mănăstirea Radu Vodă, „unde suntem foarte bine primiți de fiecare dată”, și alte locuri. Mărimea grupului depinde de secție și „depinde și de disponibilitatea din acel moment a colegilor de la pază”. În general, colaborarea părintelui cu angajații și cu conducerea penitenciarului este foarte bună, din toate punctele de vedere.

Pregătirile de Crăciun încearcă să compenseze cât de cât absența familiilor, faptul că oamenii de aici nu-și petrec sfânta sărbătoare alături de acestea. „Căutăm să creăm o atmosferă cât mai aproape de libertate și să alungăm măcar un pic tristețea provocată de absența celor dragi. Pe de altă parte, le spun mereu că adevărata libertate este cea față de păcat, de viciu și de patimă. Ești liber atunci când te-ai despătimit”, spune părintele.

Salvarea prin apropierea de credință

Daniel Moldoveanu arată ca un bunic, ceea ce de altfel și este. Nimic din înfățișarea sau comportamentul lui nu sugerează ideea de infractor. Ți-ar face plăcere să stai de vorbă cu el în afara acestor ziduri - de altfel, l-am rugat ca, atunci când iese, să mă caute. Poate și din afinitate profesională: a lucrat 15 ani în presă, mai exact într-o televiziune. A fost și preșe­din­tele uneia dintre primele fundații umanitare care se ocupa de copiii străzii. Ispășește aici o condamnare de 7 ani pentru trafic de persoane. „Dar nu e la ce vă gândiți!”, spune. „N-am trimis niciodată la muncă în străinătate o femeie singură, n-aș fi putut, sunt familist, am copii, am nepoți, și până la 55 de ani n-am avut nici măcar o amendă!” Avea o societate de plasare a forței de muncă și a trimis peste cinci mii de oameni la lucru în străinătate. Se consideră nevinovat și ești tentat să gândești ironic „Desiguuur!”, dar un mic amănunt te descumpănește: în 2021, când i s-a pronunțat sentința, nu era în țară, dar s-a întors de bunăvoie și s-a predat. „Nu puteam să fac altfel”, explică: „Așa mi-am crescut și copiii, să fie răspunzători”.

S-a adaptat foarte greu la traiul în penitenciar. A devenit mai ușor pe măsură ce s-a apropiat tot mai mult de credință. A ajuns atât de legat de biserică încât părintele ni l-a prezentat drept paracliserul lui. „Biserica m-a ajutat enorm, este singurul loc în care mă simt liber, aici nu mai simt greutatea gratiilor și a zidurilor care ne înconjoară. Și asta pentru că ne-a blagoslovit Dumnezeu trimițându-l aici pe părintele Cătălin, un om cu har, care știe să vorbească cu absolut orice persoană, din orice categorie ar fi ea. Nu l-am văzut o dată să se enerveze!”

L-am întrebat pe Daniel Moldoveanu, care de loc e din Buhuși, Bacău, în ce condiții trăiește aici. Sunt în regim semideschis, 18 în cameră, cu paturi suprapuse, „dar sunt camere foarte spațioase și totul e nou”. Au două dușuri, două toalete, frigidere, aer condiționat, trei televizoare cu 30 de canale. Lucrează toți, de luni până vineri, 7-8 ore pe zi - el la club, unde repară televizoare, aparate de radio și jocuri primite de deținuți de acasă. Sâmbăta e zi liberă, iar duminica vine la biserică, de un an și jumătate n-a lipsit niciodată. Aici, la Rahova, Daniel Moldoveanu a ajuns să se roage în fiecare seară și în fiecare dimineață, a citit Biblia, se spovedește și se împărtășește.

În octombrie 2025 urmează să intre în comisia de liberare, dar e sigur că va ieși chiar mai repede. „Speranța în Dumnezeu e mare”, spune încrezător, iar în finalul discuției noastre ține să sublinieze: „Toți deținuții care sunt aici, în Penitenciarul Rahova, trebuie să-I mulțumească lui Dumnezeu, zi de zi, că-l avem aici pe părintele Cătălin, un om care nu face munca asta ca pe o simplă meserie, ci din dragoste și ca să se facă util, să ajute”.

Și unde ar putea fi nevoie de mai mult ajutor?