Fac o echipă bună în viața personală, ca soț și soție, dar tot bună este echipa lor și în profesie. Magda Buzuloi Cârciumaru și Robert Cârciumaru sunt pictori de biserici. În ochii lor se vede o lumină de oameni împliniți cu ceea ce fac, din aceasta împrumută și culorilor așezate pe zidurile bisericilor. Și toate le ies bune și frumoase.
Mai întâi le-am cunoscut și admirat frescele din biserica Mănăstirii Salva, județul Bistrița-Năsăud. Apoi am dorit să-i cunosc personal, să aflu cum este să trăiești cea mai mare parte a zilei pe o schelă, între zidurile reci ale bisericilor; cum este să însuflețești cu talentul tău interiorul unui spațiu care îi va încălzi sufletește pe credincioșii veniți la slujbe; cum este să trăiești sacrificiul de a duce o viață mereu departe de casă, pe șantiere aflate la sute de kilometri. Am aflat răspunsurile la acestea toate și mai mult decât atât dintr-o discuție recentă, purtată pe șantierul de pictură unde lucrează acum.
Fiind iarnă, nu pot lucra la nici una din picturile începute în țară, bisericile respective neavând încălzire. În schimb, de talentul lor se bucură părintele paroh al bisericii bucureștene „Iancu Nou”-Bălăneanu, pr. Augustin Rusu, care speră ca în câteva luni cei doi pictori - ajutați de ucenici - să încheie lucrul la restaurarea frescelor.
„Așteptările noastre sunt pe măsura talentului celor doi pictori. Ne bucurăm că pas cu pas pictura capătă contur. Mai sunt multe de făcut, partea de restaurare este dificilă, întrucât biserica nu a avut fundație și a fost consolidată recent, intervenindu-se masiv cu lucrări de rezistență. Astfel, porțiuni mari de pictură au dispărut, iar pictorii trebuie acum să picteze din nou acele zone. Este o lucrare complexă, dar nădăjduim că ocrotitorii noștri, Sfântul Nicolae și Sfinții Împărați Constantin și Elena, vor veghea și vor ajuta să se finalizeze cât mai curând această lucrare”, ne-a spus părintele Augustin Rusu. Pictura acestei biserici a fost realizată în frescă, stilul neobizantin, între anii 1957 şi 1959, de pictorul Gheorghe Vânătoru.
Pictor de biserici nu ajunge oricine. Dincolo de talentul în sine și de studiile specifice, trebuie să aibă multe zile de ucenicie, de practică pe șantierele de pictură pe lângă un maestru. După îndeplinirea acestor condiții, aspirantul la profesia de pictor de biserici susține niște examene prin care comisia de pictură bisericească a Patriarhiei Române îi verifică atât cunoștințele teoretice, cât și pe cele practice.
Magda Buzuloi Cârciumaru este pictor de categoria I, aceasta însemnând că are un talent excepțional, dar și o experiență care o recomandă să picteze sau să restaureze absolut orice lucrare. Iată povestea devenirii sale: „Am crescut și am trăit într-un mediu artistic. Tatăl meu este pictor de biserici (Vasile Buzuloi - n.r.), fratele mai mic la fel. Am început să pictez în clasa a VIII-a. Înclinația mea era până la acea vreme spre literatură, istorie, arheologie, atunci însă profesoara mea de desen s-a îmbolnăvit, iar profesorul de la Liceul «Nicolae Tonitza» care îi ținea locul a remarcat că am talent. M-a luat pe lângă dânsul, m-a pregătit câteva luni şi am fost admisă la acest liceu. Îmi plăcea atât de mult, încât nu mai aveam zi sau noapte, desenam încontinuu. Apoi au urmat verile cu tatăl meu pe șantier, la biserici... Practic, de la 16 ani fac acest lucru.”
Cât de greu este pentru o femeie să fie mereu plecată departe de casă, să lucreze în condiții speciale, pe schele, poate locuind în locuri nu mereu confortabile? Magda Buzuloi Cârciumaru răspunde fără să clipească: „Nu este greu! Când faci cu plăcere ceva, toate celelalte rămân în umbră. Mi-a fost într-adevăr greu atunci când a născut-o pe Maria. Când a împlinit un an, a trebuit s-o las acasă cu mama...”. Acum fetița celor doi pictori este mare, liceană, și își dorește să devină medic criminalist. În lunile de iarnă se bucură mai mult de viața de familie la ei acasă, întrucât iau câte o lucrare în București. În lunile calde din an sunt, desigur, plecați departe. S-au obișnuit cu viața aceasta pentru că le place foarte mult meseria lor, care este mai mult decât o meserie, este vocație și împlinire.
Au și întâmplări amuzante de pe șantiere. Li s-a întâmplat ca într-un sat, cât au pictat biserica, localnicii să le aducă mâncare prin rotație. Dar așa de mult îi prețuiau, că nu concepeau să le aducă altceva decât pilaf și carne de găină. Și găina de țară e cam tare de obicei...
Robert Cârciumaru a cunoscut-o pe soția sa când erau studenți amândoi la prima facultate. De atunci, au mers umăr lângă umăr, au absolvit aceleași facultăți și specializări. El a început mai târziu să picteze biserici, a învățat multe de la soția sa, așa că are deocamdată categoria a III-a. Însă este la fel de pasionat și de bun în profesia sa. Vorbește cu însuflețire despre bucuria de a picta frescă bizantină și despre provocările pe care le presupune aceasta: „Deși se spune că pictura bizantină încorsetează, totuși, permite să-ți dezvolți latura artistică, chiar în cadrul unor reguli. Ca pictor, trebuie să conștientizezi că omul care intră într-o biserică pictată de tine și îl vede pe Sfântul Dimitrie trebuie să îl recunoască pe acesta, la fel și când intră într-o biserică pictată în vremea lui Ștefan cel Mare. Trebuie să recunoască sfinții după felul în care sunt pictați, particularitățile de care ținem seama.”
Cum arată o zi pe șantierul de pictură? „Venim dimineața la 7:00-7:30, ne bem cafeaua și urcăm pe schelă. Lucrăm până pe la 9:00, apoi coborâm, luăm micul dejun, iar urcăm pe schelă. Lucrăm până la prânz, mâncăm și lucrăm până seara la cât este nevoie. S-ar crede că este multă rutină, dar nu simțim astfel. Fiecare biserică are o arhitectură proprie, trebuie să te adaptezi continuu”, spune Robert Cârciumaru.
Frumusețea frescelor pictate de Magda și Robert Cârciumaru vine și din faptul că fețele sfinților nu seamănă una cu alta, cum vezi uneori în câte o biserică. Ei cercetează, caută informații, citesc despre vieților celor pe care îi zugrăvesc, văd multe variante pictate în diverse biserici, inclusiv în alte țări ortodoxe, și decid care este mai bună în locașul pe care îl pictează atunci.
Magda pictează cu mult drag sfinții militari, „pentru că sunt mai spectaculoși, îmbrăcămintea lor este diferită, uneori sunt reprezentați pe cal, cu armură.” Dar îi place mult să picteze și scene cu Maica Domnului.
Lui Robert îi place să picteze sfinți ierarhi, are și o întâmplare cu tâlc legată de Sfântul Spiridon. Pentru că făcuse o mică faptă bună unui preot bătrân, acela îi povestise ca răsplată viața Ierarhului Spiridon. La un examen greu, pentru care nu mai reușise să învețe toată materia, i-a picat chiar viața acestui sfânt și a știut-o numai din acea povestire, simțind astfel ajutorul ierarhului sfânt.
Cum știe un pictor că nu a depășit o anumită limită permisă în inovație? Robert Cârciumaru explică: „Suntem ortodocși și avem anumite cunoștințe dogmatice, avem credința... Noi trebuie să cunoaștem nu doar iconologie, ci și momentele unei slujbe - toate acestea le îmbinăm cu studiile artistice. E nevoie și de o anume smerenie, nu trebuie să ne trezim că suntem noi mari artiști și facem ce vrem pe pereții bisericii.”
Pictarea cărei biserici le-a adus cea mai mare bucurie?
Magda Cârciumaru: „Cea mai mare satisfacție mi-a dat-o pictarea primei biserici, din Codrii Pașcanilor. Am început-o imediat după terminarea facultății, a fost biserica cu cele mai multe frământări ale noastre, ieșisem de sub îndrumarea tatălui meu și am lucrat-o cu puțină teamă, era greu, eram la început. Din păcate, a ars, pentru că muncitorii care au lucrat la acoperişul turlelor au uitat să monteze paratrăsnetul, iar pompierii au turnat apă peste tot și s-a stricat fresca. Am plâns mult atunci... A fost prima noastră lucrare.” Lui Robert i-a plăcut mult cum le-a ieșit fresca de la Salva. Contează mult legătura care se creează între preot sau stareț și pictori: „Ne-am înțeles bine cu toți preoții pe unde am lucrat. Și cu măicuțele de la Salva, la fel, plus că acolo au mai contribuit la bucuria noastră și peisajul deosebit de frumos, liniștea locului și arhitectura bisericii.”
Nu răsplata financiară trebuie să fie scopul unui pictor de biserici. „Dacă faci meseria asta cu bucurie și conștiință, totul se așază frumos, dar, dacă alergi după bani, lucrurile s-au terminat. Noi îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat, avem casa noastră, avem o familie fericită, lucrurile între noi sunt în regulă. Nu avem o echipă mare, să alergăm la șapte biserici și suntem mulțumiți așa cum suntem”, mai spune pictorul Robert Cârciumaru.
„Sărbătoarea noastră de familie”
Datorită măiestriei pictorilor, avem în biserici zugrăvită scena de mare taină a Nașterii Pruncului Iisus.
„Icoana Nașterii Domnului este o teologie în imagini, redând prin linii și culoare ceea ce redă Evanghelia prin cuvânt”, mărturisește artista Magda Buzuloi Cârciumaru.
„Dintre toate sărbătorile, Crăciunul este cel mai potrivit pentru bucurie, întoarcerea către familie, bunătate, dragoste. În vremea copilăriei mele, românii puneau mult preț pe suflet. Sărbătorile erau parcă mai frumoase. Noi, copiii, colindam toată noaptea din casă în casă, de răsuna tot satul. Copil fiind, nu deslușeam prea bine taina Nașterii Domnului, dar eram pătrunsă de bândețea întâmplării și de convingerea părinților și a bunicilor că Pruncul Iisus este una cu Împăratul Lumii. Altminteri, ceea ce îmi domină amintirea sunt aromele bunătăților făcute cu dragoste de mama și bunica, mirosul bradului, clinchetele clopoțeilor, pocnetele de bici ale colindătorilor, lăsându-mă mută de uimire. Plutea între noi un duh al sărbătorii greu de descris... Odată cu trecerea anilor, Crăciunul a devenit în sufletul meu bucuria profundă a gândului că minunile există din clipa în care El S-a născut și a schimbat lumea. El este minunea sărbătorii de Crăciun, Pruncul Sfânt care S-a născut ca să ne pregătească nouă locaș în cer.
Pentru mine Crăciunul este lumină. Este sărbătoarea care ne cheamă să ne întoarcem la simplitate și curățenie, la iertare și dragoste. Ca pentru orice creștin, și pentru noi, Crăciunul este sărbătoarea familiei pe care o petrecem cu fiica noastră, cu familia lărgită: părinți, frați, nepoți, și ne bucurăm de clipele petrecute împreună, uitând de tot ce e rău și urât. În același timp, ne propunem să fim mai buni, mai înțelepți și mai atenți cu cei din jurul nostru”, spune Magda Cârciumaru.
„Pe lângă faptul că este o bună pictoriţă, de la care am învăţat foarte multe lucruri, când ajunge acasă şi lasă pensula jos, Magda este o bună gospodină, face mâncare, spală, calcă, face curăţenie... Iar de sărbători, ea pregătește toate bucatele, de la ciorbă la sarmale şi până la desert. Magda este o soție model, se descurcă bine pe toate planurile”, spune cu mândrie Robert Cârciumaru.
Magda Buzuloi Cârciumaru și Robert Octavian Cârciumaru - un curriculum vitae tras la indigio
Atât studiile, cât și lucrările realizate sunt aceleași pentru cei doi pictori: în 1996, au absolvit Universitatea „Spiru Haret” București - secția Restaurare și conservarea operelor de artă; în 2001, au absolvit Universitatea de Arte din București, Facultatea Istoria și Teoria Artei, secția Conservare-Restaurare; în 2012 au obținut master în pedagogie.
Lucrări executate de cei doi soți: Schitul „Sfânta Teodora de la Sihla”, Codrii Pașcanilor, (tehnica `a fresco”); Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, Videle (tehnica `a fresco”); Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Prisăcani, Iași (tehnica „a fresco”); Biserica „Sfânta Treime”, Feldru, Bistrița-Năsăud („a fresco”); Biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii”, Salva, Bistrița-Năsăud (tehnica „a fresco”); Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon”, Botoșani (tehnica `a fresco”); Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, a Parohiei Nicolae Bălcescu-Flămânzi, Botoșani (tehnica „a fresco”); Biserica „Sfântul Nicolae”-Giulești Sârbi – restaurare frescă; Capela „Sfântul Nicolae” a bisericii cu hramul „Sfântul Dumitru”-Colentina, Bucureşti (tehnica „a secco”);
Lucrări în desfășurare:
biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, sat Luminiș-Piatra Șoimului, Neamț (tehnica „a fresco”); Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Roznov, Neamț (tehnica `a fresco”); Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, Mărăţei II, Piatra Neamț (tehnica „a fresco”); Biserica „Iancu Nou”-Bălăneanu din București (restaurare frescă).
