Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Crăsani, mănăstirea de pe muntele născut în câmpie

Crăsani, mănăstirea de pe muntele născut în câmpie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 21 Iul, 2010

Când spui Piscul Crăsani, gândul îţi zugrăveşte în minte vârful unui munte. Numai că "piscul" despre care vorbim este doar parte dintr-un val preistoric de nisip, ce se întinde în bătătura câmpiei, zeci şi zeci de kilometri, ca o uriaşă şopârlă ce se strecoară molatic prin ierburile sleite de sevă. Pe malul drept al Ialomiţei, la numai câţiva kilometri de drumul ce leagă Urzicenii de Slobozia, se ridică cel mai surprinzător… munte! Aici, cu mai bine de două milenii în urmă, Andrei, apostolul Mântuitorului Hristos, propovăduia Evanghelia Adevărului. Astăzi, în ochiul Piscului Crăsani se zideşte o mănăstire ce-i poartă numele.

La Balaciu, ne rupem de şoseaua ce duce de la Urziceni la Slobozia. Cotim la dreapta, pe un drum pietruit, cu case mărunte, străjuite de corcoduşi şi pruni, îndoiţi de poame coapte. Trecem podul peste o Ialomiţă mâloasă, îndreptându-ne spre "muntele" ce se ridică incredibil în faţa noastră, direct din linia orizontului. La poalele lui se află localitatea Crăsanii de Jos. Intrăm în sat pe strada "Dacii liberi", avertizaţi de istorie că nu ne aflăm oriunde, ci chiar la porţile poate celei mai importante dave de câmpie a regatului dac. Nici nu mai contează cum se numea. Poate Netindava, amintită de Ptolemeu, poate Helis, celebra "Cetate a Soarelui", reşedinţa legendarului rege Dromichete (secolul IV-III î.Hr.), unde marele domn al dacilor de la şes îi dădea o usturătoare lecţie de smerenie ancestrală orgoliosului Lisimah, autoproclamat rege al Traciei, urmaşul celebrului Alexandru Macedon.

Urmăm drumul şerpuitor retezat prin coama "muntelui" de nisip, străbatem satul înţepenit într-un timp trecut, ca o fotografie în sepia, urcăm spre mănăstire, mărginiţi în dreapta de un câmp de floarea-soarelui, desfăcut spre răsărit ca un imens soare scurs în ţărână. Şi, la o intersecţie străjuită de o troiţă şi două cruci din piatră, zărim în mijlocul câmpului biserica mare a mănăstirii, încorsetată de schele.

Dava unde se întrupează visul a doi mari duhovnici

La numai câteva sute de metri de cetatea dacică, topită astăzi şi ea în lutul din care cândva fusese ridicată, cunoscând încărcătura istorică a zonei şi extraordinara tradiţie a satului Copuzu, de dincolo de cetate, care vorbeşte despre botezul Sfântului Apostol Andrei, marele duhovnic de la Mănăstirea Antim, Adrian Făgeţeanu, a gândit, la scurt timp după evenimentele din decembrie 1989, să ridice aşezământ statornic Primului chemat.

Visul sădit de cuvioşia sa, plecat între timp din zonă, este astăzi continuat spre împlinire de o obşte mică de maici, plină de râvnă. Poate că "le-a fost dat" să ajungă aici şi să termine ceea ce a început marele duhovnic. Maica stareţă împreună cu maica Paraschiva Preutescu au venit în inima câmpiei, la "Sfântul Andrei", de la Mănăstirea Techirghiol, unde părintele Arsenie Papacioc le prezisese că vor ridica "mănăstirea lor". Li s-au alăturat alte două maici din Moldova spre desăvârşirea acestei lucrări. Când auzi că numai patru măicuţe se nevoiesc în acest perimetru sacru şi vezi rezultatele muncii şi rugăciunilor lor, nu-ţi rămâne decât să dai slavă lui Dumnezeu şi să te minunezi.

"Încercăm să terminăm de ridicat biserica mare a mănăstirii, pe care am început-o acum doi ani. Are hramul "Sfântul Apostol Andrei" şi "Sfânta Parascheva", pentru că pe aici a trecut cu siguranţă primul Apostol al Domnului. În Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, deocamdată, mănăstirea noastră este singura care poartă acest hram", ne spune maica stareţă Arsenia Cozma "ascunzând" în spatele acestor vorbe multe alte realizări, jertfe şi greutăţi despre care, din mare smerenie, preferă să nu vorbească.

Acolo unde smerenia a ridicat casă pentru noi

Firea iscoditoare a reporterului a reuşit însă să afle şi alte fapte de la credincioşi, prieteni ai mănăstirii şi localnici ai "cetăţii".

De pildă, puţină lume din afara mănăstirii ştie că maica Paraschiva Preutescu, medic de profesie, pleacă în zorii zilei din mănăstire pe jos, câţiva kilometric, vara, iarna, până la şosea, pentru a merge la Slobozia, unde lucrează într-un centru social de îngrijire a bolnavilor. Cu ceea ce câştigă acolo continuă să plătească lucrările la noua biserică. Seara, se întoarce acasă, participă la slujbe şi ascultări, pentru ca a doua zi să o ia de la capăt. Şi asta de ani buni.

Neajunsurile financiare sau lipsa de ceva timp a unui preot statornic al mănăstirii nu le-a zădărnicit râvna. Grădina (unde am întâlnit-o pe sora Cornelia smulgând buruienile din zarzavaturi), animalele, păsările de care se îngrijesc cele câteva maici, sutele de ghivece de flori arată ca şi când aici ar vieţui o obşte mult mai numeroasă. Ceea ce ne-a impresionat cel mai mult este faptul că, deşi condiţiile dificile în care aceste maici îl slujesc pe Dumnezeu, totuşi, la "Sfântul Andrei" de la Piscul Crăsani, mai multe chilii sunt pregătite permanent pentru a primi pelerini în condiţii deosebite de confort.

Chipul ce se desprinde de pe o cruce în formă de "X"

Ne despărţim în cele din urmă de gazdele noastre luând-o la vale spre apa Ialomiţei. De sus, însuşi râul pare o şopârlă solzoasă ce se strecoară lipicios prin marea de nisip înverzită de buruieni. Doar în depărtare, acolo la crucea în care pământul se închină cerului, dincolo de sate, zărim, aşa ca o umbră de nor, un chip cunoscut ce se desprinde de pe o cruce în formă de "X" şi se tot înalţă pe cerul câmpiei în cântec de înger ce spune: "Capiştele prefăcându-le în biserici lui Dumnezeu, preacinstite Apostole Andrei ai sfinţit în ele pe fiii botezului, pe care darul i-a înnoit prin apă şi prin duh"…