Crasna, comunitate de oameni credincioşi şi gospodari

Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Crasna, regiunea Cernăuţi, este lăcaşul de cult principal care îi adună pe cei mai mulţi români ortodocşi din sat la rugăciune, dar şi la faptele bune, mai ales în această situaţie de război din Ucraina. Păstorită de părintele Vasile Pavlenco, cel care a şi condus lucrările de construcţie a noului lăcaş în urmă cu trei decenii, biserica închinată Sfântului Ioan ­este un simbol al credinţei şi statorniciei românilor ortodocşi din regiune.

Am ajuns la biserica centrală din Crasna în ziua hramului, la începutul lunii iulie, când se prăznuieşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul pe stilul vechi calendaristic. Lumea adunată de hram era îmbrăcată frumos, mulţi în haine tradiţionale bucovinene, ca de sărbătoare, iar preoţi slujitori erau din întreaga regiune, veniţi special cu această ocazie. În drumul spre Crasna, am trecut de la graniţă prin alte două localităţi, de unde veniseră preoţii ca să slujească la hram. Este o tradiţie a locului ca de hramuri preoţii împreună cu credincioşii să facă pelerinaj în alte localităţi pentru a cinsti cum se cuvine sărbătoarea şi pe gazdele care îi primesc cu bucurie. În acest caz era vorba de locuitorii din Crasna sau Krasnoilsk, cum i se spune în limba ucraineană. Crasna este primul sat de peste graniţă, când intri din România în Ucraina, după ce treci prin Vicovu de Sus, ­judeţul Suceava. Momentan, punctul de frontieră este închis şi se poate trece doar pe la Siret. Localitatea are peste 10.000 de cetăţeni de diferite etnii, însă în majoritate ortodocşi. În trecut au fost şi nemţi evanghelici, dar aceştia au plecat după cel de-al Doilea Război Mondial. Acum acolo locuiesc români, ucraineni, ruşi şi romi. Aproape jumătate din locuitorii satului sunt plecaţi în străinătate, la muncă.

Preot la cumpăna vremurilor

Biserica centrală din localitate, pentru că mai sunt alte două, în diferite mahalale, numite coturi acolo, poartă hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Paroh este părintele Vasile Pavlenco, de loc din sat, însoţit în slujire de părintele Nicolae. Părintele Vasile ne-a primit ca pe nişte oaspeţi dragi din ţară şi ne-a invitat să participăm la procesiunea de după Liturghie, cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Crasna.

Părintele Vasile ne-a spus că în 1987, după ce a slujit câţiva ani ca diacon la Cernăuţi, a fost repartizat preot la Crasna, în ajunul Postului Mare. Era atunci numai biserica veche, ctitorită în 1792 de boierul Alexandru Ilski, căreia i-a fost adăugată clopotniţa de fiul său, Ilie. Ambii sunt înmormântaţi în biserica veche. ­Înaintaşul părintelui la această biserică, părintele Victor, slujise acolo 47 de ani şi a fost persecutat mult pentru îndârjirea de a continua propovăduirea Evangheliei. Din cauza acestor persecuţii, mulţi oameni din localitate se fereau să mai vină la slujbe la biserică, de aceea prima oficiere a părintelui Vasile a fost deosebit de emoţionantă, pentru că erau puţini oameni. A stăruit, totuşi, şi ne mărturiseşte că în a treia duminică din Postul Mare la slujbă au fost peste 500 de persoane, ceea ce l-a încurajat să dorească zidirea unei biserici mai mari.

Zidirea noului lăcaş din Crasna, lucrare a întregii comunităţi

„Văzând că vin tot mai mulţi oameni la biserică, iar biserica veche era neîncăpătoare, după slujba din Joia Mare a anului 1987, ieşind în curtea bisericii, am măsurat câţi paşi sunt de la zidul bisericii vechi până la gard, pentru a înţelege dacă s-ar putea zidi o biserică nouă, mai încăpătoare. Erau şi consilierii de faţă. Am construit această biserică apoi, în care ne aflăm acum. Cu multe greutăţi, pentru că era încă Uniunea Sovietică. Când ne-am pus acest gând, în bolta şi pereţii bisericii vechi au început să apară fisuri profunde, concluzia specialiştilor fiind că este grav avariată. Pentru că erau multe documente înaintate pentru construirea unei alte biserici, chiar dacă ar fi fost interzise slujbele în biserica avariată, am nădăjduit în zidirea acesteia. Diferiţi vrăjmaşi au spus atunci că eu am fost trimis pentru a închide biserica veche, ceea ce m-a întristat foarte mult. Era în 1988 şi atunci ne-am propus să zidim biserica, mai ales că la scurt timp am primit aprobare în acest sens. Oamenii ne-au ajutat. Erau zile când veneau şi 300 de oameni la lucru. Doar puţini au primit plată, în rest au făcut muncă voluntară. Timp de 18 luni au durat lucrările şi biserica a fost sfinţită. În 1990, la sfinţire, când era deschisă temporar graniţa cu România, au venit peste 5.000 de credincioşi din judeţul Suceava cu prapuri, împreună cu părintele Ionel Maloş. Oamenii au venit cu bucurie, chiar dacă la marginea pădurii stăteau grănicerii sovietici cu pistoalele-automat pentru a deschide foc în caz de nereguli. Anii au trecut şi biserica, timp de 30 de ani deja, a fost sfinţită de două ori. Prima dată fără pictură, iar a doua oară cu pictura. Biserica nouă are hramul vechi, dar şi hramul Acoperământului Maicii Domnului. Slujbele au loc în biserica nouă. În cea veche se slujeşte mai ales de hram şi la înmormântări.”

În Crasna au fost cazaţi anul acesta peste 400 de refugiaţi din cauza războiului din Ucraina. Părintele Vasile i-a impulsionat pe credincioşi să-i ajute pe refugiaţi cu hrană. Mulţi dintre ei mai sunt şi acum la căminul din sat, aceştia neavând unde pleca sau a se întoarce, din cauza faptului că locuiesc în zona acţiunilor militare. Oamenii au sărit în ajutor şi au dat dovadă de iubire adevărată faţă de aproapele.