În vecinătatea Pieţei Victoriei, unde tumultul şi animaţia veşnic agitatei metropole se domolesc, pe micuţa stradă a Monetăriei, trecătorul grăbit al Capitalei descoperă un adevărat colţ de istorie, de cultură şi de educaţie: Biserica Mavrogheni. Trecutul fascinant, pecetluit cu prezenţa unor personalităţi marcante, se îmbină cu viaţa la zi, vocaţia lăcaşului de cult exprimându-se fără tăgadă în vremurile de acum, după dorinţa mai-marilor săi ctitori.
Istorica biserică, aflată acum în proces de restaurare, înconjurată de câteva morminte vechi şi noi, cu o curte generoasă în care se intră prin turnul-clopotniţă, ne-a primit într-o zi de iarnă domoală. Ne-am închinat, cu blagoslovenie de la părintele profesor Dumitru Pintea, parohul lăcaşului, am făcut câţiva paşi prin împrejurimi, citind pisaniile şi actele de pecetluire ale monumentelor şi am vizitat grădiniţa închinată Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ce se află în faţa bisericii din octombrie 2009.
Aşezată la începuturile ei în afara cetăţii, Biserica Mavrogheni a fost ridicată de domnitorul grec, originar din insula Paros, Nicolae Petre Mavrogheni, într-un loc pitoresc, „la capătul podului Mogoşoaia“. În jurul bisericii de zid închinate „întru cinstea şi prăznuirea Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria“ (Izvorul Tămăduirii), domnitorul iubitor de credinţă şi cultură a dezvoltat un aşezământ ce cuprindea un foişor domnesc, un spital, o şcoală, o fântână, precum şi rezervorul principal unde era colectată apa de la izvoarele Creţuleşti prin olane de lut ars.
În jurul bisericii s-a cristalizat la început viaţă monahală, aproape un secol, până la vremea secularizării averilor mănăstireşti, când chinovia şi-a încetat existenţa, se pare pentru totdeauna, iar lăcaşul de cult a devenit biserică de enorie pentru cartierul ce se închegase în jurul ei.
Grav afectată de cutremurul din 1839, biserica a fost reconstruită în 1847 din temelii, tot acum fiind suprimate şi turlele de pe pronaos. A fost reconsolidată parţial în 1890, iar peste vremuri, în 1902, a primit iarăşi reparaţii ample, prilej cu care s-a aşezat şi o pisanie. Cutremurul din 1940 a avariat clopotniţa, care a fost demolată şi reconstruită în 1997 la iniţiativa părintelui paroh Dumitru Pintea. Tot prin purtarea de grijă a părintelui Pintea au început în 2009 ample lucrări de primenire a exteriorului, de consolidare, restaurare şi înfrumuseţare a bisericii.
Singura piesă rămasă din vechiul lăcaş care impresionează în mod deosebit prin originalitate este catapeteasma. Construită din zid gros de 80 de centimetri, păstrează cu fidelitate expresia iniţială de sorginte barocă. Este pictată măiestrit în frescă direct pe zid, iar icoanele sunt situate în nişe delimitate de reliefuri vegetale. Abundenţa motivelor ornamentale lucrate în stucatură şi modul de tratare a reliefurilor conferă catapetesmei valoare artistică.
„Cei ce vor veni după noi să păzească cele ce găsesc, spre folosul obştii“
Ansamblul ridicat pe lângă biserică de ctitor a avut un rol deosebit în istoria şi cultura recentă a României. Tipografia a scos de sub teascurile ei lucrări emblematice pentru poporul nostru. Aici Ion Heliade Rădulescu a înveşnicit în slovă prima gazetă de limbă română, cu caractere chirilice - „Curierul românesc“ -, tot aici văzând lumina tiparului şi alte lucrări importante precum „Regulamentul Organic“ - prima Constituţie a României moderne, prima carte de muzică bisericească „în sistema nouă“ (modul în care se cântă şi astăzi) din lume, alcătuită de Petru Efesiu, precum şi multe alte cărţi laice şi religioase. Heliade Rădulescu este îngropat în 1872 în curtea bisericii, iar ceva mai târziu s-a ridicat în semn de recunoştinţă un monument ce se păstrează până astăzi.
Pentru buna continuitate a tipografiei, şcolii şi spitalului ridicat în preajma bisericii, domnitorul Mavrogheni lasă un testament pecetluit pe Hrisovul de la 1787 spre buna lor purtare de grijă: „Şi după cum noi ne-am trudit şi le-am făcut acestea din nou, aşa şi cei ce vor veni după noi, cu drag să păzească cele ce găsesc făcute spre a se urma şi sta în starea lor, fiind spre folosul obştii“. „De la începuturi, această biserică s-a afirmat într-o întreită vocaţie, cea duhovnicească, cea filantropică şi cea cultural-educaţională. Aceasta este tradiţia Mavroghenilor. Preocuparea noastră continuă s-a concentrat pe legarea prezentului de tradiţia anterioară a bisericii. Ne-am dorit afirmarea continuităţii, urmând îndemnul mai-marilor noştri ctitori. Noi cei de astăzi suntem responsabili de a păstra intenţia ctitorului şi de a o transmite pe aceasta urmaşilor noştri“, ne-a spus părintele lector dr. Dumitru Pintea, parohul bisericii.
Pelerini şi rugători de seamă
În curtea aşezământului şi în biserică au intrat de-a lungul timpului personalităţi remarcabile ale neamului nostru. Constantin Brâncuşi, fiind un adevărat creştin ortodox, pe când studia Artele Frumoase din Bucureşti, şi-a dedicat anii tinereţii sale slujirii lui Dumnezeu, cântând în corul Bisericii Mavrogheni, unde, după mărturia ilustrului V. G. Paleolog, „urca «Aliluia» până la expir, ba chiar ajungea să moduleze de o sută de ori «Doamne, miluieşte!», uimindu-şi asistenţa“. Spre aducere aminte a acelor vremuri şi pentru preţuirea marelui sculptor român, acum se află în proiect ridicarea unui bust în bronz.
Pictorul Horia Bernea, de numele căruia se leagă din 1990 şi ctitoria celui mai important aşezământ de cultură tradiţională românească - Muzeul Ţăranului Român - aflat în imediata vecinătate a lăcaşului sfinţit Mavrogheni, a fost înmormântat în partea stângă a curţii bisericii. S-au rugat pentru el, în ziua prohodirii, 8 decembrie 2000, vrednicul de pomenire patriarh Teoctist şi sobor de preoţi, fiind prezente numeroase personalităţi culturale şi oameni de pretutindeni recunoscători faţă de cei ziditori de autentică trăire şi simţire românească.
Continuarea tradiţiei cultural-educative
În aceeaşi tradiţie a continuităţii şcolilor care au existat la acest aşezământ, astăzi funcţionează aici o grădiniţă. A fost sfinţită în ziua de 22 octombrie 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. I-am întâlnit pe copii la masa de lucru, împreună cu dascălii lor. „Este o bucurie să lucrăm aici, în această grădiniţă aflată în curtea bisericii, sub ocrotirea bisericii. Începem totdeauna activitatea noastră cu o rugăciune, cu un gând la Dumnezeu şi la Îngerul păzitor. Acest lucru oferă un ajutor, un sprijin, o putere şi pentru copii, dar şi pentru noi, cadrele didactice ale acestei instituţii“, ne-a spus doamna educatoare Valeria Bucur.
În activitatea grădiniţei, preoţii slujitori ai bisericii s-au preocupat permanent de calitatea personalului didactic şi a actului educaţional, existând cadre didactice cu experienţă, cursuri în limba engleză şi program prelungit. Dincolo de performanţa educaţională, e foarte important faptul că pruncii care vin la grădiniţa de la Biserica Mavrogheni se întâlnesc cu chipul sfinţilor din icoană, cu cele sfinte. „Astfel, Biserica îşi afirmă dimensiunea lucrării ei sociale, cultural-educaţionale şi filantropică deodată. Întregul proces instructiv-educativ se bazează pe valorile creştine: solidaritatea, mila, dispoziţia spre generozitate, respectul faţă de cei din jur, spre dezvoltarea unei personalităţi depline“, ne-a mai spus pr. Dumitru Pintea.
Seri culturale în cinstea Brâncovenilor
Marţi, 25 februarie, a început ciclul de întâlniri „Serile brâncoveneşti de la Mavrogheni. Omagiere, dezbatere şi reculegere“. Manifestările de la parohia bucureşteană sunt dedicate Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi se vor desfăşura în ziua de marţi din ultima decadă a fiecărei luni a acestui an. Evenimentul a fost deschis de părintele paroh Dumitru Pintea, care a subliniat motivaţiile organizării seriei de întâlniri dedicate comemorării tricentenarului de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni. „Am organizat aceste seri brâncoveneşti cu o dublă intenţie: pe de o parte, aceea de a contribui la reînviorarea conştiinţei noastre naţionale, prin aducerea aminte a valorilor pe care naţiunea noastră s-a clădit şi deschiderea spre aceste valori, iar, pe de altă parte, intenţia de a aduce martiriul sfinţilor şi a ne deschide spre Biserică şi spre mărturia pe care ea o poartă. Desigur, ne dorim şi rezultatul acela al unei sinergii între intelectualitate, care se spune adesea că ea stă izolată, şi ierarhie în aceeaşi mărturie şi în acelaşi efort de reconstrucţie. De asemenea, sper să se realizeze spaţii irenice în care duhul păcii, al toleranţei, să plece din cât mai multe locuri şi să aibă rezultate în viaţa noastră“, a arătat părintele paroh Dumitru Pintea.
Coordonatorul cultural al proiectului, Teodora Stanciu, a subliniat că martiriul Sfinţilor Brâncoveni rămâne o jertfă vie care ne călăuzeşte, ne îndeamnă la un comportament demn în lume şi că suferinţa trebuie convertită într-o acţiune mare, care înseamnă construcţie şi nu distrucţie, încredere în sine şi nu autopersiflare. „Este posibil ca în zilele noastre comandamentele epocii să ne ducă într-o direcţie greşită şi atunci cred că rostul Bisericii, dar şi al altor instituţii, tocmai acesta este să reclădească starea morală a unei comunităţi, a unui popor întreg şi să-i reconstruiască încrederea în izvoarele vii pe care le are sub picioare, cum spunea Jules Michelet de la 1848, metaforic vorbind despre întoarcerea la straturile vechi ale istoriei din care putem învăţa foarte mult. Toate aceste manifestări consacrate jertfei lui Brâncoveanu, a celor patru fii şi a sfetnicului Ianache trebuie lărgite la nivelul întregii ţări. Nu avem orgoliul să fim singulari. Ne-ar plăcea foarte mult ca în diverse zone şi colţuri ale ţării să se întâmple asemenea evenimente, cu condiţia ca ele să nu cadă în registrul frazelor sforăitoare. Este bine să păstrăm un nivel înalt, un nivel ce se cuvine pentru modelul de tărie, de vitalitate, de credinţă pe care l-a reprezentat Constantin Brâncoveanu şi pentru care s-a jertfit fără nici un fel de reţinere. Revelaţia pe care probabil a avut-o în acel moment, nu ştim noi, trebuie să fi fost a salvării unui neam întreg, şi nu doar a lor a Brâncovenilor“, a subliniat Teodora Stanciu.
Invitaţii primei seri culturale au fost acad. Alexandru Zub, care a vorbit despre Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, şi Petre Guran, cercetător ştiinţific la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, care a arătat locul Sfântului Constantin Brâncoveanu într-un „Bizanţ după Bizanţ“. (Ioan Buşagă)
