Credință, spiritualitate, istorie și cultură în Mărginimea Sibiului

Reprezentativ pentru Mărginimea Sibiului, Rășinariul poartă înlăuntrul hotarelor sale veacuri de istorie românească, mărturii ale spiritualității ortodoxe din Transilvania și ale culturii românești. Trei biserici monumentale, Mausoleul Mitropolitului Andrei Șaguna, Casa memorială „Octavian Goga“ sunt câteva dintre podoabele acestui străvechi sat românesc.

Munții Cindrelului au ocrotit din vechime așe­zarea românească de la doar 12 kilometri de cetatea Sibiului și au fost pentru rășinăreni darul cel mare al lui Dumnezeu pentru ei. În acești munți păstorii rășinăreni și-au dus oile la pășune, în transhu­manță, iar dincolo de Cindrel au întemeiat alte sate, cum sunt Voineasa, în județul Vâlcea, sau Râu Sadului, în județul Sibiu, o altă așezare minunată din Mărginime. Munții, cu pădurile lor bogate, au fost de la începuturi prietenii cei mai buni ai rășină­renilor. Se spune că însuși numele satului provine de la una dintre ocupațiilor românilor, aceea de a strânge rășină din aceste păduri. 

O lucrare monografică reprezentativă pentru Răși­nari, scrisă de Victor Păcală în 1915, la Sibiu, reapărută în 2016 la Tipografia „Șaguniana” a Arhiepiscopiei Sibiului, men­ționează originile dacice ale așezării. Aceeași lucrare precizează prima atestare documentară a localității, datată 1204. Un document emis la acea vreme de regele maghiar Emeric îl scutea pe Ioan Latinul din „villa Riuetel” de impozite. Interesante sunt denumirile „Riuetel” și „Latinul”, cea din urmă întărind teoria marelui academician, născut la Rășinari, Sava Popovici Barcianu, conform căreia răși­nărenii au origini latine. Istoricul Nicolae Stoicescu eviden­țiază, în lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania”, faptul că, la 1738, răși­nărenii au avut un proces cu orașul Sibiu în care se preciza că satul ar fi fost întemeiat de legendarii Mustață și Coman Roșca. Aceste nume confirmă, spune istoricul Stoicescu, prezența pecenegilor în această parte a Transilvaniei, păs­trân­du-se până astăzi în sat denumiri precum „Dealul Peceneagului”. 

De-a lungul vremii Rășina­riul, prin forța sa economică, a avut strânse legături cu Țara Românească, fiind menționat în documente medievale. Până în zilele noastre, localitatea a rămas cunoscută ca un sat înstărit, cu oameni gospodari, care au păstrat nu doar vechea îndeletnicire a oieritului, ci și obiceiurile, credința și specificul etnografic al acestor locuri. Poartă spre stațiunea Păltiniș, unde an de an sute de mii de turiști urcă pentru a respira cel mai curat aer din țară, Răși­nariul te îmbie să poposești aici măcar câteva momente, să te bucuri de fru­musețea lui, să-i descoperi istoria, patrimoniul spiritual și cultural, să cunoști oamenii de o ospitalitate aparte și, de ce nu, să te bucuri de vreun festival popular desfăşurat pe Valea Ștezii, cum este cunoscutul Festival al Brânzei și al Țuicii, ținut în fiecare an la sfârșitul lunii august.

Catedrala Ortodoxiei din Transilvania

Legăturile Rășinariului cu Țara Românească în trecut s-au concretizat în mod special pe plan bisericesc. Nu este întâmplător faptul că, după tragicele evenimente din jurul anului 1700, când o parte din comuni­tățile românești ortodoxe s-au unit cu Biserica Catolică, iar Mitropolia Ardealului era desfiin­țată, Rășinariul a devenit bastionul de apărare a Ortodoxiei în Transilvania. Credința nestrămutată a rășinărenilor nu a permis înrădăcinarea uniatismului în aceste locuri, așa cum s-a întâmplat și în cele mai multe sate ale Mărginimii Sibiului, o adevărată patrie a românilor din Ardeal. Aceasta se datorează secolelor de credință ortodoxă, care au înrădăcinat aici tradiția răsăriteană. Victor Păcală mențio­nează acest lucru în volumul amintit și arată că, deși la un moment dat existau în Rășinari 12 preoți greco-catolici, față de patru ortodocși, rășinărenii au rămas în majoritatea lor orto­docși, au dus lupte aprige cu autoritățile de la Viena pentru a-și păstra identitatea religioasă, iar într-un final au biruit. 

Pentru a ne da seama cât de importantă a fost credința ortodoxă pentru rășinăreni este suficient să ne gândim la primul locaş de închinare al răşinărenilor și care apare în documente, la 1383, ca o ctitorie a domnitorilor munteni Radu Vodă Negru şi Mircea Basarab. Este vorba de o bisericuță de lemn devenită, la un moment dat, neîncăpătoare. Acest lucru a dus la zidirea bisericii vechi din localitate, un ­monumental locaș de cult de o valoare inestimabilă. Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rășinari a fost zidită în perioada 1725-1758, pe vechea vatră a satului, unde s-a aflat şi cimitirul, până la 1872. Pe inscripţia de la intrarea în biserică se menţionează: „De la zidirea bisericii anii Domnului 1725 Mai 29”. O altă inscripţie săpată în lemn menţionează „anii Domnului 1755 Mai 29”, iar la exterior apar anii 1755 şi 1758. Această biserică a fost Catedrala Ortodoxiei din Transilvania, pentru că aici episcopii sârbi, care au primit misiunea de la Viena de a-i păstori pe „neuniți”, au liturghisit și păstorit poporul ortodox din Ardeal. De asemenea, aici a liturghisit adesea Sfântul Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, după ce românii ortodocși din Transilvania și-au recăpătat organizarea bisericească.

Școala de pictori de la Rășinari

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rășinari a fost în trecut o adevărată şcoală de pictori, casa artiştilor populari care au deprins tainele acestei arte sacre în Ţara Românească, sub influenţă brâncovenească. La rândul lor, aceştia au format ucenici şi adevărate şcoli de pictură în toată Transilvania. Printre locaşurile de cult pictate în zonă amintim pe cele din Cristian, Sălişte, Vale, Ocna, iar mai departe, în Arad, Hunedoara şi Alba. Primul pictor menţionat în această şcoală este „Radul ot Răşinari”, care picta icoane încă de la 1700, iar mai apoi Popa Ivan şi Nistor Dascălul. Sunt cunoscuţi, de asemenea, Iacov şi Stan, cel dintâi stabilindu-se la Feisa, pe Târnava Mică, unde a format o şcoală de pictură. Iacov s-a remarcat ca un prodigios iconar, de la el rămânând sute de icoane. Din fenomenul artistic, denumit „Şcoala de pictură de la Răşinari”, mai fac parte şi Ioan Grigorovici, fiul lui Grigorie Ranite, Gheorghe, fiul lui Iacov Zugravul şi nepot al Popii Radu din Răşinari. Nu în ultimul rând trebuie men­ționat Popa Ivan cel Tânăr, fiul zugravului Popa Ivan. Toţi aceşti pictori au contribuit enorm la menţinerea stilului bizantin în bisericile din Transilvania, cu specificul ei brâncovenesc, într-o perioadă în care influenţa apuseană era din ce în ce mai simţită.

Pictura Bisericii „Sfânta Parascheva” din Rășinari este o capodoperă a școlii de zugravi de aici. Icoanele de pe catapeteasmă, scenele din interior și exterior sunt unice, adevărate podoabe ale artei sacre din Transilvania.

„Pictarea bisericii a început imediat după finalizarea construcţiei. Avem o inscripţie pe un pandantiv, care menţionează anul 1760, ceea ce înseamnă că în acel an se ajunsese cu pictura la nivelul respectiv. Pictura a fost realizată de Grigorie Ranite, venit de la Craiova aici pentru a forma ucenici. În Răşinari mai existau atunci şi pictori formaţi la mănăstirile din Ţara Românească şi au lucrat împreună”, ne-a spus preotul Nicolae Jianu, slujitor la biserica rășinăreană. Tot atunci a fost făcut şi iconostasul. Pictura a fost începută la 1758 şi finalizată la exterior la 1785. Tot mobilierul, toate stranele sunt dinainte de 1795. Pictura este deosebit de valoroasă, realizată într-un stil neobrâncovenesc. Ultima restaurare a avut loc în 1996, întrucât zugrăveala era înnegrită de fum. „Procesul de restaurare a început în perioada 1984-1986 şi a continuat în perioada 1993-1996. Fumul a conservat pictura şi atunci am curăţat-o, pentru a aduce la lumină aceste scene minunate. S-a pus accentul mai mult pe conservare. În aceeaşi perioadă s-a curăţat şi iconostasul”, ne-a mai spus părintele Jianu.

Școala de pictură de la Răşinari a renăscut după 1990. Părintele Nicolae Jianu avea să înfiinţeze, în 1996, un cerc de pictură al elevilor răşinăreni. Pe timpul vacanţei de vară, 80-90 de copii din sat învaţă să picteze icoane pe sticlă, după tradiţia şi tehnica specifică zonei. Se lucrează pe grupe, începători şi avansaţi, iar cel mai interesant lucru este că nu există dascăli, ci copiii se învaţă unii pe alţii. Desigur, singurul pictor rămas în sat, Viorica Creţu, s-a implicat la începuturile acestui proiect. Temele abordate sunt diferite, dar cu stilul specific picturilor de la Răşinari.

Biserica nouă, casa Sfântului Andrei Șaguna

Pe lângă biserica veche din sat, un alt monument de patrimoniu este Biserica „Sfânta Treime” sau „biserica nouă”, cum este cunoscută în Rășinari. Locașul de cult a fost zidit în perioada 1801-1815, ctitorit fiind de rășinăreanul Ioan Bungărzan. La finalizarea lucrărilor au contribuit și credincioșii din sat, dar și ctitori de peste munți, cum este Grigore Brâncoveanu, nepotul Sfântului Constantin Brâncoveanu.

„Biserica noastră păstrează mai multe icoane și cărți vechi, foarte valoroase. De asemenea, avem un potir din vremea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și un rând de veșminte tot din acea vreme. La muzeul amenajat în casa episcopală din Rășinari se păstrează candelabrul de lemn donat bisericii noastre, la 15 august 1865, de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, cu ocazia hirotonirii Episcopului Ioan Popazu al Caransebeșului”, ne-a spus parohul bisericii, Ioan Dan Sima.

Locașul de cult este unul dintre cele mai vizitate obiective pentru că aici se află mausoleul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Aici a cerut să fie înmormântat marele ierarh al Transilvaniei, într-o smerenie desăvârșită, slujba fiind oficiată doar de duhovnicul său, ieromonahul Gherman Bogdan.

Prima vizită pastorală a marelui ierarh în Mărginimea Sibiului a fost la 25 martie 1847, la Răşinari, unde a oficiat Sfânta Liturghie şi a mers la şcoala din localitate. În prezenţa sătenilor, a oficiat slujba de sfinţire a apei şi a aşezat ca ocrotitoare a şcolii pe Maica Domnului. Sfântul ierarh a cerut ca în fiecare an, la Buna Vestire, preoţii din Răşi­nari să oficieze Sfinţirea apei la şcoala din sat. „Din acel an şi până acum s-a păstrat această tradiţie. Răşinărenii au cerut ierarhului să fie curatorul şcolii. Sfântul a trimis aici pe cei mai buni absolvenţi de la Sibiu. Întrucât şcoala de la Răşinari avea secţiuni în limba română şi în limba germană, cu un curs primar şi clasa a III-a normală, absolvenţii primeau atestat de învăţător. Veneau elevi din jurul Sibiului, Fofeldea sau Sălişte”, menţionează părintele Nicolae Jianu.

Răşinărenii l-au ajutat pe Sfântul Andrei Şaguna încă de la începutul activităţii sale. În 1847, când a fost ales episcop, avea nevoie de bani pentru călătoria la Karlovitz, unde avea să fie hirotonit. Banca din Sibiu nu i-a acordat un împrumut şi a fost nevoit să vină la Coman Cioran din Răşinari, care la acea vreme avea 16.000 de oi. Acesta i-a dat 2.000 de florini, iar răşinărenii i-au făcut cadou o reverendă. Venea des la Răşi­nari pentru a se odihni şi oficia Sfânta Liturghie. Reşedinţa episcopală a fost distrusă la Revoluţia din 1848 şi atunci a fost nevoit să vină la familia Barcianu din Răşinari, care avea bibliotecă cu tomuri în șase limbi străine. „Sfântul Andrei Şaguna se înviora la Răşinari, prindea noi puteri ca să-şi ducă mai departe gândul de la venirea în Ardeal. La sărbătorirea celor 25 de ani de la venirea sa în Transilvania, n-a stat în Sibiu, ci a venit la Răşinari”, continuă părintele Jianu.

Casa episcopală

Am amintit deja activitatea episcopilor sârbi în Transilvania, cu reședința lor la Rășinari. Vechea casă unde au locuit episcopii sârbi este astăzi muzeu și un important obiectiv turistic. A fost ridicată din lemn, în 1710, și i-a găzduit pe episcopii sârbi Ghedeon Nichitici și Gherasim Adamovici. În timp, casa episcopală a ajuns în proprietatea unui răşinărean, dar, în 1922, Mitropolitul Nicolae Bălan a răscumpărat-o. Unul dintre preoţii din trecut, Maniu Lungu, a început să strângă lucruri vechi, icoane, cărţi şi a realizat o colecţie muzeală. În 1983, casa a fost restaurată şi cu ajutorul lui Nelu Fulea de la Muzeul „ASTRA”. S-a amenajat aici un muzeu ce conţine documente, cărţi, obiecte de cult foarte vechi. Cel mai vechi document datează de la 1488 şi menţionează graniţele Răşinariului, fiind semnat de 40 de bătrâni şi şapte preoţi. În muzeu se păstrează şi un act de danie în chirilică de la 1383, prin care vechii biserici din Răşinari i se atribuiau proprietăţi de către domnitorii Ţării Româneşti.

Un alt document prezintă toată istoria Răşinariului şi actele procesuale cu Sibiul din secolul al XV-lea. Se păstrează şi un exemplar din Biblia de la 1688, o Biblie a Sfântului Andrei Şaguna, un pomelnic şi un triptic de la Episcopul Dionisie Novacovici, un veşmânt de pe vremea Sfântului Andrei Şaguna, cruci vechi din secolul al XVIII-lea, o piesă din amvonul bisericii de la 1792, un proscomidiar de la 1792, un potir de la 1767 poleit, un antimis semnat de Episcopul Andrei Şaguna.

Satul marilor personalități transilvănene

Rășinariul este cunoscut nu doar pentru importanța sa în istoria bisericească, ci și pentru contribuția avută la dezvoltarea culturii române prin persona­litățile născute aici. Între acestea, poetul Octavian Goga și filosoful Emil Cioran sunt cele mai cunoscute. Cei care poposesc la Rășinari au posibilitatea să vadă casele unde acești titani ai culturii române au văzut lumina zilei. Marcate prin plăci comemorative, casele celor doi se află în proprietate privată și nu pot fi vizitate decât la manifestările comemorative. Dintre persona­litățile născute la Rășinari mai amintim pe preotul și scriitorul Sava Popovici-Barcianu (1814-1879), pe medicul, sociologul și etnograful Ilarie Mitrea (1842-1904), pe memorandistul Eugen Brote (1850-1912), pe profesorul Traian Bratu (1875-1940) și pe profesorul Vasile Iliuț (1933-2004).