▲ Tradiţiile şi obiceiurile din satul Cristeşti, comuna Brăieşti, din judeţul Iaşi, au rămas neschimbate de sute de ani ▲ Biserica şi credinţa în Dumnezeu au făcut ca, în ultimii 15 ani, în acest sătuc să existe un singur divorţ ▲ Americanii şi japonezii s-au numărat printre străinii care au fost întâmpinaţi cu sare, colac şi prosoape tradiţionale ▲ După sute de ani, oamenii rămân la fel ▲ Îşi lucrează pământul, sunt aproape de biserica din satul lor, chiar dacă mare parte din tineri îşi construieşte viitorul în altă parte ▲
La intrarea în satul ce numără în prezent 200 de familii, întâlnesc o căruţă trasă de doi cai puternici. Le dau bineţe sătenilor care se pare că sunt încântaţi de prezenţa mea. Pe măsură ce tropăitul cailor se îndepărtează, mă apropii de o turmă de oi gălăcioasă care tocmai traversează uliţa. Pe drumul pietruit, o bătrână trecută probabil de 70 de ani, îşi mută cu greutate paşii. Din când în când se uită în urmă, de parcă cineva ar trebui să o urmeze.
Fie că stau liniştiţi pe o băncuţă, fie că joacă prinsa, odraslele sătenilor din Cristeşti îşi trăiesc din plin copilăria. Anul acesta nu vor fi nevoiţi să mai facă orele de curs la casa praznicală din curtea bisericii, pentru că noua şcoală a scăpat de furia apelor.
Biserica ridicată cu lemnul stejarilor din sat
După ora prânzului, ajung la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Cristeşti, ascunsă printre copacii din curte. Clopotniţa este aşezată la poartă, lângă o troiţă din piatră. În curtea bisericii, credincioşii au ridicat, de-a lungul timpului, nu mai puţin de trei troiţe. Sfântul lăcaş de cult din lemn de stejar, atestat, potrivit pisaniei din lemn, la 1806, a fost construit de logofătul Anastasie Scutescu pe aceeaşi temelie a unei biserici de la 1460, după cum arată documentele. Bătrânii satului povestesc că biserica ar fi construită din lemnul unor stejari care au crescut în satul lor. Catapeteasma veche este împodobită cu prosoape albe, ţesute de ţărănci pe timpul iernii.
Pe părintele paroh Eugen Marin Atomei din Cristeşti l-am găsit în curtea bisericii în care slujeşte de 14 ani. Prin geamurile micuţe ale bisericii vechi de 200 de ani, soarele pătrunde discret, astfel încât să pot recunoaşte chipurile sfinţilor zugrăviţi pe pereţi. O lumânare arde în faţa icoanei Maicii Domnului, luminând chipul pruncului pe care îl ţine în braţe. Părintele îmi povesteşte despre biserică din puţinele documente care mai există. Îmi arată literele chirilice încrustate în pisania de la intrarea în biserică, vopsită în albastru, traducând. În partea stângă, observ un epitaf sfinţit de Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Pimen Georgescu, la 1925.
Doi călugări la Prodromu
Sătenii din Cristeşti sunt oameni harnici şi credincioşi. Biserica a reprezentat pentru ei locul în care au împletit rugăciunea cu munca. Fie că au venit la Sfânta Liturghie să mulţumească pentru roadele câmpului, multe sau puţine, de la an la an, fie că au făcut o smerită cruce atunci când au trecut prin faţa sfintei biserici, oamenii şi-au păstrat credinţa, tradiţiile şi obiceiurile. Fiii satului din Cristeşti s-au răspândit în mai multe oraşe ale României sau chiar au ales să plece din ţară. Părintele Eugen Atomei îmi povesteşte, nu pentru a se lăuda, că din cei 22 de vieţuitori cât are Prodromu, doi sunt din Cristeşti. „A fost şi un al treilea, însă de curând Domnul l-a luat la El. Îi cunosc foarte bine pentru că sunt de la noi din sat. Este vorba de părinţii Emilian Ciubotaru şi Gherasim Păiuş. Anul acesta, am fost pentru prima dată la Sfântul Munte şi m-am bucurat. Dintre toţi vieţuitorii schitului, să fie acolo doi monahi din Cristeşti, e un lucru minunat. Asta dovedeşte faptul că oamenii încă mai au credinţă. Poate că eu sunt şi mai bătrân sau i-am ţinut în frâu şi mai dau cu barda, pe româneşte (râde), dar oamenii vin la biserică“.
Un singur divorţ în ultimii 15 ani
În satul Cristeşti nu se poate vorbi de cuvântul divorţ la plural. Şi asta pentru că, în ultimii 15 ani, doar o singură relaţie s-a destrămat. Părintele paroh recunoaşte că „a fost o nepotrivire de caracter. Eu însă am vorbit cu fiecare în parte, şi cu tânărul şi cu tânăra, şi cu părinţii, adică să văd motivul. Cred că era ceva la mijloc care nu s-a potrivit. Băiatul chiar era aproape de biserică“.
Din Cristeşti sunt plecaţi 120 de tineri care s-au stabilit deja în străinătate. Vreo 20 muncesc periodic la Sfântul Munte. „Oamenii câştigă cinstit. Prin faptul că ei câştigă un bănuţ, ajută în primul rând satul“, a mai spus părintele.
Obiceiuri păstrate de la strămoşi
La Cristeşti, obiceiurile rămase de la înaintaşi au fost respectate cu sfinţenie. Mai mult decât atât, fiii satului se întorc la Paşti sau la Crăciun în locurile unde au copilărit pentru a se ruga pentru părinţii lor care odihnesc în cimitirul satului, aflat mai sus de biserică. „Obiceiurile sunt încă destul de puternice şi se ţin chiar dacă copiii celor răposaţi sunt plecaţi din sat. Adică, tot ce am primit de la strămoşi. La noi, există tradiţia ca, de Sfintele Paşti, să ieşim la cimitir chiar duminică dimineaţa, după Înviere. Aşa am prins această tradiţie şi nu avem cum să o schimbăm. Şi se observă că, deşi sunt oameni plecaţi de ani de zile, căsătoriţi prin Bucureşti, prin Timişoara, în prima zi de Paşti, toţi vin la cimitir la morminte. Toţi! Nu există! Vin din alte oraşe sau chiar din afara ţării. Stau la Înviere, iar duminică sunt toţi la cimitir pentru a-şi pomeni morţii. Sunt tineri care nu au uitat de unde au plecat“, a amintit părintele paroh.
În urmă cu o lună, în biserica din Cristeşti au avut loc trei cununii religioase ale unor tineri care, deşi muncesc în afara ţării, au venit să-şi unească destinele în satul în care au crescut. Credinţa dobândită acasă ţine familiile întregite şi departe de ţară, acestea intrând şi ele în statistica referitoare la divorţurile de care se poate spune că n-au auzit localnicii sau fiii satului Cristeşti.
„Nu cred că am pe vreunul care să-mi fi zis că vrea să se stabilească în străinătate“
În ciuda greutăţilor provocate de lipsa precipitaţiilor, în unii ani, sau de inundaţii, în alţi ani, oamenii nu-şi pierd niciodată nădejdea. Îşi ară ogoarele, după care le seamănă, iar dacă Dumnezeu dă ploaie la vreme potrivită, se strânge şi recolta. „Traiul la noi este susţinut de munca la câmp şi de creşterea animalelor. Cu atât se ocupă omul. Puţini sunt cei care au un loc de muncă. Sunt doi-trei bărbaţi care lucrează la stat, iar şapte femei lucrează la patron. În rest, tot ce se mai câştigă şi se mai construieşte se datorează copiilor care sunt plecaţi departe de ţară. Alţii îşi fac câte o casă. Adică ei pleacă cu gândul că vor reveni. Nu cred că am pe vreunul care să-mi fi zis că vrea să se stabilească în străinătate. Îi lauzi pentru că merită, pentru că nu au uitat de unde au plecat“, mărturiseşte părintele.
Dacă fiii ţăranilor nu vor avea în primul rând locuri de muncă, aceştia vor continua să plece din ţară. Vor trimite bani la familii sau rude, îşi vor construi o casă sau vor rămâne în străinătate. Până atunci, bătrânii trăiesc cu speranţa că vatra satului nu va fi pustie, iar credinţa, tradiţiile şi obiceiurile se vor păstra în continuare.
▲
Gazdă pentru americani
Satul Cristeşti a fost gazda unor schimburi de experienţă cu grupuri de străini formate din americani şi japonezi, care au venit în România să-i cunoască frumuseţea. În 2002 şi 2003 a venit câte un grup de americani, iar în 2005 a venit un grup de japonezi. De fiecare dată au fost întâmpinaţi de săteni cu sare, colac şi prosoape tradiţionale. Părintele Eugen Atomei spune că le-a oferit cazare şi masă străinilor care au stat la Cristeşti, iar „ei şi-au luat angajamentul să ne cheme în străinătate. Deja am fost în Danemarca şi trebuia să mergem şi în America. I-am cunoscut printr-un ONG care ne-a întrebat dacă ne luăm angajamentul ca să ţinem un grup de americani timp de zece zile. Împreună am avut în fiecare zi un traseu în care am vizitat principalele obiective din Iaşi. Pentru noi a fost interesant să intrăm contact cu aceşti americani, trecuţi de prima tinereţe. Erau oameni simpli. I-am adus aici la biserică. Au rămas impresionaţi şi cred că le-a plăcut la slujbă. S-au oferit chiar să cumpere şi ei ceva pentru creştini. Au mers în Iaşi şi au făcut 50 de pachete pentru 50 de familii“.
Străinii care au stat la Cristeşti în 2003 au scos o revistă care a apărut în 40 de ţări. Părintele Atomei răsfoieşte publicaţia primită „cu dedicaţie“ de la americani şi îmi arată poze cu sătenii, făcute în faţa bisericii din Cristeşti, dar şi textul scris în engleză. Părintele spune că pşstrează încă legătura cu americanii care au scris despre plaiurile româneşti şi despre primirea frumoasă de care au avut parte în ţara noastră.
