Pe Valea Răcătăului, pe vechea moşie Horgeşti din judeţul Bacău, o biserică de bârne, ridicată la sfârşitul veacului al XIX-lea, aduce mărturii dintr-o lume în care lemnul ştia să prindă gustul veşniciei.
Ridicată pe dealul Dumbrava, căptuşit odinioară de codri falnici de stejar, biserica de lemn „Sfinţii Voievozi“ de la Horgeşti face parte din acea suită de bisericuţe ale Moldovei înălţate şi dăruite de marile familii de boieri satelor pe care le stăpâneau. Vreme de aproape jumătate de veac a slujit horgeştenilor ca biserică parohială, în jurul ei înfiripându-se şi cimitirul satului. Astăzi, biserica parohiei e cea de zid, din mijlocul aşezării. Locaşul de lemn a rămas însă neclintit, acolo, pe colina cea mai înaltă a Horgeştilor, împresurat de crucile spălate de ploi şi de zăpezi, cu turla ţâşnind spre şomoioagele de borangic ţesute de nori pe grinda cerului.
Această bisericuţă, spune pisania, a fost construită de Profira Strat, proprietara moşiei Horgeşti, pentru uzul sătenilor care asigurau muncile pământului, după ce dărâmaseră o bisericuţă mai veche de lemn, din apropierea curţii boiereşti, care era foarte şubrezită. De acolo a luat o parte dintre obiecte, catapeteasma, precum şi clopotele, aducându-le în noua biserică de lemn. „Între anii 1884-1889, această familie a construit două biserici în sat. Una de zid, în care se rugau doar boierii, aproape de conacul lor, şi cea de aici, de lemn, care a fost, până la venirea comuniştilor, biserică parohială. După 1945, biserica de zid a devenit biserică parohială, iar aceasta a rămas paraclis de cimitir“, explică părintele Petru Cucu, parohul de la Horgeşti.
Până în urmă cu 10 ani, bisericuţa de pe Dumbrava a stat mereu descuiată, zi şi noapte, fără frica răufăcătorilor. Aşa prinseseră oamenii obiceiul de la părinţi şi bunici, să alerge la biserica din cimitir ori de câte ori vreo cumpănă se abătea asupra satului. În urmă cu zece ani, însă, ambele biserici au fost prădate barbar, multe dintre icoanele de patrimoniu, precum şi alte obiecte de mare valoare, cu care ctitorii înzestraseră cele două locaşuri fiind, atunci, pierdute pentru totdeauna.
Stilul arhitectural
Biserica de lemn de la Horgeşti este construită din bârne de stejar, cu lemn de pe loc, tăiat din codrii ce acopereau, odinioară, dealul Dumbrava. Bârnele sunt încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“, aşezate pe talpă de stejar şi pe o temelie de piatră cioplită.
Acoperişul este de draniţă, bătută în „coadă de rândunică“. Din păcate, la mijlocul anilor â90 pereţii au fost tăbănuiţi cu scândură la exterior, iar la interior au fost placaţi şi pictaţi, acoperind astfel frumuseţea bârnelor.
De asemenea, în urma unor reparaţii din anul 1967, temelia a fost consolidată şi modernizată, fapt ce face ca piatra veche, de râu, să nu mai poată fi observată azi.
Interiorul
Preschimbat şi înnoit în mai multe rânduri, interiorul nu mai seamănă acum cu cel de la începuturile bisericuţei. Piesa cea mai valoroasă din patrimoniu este catapeteasma, despre care se spune că ar fi fost pictată în jurul anului 1800 şi că ar proveni din mai vechea biserică de lemn demolată de familia Strat. Păstrată într-o stare foarte bună, catapeteasma e splendid pictată şi decorată. O bijuterie rarisimă, pentru care bisericuţa de la Horgeşti merită inclusă într-un circuit turistic al judeţului Bacău. „Bănuim că această catapeteasmă a fost adusă de la o biserică mai veche de lemn, ce a existat pe lângă actuala biserică de zid sau poate de pe la vreun schit din apropiere, pentru că aici, în zona noastră, a existat o viaţă monahală intensă şi îndelungată“, explică parohul de la Horgeşti.
Cărţile bisericeşti vechi, precum şi alte odoare aflate în patrimoniul acestei bisericuţe au fost preluate în perioada comunistă. „S-a făcut o epurare a cărţilor atunci, în special a celor care fuseseră tipărite în perioada regalităţii. Povesteau bătrânii că activiştii de partid au ars multe dintre acele cărţi“, mai spune părintele Petru Cucu.
Totuşi, în locaşul de pe Dumbrava se mai păstrează câteva obiecte ce au aparţinut familiei Strat sau care au fost donate de aceasta micii lor ctitorii de lemn. „Avem o cristelniţă originală, din aramă, câteva fragmente de vase care poartă însemnele familiei, o tiplotă (n.r. - vas pentru încălzirea apei ce este turnată în potir, înainte de împărtăşirea preotului) şi o cruce foarte frumoasă“, spune pr. Cucu.
Reparaţii şi refaceri
Pentru că lemnul devenise foarte şubred, în 1967, sub supravegherea parohului de atunci, Constantin Dinu, s-a turnat o centură de ciment la temelia bisericii, în încercarea de a o consolida. De asemenea, s-a întărit clopotniţa cu doi stâlpi de beton.
Alte lucrări au avut loc între anii 1995 şi 1997. Atunci a fost schimbată draniţa de pe acoperiş, la exterior pereţii au fost blăniţi cu scândură, iar în interior cu placaj pictat. După normele legislaţiei monumentelor, ar fi trebuit lăsată bârna aşa cum era, însă la momentul acela nu existau restricţiile legislative de după 2000. Noi ne gândim acum la o soluţie de a conserva structura lemnoasă a bisericii, însă avem nevoie de sprijin, deoarece un proiect de restaurare costă enorm, iar comunitatea nu poate acoperi asemenea sume“, spune parohul.
Satul boierului Horga
Satul Horgeşti, parte a comunei cu acelaşi nume, este situat în sudul judeţului Bacău, la 35 de kilometri distanţă de oraşul reşedinţă de judeţ. Aşezarea s-a închegat pe valea pârâului Răcătău.
Potrivit pr. dr. Nicolae Hurjui, autorul unei valoroase monografii a Horgeştilor, numele satului ar proveni de la un anume Horga, stăpân, probabil, pe aceste pământuri, cu câteva veacuri în urmă: „Pornind de la prima atestare documentară din 5 aprilie 1442, prin care lui Miclăuş Răspop i se dau satele Mileşti, Leucuşeşti, «şi Horgeştii unde au fost Horga», putem deduce că numele satului vine de la acest personaj istoric, care l-a avut în stăpânire în timpul domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432) sau chiar înainte de el“.
