Există o frumuseţe a vremurilor tainice de odinioară, roditoare şi astăzi. Datorită ei, viaţa capătă zâmbet, bunătatea îşi regăseşte chipul, iar cel ce crede în Dumnezeu se simte din plin părtaş la lucrare. Orice nume ai căuta acestei stări, tot frumuseţe trebuie să-i spui, căci ceea ce este taină, taină rămâne şi, în taină şi credinţă, omul se curăţă, se desăvârşeşte.
Acest sentiment l-am trăit şi noi, pelerini ajunşi la Floreşti, în Episcopia Giurgiului, când ne-am închinat în Biserica „Sfântul Nicolae“ din localitate, ctitorie în stil brâncovenesc a comisului Stoian Florescu, mare dregător al domnitorului Şerban Cantacuzino.
Timpul curge, precaritatea celor omeneşti ne face şi pe noi trecători, dar cele de la Domnul se înveşnicesc. Acesta este adevărul pe care trebuie să-l vedem, să-l înţelegem şi să-l trăim, dincolo de încercările cotidiene, de neîmplinirile şi bucuriile pasagere. Biserica, prin lucrarea ei, te primeşte în taină, în comuniunea cu cerul, te face mai frumos şi mai bun. Iar sufletul se preface şi el în biserică. Aceasta este partea cea mai curată din om. Ca lăcaş de cult, biserica se înnoieşte permanent, se înfrumuseţează, se înalţă prin veacuri, pentru a dăinui în veac. Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Floreşti, Protopopiatul Bolintin, Episcopia Giurgiului, a ajuns la noi frumoasă şi vie, trecând prin aproape 300 de ani de viaţă.
Ctitoria dregătorului lui Şerban Cantacuzino
Sfântul lăcaş fost ridicat între anii 1690 şi 1715 de către comisul Stoian Florescu, mare dregător al domnitorului Şerban Cantacuzino. După trecerea lui la Domnul, lucrările au fost continuate şi finalizate prin grija doamnei Voichiţa, soţia lui Istrate Florescu, cumnata comisului Stoian Florescu. Fresca bisericii a fost executată de pictori din şcoala zugravului grec Constantinos, reprezentant de seamă al picturii de la curtea domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu.
Lăcaşul este construit în stil autentic brâncovenesc, cu pridvor deschis şi cu o singură turlă. Începând cu 2007, biserica a intrat într-un proces de restaurare a interiorului, pictura fiind în cea mai mare parte refăcută, păstrându-se fragmentele de pictură originală, bine conservate, de la 1714-1715, respectiv Pantocratorul, Maica Domnului şi sinoadele ecumenice, care sunt pictate în pronaos. Pictura veche a catapetesmei nu s-a mai păstrat, ea fiind realizată mai târziu în ulei. De aceea, a fost înlocuită cu o alta. „Împreună cu pictorul Cătălin Palamariu, am realizat un proiect al acestei lucrări noi. Aşa s-a ajuns la ceea ce se vede astăzi. Odată terminată pictura catapetesmei de zid, am achiziţionat şi uşile împărăteşti, şi pe cele diaconeşti, realizate din lemn de stejar, foarte frumos sculptate“, ne mărturiseşte părintele paroh Andrei Petrache.
Slujitori la altar şi în biserica din inimă
Cele două etape în care s-a realizat fresca, situate în timp la câteva veacuri distanţă una de alta, te poartă, privind-o din trecut spre prezent, ca pe un drum iniţiatic, al cărui final este veşnicia. Nu trebuie decât să-ţi ridici privirea spre boltă, de unde chipul lui Hristos Pantocratorul, realizat de mâna iscusită a meşterilor brâncoveni de acum trei veacuri, întruchipează veşnicia, apoi să ţi-o cobori pe catapeteasmă şi te minunezi de frumuseţea serafică a sfinţilor, atât de prezenţi în rugăciunile noastre zilnice. În această biserică, trăieşti concomitent în trecut şi prezent, fără a aparţine trecutului, dar parte în taina ce vine de la el, cu bucurie şi speranţă în viitor. „Satul are 4.000 de vieţuitori. În această biserică suntem trei preoţi slujitori: eu, Valeriu Popescu şi Iustin Pâslaru. Parohia este angajată în derularea mai multor proiecte. Acordăm o foarte mare atenţie, mai ales enoriaşilor tineri, pentru că avem conştiinţa faptului că ei vor fi cei care vin după noi, ei vor fi cei care vor constitui comunitatea creştină şi vie de mâine. Copiii şi tinerii sunt inima unei comunităţi. Iar noi trebuie să avem grijă cum bate această inimă. Patriarhia Română, prin programele sale „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala“, face acest lucru cu prisosinţă. La fel şi noi, aici la Floreşti, implementând, cu bucurie şi rezultate rodnice, aceste programe, cu cei 500 de elevi de la şcoala generală şi cu cei aproape 100 de copii de la grădiniţă. Acordăm o atenţie deosebită şi laturii social-filantropice a slujirii noastre. Avem grijă de familiile nevoiaşe din parohie, pe care, periodic, la marile sărbători, la hram, le ajutăm cu ceea ce primim de la binefăcători, de la ceilalţi enoriaşi. În 2010-2012, părintele Valeriu Popescu şi membrii Consiliului parohial au sprijinit ridicarea unei case pentru o bătrână din sat, care trăia în condiţii foarte grele, beneficiara fiind foarte mulţumită pentru această faptă. Când păşeşti într-o biserică atât de veche şi ştii că este ctitoria unui dregător al unor domnii, precum cea a lui Constantin Brâncoveanu şi Şerban Cantacuzino, te cuprinde un sentiment copleşitor, dar îţi dă şi o foarte mare bucurie. Prin fiecare Sfântă Liturghie pe care o săvârşim aici, în Sfântul Altar, dar şi în biserica din inima fiecărui creştin, zidim, zi de zi, încă o treaptă în urcuşul nostru spre cer“, ne-a mărturisit părintele paroh Andrei Petrache.
Am plecat de la Floreşti la ceas canicular, răcoriţi însă la suflet şi ceva mai împăcaţi cu lumea, cu cerul şi cu noi înşine, pentru că ştim că de acolo, din înaltul cerului, Hristos veghează la înveşnicirea noastră.
