Numai o panglică de drum pietruit, de vreo 4 kilometri, desparte Negreştii Vasluiului de satul cu un nume cu sonorităţi ciudate - Frenciugi. O aşezare în care se opreşte, azi, drumul bisericilor de lemn din Moldova, spre a cunoaşte o foarte veche ctitorie boierească.
Doar o oră de mers pe jos, peste deal, desparte orăşelul vasluian Negreşti de satul Frenciugi, loc în care se află una dintre cele mai vechi bisericuţe de lemn din judeţul Iaşi. Deşi oraşul îi stă în coastă, Frenciugii n-au fost prea dornici în a împrumuta din obiceiurile traiului citadin. Drumul, nu foarte uşor de parcurs, dealurile ce-l ocrotesc, felul oamenilor de a fi, oleacă mai conservatori, l-au ferit de influenţele ce i-ar fi pus în primejdie identitatea. Şi, de aceea, nu-i deloc o întâmplare că aici, în inima aşezării, s-a păstrat intactă bătrâna bisericuţă de lemn, cea în care s-au adunat sătenii mai bine de două veacuri.
Ctitorie a familiei de boieri Alexandru şi Casandra Râşcanu, el spătar la curtea domnească, ea nepoata episcopului Ioanichie al Romanului, minuscula biserică a slujit frenciugenilor din anul 1781 şi până în 2010, când a fost construită biserica nouă, de zid.
Ridicat pe un dâmb, în partea de sus a satului, locaşul şi împrejurimile sunt un tărâm al liniştii absolute. Câteva lespezi grele, de piatră, meşterite de pietrarii de la Şcheia, de peste deal, urme ale primului cimitir al satului surprind, ca într-o fotografie a timpului, amintirea familiilor care s-au perindat prin lumea aceasta.
Roată, cât ţine orizontul, privirea poate reconstitui graniţa imaginară dintre cele două judeţe: Vaslui şi Iaşi. Cocoţată pe buza dealului, un pic mai aproape de tăriile cerului, ferită de forfota zilelor, dichisită ca un odor de mare preţ, bisericuţa dă măsura grozavului simţ al frumosului cu care cei care au zămislit-o au fost dăruiţi.
Ctitorie a boierilor Râşcanu
Biserica „Sfânta Treime“ din Frenciugi a fost ctitorită în 1781, de boierii Alexandru şi Casandra Râşcanu. Ei primiseră moşia Frenciugi la 1768, ca zestre, de la episcopul Ioanichie al Romanului, Casandra fiind nepoata acestuia. „Primul lucru pe care l-au făcut a fost să construiască biserica. La 1781 a fost sfinţită“, explică părintele Alexandru Figher, parohul de la Frenciugi. De altfel, pisania veche, săpată în lemn deasupra uşii de la intrare, consemnează pentru veşnicie momentul ctitoririi: „Preasfânta Troiţă este hramul acestei biserici carile din temelie s-au făcut cu cheltuiala cinstitului şi de bun neam Alexandru Reşacanu biv vel paharnic şi spre ajutor şi ertare păcatelor dumisale şi spre pomenirea în vecii vecilor. 1781Noem.8“.
Stilul arhitectural
Înscrisă în lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi, biserica de lemn de la Frenciugi prezintă elemente cu totul particulare ale stilului arhitectural. Aceasta este construită din vălătuci, cu împletitură din nuiele de ulm, bătută pe ambele părţi cu lut şi aşezată pe temelie de piatră. În timp, exteriorul a fost căptuşit cu scândură de brad. La început bisericuţa a fost acoperită cu şindrilă, dar aceasta a fost înlocuită ulterior cu tablă galvanizată (1968). Pridvorul a fost adăugit construcţiei la 1910. Deasupra uşii de intrare se remarcă pisania bisericii, săpată în lemn.
Un patrimoniu de excepţie
Interiorul, de proporţii miniaturale, este văruit în alb, asemeni odăilor ţărăneşti, emanând o căldură şi o stare de liniştire cu totul speciale. Parcă te şi aştepţi ca de undeva să se audă vocea blândă a vreunui bunic. De altfel, totul e rânduit şi migălit aici la scară mică, trădând modestia, dar şi grija pentru cele mai mici detalii a celor care au făurit-o. Şi poate cel mai bun exemplu în acest sens sunt micile uşi împărăteşti, lucrate cu o deosebită măiestrie.
Catapeteasma, cu o pictură extrem de expresivă, datează din anul 1802. Numele pictorului nu se cunoaşte însă. Aceasta a fost spălată în 1966, beneficiind de o restaurare corectă abia în 2012, prin grija parohului Alexandru Figher.
Bisericuţa păstrează un patrimoniu extrem de valoros: carte veche (mineie, Octoih, o Evanghelie cu ferecătură de argint), Sfinte Vase de argint, icoane cusute cu fir de aur şi argint, un epitaf extrem de valoros, un sfeşnic de lemn datat la 1897, un chivot de lemn în Sfântul Altar, sculptat în stil rusesc. De asemenea, una dintre cele mai frumoase icoane păstrate în inventarul locaşului este cea a Maicii Domnului cu Pruncul, datată la 1835. Toate aceste obiecte, recondiţionate riguros, au fost adunate într-o colecţie muzeală expusă chiar în pronaosul bisericuţei, spre a putea fi admirate şi cercetate de cei care-i trec pragul. „Toate obiectele acestea erau destul de degradate. Am încercat să le restaurăm, să le dăm din nou strălucirea pierdută“, spune părintele Figher, cel prin a cărui strădanie bisericuţa a fost conservată aşa cum se cuvine.
Reparaţii şi restaurări
În decursul timpului, ctitoria boierilor Râşcanu a fost reparată în mai multe rânduri: în 1865, în 1890, când au fost căptuşiţi pereţii exteriori cu scândură de brad, în 1960, în 1966 şi în 1968. Bisericuţa a beneficiat de o reparaţie completă şi de restaurări riguroase în anul 2012. „Când am ajuns aici, erau destul de deteriorate şi interiorul, şi exteriorul, tabla ruginită. Practic, am pus din nou bisericuţa pe picioare. Totul a fost reparat, la catapeteasmă au fost curăţate două straturi de pictură, până s-a ajuns la stratul original, am amenajat muzeul la interior, după ce am restaurat toate obiectele de patrimoniu, am refăcut instalaţia electrică. Satul e mic, puterile financiare pe măsură, dar nimic nu e greu când îţi dai silinţa. Dacă vrei să faci ceva, Dumnezeu îţi ajută“, crede parohul de la Frenciugi.
Satul lui Ivan Frenciuc
Aşezat pe valea Stavnicului, nu departe de oraşul Negreşti, satul Frenciugi a făcut multă vreme parte din ţinutul Vasluiului, trecând ulterior în administrarea judeţului Iaşi. Din anul 1968 este parte componentă a comunei Drăguşeni.
Potrivit documentelor istorice, aşezarea îşi are rădăcinile în vremea domniei lui Alexandru cel Bun. Pe atunci moşia a fost dăruită de domn unui ostaş polon, fost căpitan în armata sa, Ivan Frenciuc. Numele, Frenciuc, consideră istoricul Gheorghe Ghibănescu, ar fi un derivat de la Francisc. O altă versiune a provenienţei numelui localităţii vine dintr-o legendă ce a circulat în zonă şi care a fost consemnată în monografia satului, întocmită de istoricul Constantin Clit. Aceasta spune că aşezarea ar fi fost întemeiată după Bătălia de la Vaslui, a lui Ştefan cel Mare, locuitorii fiind aduşi de un anume Frenciug, căpitan în oastea voievodului, care, drept răsplată, ar fi primit această moşie.
