Marcată în fiecare an la 1 octombrie de către toate statele membre ale ONU, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită în sectorul 6, după reţeta binecunoscutului spirit românesc. Meniurile tradiţionale, ritmurile populare, alternate de cele etno, îndulcite pe alocuri de romanţele vremurilor de demult, veselia fără vârstă şi buna-dispoziţie au marcat seara dedicată celor 75 de cupluri invitate pentru a fi serbate la cei 50 de ani de căsnicie. Într-o seară, bunicii s-au distrat, au râs şi au petrecut la fel ca în vremurile lor bune, cât pentru tot anul.
Ioana şi Tănase Cristea, de 78, respectiv 81 de ani, au primit diploma pentru cel mai longeviv cuplu, 54 de ani de căsnicie. „Ştiţi ce înseamnă o viaţă în care să nu ne fi atins unul pe celălalt cu un deget în mod răutăcios sau să ne fi jignit? Noi n-am ştiut ce este cearta. E drept, vremurile în care am trăit au fost altele. Eram tot timpul preocupaţi să strângem, să avem, încât nu ne mai ardea şi de certuri. Aşa a fost să fie, să ne găsim unul pe altul, să ne înţelegem şi să fim o familie unită“, povesteşte doamna Ioana, cu broboada neagră dată după o ureche, ca să audă mai bine dincolo de zgomotul muzicii. Poartă doliu după un ginere, mort de curând.
„Ceea ce ne leagă, acum la bătrâneţe, este sfârşitul vieţii“
În timp ce povesteşte despre viaţa frumoasă pe care a avut-o ca femeie căsătorită, îşi priveşte soţul în ochi, care încuviinţează. Bărbatului i se citeşte pe chip cât de fericit este că a petrecut, s-a bucurat şi a trecut peste greutăţi alături de o singură femeie. Chiar şi după jumătate de secol de trai în doi, doamna Ioana i-a rămas la fel de dragă. Altfel nu ar fi rămas împreună atâta timp şi nici n-ar fi făcut casă împreună, cu atât mai mult cu cât, spune domnul Tănase „mie nu mi-a plăcut niciodată să fac ordine cu pumnul. Nici acasă şi nici la serviciu. Ne-am ajutat reciproc de fiecare dată, fără să ţin cont că sunt lucruri pe care trebuie să le facă, să zicem, doar o femeie. Am fost amândoi calmi şi ne-am văzut de treburile noastre“. Viaţa în doi s-a bazat în primul rând pe sentimente reciproce profunde, încredere, respect şi sinceritate. Cam aceasta ar fi „formula“ pe care cei doi bătrânei o dau de bună, cu efect sigur, de durată, în momentul când doi oameni îşi unesc destinele prin sfânta taină a Cununiei. Ce îi mai leagă acum, la bătrâneţe, este, după cum spune bătrâna, „sfârşitul vieţii. Suntem datori să avem grijă unul de altul, aşa cum am făcut-o toată viaţa, iar acum cu atât mai mult când suntem suferinzi amândoi. Cele două fete nu ne pot ajuta mereu, aşa că trebuie să ne descurcăm cum putem. Cu medicamentele pe care le luăm zilnic şi optimism, multă credinţă, trecem peste fiecare zi împreună, aşa cum am fost obişnuiţi 54 de ani“.
„Văzui tinereţea mea, nu ştiu unde se ducea..“
Chiar dacă vârsta nu le permite să se manifeste pe ringul de dans la fel ca în tinereţe, bunicii se prind în horă sau doi câte doi, fără să mai ţină cont de junghiurile care îi apasă sau de tensiunea arterială care se ridică la fiecare pas săltat. Nu fac excese şi se dovedesc extrem de pricepuţi la dans şi la cântat. Distracţia nu are vârstă şi nu ţine cont de carenţele fiziologice. O parte dintre ei preferă să privească de pe margine spectacolul. Din când în când, pe câte un obraz ridat, câte o lacrimă se alintă în fisurile pielii, la lumina sfeşnicelor ataşate pe pereţi.
„Văzui tinereţea mea, nu ştiu unde se ducea/ Tinereţe vezi cum eşti, unde oare te grăbeşti…“, se aude de undeva de la microfon.
Veselia revine imediat pe chipuri, când interpreta de muzică populară Mioara Velicu ridică audienţa în picioare. După aplauze furtunoase, artista este urmată de Mirabela Dauer, copleşită de îmbrăţişări, bezele şi trandafiri. Pe chipul fiecăruia, anii au lăsat urme evidente, dar nimic din ceea ce înseamnă bătrâneţe nu le-a putut lua din eleganţa şi demnitatea cu care valsează umăr la umăr perechile de bunici. Sunt discreţi şi cu mult bun simţ, o lecţie pentru generaţiile mai tinere care îi privesc de pe margine. Dacă sunt întrebaţi ce îşi doresc, toţi spun că sănătate, nicidecum bani sau alte venituri materiale. „De la Dumnezeu, că numai El îngăduie. Sănătate multă, ca peste 100 de ani să ne vedem tot aici, să stau la masă cu prietenii mei de-o viaţă, să râd şi să mă veselesc cu ei“, se amuză un pensionar cu părul ca de albuş, dar cu inima tânără şi deschisă.
Un altul replică în hohotele generale ale celor prezenţi : „Măi, Vasile, nimeni nu zice să nu fi optimist, dar nici chiar aşa. O să fim oale şi ulcele, aşa că mai bine să petrecem acum şi să ne bucurăm“. Bătrânii nu se feresc să facă glume unii pe seama celorlalţi. Dimpotrivă. Sunt tare veseli şi bine dispuşi.
O doamnă îşi pierde degetele printre petalele unui trandafir, undeva, într-un colţ de masă, şi spune printre oftaturi: „Nici nu mai ştiu de când nu am mai fost la un restaurant. A fost o idee bună a autorităţilor să ne adune aici. Mulţi dintre noi nu au mai mers la un restaurant dinainte de a se pensiona. Unora de-abia le ajunge să dea banii pe medicamente şi mâncare. Este trist, dar foarte adevărat“. Atenţia îi este captată de o scenetă interpretată de două pensionare vorbăreţe, care povestesc despre viaţa lor de zi cu zi, cu greutăţile inerente, dar şi cu micile bucurii. Platourile vin unele după altele, muzica răsună plăcut din boxe. Atmosfera este una specifică unei sărbători, şi nimic nu poate tulbura veselia aproape copilărească a celor prezenţi.
▲
În ţară, bunicii sunt sărbătoriţi din anul 1998
Ziua internaţională a vârstnicilor se sărbătoreşte în ţară din anul 1998, prilej cu care Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a alocat sprijinul financiar necesar. Sărbătoarea dedicată persoanelor în vârstă reprezintă un moment prielnic pentru autorităţile centrale şi locale, pentru organizaţiile de pensionari, de a acorda atenţia cuvenită acestei categorii din România, un segment important şi foarte numeros, aproximativ 30% din populaţia ţării. Potrivit aprecierilor Oficiului European de Statistică (Eurostat), aproape o treime din cetăţenii Uniunii Europene vor avea vârsta de peste 65 de ani până în 2050. Procentul persoanelor de peste 60 de ani va depăşi actuala valoare de 17,1%, ajungând la 33%, în 2050. Populaţia în vârstă de 80 de ani va creşte de la 4,4% în prezent, până la 11,4%, în 2050. În România, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste reprezentau, în 1990, 10,3% din totalul populaţiei, în 2000 - 18,7%, în 2003 - 19,9%, iar pentru anul 2030 se preconizează un procent de 12,9%.
