Vieţuitor al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, părintele Casian Codrea împlineşte cu dăruire atât ascultarea de monah, cât şi pe cea de asistent medical. Pe numele său de mirean Corneliu Arsenie Codrea, născut în oraşul Victoria de lângă Munţii Făgăraşului, la 1 martie 1968, părintele Casian a terminat liceul industrial şi a lucrat apoi ca mecanic la combinatul chimic din localitatea natală.
Împlinind chemarea de a intra în rândul monahilor, s-a nevoit mai întâi ca frate la Mănăstirea Călui de lângă Craiova, iar trei ani mai târziu a intrat în obştea de la Sâmbăta de Sus din județul Brașov, unde a fost hirotonit ieromonah. Despre cum a simțit să răspundă chemării de a se călugări, părintele Casian ne-a spus: „Mănăstirea este frumoasă prin arhitectură, prin linişte, prin aşezare, dar, ca să şi rămâi în acest context, trebuie să ai o chemare. Se pare că până la urmă am avut-o şi eu, ca toţi monahii care rămân în mănăstire. Mi-a plăcut să intru în programul mănăstirii. Bineînţeles că nu le fac eu chiar pe toate la cel mai înalt nivel, dar la măsura mea fac şi eu ce pot”, spune el smerit.
Odată ajuns la Mănăstirea Brâncoveanu de la poalele celor mai înalți munți din România, părintele a urmat școala postliceală de medicină, devenind astfel un sprijin indispensabil pentru cei din obştea mănăstirii, chiar şi pentru unii mireni care vin în pelerinaj. „S-a calificat la locul de muncă”, pentru că îi place să ajute omul în orice situaţie. „Înainte de a face postliceala am început să fac injecţii. Pentru că nu prea avea cine. După aceea, făceam un fel de seminar cu medicul de familie din sat. Şi la un moment dat am fost pus în situaţia să administrez şi alte medicamente, nu numai pe cele injectabile intramuscular. Şi atunci am spus că treaba asta nu o poate face un începător, trebuie să fii avansat ca să poţi să-ţi dai seama într-adevăr ce trebuie să administrezi şi când. Aşa am scăpat eu să mă duc la şcoală. Uneori e foarte greu, că trebuie să plec din câmp, fiind o urgenţă. Trebuie întâi şi-ntâi să mă curăţ fizic, ca să fiu cât mai steril să ajut. Dar când vezi că după primul ajutor pe care l-ai dat şi după ce-l trimiţi pe viitorul pacient acolo unde trebuie, la spital sau la urgenţe, când vezi că iese ceva bun, că omul e mulţumit, s-a rezolvat o problemă, atunci nu mai pui la socoteală efortul, nu mai pui deranjul, nu mai pui la socoteală nimic, e doar mulţumire”, este convins părintele Casian.
Are pregătită o trusă medicală, o geantă pentru a interveni în caz de urgențe, fiind mereu în legătură și cu medicul din sat. „După ce evaluez situaţia, hotărâm dacă este de spitalizare sau dacă se poate asista la domiciliu şi să continuăm un oarecare tratament. Totdeauna când trebuie să luăm o decizie, întâi îl sun pe medicul de familie din sat şi ne dă o indicaţie. Oricum, dacă nu este un caz de urgenţă, totdeauna ne trebuie un bilet de trimitere şi automat trebuie să dăm pe la medicul de familie.”
În mănăstire s-a amenajat și un minicabinet, iar părintele spune că e mulțumit. Este aprovizionat cu medicamentele necesare în caz de gripă, stres, nevralgii, mai ales dureri de spate, contracții musculare, reumatism, poate chiar şi un puseu de tensiune, în caz de şoc respirator, cardio-respirator, pentru şocuri anafilactice etc. „Deocamdată este un început. Acum câţiva ani nu exista nimic. Nu avea cine să le facă un tratament de lungă durată, un antibiotic la 6 ore, 8 sau la 12 ore. N-aveau posibilitatea asta şi se duceau pentru orice injecţie în Făgăraş la Urgenţe sau, probabil, la medicul de familie. Şi le era destul de greu, se trezea omul la 12 noaptea, şi fugi cu el pânâ la Făgăraş, hai cu el înapoi. Acum e foarte simplu. Am şi o bicicletă în dotare, ca să pot ajunge cât mai repede la urgenţe şi sunt «asistent pe biciclet㻓, ne dezvăluie părintele.
Aflat în situația de a prioritiza ascultările sale principale, dacă sunt urgenţe majore, grave, părintele spune că lasă slujba şi fuge repede la cabinet. Dacă nu, îl roagă pe pacient să mai aştepte, să mai îngăduie până se termină slujba.
