Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Cultură şi spiritualitate românească la Barcelona
Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Barcelona a marcat cei 7 ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii comunităţii printr-o expoziţie dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni, prin concerte susţinute de Corala bărbătească „Te Deum Laudamus“ din Bucureşti şi prin săvârşirea primei Sfinte Liturghii în subsolul bisericii aflate în stadiu de construcţie.
Parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Barcelona, pr. Aurel Bundă, împreună cu românii din capitala Cataluniei şi-au dorit să marcheze într-un mod deosebit cei 7 ani de la sfinţirea locului primei biserici din Spania care se edifică pe un teren proprietate românească.
Serbările parohiei au debutat joi, 4 decembrie, prin deschiderea expoziţiei „MARTYRIUM“ în cadrul Centrului „Sant Pau“ del Camp din Barcelona. „Am ales denumirea «Martyrium» pentru că expoziţia este închinată Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi celor care au murit la revoluţie în urmă cu 25 de ani pentru libertatea de conştiinţă şi pentru credinţa creştin-ortodoxă“, a spus pr. Aurel Bundă. În cadrul expoziţiei deschise de Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, au fost expuse picturi ale Elenei Murariu despre viaţa şi martirajul Sfinţilor Brâncoveni, iar parohia a pregătit o serie de fotografii cu fresce de la mănăstiri româneşti reprezentative. Expoziţia este deschisă publicului până pe 30 decembrie 2014.
În partea a doua a evenimentului, Corala bărbătească ortodoxă „Te Deum Laudamus“ din Bucureşti, dirijată de pr. lect. dr. Zaharia Matei, a susţinut un concert de muzică bizantină în bazilica Centrului „Sant Pau“ del Camp.
Spanioli şi români, „suntem egali“
A doua zi, vineri, 5 decembrie, s-au desfăşurat două concerte de colinde susţinute de aceeaşi corală. Primul concert s-a ţinut în Sala Cronicilor din Primăria Barcelonei, în prezenţa Preasfinţitului Timotei, dlui Ignasi Garcia Clavel, consilierul primarului pe probleme religioase, şi a funcţionarilor acestei instituţii. La final, Ignasi Garcia Clavel ne-a declarat: „Pentru noi, existenţa Bisericii Ortodoxe Române şi a parohiei comunităţii ortodoxe româneşti în Barcelona este o prezenţă agreabilă. În aceeaşi direcţie, atât Bucureşti, cât şi Barcelona împărţim rădăcinile credinţei creştine. Este adevărat că în Occident trăirea credinţei creştine în momentul acesta nu este de un nivel înalt. Însă noi, creştinii, trebuie să lucrăm în favoarea unităţii, în favoarea păcii popoarelor. Suntem convinşi că cetăţenii români din Barcelona şi Catalunia şi cetăţenii autohtoni ai Barcelonei vor ajunge la o integrare totală. În definitiv suntem egali cu toţii“. În seara aceleiaşi zile, în sala Colegiului catolic „Jesuites de Sarria“, membrii „Te Deum Laudamus“ au susţinut un alt concert de colinde pentru comunitatea ortodoxă română din Barcelona şi din împrejurimi. Aici, pr. Aurel Bundă, care este şi protopop de Barcelona, le-a împărtăşit celor prezenţi că a rămas impresionat de uimirea pe care a citit-o pe chipurile funcţionarilor catalani: „Aşa ceva nu există aici în Spania, o asemenea tradiţie bogată în reprezentarea Naşterii Domnului prin voce, prin cânt, care este chintesenţa spiritualităţii venind de la Sfânta Liturghie şi care, iată, se manifestă în aceste zile de bucurie. În tradiţia noastră, Naşterea Domnului se ramifică în fiecare dalbă floare, în fiecare frunză, în fiecare fulg de nea, în fiecare stea. Popoarele ortodoxe au reprezentat în tradiţia lor, prin colind, Naşterea Domnului“, a mai spus pr. Aurel Bundă.
Prima Sfântă Liturghie în subsolul bisericii
În ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae, sâmbătă, 6 decembrie, comunitatea ortodoxă română din Barcelona s-a adunat pentru prima Sfântă Liturghie oficiată în subsolul bisericii aflate în stadiu de construcţie. Prezent la aceste zile de sărbătoare ale românilor din Barcelona, pr. consilier patriarhal Nicolae Dascălu, coordonatorul Centrului BASILICA, a săvârşit Sfânta Liturghie alături de pr. Aurel Bundă, de pr. lect. dr. Zaharia Matei, dirijorul „Te Deum Laudamus“, şi de pr. Constantin Basica, preşedintele acestei corale. Răspunsurile la strană au fost date de membrii coralei bucureştene. În cuvântul de învăţătură, pr. Nicolae Dascălu a vorbit despre cinstirea Sfântului Nicolae şi despre rolul şi locul Sfântului Nicolae în viaţa credincioşilor. Ziua cinstirii Sfântului Nicolae este „o sărbătoare a bucuriei simplităţii dumnezeieşti. Astăzi, fiecare dintre noi devine parcă mai blând şi mai bun, se înţelege pe sine mai mult în relaţia sa cu Dumnezeu“. Părintele consilier a vorbit şi despre faptul că această biserică aflată în şantier este ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi realizată în stilul brâncovenesc, precum Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou din Bucureşti, unde se află o părticică din moaştele Sfântului Nicolae şi racla cu moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. „Noi am venit cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la invitaţia pr. Aurel Bundă, cel care a organizat în aceste zile mai multe evenimente cu semnificaţie dintr-odată creştine, religioase, istorice şi culturale româneşti. Pentru că am participat la o expoziţie dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi celor care s-au jertfit în anul 1989 pentru libertatea şi demnitatea poporului român, am văzut parcă un arc peste timp, Sfinţii Brâncoveni sunt veneraţi aici, la Barcelona, precum şi la Biserica «Sfântul Gheorghe» - Nou din Bucureşti. Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a fost considerat un monarh al culturii, un monarh în acelaşi timp al relaţiilor între Occident şi Orient, şi cred că ceea ce înfăptuiţi dumneavoastră aici se împlineşte şi pentru rugăciunile Sfântului Nicolae, dar în acelaşi timp şi ale Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ctitori de biserici cum rar se pot întâlni în ţările lumii. Şi bisericile din Bucureşti, şi marea ctitorie de la Hurezi, şi multe alte biserici ctitorite de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu stau la temelia jertfelniciei şi a credinţei neamului românesc“, a mai spus pr. Nicolae Dascălu.
Vizibil emoţionat de săvârşirea primei Sfinte Liturghii în prima biserică proprietate românească din Spania, pr. Aurel Bundă a mărturisit că „trebuia să facem şi noi un dar copiilor comunităţii noastre. Astfel, copiii noştri s-au împărtăşit pentru prima dată în biserica noastră, biserică pe care am început să o construim în suflete şi apoi din zid. De acum iată, în urma rugăciunilor noastre, avem o perspectivă a lucrării duhovniceşti, în primul rând, şi a celei materiale, în al doilea rând. Copiii noştri, care poate foarte mulţi dintre ei vor rămâne aici, au conştiinţa că într-o zi de Sfântul Nicolae ei s-au împărtăşit în biserica lor. Aproape tot de Sfântul Nicolae, pe 9 decembrie 2007, s-a pus piatra de temelie. Şapte ani pe care noi îi putem considera generoşi. Adică ne-a dat Dumnezeu în aceşti şapte ani ca de la un gând să vedem o realitate. De atunci până când s-a luat prima cupă de pământ din locul acesta pentru începerea şantierului, aproape în fiecare zi s-a făcut aici Acatistul Sfântului Gheorghe“.
Oameni implicaţi în viaţa Bisericii
Pr. Aurel Bundă a dat mărturie de generozitatea oamenilor care s-au implicat în construcţia bisericii, „bineînţeles am primit ajutor nemijlocit de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care s-a implicat în mod deosebit, îl evocăm şi pe vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, care a dat binecuvântarea pentru a începe lucrarea aceasta. Trebuie să spunem că am primit un important ajutor şi din partea Guvernului României, cei trei prim-miniştri, Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc şi Victor Ponta, au sprijinit lucrările şi acum avem posibilitatea de a sluji în această biserică. Dar bineînţeles mulţumim şi pentru marele ajutor pe care l-au dat enoriaşii noştri, aceşti oameni care au venit aici, ca şi mine, doar cu valiza în mână. Desigur, şi de acum încolo dânşii vor participa la terminarea bisericii“.
Părintele paroh a spus că nădăjduieşte ca începând de la sfârşitul lunii ianuarie să slujească permanent în subsolul bisericii aflate pe Carrer de Capella, nr. 25. Până acum, slujbele s-au ţinut într-o capelă a parohiei catolice Sant Ferran, de pe Gran Via de les Corts Catalanes, nr. 406.
Duminică, 7 decembrie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită tot în subsolul bisericii ortodoxe româneşti din Barcelona. La momentul chinonicului din cadrul Sfintei Liturghii, Corala „Te Deum Laudamus“ a cântat pentru cei prezenţi „Balada Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.
La final, pr. Aurel Bundă a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru că a acordat binecuvântarea de a veni la Barcelona părintelui consilier patriarhal Nicolae Dascălu împreună cu o echipă a Centrului BASILICA şi Coralei „Te Deum Laudamus“.
Sărbătoarea românilor ortodocşi din Barcelona a fost marcată astfel în patru zile pline de evenimente culturale şi duhovniceşti, care încununează strădaniile unei comunităţi ortodoxe vii şi deschide noi perspective de consolidare în credinţă şi statornicie în identitate culturală românească.