Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Cum arată acum dezastrul de la Rădăuţi-Prut

Cum arată acum dezastrul de la Rădăuţi-Prut

Un articol de: Aida Roman - 07 Aug, 2008

Mâl, apă stătută, animale moarte, oameni cu chipuri împietrite de neputinţă, pompieri antrenaţi într-un du-te-vino, autorităţi locale, judeţene ori câte vreun ministru pe rol de bun samaritean, alcătuiesc tabloul ce ţi se înfăţişează în faţa ochilor, dacă apuci să ajungi la Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani, localitatea cea mai afectată de furia apelor. În miez de noapte, Prutul a pătruns, asemenea unui hoţ, în curţile şi în grădinile oamenilor. Satul arată acum ca după un război. Un război în care apa a ieşit învingătoare.

Până în ultima clipă, sătenii din Rădăuţi-Prut nu au vrut să creadă că apele vor intra peste ei. Ştiau că la Baranca (Hudeşti), Prutul a inundat casele, dar puhoaiele începuseră să scadă.

Experienţele trăite la inundaţiile anterioare, de prin â69, au cântărit destul de greu, oferindu-le oamenilor acea siguranţă de care se puteau agăţa. Nu i-a răbdat inima să îşi ia lumea în cap şi să lase gospodăriile în voia sorţii. „Toţi localnicii făceau comparaţie cu inundaţiile din â69“, precizează colonelul Radu Anton, şeful ISU Botoşani, care retrăieşte momentele catastrofei, încercându-l un gust amar.

„Mulţi erau la nuntă, de acolo i-au luat“

Nenorocirea putea fi evitată. Nu trebuia decât un pic de implicare din partea autorităţilor locale. El şi-a făcut datoria. L-a anunţat pe primar cu trei zile înainte de viitură să evacueze oamenii din calea apelor, dar acesta a crezut că e de glumă. Echipele de intervenţie au avertizat că Prutul creşte cu 57-60 cm pe oră.

Dar în noaptea cu pricina, Viorel Nichiteanu, cel căruia sătenii i-au acordat încrederea la alegerile locale, a pus mai presus interesul personal. Era la o nuntă când viitura s-a năpustit peste sat. „Mulţi erau la nuntă, de acolo i-au luat“, spune Elena Bâşcu, una dintre sinistrate. La început, când apa era până la genunchi, echipele de intervenţie au evacuat persoanele, pe jos, apoi cu maşini mici şi în cele din urmă cu camioanele, bărcile şi elicopterul.

Oamenii încă sunt în şoc

Apele s-au retras în cele din urmă şi au permis atât salvatorilor, cât şi sătenilor să evalueze pagubele.

La intrarea în sat, nimic nu trădează dezastrul ce a cutremurat nu demult aşezarea. Însă, pe măsură ce înaintezi spre inima localităţii, un tablou sinistru începe să ţi se deruleze privirii. Oamenii apatici, încă năuci de nenorocirea ce i-a lovit, reacţionează fiecare în felul său. Cuvintele sunt de prisos. Nici nu ştii ce să le spui.

Compătimirile par nelalocul lor. Nimeni nu poate şti cu adevărat ce simt, ci doar să intuiască durerea pe care o poartă în suflete. Case chircite sub furia naturii dezlănţuite, ajunse ruine, recolte înecate de ape, bunuri distruse în totalitate, doar cu asta au mai rămas cei din Rădăuţi-Prut. Cu cerul drept acoperiş deasupra capului, fără haine, mobilă, fără o lingură sau o furculiţă - obiectele, de la care, se spune din popor, că trebuie să îţi înjghebezi avutul. O perspectivă mai mult decât sumbră, pe care nimeni nu şi-ar dori-o.

„Fiecare reacţionează în felul său. Oamenii încă sunt în şoc posttraumatic. Abia acum au început să reacţioneze. Unii îşi smulg părul din cap, alţii reclamă la HAGA, alţii la Prefectură“, spune colonelul Anton cu compasiune, dar şi doborât fizic de zilele nedormite întru ajutorarea semenilor. A făcut tot ce se putea omeneşte pentru a le alina suferinţele.

„Nu ne-a anunţat nimeni“

Uliţele satului sunt brăzdate de maşini cu ajutoare şi localnici înarmaţi cu cărucioare. Unde oamenii nu pot veni să îşi ia apă, alimente şi haine, vin salvatorii la ei.

Pe Costache Ionescu, un bătrân de 81 de ani, l-am găsit la poarta casei vecinilor. În şanţ, cu picioarele încreţite de apă, îşi spăla singura pereche de pantaloni plină de mâl pe care a mai putut-o recupera din ape. Casa i-a fost distrusă în totalitate.

„Stau dincolo de stradă. Am pierdut totul. Aşa inundaţii n-au fost de când lumea. Cu o seară înainte am auzit la televizor că vine Siretul mare. De Prut n-au spus nimic. Nu ne-a anunţat nimeni, ca să fugim mai la deal“, povesteşte bătrânul.

De alături, vecinii îşi frâng mâinile a disperare şi neputinţă. Oameni foarte gospodari, de altfel, şi-au văzut în câteva ceasuri dus pe apă tot avutul strâns cu muncă şi sudoare o viaţă. Congelatorul, frigiderul, recolta, păsările, hainele, toate s-au făcut una cu pământul. „Nu credeam că am să apuc să trăiesc aşa o nenorocire. Au fost inundaţii şi în â69, dar apa a ajuns doar până la ceardac. Acum a fost mai mare de jumătate de metru în casă. Totul ne-a distrus. Făină de grâu, tărâţă, grăunţe - s-au împuţit. Aşteptăm să vină să ne ia focarul ăsta din curte. Am apucat să salvez doar porcul cu barca. Aveam o sută de păsări. Am rămas doar cu vreo zece. Când am revenit, am găsit raţele pe acoperiş. Şi acuma cârâie într-una“, se plânge Georgeta Bujniţă (71 de ani).

Profund marcată, femeia stă acum cu grijă să nu i se prăbuşească de tot casa: „Ia te uită c-a crăpat. Se rupe casa“.

„Salut avere, calicul pleacă“

Preţ de câteva case mai la vale, Ecaterina Simion, o bătrânică de 81 ani, priveşte în gol spre uliţă. În spate, nici nu mai are putere să se uite. Căsuţa ei e un morman de ruine. Îngaimă vorbe doar de ea ştiute. Din când în când, femeia revine cu picioarele pe pământ. Nenorocirea a afectat-o şi uneori se poartă asemenea unui copil. Alteori, îşi plânge necazul ori împrăştie sudălmi pentru guvernanţi.

Este singură. Faţă în faţă cu nenorocirea. Soţul a murit acum şapte ani, iar copiii locuiesc în Timişoara. Era în casă când au năvălit apele. A apucat să scoată doar porcul din ogradă: „Când m-am întors să mai scot ceva: brânza, oala cu jumări, apa era până la genunchi. Am fugit. Mi-a fost frică. Eu, babă bătrână, poate mă împiedicam şi mă înecam. Aşa că mi-am spus: Salut avere, calicul pleacă“.

Inundaţii de aşa o anvergură nu i-a mai fost dat să trăiască. Data trecută a venit apa, dar s-a oprit la şosea. Acum, spune femeia, apa a intrat în curte, a ajuns până la contor, iar în alte părţi, a fost cât casa.

Acum, Ecaterina Simion doarme pe unde apucă. „Unde mă primeşte, acolo mă duc. De-acuma, unde o să ne ia, de mână ne ducem, ca la grădiniţă. Am fost cineva în viaţă şi am ajuns să stăm sub gard“, se tânguie bătrâna.

Te întristezi când vezi la ce se limitează pentru omul de rând expresia „am fost cineva“, în paralel cu casele de vacanţă şi conturile cu multe zerouri ale parlamentarilor. O mică gospodărie, un animal pe lângă casă şi câteva straturi de zarzavat.

Când a aflat de inundaţii, un ales botoşănean a dat fuga prima dată să vadă dacă nu i s-a inundat casa de vacanţă. Mare adevăr grăieşte omul simplu, mai înţelept decât toţi guvernanţii la un loc: „De la noi se trag toate bunătăţile astea şi toate lucrurile. De la bătrâni au venit; şi ei stau în Parlament şi au milioane. Să ia aminte şi la noi cei necăjiţi. Ne duc cu vorba, dar noi suferim de ne sar ochii. Suferim de tineri, suferim şi bătrâni“.

Situaţia a fost gestionată corect şi, slavă Domnului, nu a fost nici o o pierdere omenească. Dar, de acum înainte, totul e la mâna autorităţilor. Colonelul Radu Anton este încrezător că oamenii vor fi ajutaţi, că guvernanţii nu îi vor lăsa de izbelişte. Şi noi suntem, însă nu în revărsarea de compasiune a oamenilor politici şi a guvernanţilor. În politică, sentimentele nu prea încap. Sunt scoase la lumină doar în preajma alegerilor. Şi atunci, doar de faţadă.