20 Dec, 2024
Cum îi ajută enoriaşii din Meri pe copiii străzii
În contextul „Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena“, ne-am îndreptat atenţia spre o parohie închinată sfinţilor ce au scos creştinismul din catacombe. Aşa am dat peste biserica din Meri, din judeţul Prahova, ctitorită între 1857 şi 1860, de fraţii Xenocraţi Atanasie, Constantin şi Irina, şi peste o mână de oameni iubitori de biserică şi doritori de a-i ajuta pe cei ce au nevoie.
Pe o vreme deloc prietenoasă, cu multe roade din cer, pe alocuri căzute din abundenţă încât maşinile cu greu erau stăpânite să nu patineze pe şosele, am pornit spre comuna Drăgăneşti, în judeţul Prahova. În Parohia Meri din această comună aveam să-mi petrec câteva ore bune stând la sfat în biserica satului cu mai mulţi dintre localnici, care, făcând ascultare de preot, şi-au pus haine de sărbătoare şi m-au întâmpinat la biserică. A durat mai mult aşteptarea lor, căci timpul iernii nu-ţi permite să străbaţi cu uşurinţă zeci de kilometri, mulţi dintre aceştia pe drumuri de ţară. Dar, aşa cum a punctat în final preotul paroh Marian Ciortan, care până să ajungem a făcut câteva dintre vizitele pastorale de sâmbătă, „aşteptarea face lucrurile mai plăcute“. Şi plăcut a fost şi pentru mine să redescopăr în enoriaşii sinceri pe care i-am întâlnit pe acei parcă oameni din satul copilăriei mele, care îşi iubesc locurile şi biserica şi pe preotul lor, care se mândresc cu cei ce le sunt colegi de sat şi nu-şi doresc mai mult, aceasta fiindu-le fericirea.
Omul care are cheile bisericii, cel care vine primul şi aprinde focul iarna, în zilele în care se săvârşesc Sfânta Liturghie sau alte servicii religioase, cel care face curat, vinde lumânări, cântă la strană împreună cu fetiţele din parohie atunci când nu vine cântăreţul, este o femeie, Valerica Luca, de 43 de ani, din care opt îi petrece zilnic la biserică. Ea le face pe toate, mai puţin nu intră în altar. Deşi nu s-a născut în Meri, e venetic, aşa cum spune în glumă, prin căsătorie, s-a ataşat de satul acesta şi mai ales de oamenii care o respectă, încât n-ar mai pleca niciodată. A fost tehnician zootehnist şi după ce s-au desfiinţat asociaţiile în care activa, s-a retras acasă, dar nu-i pare rău. „Îmi place să lucrez şi să comunic cu batrânii, cu toată lumea din sat. Consătenii mei sunt oameni corecţi, oameni respectuoşi, bătrâni, dar să ştiţi că sunt foarte respectată. Un om la 80 de ani să-mi spună mie, care îi sunt ca un copil, sărut mâna! E linişte la noi, e aer curat…“, spune Valerica zâmbind.
Roadele activităţii pastorale
Părintele Marian Ciortan, care slujeşte aici din anul 1996, vorbeşte despre enoriaşii lui la fel ca şi ei despre el. S-a obişnuit aici, a rămas pentru că i-au fost dragi oamenii şi, deşi parohia pe care o păstoreşte nu are mai mult de 300 de case (dintre care vreo 30 sunt goale), e locul în care revine iar şi iar, nu numai pentru a-I sluji lui Dumnezeu, prin serviciul sacramental, ci şi pentru locurile vii, curate şi liniştite.
Când a venit la Meri, tânăr absolvent de facultate fiind, a găsit o biserică cu vechime istorică, dar cu multe îmbunătăţiri de făcut. Însă cele mai multe intervenţii, dincolo de cele gospodăreşti, au fost în plan pastoral. „Am avut mult de discutat cu oamenii, a trebuit să-i învăţ anumite lucruri, a trebuit să-i atrag la biserică. Dovada a ce-am reuşit să realizăm împreună o constituie chiar oamenii prezenţi astăzi în biserică (arată spre ei). Pentru mine aceasta este o mare mulţumire spirituală. Dar vedeţi, oamenii poate nu veneau la biserică, însă nu erau indiferenţi; ajutau, dar nu înţelegeau credinţa ca pe un mod practic. Aşa că şi-au oferit sprijinul, încât am reuşit să schimbăm în totalitate acoperişul bisericii, avem iconostasele Mântuitorului şi ale Maicii Domnului noi, ne-am îmbogăţit cu candele noi, Sfânta Evanghelie, tot felul de obiecte de cult, vase pentru agheasmă, pentru anafură, policandru. Exteriorul bisericii iarăşi a fost consolidat în întregime, clopotniţa refăcută, casa parohială, unde, vreau să vă spun, era igrasie până în tavan. Şi-mi aduc aminte că un an am stat în condiţii nu tocmai bune dar, slavă Domnului, cu timpul am reuşit chiar să dărâmăm pereţii, am făcut subzidire, iar acum lucrurile, deşi mai este de făcut, sunt într-o stare bună“, povesteşte împlinit părintele Ciortan.
Haine şi alimente pentru copiii străzii
Dacă înainte se putea vorbi de o credinţă nemanifestată în mod practic, astăzi sătenii din Meri înţeleg chiar rostul milosteniei datorită predicilor şi catehezelor ţinute de preotul paroh, care s-a folosit în primul rând de învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Astfel, există o colaborare începută acum trei ani cu Asociaţia Samusocial din Bucureşti. „Avem o colaborare cu această asociaţie ce se ocupă cu adăpostirea oamenilor străzii, oameni defavorizaţi, care au pierdut totul, în afară de un dram de speranţă. Parohia noastră le oferă haine, încălţăminte şi alimente neperisabile, şi vreau să vă spun că, deşi zona nu este una cu potenţă financiară, oamenii au răspuns pozitiv“, detaliază părintele.
Pe lângă aceasta, cazurile de lângă ei au fost în atenţie directă. O tânără din parohie, de 28 de ani, fără părinţi, din cauza unei tumori pe creier a avut nevoie de două operaţii. „Întrucât ştiam că se află singură în spital, am făcut o chetă în biserică, iar ea a putut să-şi ducă mai departe toate analizele care costă foarte mult. Spre surprinderera mea, oamenii au venit cu ideea şi s-au implicat. Mai mult decât atât, şi părintele protopop Valentin Cazan i-a acordat o subvenţie de la protoierie. Poate că n-au fost mulţi bani, dar în felul acesta, ba chiar apelând şi la alte persoane cu mai multe posibilităţi financiare, am reuşit s-o ţinem pe linia de plutire. Ei bine, aceasta este o mare împlinire sufletească, pentru că oamenii au înţeles că trebuie să ajute, aceasta este o latură practică a credinţei. Pomul bun se cunoaşte după roade, iar omul după faptele sale, aşa încât aici sunt mulţi pomi roditori, deşi suntem în iarnă“, este convins parohul de la Meri.
Copii activi într-un sat de bătrâni
Deşi parohia este una îmbătrânită, puţinii copii din sat nu stau departe de biserică. Cele patru fetiţe - Gabriela, de 14 ani, Ştefania, de 13 ani, Ionela, tot de 13 ani, şi Ancuţa, de 11 ani - şi Adrian, în vârstă de 13 ani, vin aproape în fiecare duminică şi sărbătoare, atunci când nu au foarte multe teme de făcut, aşa cum mi-au mărturisit, întrucât aici învaţă cuvântul Domnului şi multe cântece bisericeşti frumoase. Ei sunt cei care cântă la strană, ba chiar înainte de Crăciun merg prin sat cu icoana să vestească Naşterea Domnului, precum îngerii care-au cântat din cer „cu flori de măr în mână“. Tot aceştia au beneficiat de lecţiile ţinute de preot în cadrul proiectelor naţionale ale Patriarhiei Române „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala!“. Unii dintre ei au beneficiat chiar de tabăra gratuită de la Mănăstirea Durău.
Pe lângă aceasta, Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Meri, din comuna Drăgăneşti, mai are un proiect de colaborare cu Şcoala nr. 133 „Mihai Eminescu“ din Ploieşti, prin care elevii clasei a III-a au realizat mai multe picturi pe sticlă, desene cu specificul Învierii Domnului care sunt expuse în biserică.
