De curând, Fundaţia Umanitară Hand-Rom din Curtea de Argeş a organizat un concurs sportiv judeţean al copiilor cu deficienţe de sănătate. La evenimentul intitulat "Cupa abilităţii" au participat elevi cu dizabilităţi din trei centre sociale argeşene. Competiţia însăşi, diplomele şi medaliile obţinute de micuţii sportivi, dar mai ales abordarea lor în termeni de normalitate şi egalitate, au constituit cel mai important trofeu care li s-a putut oferi acestor dezavantajaţi ai sorţii.
Trei echipe mixte de copii cu dizabilităţi din Valea Mare, Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş au venit, însoţiţi de profesorii lor de sport, la un concurs de atletism, fotbal şi baschet, la Colegiul "Vlaicu Vodă" din oraşul celebrei mănăstiri a Meşterului Manole. Organizatorii au acordat maximă atenţie acestei competiţii, mai ales că întrecerea nu era una obişnuită.
Tricourile albastre, verzi şi portocalii
Fiecare grup, diferenţiat doar prin culoarea de pe tricou - albastru, verde, portocaliu -, a avut coechipier câte un ziarist. Jurnalistul de la "Lumina" a îmbrăcat culoarea verde şi s-a alăturat trupei din Câmpulung, cu care s-a luptat pentru victorie. Şi a câştigat, nu el, ci întreaga echipă, şi nu oricum, ci chiar locul întâi.
Atmosfera a fost una absolut normală, cu emoţii, cu încurajări, îmbrăţişări, galerie, punctaje, ceremonie de premiere, bucurie. Nici unul dintre cei prezenţi, fie sănătos, fie mai puţin sănătos, nu a avut vreun complex de superioritate sau inferioritate, pentru că, în concurs, fiecare a vrut să fie egal cu el însuşi şi cu toţi. A fost mai mult un exerciţiu de socializare, bine construit, prin care elevii cu handicap au devenit nişte candidaţi serioşi la şansă. Copilul cu dizabilităţi este parte din societate. Nu avem voie să-l ţinem ascuns, ferit de ochii lumii, de mila sau dispreţul ei, ci suntem datori să-i permitem să trăiască alături de noi, să se integreze, să aibă dreptul la educaţie pentru a deveni, cândva, unul dintre noi, capabil să se descurce fără asistenţă, fără ajutor. Recuperarea acestor micuţi şi integrarea lor reprezintă o muncă foarte grea şi delicată, de lungă durată, dar fiecare copil câştigat este o recreare, o reparare a ceea ce soarta a deformat. Pentru că el, deşi diferit şi cu nevoi şi particularităţi speciale, este la fel de unic ca şi noi. Asta a încercat să-mi transmită Mihai Sorin Furdui, un băieţel de 9 ani, elev în clasa a doua la Centrul din Curtea de Argeş, care se vede deja mare şi util. "Mă pune mama să bat cuie, dacă se rupe gardul, pentru că tata munceşte cu caii şi se întoarce seara". Matematica, religia, fotbalul, caii, câinii, pisicile şi televizorul se numără printre lucrurile care îi plac. Vrea să se facă motociclist când va fi mare cu adevărat.
Mihai era din echipa albaştrilor, pentru care dăduse cinci coşuri, la baschet. Când ne-am aşezat pe banca de lângă perete ca să desfacem câte o sticlă cu apă, el a dezlipit eticheta de jur împrejur şi mi-a zis că o păstrează pentru Biliboi. "Mi-e milă de el, de Biliboi. Nu aude şi nu vorbeşte, dar l-am învăţat eu să joace fotbal. Îi place să alerge cu hârtii în mâini, să fluture hârtiile, de-aia i-o păstrez lui pe-asta. Îi place să-l gâdil. El are 8 ani, eu am 9 ani. Biliboi are skateboard pe care mi-l dă şi mie mereu, dar nu ştiu să fac multe scheme, odată am căzut de pe el". Este unul dintre cei mulţi şi bătuţi de soartă. Însă nu trebuie să-i privim aşa, ci, dacă interacţionăm cu ei, să-i tratăm ca pe nişte egali. La finalul competiţiei, i-am dăruit lui Mihăiţă-"albastrul" tricoul meu verde de învingător.
Tricourile albe
Colegii mai mari - şi sănătoşi, în acest context al punerii în valoare a copiilor bolnavi - au dăruit, pentru o zi, sala lor de sport elevilor cu dizabilităţi care au participat la "Cupa abilităţii". Mai mult, aceşti liceeni în tricouri albe de la Colegiul Naţional Vlaicu Vodă, din Curtea de Argeş, s-au oferit voluntari pentru a-i ajuta pe teren pe micuţii lor prieteni care aveau probleme de vedere, de coordonare, de mişcare, luându-i pe unii de mână, aducându-le mingile sau arătându-le, alături de însoţitori, ce au de făcut. Privindu-i, aveai impresia că te afli într-o familie numeroasă, în care cei mari, cu grijă şi afecţiune, îşi ajută fraţii şi surorile mai mici şi mai neputincioşi. Nici un gest, nici o atitudine, zâmbet sau grimasă de sfidare sau desconsiderare nu am văzut la aceşti adolescenţi de colegiu naţional. Dimpotrivă. Respectul şi protecţia faţă de cei mici te dezarmau, îţi întorceau pe dos tot sistemul de prejudecăţi ridicat cinic şi deconstructiv în jurul lor de către societate. "Ne bucurăm că există astfel de oameni care îi ajută şi că putem şi noi să participăm la astfel de acţiuni, mi-a mărturisit Adriana Tănase din clasa a XI-a G. Este important să-i tratăm ca pe nişte copii normali". În timp ce unii colegi de generaţie de-ai lor, bucureşteni, strâng mii de euro pentru a aduce la Balul Bobocilor trupe şi cântăreţi în vogă, liceenii din Curtea de Argeş organizează acţiuni de caritate şi de strângere de fonduri pentru copiii din centrele sociale. "Încă din clasa a VIII-a, am realizat pentru ei diverse evenimente ca să-i putem ajuta cu bani", mi-a spus Ioana Bianca Radu din a XI-a G. "De Crăciun, am organizat un bal, iar fondurile strânse le-am donat şcolii lor. Am colecţionat creioane, dulciuri, jucării, iar de sărbători vrem să facem la fel. Deşi nu au dezvoltate anumite capacităţi, aceşti copii au un suflet minunat, au multă voinţă, sunt ambiţioşi, sunt impresionanţi. De aceea suntem aici, să fim împreună, să ajutăm".
Cartonaşul roşu
Evenimentul a fost cu atât mai important cu cât televiziunile nu l-au băgat în seamă. Pentru ele, epoca sinistră a aurolacilor, a copiilor din canale, drogaţilor şi abandonaţilor, a dramelor din orfelinate, a nemerniciei şi nepăsării autorităţilor a apus. De ce? Pentru că, de o vreme încoace, şcolile speciale beneficiază de asistenţă specializată şi nu mai constituie focarul de ruşine al ţării. Nu mai reprezintă un subiect de rating. Însă interesul este îndreptat cu aceeaşi virulenţă către otrăvirea sistematică a societăţii cu informaţii deformate. Nimic bun, nimic care să pozitiveze şi să îndrepte. Sunt, iată, şi fapte mici, care se desfăşoară în anonimat, dar care salvează ceea ce se poate salva: dialogul, întâlnirea dintre oameni, aşa diferiţi şi unici cum sunt ei. "Cupa abilităţii" Hand-Rom a reuşit exact acest lucru, de a-i pune faţă în faţă pe cei cu abilităţi şi pe cei cu dizabilităţi, arătându-le că fiecare ar putea să fie în locul celuilalt. Tuturor celor din Curtea de Argeş, discreţi, inimoşi, entuziaşti, le dăruim simbolic cupa omeniei, iar pentru toţi indiferenţii şi dezinteresaţii din jurul nostru, am scos cartonaşul roşu.
Prin acest proiect ce dorim să devină tradiţie Hand-Rom, sunt convins că putem oferi o şansă copiilor cu dizabilităţi spre a-şi descoperi abilităţi sportive, iar reprezentanţilor media participanţi, dorinţa de implicare socială. Citându-l pe Robert M. Hensel, "Dizabilitatea mea mi-a deschis ochii pentru a vedea adevăratele mele abilităţi"."
Costel Nicolae, director Fundaţia Hand-Rom
