Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj „Curăţirea sufletului, mai înainte de toate“

„Curăţirea sufletului, mai înainte de toate“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Oana Nistor - 31 Mar, 2010

Oamenii de la sate se pregătesc într-un mod aparte pentru Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, concertele, târgurile şi alte asemenea manifestări de bucurie deşartă organizate la oraş fiind înlocuite cu post şi rugăciune. La Bâcu, sat aflat la o aruncătură de băţ de Cioca Boca, curăţirea sufletului primează, de la copilul din scutece şi până la bătrânii greu încercaţi de necazuri. "Mă uit şi eu la televizor, să văd dacă zice ceva de Domnul Iisus Hristos, că e Postul Mare, Săptămâna Patimilor. Aproape peste tot numai de mâncare, muzici şi alte spurcăciuni; atât auzi, atât vezi. Mare ruşine; opresc hardughia şi, uite aşa, cum stă acu, închis, aşa rămâne. Mă iau şi citesc un acatist. Nu suntem în stare să ne uităm la cer cât de păcătoşi suntem, dar nu vedem asta", ne spune cu amărăciune Ruxanda Vacariu Manciu, o bătrânică de 84 de ani din satul Bâcu, judeţul Iaşi.

Îţi ia o oră să ajungi din capitala Moldovei la Bâcu, şerpuind printre dealuri acoperite din loc în loc de păduri, adeseori pe un drum prăfuit şi plin de gropi. Internetul nu a întâmpinat nici el oprelişti foarte mari în a fi instalat în casele celor mai înstăriţi, care şi-au rupt spinările prin ţările occidentale. "Acum avem şi noi calculator, internet, însă vrem să ştim şi ce se întâmpla la noi, aici, în sat, de sărbătoarea sfântă a Paştilor. Ştim că trebuie să primim Învierea curaţi, prin Spovedanie, post şi împăcare. Aşteptăm şi noi însă să ne fie povestite tradiţiile locului, să cunoaştem rădăcinile", ne-a spus, în timpul orei de Religie, Livioara Panaite, elevă în clasa a VII-a la şcoala din Bâcu.

Învierea Domnului, întâmpinată cu post şi rugăciune

Părintele Marius Nica ne-a îndemnat spre casa mătuşii Ruxanda, o femeie cu frică de Dumnezeu, care nu a ştiut la viaţa ei decât să muncească şi să meargă la sfânta biserică. "Aşa am fost învăţată, să muncesc. Şi Dumnezeu m-a ajutat să ajung şi aceste zile, deşi nu m-am ferit niciodată de treabă. De mică am spălat la balie, la boieri, pe timpul foametei, apoi, la comunişti, la CAP. Dar niciodată nu m-am dat înapoi de la a merge la biserică şi a asculta un cuvânt bun. Şi membră de partid am fost; le-am şi spus, dacă nu le convine că mă duc să ascult cuvântul Domnului, să mă dea afară din partid. Ei, dar nu s-a întâmplat, pentru că trebuiau să mă aibă la număr, şi aşa m-au lăsat în pace", povesteşte, de-a valma, femeia.

Ruxanda Manciu nu este decât una dintre femeile pe care le regăsim în toate satele moldoveneşti a căror evlavie nu se măsoară în frumuseţea cozonacilor "cu nucă de trei degete": "Curăţirea sufletului mai înainte de toate. Ţin toate posturile, fără ulei; Dumnezeu mă întăreşte, câteodată şi post negru ţin…".

Când vine vorba de pregătirile de Paşti, bătrâna Ruxanda începe cu "Spovada şi împăcarea"; cu cei vii şi cu cei morţi. "Nu trece post să nu mă spovedesc, aşa îi învăţ şi pe copiii mei, pe nepoţi; să se spovedească, să se împace cu lumea din jurul lor, cu care au greşit. Mai ales în Postul Mare, am grija morţilor, dacă eu am rămas singura din mamă, tată, fraţi, trebuie să le port grija, duc şi eu un blid de pomană. Aşteaptă şi săracii; sufletul vine să vadă dacă le-ai adus ceva; dacă nu, se supără, se întorc înapoi la Dumnezeu şi mă pârăsc că nu am grijă de morţi", mai spune femeia.

După ce-şi primeneşte sufletul, bătrâna Ruxanda îşi pregăteşte casa, ograda, cu toate cele dintr-însa: "Curăţenia se cuvine să se facă în toată ograda, la dobitoace, copacii să fie daţi cu var, casa văruită. Dar astea le faci mai înainte de Săptămâna Mare. În Săptămâna Patimilor nu faci treabă deloc, aşa am învăţat eu de la mama mea. Nu trebuie să faci zoi (să nu speli), că e lucru necurat, nu coşi, nu torci, nu tai miei în Vinerea Patimilor. Dar acuâ, după căte văd, fac femeile de toate; fiecare după cum ştie, după cum o învăţat sau nu de la părinţi. Pentru noi S-a răstignit Mântuitorul, pentru asta ar trebui să mergem numai la biserică săptămâna asta, la denii, să lăudăm şi să jelim pe Domnul".

Ouăle, vopsite în oala în care a fiert sfecla roşie, pojarniţa sau gălbenelele

După toate acestea, hrănirea trupului se face cu merinde specifice, ouă înroşite, cozonac, pască şi friptură de miel. "Nu mai fac cozonac, cumpăr un cozonac şi ouă, le vopsesc şi le duc la sfânta biserică. Nu mai pot face focul la cuptor, să fac pască, o să-mi aducă copiii... Înainte făceam cozonac cu nuca de trei degete într-nsul, pentru copii. Mie imi place simplu, fără nimic. Ouăle le înroşim în Joia Mare, acu o apărut vopsea specială, pui în palmă şi le prestogoleşti, numai că te mânjeşti de pe ele… Înainte vopseam cu cârmuz, îl făceam cu borş de putină şi apoi fierbeam ouăle acolo cu grijă să nu crape", mai povesteşte femeia.

Născută la Belceşti, bătrâna îşi aminteşte cum mergea la Înviere, cu toată gloata de fete şi băieţi, îmbrăcaţi în costume populare. "Haine noi cumpăram sau le făceam; aşa era tradiţia la noi, la Belceşti, noi coseam cămeşile la şcoală, la fel catrinţa din lână. Şi aşa, gătiţi în costume populare, mergeam la Înviere şi cântam în cor "Hristos a înviat!". În sat se făceau jocuri, cu fanfară, cu iuj, trebuia să te dai în scrâncioburi, că altfel râdeau copchii de tine", rememorează mătuşa Ruxanda din Bâcu.

Şi acum, bătrânii din Belceşti înroşesc ouăle după metodele vechi, redenumite, între timp, "eco", fără chimicale: coajă de ceapă, coajă de copac, sfeclă roşie, pojarniţă sau gălbenele, în funcţie de culoarea dorită. Iar modelele se obţin cu ajutorul frunzuliţelor de tot felul, "lipite pe oul fierbinte şi introduse apoi într-un ciorap afundat în lichidul obţinut din plante fierte".

"Mai era o regulă la noi, unii mai ţin şi acu: de Paşti se mergea în vizită la fini, la cumătri, se ducea pască în formă de cruce, cozonaci. Dacă aveai prea mulţi fini şi copii mai puţini, rămâneai fără pască", povesteşte bătrâna.

Ora de Religie de sâmbăta după-amiază

Copiii din Bâcu află mai multe lucruri despre rânduielile bisericeşti, despre marile sărbători ale creştinătăţii, prin bunăvoinţa şi dăruirea părintelui Marius Nica, în după-amiaza zilelor de sâmbătă, "ca o prelungire a orei de Religie". De această dată, informaţiile le află chiar în sfânta biserică: "Avem nevoie de o educaţie formală, nu doar informală. Degeaba ştim despre Dumnezeu dacă nu venim la biserică, să simţim acolo prezenţa Duhului Sfânt. E ca şi cum am face chimie fără experimente. Purtăm discuţii despre vechiul testament, despre semnificaţia zilelor de sărbătoare din calendar, întrucât în ora dedicată Religiei la şcoală nu avem timpul necesar pentru a face câte ne-am dori. Despre viitorul lor, ce le oferă ziua de astăzi şi cea de mâine. Este bine să-i ascultăm şi să le îndrumăm paşii mai ales în aceste momente când există atâta nesiguranţă", a mai spus părintele Nica.

"Lăsaţi copiii să vină la Mine…", spune Mântuitorul. Şi copiii din această filie vin cu dragoste la biserică, după cum singuri declară: "Părintele ne învaţă despre semnificaţia icoanelor din biserică, am aflat istoricul lăcaşului de cult, ne pune filme la calculator pe o anumită temă şi discutăm apoi".

Proiectul de renovare a Bisericii "Sfântul Nicolae" a rămas fără răspuns

O durere mare străbate însă prin vorbele blajine ale preotului din Bâcu. Biserica cu hramul "Sf. Nicolae", construită în anul 1789 din cărămidă şi piatră şi declarată monument istoric, se scaldă în umezeala ce curge şiroaie pe pereţi, aşteptând bunăvoinţa autorităţilor. "Este dureros că bisericile declarate monument istoric nu le putem nici măcar vărui. Credincioşii ar fi zidit din temelii o biserică nouă, însă aşa, fiindcă lăcaşul este declarat monument istoric, nu putem face decât să trimitem scrisori şi adrese la nesfârşit la minister şi în schimb să primim te miri ce sau chiar nimic", a spus preotul.

Nădejdea enoriaşilor, a autorităţilor locale şi a părintelui paroh s-a numit Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura 322, "Renovarea şi dezvoltarea satelor". După un an de zbucium, de bătut pe la uşi obţinând avize peste avize, şi, mai ales, după ce s-au cheltuit cca 67.000 de euro, la finele anului 2008 parohia a depus proiectul. Nici până astăzi însă nu s-a primit un răspuns.

"Am primit o adresă prin care ni se atrăgea atenţia că proiectul nostru - restaurarea bisericii şi contruirea centrului de zi - nu a acumulat mai mult de 56 de puncte, deşi iniţial a fost calculat un punctaj de 119. Cred că, pentru a avea o şansă nu doar pe hârtie, ar trebui defalcate sumele la măsura 322, să fie creată o submăsură, dedicată doar cultelor. Dacă nu se poate aşa, vom căuta alte soluţii, nu ne pierdem nădejdea în Dumnezeu", a spus părintele.