„Dacă Îl ai pe Hristos în inimă, faci din pustiu rai“

Localitatea dobrogeană Cloşca, din comuna Horia, a fost lipsită, decenii la rând, de un sfânt locaş ortodox. Nu degeaba locul şi împrejurimile par sălbăticite! Sfinţirea bisericii de mir a satului a avut loc în data de 3 mai 2010, iar un an mai târziu aceasta a devenit biserică mănăstirească a Schitului de maici „Sfântul Gheorghe“. Momentan, obştea este în formare şi numără cinci călugăriţe. Printre odoarele cele mai de preţ ale schitului, aflat la circa 70 km de Constanţa, sunt moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Linişte şi pustiu. Oameni să-i numeri pe degete, case modeste şi turme de oi şi capre ce pasc răzleţite pe dealuri zvântate de vânturi aspre. Satul Cloşca este un pământ uitat de civilizaţie, însă nu şi de Dumnezeu. O biserică albă, ca ieşită din giulgiurile mucenicilor, ce-şi dorm somnul de veci în pământul Dobrogei, apare chiar la intrarea în localitate. Este singura construcţie impunătoare care domină peisajul. O biserică biruitoare, asemenea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre sfinţii săi ocrotitori!

Începuturile vieţii monahale

În urmă cu aproape trei ani, monahia Mina Suman a primit să facă ascultare ca egumenă la schitul constănţean, după ce vrednicul de pomenire părinte Justin Pârvu i-a indicat locul, încredinţat fiind că „aceasta este voia lui Dumnezeu şi a sfinţilor“.

Însoţită doar de o maică, egumena a pornit, noaptea, spre Constanţa. A doua zi era praznicul Adormirii Maicii Domnului.

„Când am venit aici, am avut un sentiment pe care nu l-aş numi straniu, deoarece pentru un călugăr nu cele dinafară contează. Când porunca e poruncă şi ascultarea sună astfel: «Te duci acolo», tu pleci cu Hristos în inimă, indiferent de peisaj. Dacă Îl ai pe Hristos în inimă, faci din pustiu rai. Dacă nu Îl ai, poţi să fii şi la Sfântul Mormânt şi să nu te foloseşti. Practic, ochii călugărului nu ar trebui să caute atât de mult în jur, ci să se pogoare înăuntru.

Am găsit un paraclis, închinat Sfântei Parascheva, al cărui hram l-am păstrat şi la biserica cea nouă. Practic, paraclisul era o casă veche, transformată, a unui sătean, care a funcţionat o bucată de vreme. Ulterior, s-a construit biserica mare, în anul 2011. 50 de ani aici nu a fost biserică. Au fost turci. Locul este deosebit, deoarece în acest spaţiu Sfântul Apostol Andrei a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu. Este un pământ apostolic. Părintele Justin spunea la un moment dat: «Ce mi-e Poarta Albă, ce mi-e Cloşca, ce mi-e Periprava, pământul acela e plin de sfinţi!»“, relatează egumena.

Doamna Daniela Ţurcanu, artist plastic din Constanţa, unul dintre credincioşii apropiaţi de obştea schitului din Cloşca, îşi aminteşte de începuturile aşezământului monahal: „Am venit constant aici, deşi nu era preot duhovnic, nu era nimic. Maica Mina a stat câteva luni, singură, în rugăciune. A ţinut slujbele atât cât a putut şi ţin minte că ne rugam amândouă să vină un preot bun.“

Timpul a trecut. Rugăciunile au fost ascultate. Obştea, în curs de formare, a adunat, până astăzi, cinci vieţuitoare şi a primit ca preot slujitor pe ieromonahul Leontie Fusa. Aceasta este marea bucurie a maicii Mina Suman - că se face rugăciune în aceste locuri pustiite ani la rând de duhuri păgâneşti. Trăirea în bună comuniune cu obştea şi comunitatea cătunului, care numără 33 de case, rugăciunea şi faptele de milostenie sunt zidurile duhovniceşti pe care monahia Mina Suman se străduieşte să le înalţe trainic şi de neclintit. Cât priveşte zidurile de piatră, acestea nu sunt o prioritate pentru dobândirea Împărăţiei cerurilor, cu atât mai mult într-o mănăstire, aşa că, deocamdată, trapeza, bucătăria, două cămări ale mănăstirii şi chilia duhovnicului rămân funcţionale în fosta şcoală şi în căminul cultural al satului.

Trepte spre înfrumuseţarea sufletului

„Mănăstirile sunt plămânii Ortodoxiei. Întotdeauna mirenii s-au inspirat şi se inspiră din exemplul şi din modelul de nevoinţă al monahilor, dar pentru a deveni modele trebuie ca noi înşine să devenim nevoitori. Monahii şi monahiile trebuie să lucrăm întru a deveni lumini duhovniceşti, căci zice Sfântul Ioan Scărarul: «Precum îngerii sunt lumină pentru monahi, tot astfel şi monahii, prin trăirea lor, trebuie să fie lumină şi pilde vii pentru toţi creştinii mireni». Noi nu putem fi exemplu decât dacă interiorizăm pocăinţa, rostim rugăciunea inimii, participăm cu o mai conştientă şi prezentă apropiere de Taina Euharistiei şi citim regulat cuvântul lui Dumnezeu. Astfel vom putea să predicăm cu viaţa noastră“, spune ieromonahul Leontie Fusa, duhovnicul celor 105 suflete din satul Cloşca şi al altor credincioşi din localităţile învecinate.

Referitor la ţinuta duhovnicească pe care toţi creştinii ar trebui să o adopte mai ales în această perioadă a Sfântului şi Marelui Post, preotul călugăr aminteşte de cuvintele Sfântul Grigore Palama, care recomandă ca atât călugării, cât şi mirenii să rostească rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus: „«Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul». Nu există armă mai puternică ca această scurtă rugăciune atât de bogată, cuprinzătoare şi înălţătoare, care este treaptă net superioară rugăciunii citite.“

„Să nu închideţi niciodată Biblia în casă! În colţişorul de rugăciune, să ţineţi deschisă Biblia sau Noul Testament cu Psalmii, căci vor fi întotdeauna o chemare şi o invitaţie spre lectură. Cartea te strigă, te roagă, numai în genunchi nu ţi se pune înainte, omule, ca să citeşti cuvântul lui Dumnezeu!

De asemenea, este nevoie ca toţi creştinii să se spovedească şi să se împărtăşească cel puţin de patru ori pe an. Ideal ar fi ca măcar o dată la 40 de zile să se împărtăşească, întrucât mântuirea personală a preotului depinde de mântuirea păstoriţilor. Dacă un suflet se pierde, viaţa acelui suflet se va cere de la păstor“, îndeamnă ieromonahul Leontie Fusa.

Cuminecare