Este unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de modă şi accesorii din segmentul exclusiv al pieţei româneşti. Nu am ales să-l cunosc pe Dan Coma - membru, încă din anul 1978, al Fondului Artiştilor Plastici din România - datorită strălucirii numelui său. Ci mai degrabă a fost o curiozitate legată de meseria sa, veche de trei generaţii. Nu despre opulenţă, snobism şi modă am vorbit cu maestrul Coma, ci despre muncă, dăruire, pasiune. Calităţi ale artistului apreciate, încă din 2005, an în care a primit titlul de Furnizor Regal. Distincţia a venit ca o recunoaştere pentru dăruirea cu care duce mai departe măiestria meşteşugarilor români din perioada antebelică şi interbelică, printre care s-a aflat şi bunicul său.
Se întâmpla în 1992. Era aproape de ora închiderii. Şi Dan Coma se pregătea să-şi încuie magazinul de pe lângă Ateneul Român. Preocupat să lase totul în bună rânduială şi cu gândul la lucrul ce avea să-i ocupe timpul până după miezul nopţii, bărbatul de-abia dacă văzuse mogâldeaţa intrând. Era o fetiţă; să tot fi avut vreo opt ani. Vânzătorul a privit-o cu ochi mari, din spatele lentilelor rotunde şi fine ale ochelarilor, şi a aşteptat. Erau doar ei doi în minunăţia aceea de magazin, încă luminat, cu vitrine frumos aranjate, cum rar mai găseai în Bucureştiul de atunci.
„Mi-am strâns banii ăştia şi vreau să-mi cumpăr o pereche de balerini sau sandale“, a spus fetiţa, după care a împins sticla de lapte, cu toate economiile ei (monede de tot neamul), pe tejghea.
Uluit de gestul micuţei, bărbatul a luat-o de mână şi a rugat-o să-şi aleagă o pereche. Şi fetiţa a ales. O pereche de balerini, pe care i-a primit în dar.
Astăzi, la aproape 20 de ani de la derularea întâm-plării, Dan Coma rememorează cu emoţie amintirea legată de tânăra sa „clientă“. Artistul spune că astfel de gusturi, prezente chiar şi de la o vârstă fragedă, reflectă imaginea unui om de calitate. Rafinat. Asemenea produselor muncii sale exclusiviste.
„Mă transpun şi iau forma obiectelor pe care le modelez“
De când se ştie, maestrul confecţionează accesorii - încălţăminte, genţi, poşete. Interesant este faptul că lucrează după metodele folosite acum 100 de ani. A fost dăruit cu şansă, să se nască într-o familie deosebită, dar şi cu responsabilitatea de a duce mai departe vise începute cu două generaţii înaintea sa.
Bunicul artistului a făcut parte din breasla cizmarilor, mai precis din corporaţia lui Tudor Vladimirescu. Tatăl maestrului, Dumitru Coma, este menţionat în Anuarul din 1920 ca fondator al unei importante tăbăcării, astăzi preluată de Dan Coma şi continuată pe un alt palier, dar în acelaşi domeniu.
Naşterea tatălui, în 1882, la Siliştea, avea să marcheze destinul fiului. Până la 14 ani, când a rămas orfan, bătrânul Coma a lucrat în atelierul părinţilor săi şi a trecut prin toate etapele - de la calfă până la cea de gestionar al afacerii. „Simţea arome, mirosuri, era împotriva chimicalelor, iubea materialele naturale, care, pe atunci, se prelucrau în şase-opt luni, pe când acum se fac în trei zile. Tata avea multă răbdare. Tot ce a învăţat el mi-a transmis mie, cu multă dăruire. Asemenea tatei, las o parte din mine în fiecare obiect. Mă transpun şi iau forma obiectelor pe care le modelez. Fără suflet, nu iese nimic bun“, spune artistul.
Când vorbeşte despre sine şi despre munca sa, Dan Coma aminteşte cu recunoştinţă de mentorii săi - Ada Ioanid, dar şi familia unor pictori renumiţi de biserici. Prin intermediul acestora, tânărul Coma, venit în Bucureşti dintr-un oraş de provincie, Târgu-Jiu, a intrat într-o lume frumoasă, în care s-a regăsit pe deplin - lumea artiştilor. Ase-menea deschizătorilor săi de drumuri, Dan Coma apreciază în continuare partea etnologică, autentică a poporului nostru, din care îşi trage inspiraţia şi seva. Elemente tradiţionale româneşti se găsesc peste tot în casă, un loc cu totul deosebit fiind colţul dedicat spiritualităţii, unde sunt expuse icoane vechi, pictate pe lemn şi sticlă. De altfel, câte o icoană am văzut pe pereţii fiecărei încăperi a casei maestrului.
Cu multă perseverenţă, muncă, dar şi o fărâmă de noroc, Dan Coma poartă această tradiţie, care se confundă cu cea a familiei sale până spre cele mai înalte trepte. În biroul său, care se aseamănă mai mult cu vitrina unui magazin de lux, artistul păstrează di-ploma acordată de Casa Regală a României, în 2005, cu titlul de Furnizor Regal, ca răsplată pentru calitatea deosebită a produselor sale. Mai mult, distincţia este o recunoaştere pentru dăruirea cu care duce mai departe măiestria meşteşugarilor români din perioada antebelică şi interbelică, printre care s-a aflat şi bunicul său.
Oameni cu parfum
Amprenta anilor interbelici, pe care artistul îi numeşte „perioada de normalitate“, se regăseşte peste tot în casa-atelier din bulevardul Constantin Prezan nr. 4. Imaginea anilor de odinioară este recompusă de colecţia de pantofi şi genţi agăţate pe pereţi, tablouri cu diferite cadre din Micul Paris, piese de vestimentaţie şi multe alte obiecte, unele foarte vechi. Chiar dacă atelierul aparţine trecutului, creaţiile sunt ale prezentului. Materiale de cea mai bună calitate, modelate manual, finisajele impecabile, varietatea de culori şi nuanţe, cu accente pe meticulozitate, răbdare şi perfecţiunea produsului finit, acesta este Dan Coma.
Artistul recunoaşte priceperea meşteşugarilor cu care lucrează, şase la număr, oameni pe care îi consideră prieteni, membri ai familiei. După spusele creatorului, unii dintre ei au depăşit stadiul de lucrători specializaţi, sunt artişti. Este şi cazul domnului Hobeanu, căruia Dan Coma îi poartă un imens respect: „Este un domn în faţa căruia mă înclin, datorită unei conduite extraordinare şi harului dat de Dumnezeu. Lucrăm de 30 de ani împreună şi nu l-am auzit o dată să spună că nu poate. Lucrează cu tot sufletul lui. De altfel, orice meserie făcută cu drag e fără vârstă. Domnul Hobeanu este un om foarte frumos. Mă bucură mereu“.
Meseriaşul, care împarte atelierul cu cel mai tânăr angajat (24 de ani), are 82 de ani. Este un adevărat profesionist, care a acumulat imens în viaţa sa şi care reuşeşte să ţină pasul cu moda, fără să se arate intrigat de tendinţele actuale sau de cerinţele creatorului.
Asemenea lui Dan Coma şi domnului Hobeanu, o parte dintre colegi sunt oameni care au lucrat o viaţă în domeniu - chiar şi pentru Teatrul Naţional -, au avut prăvălii pe Calea Victoriei, cunosc şi iubesc cu adevărat meseria. Sunt oameni cu parfum, cu substanţă, care te bucură doar văzându-i cu câtă dăruire tratează bucata de piele moartă, inexpresivă, care prinde viaţă cu fiecare obiect în care se transformă.
Devotamentul, bucuria şi respectul reciproc ale acestor oameni calzi şi buni au făcut din creaţiile Dan Coma o marcă, o emblemă autohtonă, calitativă, care ar trebui să se bucure de mai multă recunoaştere din partea românilor, atât de fideli mărcilor de import.
„Orice ai face, să fii cel mai bun!“
Lucrează de dimineaţă până seara, cot la cot cu oamenii din atelier. Îi rămâne prea puţin timp pentru alte activităţi. Însă, când vrea să se relaxeze, face fotografii. Iubeşte fotografia de artă.
Creatorul spune că munca sa nu-l plictiseşte niciodată. Drumurile obositoare cu maşina sau cu avionul, în Europa, în căutarea celor mai buni furnizori de materie primă, de materiale de lux, fac parte din atribuţiile sale. Creatorul este o prezenţă constantă la târgurile de profil din Paris (Franţa) sau din Bologna (Italia). După părerea specialistului, Italia este centrul de creaţie, locul de unde creativitatea prinde aripi, inspiră New Yorkul, se întoarce în Europa şi face valuri la Milano, Paris, Londra.
Printre materialele de lux depozitate cu grijă în subsolul casei se numără pielea de crocodil. Pentru că se vinde la cm pătrat, care ajunge să coste aproximativ 20 de euro, o pere- che de încălţăminte dintr-un asemenea material ajunge la câteva mii de euro. Totul se lucrează manual, cu materiale de lux, care necesită atenţie, răbdare, migală. Astfel, atelierele Dacoma scot pe săptămână un număr limitat de perechi de pantofi. Mai mult, clientul poate intra în atelier, i se cere părerea în privinţa produsului, poate interveni cu observaţii proprii în procesul de creaţie. Odată ajuns în atelier, acesta are o percepţie mai bună despre culoare, formă, textură etc. Creatorul pune accent pe comunicare şi colaborare cu toţi clienţii săi. Aceştia se simt înţeleşi şi sunt mai deschişi la sfaturile şi ideile pe care le primesc.
Cu o energie debordantă, Dan Coma este mereu în mijlocul oamenilor săi, perseverează şi îşi antrenează imaginaţia cu dorinţa, istovitoare pentru mulţi, de a perfecţiona lucrurile care îi trec prin mâini. Mărturiseşte că munca lui este modul său de a fi, de a trăi şi de a împărţi bucuria şi celorlalţi care apreciază munca sa.
„Orice ai face, să fii cel mai bun!“, îi spunea tatăl său când era copil. Şi a reuşit. Numele generaţiei din care se trage a devenit o marcă. După cum singur spune, „luxul nu este la îndemâna oricui“. În cazul său, se pare că mai degrabă luxul l-a căutat pe Dan Coma. A găsit în el două mâini pricepute şi o inimă mare, cu drag de oameni, s-a cuibărit şi izvorăşte de acolo, din interior, minunăţii. Luxul înnobilează doar oamenii care ştiu cu adevărat să îl poarte. Fără mândrie. Fără opulenţă. Cu bun-gust. Rafinat. Asemenea creatorului său.
Ce nu ştie Dan Coma, artistul care poartă de grijă meseriei sale, tocmai pentru că nu există interes pentru acest domeniu, este că nu trebuie să îşi piardă încrederea. Trebuie să-i încurajeze în continuare pe tinerii care îi trec pragul atelierului din proprie iniţiativă, fie că au talent la desen, la fotografie ori sunt plini de idei ingenioase. Trebuie să-i iubească în continuare şi să le deschidă uşa. Cine ştie, într-o zi, poate o să păşească acolo băieţelul din metrou, care m-a rugat să-i dau lui catalogul primit în dar de la dumneavoastră. A fost fascinat de cele văzute şi, credeţi-mă, nu avea mai mult decât vârsta fetiţei din magazinul de lângă Ateneu.
