Darul Duhului Sfânt pentru oneşteni

În Oneștiul Bacăului, pe o esplanadă largă unde se dorea a fi centrul civic al orașului se află una din frumoasele catedrale închi­nate Pogorârii Duhului Sfânt, un ade­vărat sanctuar al binecu­- vântării în care își găsesc alinare sufletelor mii de oameni. În aceste zile locașul este în sărbătoare, prăznuindu-și hramul, dar și 28 de ani de la punerea pietrei de temelie. Istoria sa este foarte bogată în evenimente misionar- pastorale, sociale-filantro­pice și culturale, edificiul fiind o adevărată emble­mă pentru orașul Onești.

Începuturile locașului izvorăsc din dorința cre­din­­cioșilor ortodocși din oraș, care până în 1990 nu aveau decât o singură biserică pentru cele 50.000 de suflete din urbe. Ba chiar la un moment dat, nici măcar acea biserică nu a putut fi folosită deoarece cutremurul din 1977 a afectat-o atât de tare, încât se putea intra în altar direct prin zid, astfel că slujbele erau făcute într-o baracă improvizată. Credin­ța oamenilor a fost însă puternică, dorindu-și mai multe locașuri în care să înalțe rugăciuni Milostivului Dumnezeu. Ba parcă au și prevestit construirea actualei catedrale, deoarece la finalul fiecărei slujbe cântau troparul Pogorârii Sfântului Duh, sărbătoare care a devenit hramul ce înfrumusețează la începutul fiecărei veri micul oraș.

Fără să fi știut sau să fi vrut, se pare că chiar fostul lider comunist, Nicolae Ceaușescu, ce a vizitat Oneștiul în 1978, a contribuit la repararea Bisericii „Sfântul Nicolae", cea stricată de cutremur.

Securitatea a aflat că s-ar putea ca ortodocșii să protesteze la venirea lui Ceaușescu în Onești din cauză că nu au nici o biserică în care să se poată ruga, astfel că au sprijinit repararea bisericii. Imediat după revoluție, părintele Constantin Alupei avea să primească binecuvântarea pentru a construi această catedrală, chiar pe locul unde în urmă cu câțiva ani ateriza elicopterul lui Ceaușescu. Piatra de temelie a fost pusă pe 2 iunie 1990, la ziua Cincizecimii, când vrednicul de pomenire Episcop Eftimie Luca al Romanului și Hușilor a sfințit locul viitoarei biserici.

Un model arhitectural unic

A urmat apoi căutarea unui arhitect și a unui model după care să se inspire constructorii în realizarea edificiului, astfel că o perioadă au fost vizitate mai multe catedrale din țară. Totuși, până la urmă nu au fost preluate elemente de la nici una din cele vizitate, modelul proiectat fiind unul original. Construcția reprezintă intersecția a doi cilindri, peste care se ridică turla centrală, însoțită de alte patru turle mai mici. În cele două turle din față sunt amplasate cele cinci clopote, iar din cele două turle dinspre altar se poate privi panorama orașului Onești.

Catedrala are o lungime de peste 52 m, o lățime de 36 m la abside, iar în zona de intrare -16 m și înăl­țimea la turla centrală de 48 m.

Proiectul a avut imediat sus­ținere atât în mediul public, cât și în cel privat. Având în vedere că orașul era unul industrial în care funcționau numeroase fabrici și uzine, directorii acestor unități au promis că vor finanța construirea catedralei, ceea ce au și făcut pentru o perioadă. Pe 21 octombrie 1991 a fost turnată fundația, la o adâncime de 7 metri, după care a urmat construirea subsolului în care funcționează în prezent paraclisul cu hramul „Izvorul Tămăduirii" și în care se slujește și astăzi. Acesta a fost terminat în anul 1998, sfințirea fiind făcută de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care era în acea vreme Episcop al Harghitei și Covasnei.

Pe 19 august 1999 Prea­sfin­țitul Părinte Eftimie, Episcopul Romanului și Bacăului, cu ocazia înființării și sfințirii sediului Protopopiatului Onești, a oficiat prima Liturghie arhierească în acest locaș, în prezența tuturor membrilor Adunării eparhiale, a pre­oților Protoieriei Onești și a unui număr mare de credincioși.

Având în vedere că sursele de finanțare s-au redus, fabricile din oraș fiind privatizate și multe instalații vândute la fier vechi, în anul 2001 s-a încheiat un protocol cu Primăria Municipiului Onești pentru continuarea lucrărilor ce ajunseseră la cota + 5,50. Însă și colaborarea cu primăria a fost pentru o perioadă, sursele de finanțare fiind căutate ulterior la contributori evlavioși.

Prin dragostea și dărnicia familiei Emil Drăgan, în anul 2006, pe 19 mai, în Austria, la Inn­sbruck, s-au turnat clopotele catedralei, în număr de cinci, ce însumează șase tone.

„Lucrările nu au fost deloc ușoare deoarece au fost și situații când eram în impas și nu mai știam cu ce bani vom continua. Însă Dumnezeu nu ne-a lăsat niciodată, așa că am reușit să o ducem la bun sfârșit. Trebuie să menționăm purtarea de grijă permanentă atât a Înaltprea­sfin­țitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care, după ce a fost întronizat arhiereu, ne-a purtat mereu de grijă. Totodată, mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care în mai multe rânduri a vizitat catedrala atunci când a avut drum prin zonă. De altfel, prin grija Preafericirii Sale, în vremea păstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, credincioșii oneșteni au primit un dar de mare preț, anume un veșmânt al Sfintei Cuvioasa Parascheva, la care avem o deosebită evlavie", a mărturisit părintele Constantin Alupei, fostul paroh al Catedralei „Pogorârea Sfântului Duh" din Onești.

Liturghie și filantropie

Acum catedrala se înalță maiestuos spre cer. Lucrările exterioare au fost finalizate, la fel cum și, parțial, cele interioare. Acum se lucrează la pictarea bisericii, iar lucrările sunt duse mai departe de actualul paroh, părintele Justinian Alupei.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să finalizăm mozaicul din altar cu icoana Maicii Domnului Platytera, urmând ca în perioada următoare să ne ocupăm și de ceea ce a mai rămas de finalizat. Mai avem de montat ușile din interior, precum și pe cele masive de la intrare, apoi catapeteasma, pe care o avem deja, de pavat cu marmură în zona altarului și alte lucrări edilitare din jurul așeză­mântului", ne-a mărturisit părintele paroh Justinian Alupei.

Având în vedere că locașul este constituit ca parohie, nu lipsesc nici activitățile social-filantropice.

În apropierea catedralei există Centrul social-filantropic „Sfântul Ilie", unde a fost deschis un centru de asistență pentru alcoolici, apoi un program social intitulat „Prânzul pe roți", prin care este dusă mâncare de două ori pe săptămână mai multor persoane nevoiașe. De asemenea, este oferită zilnic hrană unor persoane cu posi­bilități materiale reduse, majoritatea vârstnice.

„Avem și o serie de proiecte permanente, de exemplu cel de Paști intitulat «Învierea Domnului, bucuria tuturor» prin care oferim pentru 65 de copii din familii defavorizate îmbrăcăminte și haine. Acest program se desfă­șoară la marile sărbători, inclusiv la începutul anului școlar, când beneficiarii primesc rechizite, îmbrăcăminte, încălță­minte și tot ce mai au nevoie. De asemenea, ținem legătura și pe parcursul anului și îi ajutăm atunci când au nevoie", ne-a mai povestit părintele paroh Justinian Alupei.

Totuși, urmările industrializării forțate încep să se resimtă tot mai acut, orașul confruntându-se cu o depopulare constantă și îmbătrânirea populației rămase, ceea ce dă o notă aparte pasto­rației. Dacă în 1990 existau peste 60.000 de locuitori, în ultima perioadă numărul acestora se pare că nu mai depășește 30.000.