De 200 de ani sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae

În biserica din localitatea vasluiană Gugeşti, de la 1823, când a fost sfinţită ctitoria boierului Nicolae Dimachi şi a soţiei, Pulheria Miclescu, se face neîntrerupt rugăciune. Pe vremuri biserică de curte boierească, zidită din cărămidă arsă şi din blocuri mari de piatră, locaşul de cult cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” ascunde mai multe comori, printre care iconostasul şi o Evanghelie tipărită la Mănăstirea Neamţ, raritate care se mai găseşte doar în câteva exemplare. Pe acestea amintite, ca şi pe celelalte, părintele paroh Dragoş Trofin intenţionează să le pună în valoare în viitorul muzeu ce va fi amenajat în „camera tezaurului”.

În zi de toamnă târzie, biserica din satul Gugeşti, județul Vaslui, se iveşte ţanţoşă într-o parte a satului, izolată de restul caselor, unde îi ţine de „urât” doar un bătrân conac boieresc părăginit. Fără a avea pictură interioară ori exterioară, biserica monument istoric se distinge prin sobrietate, îngemănarea de alb şi griuri îmbrăcând-o parcă în haine de mică catedrală. Pentru comunitatea rurală formată din aproape 800 de suflete, locaşul sfânt este o adevărată podoabă, iar părintele paroh Dragoş-Ionel Trofin, inspector eparhial la Episcopia Huşilor, se îngrijeşte împreună cu enoriaşii să o păstreze cât mai bine, spre bucuria prezentului şi a generaţiilor viitoare. „Este o mare bucurie să ai în grijă o asemenea bijuterie, foarte puţine sate au o biserică de mărimea aceasta, nu mai spun de micul tezaur format din cărţi, documente, catapeteasma conservată atât de bine în aproape 200 de ani. Însă, totodată, avem şi o mare responsabilitate spre a o păstra vie”, spune părintele Trofin, care la sfârşitul lunii noiembrie a împlinit 10 ani de când este slujitor în această parohie.

Părintele Dragoş ne poartă prin istorie cu har de povestitor. „Zidirea bisericii cu hramul «Sfântul Nicolae» a început a se înălţa în anul 1819, pe locul unei foste biserici de lemn, fiind ctitorie a boierului Nicolae Dimachi şi a soţiei sale, Pulheria Miclescu. Lucrările de construcţie au fost finalizate în 1821, iar sfinţirea s-a făcut doi ani mai târziu, în 1823, potrivit însemnelor găsite în Sfânta Masă din Altar. De atunci, aici s-a slujit neîntrerupt, chiar dacă iniţial a fost biserică de curte boierească. Boierul, într-un exces de zel, a dărâmat biserica satului, care se afla într-o altă locaţie, şi a chemat oamenii să vină aici la Sfânta Liturghie. Şi până astăzi aşa a rămas”, potrivit preotului paroh.

Construită din piatră arsă şi, pe alocuri, din blocuri mari de piatră, biserica are formă de cruce, fără cupolă, cu anumite influenţe greceşti (explicabile prin faptul că boierul Dimachi avea origine greacă) şi este compusă din cinci „încăperi”: pridvor închis, circular, dublu pronaos, naos şi Altar. Imediat cum se intră în sfântul locaş, pe stânga, înspre peretele nordic, există camera mormintelor sau gropniţa, unde au fost găsite oseminte de la 14 oameni. Biserica din Gugeşti are la etaj, deasupra pronaosului, camera tezaurului şi cafasul.

Locașul este reprezentarea celui mai vechi tip de biserică moldovenească

Potrivit părintelui Trofin, locaşul a fost încă de la început prevăzut cu două ascunzători ce pot fi reactivate în momente dificile. Aceste mici încăperi au fost construite la solicitarea boierului, cel mai probabil în lumina evenimentelor tulburi din anul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu.

„Importanţa capitală a acestui monument constă în reprezentarea celui mai vechi tip de biserică moldovenească în părţile Fălciului (azi judeţul Vaslui), după cea episcopală din Huşi, cu toate caracteristicile specifice stilului moldovenesc din secolul al XIX-lea: dublu nartex (pronaos), camera tezaurului la etaj - uneori clopotniţă - şi despărţitura liberă spre naos printr-o arcadă susţinută de „pieds droits”, după cum aflăm şi din volumul monografic „Gugeşti (jud. Vaslui). Slujitori şi locaşuri de credinţă (1609 - 2011)“, semnat de Petru V. Matei, fiu al satului Gugeşti.

De la 1821 s-a păstrat şi catapeteasma, icoanele care o împodobesc fiind pictate în stil bizantin-atonit de pictorul Vasile Mihail, cu uşoare influenţe occidentale, aşa cum este în cazul icoanei Sfintei Muceniţe Ecaterina în care este reprezentat, de fapt, chipul bălai şi adolescentin al fetei boierilor Dimache. Lemnul de la iconostas este înfrumuseţat cu diverse „variaţiuni” sculpturale (coloane, brâie) şi ornamente (florale, vegetale şi geometrice) şi îmbrăcat în foiţă de aur, care, din păcate, a fost acoperit, cine ştie când, cu un strat de bronz ce poate fi îndepărtat de restauratori. Deosebit de frumos este şi amvonul realizat în formă octogonală şi sculptat în acelaşi lemn de stejar ca şi iconostasul.

Tot de la 1821 au fost păstrate în patrimoniul bisericii şi cărţi liturgice, între care Evanghelia tipărită la Mănăstirea Neamţ, o raritate care se mai găseşte azi doar în foarte puține exemplare.

Este de remarcat faptul că locuitorii Gugeştiului, în plin regim comunist, opresiv, când simpla prezenţă în biserică a oamenilor reprezenta pentru autorităţi aproape o crimă, şi-au întărit mai mult credinţa şi au donat pentru policandrul realizat din bronz pur suma de 22.000 de lei (anul 1977). Toţi binefăcătorii au fost trecuţi într-un pomelnic ascuns în policandru şi găsit în momentul în care preotul paroh l-a dat jos spre a fi curăţat.

„Din vechea biserică a satului, dărâmată de boier, mai avem două icoane, una cu Maica Domnului şi una cu Sfântul Nicolae. Mai există în patrimoniul locașului de cult, în afara Evangheliei de la 1821, care este atât de grea, încât trebuie ţinută de doi diaconi, şi alte cărţi liturgice vechi (octoih, moliftelnic, tipic), dar şi actul de sfinţire, diverse însemnări, iar între ele trebuie să amintesc semnăturile Preasfinţitului Grigorie Leu, fost Episcop al Argeşului şi mai apoi al Huşilor, cunoscut şi ca Episcopul martir, un mare oponent al regimului comunist, şi Înaltpreasfinţitului Nifon Criveanu, fost Episcop al Huşilor şi Mitropolit al Olteniei”, a spus preotul Trofin.

Toate acestea vor fi puse în valoare în viitorul muzeu pe care părintele paroh intenţionează să-l amenajeze în „camera tezaurului” şi care va fi inaugurat, cel mai probabil, peste doi ani. „În anul 1939 a avut loc ultima resfinţire a sfântului locaş, iar noi, peste doi ani, cu ajutorul lui Dumnezeu, dorim să resfinţim biserica şi sperăm ca şi acest muzeu să-l inaugurăm tot atunci. Mai avem de realizat unele lucrări la exterior, am dori să restaurăm şi catapeteasma, însă deo­camdată este peste puterile noastre să realizăm restaurarea iconostasului, chiar dacă atât primăria, cât şi enoriaşii ne susţin financiar”, a precizat părintele Dragoş Trofin. Împreună cu credincioşii pe care-i păstoreşte, părintele a ridicat în curtea bisericii un praznicar cu cameră mortuară, îngrijindu-se, totodată, şi de cimitirul satului, rămas pe locul vechii biserici.

Toţi bărbaţii apţi de muncă lucrează, sezonier, în Suedia

Din anul 2009, satul Gugeşti s-a ridicat foarte mult, progresul fiind posibil ca urmare a unui parteneriat încheiat în urmă cu 10 ani de Primăria Boţeşti, de care aparţine administrativ şi Gugeştiul, cu autorităţile din regiunea Uppsala - Suedia. „Toţi bărbaţii apţi de muncă lucrează sezonier în Suedia, în sectorul forestier, o parte la tăiat copaci, o alta la plantat, alţii curăţă linia ferată. Maximum șase luni pe an, după care se întorc, iar acest lucru le asigură un venit considerabil. Dacă în satul Gugeşti în urmă cu 10 ani existau 15 maşini, acum sunt nu mai puţin de 170. Tinerii se întorc, îşi construiesc case cu toate condiţiile civilizate de care au fost vitregiţi până acum, îşi întemeiază familii”, spune părintele Trofin. Acest exod al forţei de muncă către Suedia i-a pus însă în dificultate pe puţinii investitori din zonă. Astfel, cu greu se mai găsesc localnici, în special dintre soţiile „suedezilor”, care să muncească în livada de pomi fructiferi întinsă pe 80 de hectare chiar la intrarea în sat.