„De 34 de ani frământ lutul Horezului“

Horezu. Judeţul Vâlcea. 113 kilometri de Craiova. Localitatea este cunoscută drept cel mai puternic centru de olărit din sudul ţării, iar ceramica de Horezu este renumită în toată Europa. Oamenii, meşteri înnăscuţi, îşi ţin casele împodobite cu obiecte ceramice tradiţionale: farfurii, ulcioare, oale şi chiar jucării sau fluiere. Elena Vegheanu este unul dintre exemplele de ceramişti hurezeni care lucrează de drag, din pasiune pentru meseria învăţată în urmă cu 34 de ani, dar şi din dorinţa de a bucura orice turist care îi trece pragul, doritor să cunoască meşteşugul olăritului. Femeia îşi cară singură lutul din groapă cu tractorul, tocmai de sus, departe, din Dealul Romanilor, loc binecunoscut de toţi olarii din zonă, şi devine una cu huma binecuvântată, când o modelează la roată.

Peste tot pot fi văzute magazine cu produse din ceramică, deschise în bătătura caselor. Alături, de regulă, se găseşte atelierul, locul în care se plămădeşte, se modelează şi se ornează lutul oltenesc. Tot ce este legat de această artă antică este un secret - un secret bine tăinuit de întreaga familie, care lucrează cot la cot. Bărbatul este cel care dă forma obiectelor la roata olarului, iar femeia le decorează. Culorile folosite cu predilecţie sunt ocrul, verdele şi albastrul, iar motivele specifice ale artiştilor din Horezu sunt valul, spirala, şarpele si mai ales cocoşul.

Elena Vegheanu este unul dintre meşterii olari hurezeni care lucrează de drag, din pasiune pentru meseria învăţată în urmă cu 34 de ani, dar şi din dorinţa de a bucura orice turist care îi trece pragul, doritor să cunoască meşteşugul olăritului. Nici nu îi este foarte greu musafirului să deprindă primele mişcări. Doamna Elena îi învăluie cu energia sa debordantă şi din câteva cuvinte îşi câştigă noi ucenici. Mai are doi îngeraşi cărora le place să-şi înmoaie mâinile în lut: nepoatele ei, două mogâldeţe, mai mici decât roata de olărit la care bunica lucrează în fiecare zi.

Femeia este toată numai suflet. Îşi cară singură lutul din groapă, tocmai de sus, departe, din Dealul Romanilor, loc binecunoscut de toţi olarii din zonă. Pământul este transportat cu tractorul acasă; îl trece, mai apoi, prin malaxor, după care modelează şi decorează de una singură oalele şi farfuriile. Rareori este ajutată şi de cei doi copii ai săi.

„Nu mă las, trec pământul la malaxor să-mi fac provizii pentru iarnă, pentru că iarna nu-l pot folosi. Îl aduc din Dealul Romanilor, recunoscut de toţi olarii, de unde se aprovizionează şi ei. E humă, săpată la trei metri. Calitate. În Horezu nu există olar care să înceapă şi să ducă produsul la finit, aşa ca mine“, spune cu satisfacţie ceramista.

„Am 52 de ani, lucrez de la 18 ani şi nu m-am plictisit“

Cât timp cară cu mâinile boţuri de lut într-un loc special amenajat din atelier, nu-i stă gura o clipă. Îşi aminteşte cum a reacţionat pentru prima dată când, copil fiind, a auzit întâia oară de ceramică: „Am auzit de ceramică când eram doar un copil. Pe atunci, credeam eu că sunt mase plastice, nu realizam foarte bine ce înseamnă. La început, nu mi-a plăcut, dar când am văzut ce apreciată este, şi lumea ce curioasă să ştie, să vadă cum se lucrează, bucuria mea a fost şi este imensă. Am 52 de ani, lucrez de la 18 ani şi nu m-am plictisit. De 34 de ani frământ lutul Horezului. Fiecare zi e diferită de cea care tocmai a trecut. Descopăr şi învăţ lucruri noi de la o zi la alta“.

Doamna Elena lucrează de dimineaţă, de la 08:00, şi până noaptea târziu, în atelierul din faţa casei, aproape de magazinul cu produse de vânzare. Nu este foarte încăpător, numai bun pentru un sigur om.

De o parte şi de alta, în dreptul pereţilor, sunt montate rafturi din lemn, pe care se odihnesc diferite forme din pământ. Mai închise sau mai deschise la culoare, aşteaptă să fie arse în cuptor, sub vâlvătaia iute a lemnului de fag.

Totul este lucrat manual, cu răbdare şi talent, motive suficiente pentru ca ceramica de Horezu să fie atât de apreciată. Mai mult, pământul de aici este unul cu totul deosebit, iar în transformarea lui nu se adaugă decât apă. La fel, şi culorile utilizate pentru ornament sunt culori de pământ, naturale, neprelucrate chimic.

„Mănânc din farfuriile şi din străchinile de lut pe care le fac“

Firul amintirilor pare să se deznoade mult mai uşor la roata de olărit, cât timp ceramista dă formă humei sub ochi curioşi. Îşi aminteşte de prima „operă“ lucrată: „Prima dată am făcut o farfurie. A ieşit ea mai pocită, dar nu m-am lăsat până nu am terminat-o. Eu mănânc din farfuriile şi din străchinile de lut pe care le fac. Îmi sunt dragi cu toatele“.

„Dacă stau două zile, mi-e dor să lucrez. M-am învăţat aşa. Lucrez cu cei doi copii ai mei, când au timp. Soţul e pensionar; el nu se bagă. Mă mai ajută câteodată să dau pământul la malaxor, în rest, mă descurc singură“, mărturiseşte mândră femeia.

Se mai întâmplă să aibă zile când nu se poate concentra, când este supărată sau nervoasă. Atunci „nu-mi ies şi gata. Dacă văd aşa, mă duc în casă, îmi caut de lucru, mai dau la o găină, iau o prăjitură în gură“, se destăinuie Elena Vegheanu. Obiectele din ceramică nu se lasă modelate nici atunci când „vine cineva şi spune cât sunt de frumoase şi stă şi se uită la ele, şi le întoarce şi pe o parte şi pe alta, de parcă nu ar mai fi văzut până atunci. Se cheamă că le deoache când cineva se miră aşa de ele. Parcă e un făcut, că oricât încerc, nu îmi ies şi gata“, se frământă femeia cu gândurile. Nu are timp să îşi pună prea multe întrebări, că frigul o zgribuleşte şi îi aduce aminte că mai are de lucru până se lasă seara.

▲ Ceramica românească şi „fenomenul Horezu“

Dovezi în ceea ce priveşte primele începuturi legate de ceramica românească datează încă din timpuri neolitice. Cultura de la „Cucuteni“ din această perioadă este recunoscută în întreaga Europă. Astăzi, cea mai apreciată ceramică românească este cea realizată la Horezu, localitate pitorească aflată pe albia râului Olt. Aici, meşteşugul este ridicat la rang de artă, moştenită din moşi strămoşi.

Ceramica de Horezu este realizată doar manual, la roata tradiţională a olarului, cu obiecte de finisat tradiţionale. Arderea obiectelor se face în cuptoare orizontale pe lemne, prin metoda oxidării. Rezultatul constă în obiecte ceramice cu o nuanţă pământie. Majoritatea sunt decorate cu modele geometrice sau vegetale, din culori 100% naturale. Drept obiecte de decorat sunt folosite străvechile „corn de bou“ sau „pana de gâscă“. Obiectele ceramice tradiţionale sunt: farfurii, ulcioare, oale sau jucării, fluiere. Culorile regiunii sunt alb, maro, verde, gri. Specific regiunii este cocoşul de Horezu, dar mai sunt şi alte modele tradiţionale, precum peşti, cercuri, spirale, stele, cozi de cocoş şi spice de grâu. În prima duminică din luna iunie, localitatea Horezu găzduieşte renumitul Târg de oale. Meşteri din Satu Mare, Corund, Marginea sau Oboga (al doilea centru de olărit după Horezu) vin să îşi etaleze operele. Printre artişti există încă meşteri care mânuiesc vechi instrumente, precum „cornul“ şi „gaiţa“, pentru decorarea obiectelor din ceramică.