În timp ce dumneavoastră citiţi aceste rânduri, cele mai curajoase mame, pe care le-am întâlnit în urmă cu câteva zile la Maternitatea Giuleşti, îşi leagănă pruncuţii, acasă, lângă bradul de Crăciun. Frumoasă imagine, nu-i aşa? „Fericirea şi iubirea adevărată pe pământ este să dai viaţă unui suflet”, aveam să aflu de la Ana Maria Lina, o mămică tânără şi grijulie, căreia i se umpleau ochii cu boabe mari de lacrimi de fiecare dată când îşi privea nou-născutul. Venirea pe lume a unei vieţi este o mare binecuvântare! Aşa am citit pe chipurile femeilor încovoiate de durere înainte sau după momentul naşterii, căci, în final, învingătoare iese bucuria, în ale cărei braţe inima mamei rămâne strâns lipită de inima copilului ei pentru totdeauna.
Mai mult ca oricând, în această perioadă din an sărbătorim viaţa. Speranţa. Cu deplină bucurie. La Giuleşti, într-una din cele mai mari maternităţi din Capitală, acest sentiment poate fi trăit, pe viu, la cote intense. Aici, viaţa se naşte şi renaşte. Se stinge. Ca apoi să revină cu şi mai mare forţă, ca orice dar căruia nu-i poţi pune preţ.
„Este foarte frumos să fii mamă”
Holuri, taţi, bunici, emoţie, lacrimi de durere, lacrimi de fericire. Halate albe, cearcăne adânci. Luminiţe-ornament. Călduţ. Curat. Saloane. Mămici cu bebeluşi în burtici. Alte mămici, împlinite, cu micuţi în braţe. Şi o zână bună, cu inimă de aur şi mâini de catifea, căreia sute de copii îi datorează existenţa. Este vorba despre dr. Ioana Roşca, medic primar neonatolog, specialist pediatru şi şef de secţie. Un om şi un profesionist deosebit, cu aproape 20 de ani de experienţă în domeniu, care, din fericire, a rămas acasă, în ţară: „Am ales să nu plec în străinătate, deşi am avut această oportunitate. Am decis să lucrez pentru mamele şi copiii din România. Aici, noi facem o terapie de nivel internaţional. Avem pacienţi din Anglia, Canada, Franţa pe care îi vedem, ca urmare a colaborării cu o seamă de colegi din străinătate. Problema noastră, a românilor în general, este că ne subestimăm şi credem că alţii sunt mai buni decât noi, or nu este aşa”.
Sub privirea de azur liniştitor a doctoriţei Roşca, copilaşii aşezaţi în incubatoare, conectaţi la aparate din care ies tuburi şi firişoare, sunt în siguranţă.
Să fi fost de toţi vreo 12 bebeluşi prematuri la terapie intensivă, în ziua în care am vizitat maternitatea. Prâslea era un băieţel care nu cântărea mai mult de 600 de grame. Obosite de veghe neîntreruptă, mamele nu se mai lăsau duse de lângă puii lor. „Ca femeie, dacă nu naşti un copil, ce rost ai pe pământ? Este foarte frumos să fii mamă. Abia aştept să mergem împreună acasă, de sărbători. Cu ajutorul lui Dumnezeu, aşa va fi”, a exprimat cu deplină convingere Ana Maria Lina, mămica lui Gabriel Dominic. Altă tânără femeie, Maria, cu o strălucire ce iradia în jurul său, a exprimat cu voce clară: „Minunile există. Nouă ne-a dat Dumnezeu o fetiţă după 10 ani de aşteptare. Suntem fericiţi şi recunoscători”.
Nu am putut pleca din secţie fără să fac cunoştinţă cu „vedetele” liliputanilor. Cei dintâi luptători. Stoica, zis şi Bătrânul, născut la doar 550 de grame. A provocat emoţii mari medicilor şi familiei, însă a trecut cu bine pragul critic, are deja 4 luni de viaţă şi urmează să fie externat cât mai curând.
Darius Marian, singurul supravieţuitor al unei sarcini gemelare, s-a grăbit să vină pe lume pe când ajunsese la 25 de săptămâni şi la o greutate de 600 de grame. Timp de 21 de zile, a respirat ajutat de un aparat. Deşi a avut o patologie foarte severă, după terapie a primit Sfânta Împărtăşanie. Nu cântărea mai mult de 900 de grame atunci, ceea ce îl recomandă ca fiind cel mai mic copil împărtăşit de părintele Ioan Emil Gheorghe, preotul de caritate al maternităţii. Acum, Darius are 1.150 de grame, este dependent în continuare de oxigen şi de transfuzii, dar este stabilizat.
„Sunt momente când trăieşti iadul: trebuie să faci gestul salvator într-o fracţiune de secundă. Bineînţeles, sunt şi momente frumoase. Îmi amintesc că într-un an, de Sfântul Nicolae, mă pregăteam să plec acasă, după 30 de ore de gardă. Un coleg, Nicolae, m-a rugat să mai rămân pentru masa aniversară. Acel interval de timp a fost crucial, deoarece unul dintre pacienţii mei, de 800 de grame, a făcut o complicaţie teribilă şi a trebuit să-l reanimez, adică să-i fac o puncţie în inimă. Tot restul vieţii lui depindea de o singură manevră a mea. O colegă, medic rezident, mi-a zis cât de palidă şi încercănată arătam înainte de intervenţie şi cât de mult m-am transformat după aceea. Eram alt om. Îmi dăduse viaţă acea reuşită. Practic, mi-am trăit învierea cu acel copil. Sunt situaţii critice, pe care nu le poţi trăi decât cu toată fiinţa, când #Doamne ajută$ sau #Doamne miluieşte$ rostit din inimă ajută enorm”, a mărturisit medicul Ioana Roşca. Mamă spirituală a 15 fii duhovniceşti, dintre care un sfert sunt foşti pacienţi, distinsa doamnă este preţuită şi uşor recunoscută de părinţi şi copii oriunde ar merge. Când vine vorba despre micuţii care trec la cele veşnice, doctoriţa a explicat: „Am foarte multe vieţi pe care le-am adus din lumea cealaltă, dar au fost şi cazuri pe care le-am pierdut. Îi port pe toţi cu mine, chiar şi când nu sunt la spital. În timp, am înţeles că ar fi bine să nu ne punem în calea lui Dumnezeu, fiindcă El are un anumit plan cu fiecare dintre noi”.
Rugăciuni ascultate
Într-un salon apropiat, încă o minune se cerea a fi descoperită. Cristina urma să o nască, după 11 ani de aşteptare, pe Natalia Ioana. Când medicii au epuizat toate variantele de tratament şi nu i-au mai oferit nici o garanţie că va putea avea urmaşi, „Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile. Speranţa nu moare, la Cel de Sus totul e posibil”, a dat asigurări mama Nataliei.
În aceeaşi cameră, altă mămică aştepta să-şi ţină copilul în braţe. Va trece peste problemele de sănătate, deoarece credinţa i-a rămas nezdruncinată, aşa că luptă: „E nevoie de o putere şi de o susţinere mai mare, de Sus, când forţa noastră omenească e depăşită. Voi avea un băieţel. Primul copil. Îl aştept să vină pe lume sănătos şi să fie binecuvântat”.
Un alt om frumos. Înveşmântat în alb, ca un arhanghel. Înţeleapta doamnă doctor Carmen Georgescu a ţinut să remarce: „Vremurile, oamenii, concepţiile, patologia, toate s-au schimbat. Dumnezeu binecuvântează cu ce şi când crede El, cu toate că ne dă mult mai mult decât merităm”. Cât priveşte amintirea celui mai frumos Crăciun petrecut în maternitate, venerabila doamnă rememorează cu zâmbet noaptea de 25 decembrie a anului 1984: „De când am intrat în gardă, până a doua zi dimineaţă, s-au născut 25 de băieţi. Nici o fată. Şi a fost un polei şi un ger, că după ce am plecat de la spital abia mai puteam merge pe stradă”.
Lucrarea medicilor de trupuri nu ar fi completă fără contribuţia binecuvântată a medicului de suflete. Preotul. Iar părintele Ioan Emil Gheorghe este omul potrivit la locul potrivit. Cei 8 ani de misiune deloc uşoară în cadrul maternităţii îi validează postura. Deşi poartă responsabilitatea deloc uşoară a familiei personale, care numără şase copii, tânărul slujitor răspunde fiecărei solicitări de la spital, indiferent de oră, moment al zilei sau al nopţii. „Nici nu se pune problema să nu fiu prezent. Am avut numeroase cazuri în care copiii au fost ţinuţi cu adrenalină tocmai pentru a fi botezaţi şi la câteva minute după aceea să moară”, a adus lămuriri preotul. Cu multă răbdare şi delicateţe duhovnicească a reuşit în decursul anilor să aline multe inimi materne şi paterne zdrobite de pierderea unui copil sau de o boală gravă. „Pe toţi copiii plecaţi la Domnul eu îi văd ca pe nişte prieteni”, a adăugat părintele Ioan. De asemenea, duhovnicul este nelipsit din viaţa părinţilor, care îi cer să le boteze copiii și să se roage pentru ei, în aceeaşi măsură în care nu rămâne indiferent faţă de nevoile mamelor singure şi sărace.
