De Crăciun, sufletul se întoarce acasă

Poate mai mult decât celelalte mari sărbă­tori de peste an, Crăciunul aduce cu sine bucuria regăsirii, bucuria reîntregirii familiilor, bucuria de a ne întoarce către tradiții, către lucrurile simple și curate ale lumii de odinioară. Drept care, vă invităm azi într-o scurtă incursiune prin Moldova etnografică pentru a ne reaminti de felul în care oamenii de aici se pregăteau să întâmpine și să trăiască zilele Crăciunului.

Bogată în tradiții, încă păstrătoare a portului popular în multe dintre microzonele sale etnografice, atentă la filonul autentic al meșteșugurilor, Moldova constituie azi o bogată vatră de spiritualitate românească. Țesăturile, pregătirea casei și a gospodăriei pentru marea sărbătoare ce va să vină, colindele vechi, gastronomia, toate se rânduiesc într-o poveste ce urmează un ritual străvechi în satele Moldovei. La Miroslovești, în zona etnografică a Iașilor, perioada din preajma Crăciunului este și cea în care copiii și tinerii se pregătesc pentru mersul la colindat, dar și pentru obiceiurile de Anul Nou. „Alaiul sărbătorilor de iarnă are ceva specific zonei noastre, şi anume Capra. Capra de la Mirosloveşti se joacă numai pe verticală, are în jur de doi metri înălţime. După câte ştim noi, este singura din ţară care se joacă pe verticală. În jurul caprei sunt 10 urmuzi, toţi îmbrăcaţi în costume naționale, cu excepția celor care joacă rolurile moşneagului şi babei. Capra e îmbrăcată în cergă de lână albă, de oaie”, povestește învățătorul Gheorghe Astanei, învățător la școala din Soci-Miroslovești.

Și pentru că ritualul obiceiurilor n-ar putea fi respectat după datină fără costume populare, femeile nu mai prididesc cu pregătirea lor. Zona Mirosloveștilor, vestită pentru frumusețea și originalitatea costumelor, a păstrat până în zilele noastre întocmai și croiala, și materialul din care sunt confecționate – lâna țigaie (zona e cunoscută din vechime ca fiind de crescători de oi), și coloritul, și mai ales motivele țesute sau cusute pe cămașă sau pe fuste. Potrivit etnologului Emilia Pavel, la Mirosloveşti, fusta din lână ţigaie, vopsită în roşu, „se cosea în pături, pliuri, ornamentele, «florile», fiind dispuse pe fiecare pliu. La poale era cusută cu trei rânduri de cordele de catifea, late de 2 cm (…) şi o dungă de catifea pe margine“. Costumul femeiesc e format, deci, din aceste splendide fuste, cămaşă din pânză ţesută în casă, cusută la gât şi pe umeri cu mărgeluţe şi încreţită din ac în modelul “pielea găinii”, bondiţă cu margine de lână, decorată cu motive vegetale, bârneaţă (brâu) şi bariz “gălbănuţ” pe cap. Costumul bărbătesc, ceva mai simplu, este format din iţari, poale şi cămaşă, cusute cu flori, de obicei de culoare verde, bârneaţă lată şi boandă.

Odinioară, când toamnele reci puneau deja stăpânire pe șesurile de pe lângă apa Moldovei, la Miroslovești se făceau clăci de tors lână sau cânepă, tocmai pentru ca țesătoarele să fie pregătite pentru zilele și mai ales pentru nopțile lungi ale iernii, când se așezau la războiul de țesut. „Se făceau clăci de tors cânepă. Se torcea în fir gros, pentru saci. Se torcea și lână. Cântam cântece bătrânești, colinde, spuneam ghicitori”, își amintește mătușa Anica Astanei (87 de ani), mare iubitoare de tradiții și una dintre cele mai în vârstă dansatoare din formația de dansuri a comunei. Azi, tradiția e dusă mai departe de cele două formații de dansatori-copii.

Julfa, cea mai veche tradiție gastronomică a Crăciunului în Moldova

În nordul Moldovei (Botoșani și Suceava), julfa e încă un obicei atât de împământenit, încât nu s-ar putea pomeni Crăciun fără ca acest desert să nu fie pregătit de gospodine. Etnograful Elena Niculiță Voronca nota, încă de la începutul veacului trecut, că julfa era nelipsită din casele moldovenilor. „În Moldova, la ajun, însemnătate mai mare au turtele. Se fac niște foi de aluat de grâu, cât mai subțiri, se taie cu o farfurie rotund și se coc pe vatră. Apoi se așază câte o foaie pe farfurie, presurându-se mac cu miere sau «julfă» – sămânță de cânepă pisată cu apă și amestecată cu miere”.

Am întâlnit acest obicei vechi, de a pregăti turte umplute cu semințe de cânepă, și la Rădășeni, în zona etnografică a Fălticenilor. „Eu de la mama știu a face.Turtele, subțirele-subțirele, le coc pe plită. Apoi julfa o fac din sămânță de cânepă, pe care o pun la fiert. Când se ridică spuma deasupra, o tot iau. După ce se răcește fiertura asta, pun zahăr și tot felul de arome. Apoi așez turtele, una câte una, și le umplu cu julfă. Fac un teanc mare. Turte întotdeauna fac”, explică mătușa Maria Climent.

Colindele, mesageri între Cer și pământ

Însă poate cea mai frumoasă latură a perioadei ce precede Crăciunul o constituie, în Moldova, colindul. Un obicei despre care etnologiii spun că are rădăcini vechi în toate provinciile românești și care se constituie într-un cald și blând mesager între Cer și pământ, vestind crești­nătatea întreagă de bucuria ce va să vină.

De aceea, în satele Moldovei, dar mai cu seamă în Bucovina, începând din ajunul Crăciunului, uliţele satelor răsună de glasurile colindătorilor. Am întâlnit tradiții încă puternice legate de colind la Fundu Moldovei, dar și la Poiana Stampei, două comune întinse, situate în zona de munte a Bucovinei. La Fundu Moldovei, cetele de colindători sunt împărțite pe vârste. Colindă şi copiii mici, şi cei mai mărişori, uneori şi tinerii, ba chiar şi cei mai în vârstă. 

La Poiana Stampei, colindă mai mult copiii, care sunt așteptați de gospodine cu mere, dulciuri și pampuști (gogoși).

Bună sara!

1. Buna vremi, buna sara,
Gazdî bunî, gazd' mari
Am vinit cu vorba bun'
După datina strabun'
Refren: Prin nămeţi şi ger
Cu papuci de cer (fier)
Cu toc oţălit
Am vinit
S' facim urari
Pentru fiicari
Viaţ' pisti ani
La mulţi ani!
2. S' vă cie casa plin'
Di belşug şi di lumin'
Pânea s' cie cât roata
Şi-n cas'
Mai mare gloata.

(Colind auzit în Vatra Moldoviţei, com. Moldovița, judeţul Suceava)

Tânguirea lui Adam

Șede Adam în poarta raiului
Și-și plânge greșala lui.
Cu amar și tânguire
De-a raiului despărțire
C-am fost îngrădit cu bine
Și-acum mă despart de tine.
O, raiule, locaș dulce,
Nu mă-ndur a mă mai duce
De mirosna florilor,
De șuieratul mierlelor.
Ce n-ai păzit trei cuvinte
Ca să stai în rai cu cinste?
Te-ai lăcomit ca un om
Și-ai întins mâna la pom.
Din pom dacă ai gustat
Cu moarte te-ai îmbrăcat.
Adam dacă a greșit
Domnul din rai l-a gonit,
Din raiul cel din Edem,
Osândit cu greu blăstăm.
Și de-acum pănă-n vecie
Mila ta, Doamne, să fie
Cu dar și cu bucurie
O, Christoase, slavă Ţie.

(Colind cules din Botoșani de etnograful Elena Niculiță Voronca, la sfârșitul secolului al XIX-lea)