Rude, prieteni, colegi şi o mulţime de foşti pacienţi, unii veniţi de la zeci de kilometri depărtare, dar şi oameni care l-au admirat şi au dorit să îl conducă pe ultimul drum pe profesorul Alexandru Pesamosca au izbucnit în aplauze împletite cu lacrimi în momentul în care trupul său neînsufleţit a fost scos din capelă pentru prohodire.
Capela cu hramurile "Cuviosul Stelian" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni", al cărei ctitor este Alexandru Pesamosca, a fost pur şi simplu împrejmuită cu încă un gărduleţ, de data aceasta format din coroane şi buchete de flori aduse de oameni. Arşiţa nemiloasă din vremea slujbei de înmormântare, săvârşită în spaţiul dintre spital şi bisericuţă, imprima o tristeţe în plus întregului cortegiu.
Doar omizile şi-au văzut nestingherite de treabă, forfotind în pomişorii din jur, căzând pe umerii celor care participau la slujbă. "Totul e deşertăciune!", părea să-ţi spună tabloul frunzelor tocate de micuţele fiinţe flămânde. Nu şi despre viaţa eminentului chirurg se poate spune aşa!
Nu deşertăciune, ci împlinire fericită a fost viaţa acestui om născut la Constanţa la 14 martie în 1930 şi devenit un chirurg pediatru de talie internaţională. Copilul care îşi dorise să fie ofiţer de marină, ca tatăl său, a devenit ceva mult mai bun pentru cei din jur, un medic chirurg peste care inspiraţia divină venea fără greş când se ruga în faţa icoanei, aşa cum făcea înainte de operaţii. Citind şi auzind atâtea şi atâtea lucruri incredibile despre "tata Pesi" ori "Îngerul copiilor", cum era alintat, eşti de-a dreptul copleşit. Parcă ai reciti părţi din biografia unui alt chirurg pentru care profesia era slujirea continuă a aproapelui: episcopul Luca al Crimeii, canonizat nu de mult.
"Am iubit mult copiii"
Dăruirea cu care doctorul Pesamosca a slujit la căpătâiul celor mici, operaţi de mâinile sale şi scoşi din cine ştie ce grozave malformaţii congenitale, faptul că nu lua niciodată bani pentru munca lui, că a ales să locuiască până la moarte în cabinetul său de lângă sala de operaţii ca un savant-călugăr - toate acestea te fac să-l aşezi în rândul sfinţilor. Al tămăduitorilor fără de arginţi. Iubit de atâta lume, în primul rând de cei vindecaţi şi de familiile lor, care ar putea popula un oraş întreg, doctorul Pesamosca pare să fi coborât printre noi dintr-o stirpe pe cale de dispariţie. Poate de aceea nu toţi confraţii îl aveau la inimă. La urma urmei, "buldogii", cum le spunea chiar el, nu puteau să fie indiferenţi când tocmai cel mai bun dintre ei era şi cel care nu pretindea nimic pacienţilor, în timp ce ei întindeau mâna spre ban. Singura lui recompensă era bucuria celor vindecaţi. Spunea într-un interviu din "Formula As": "Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toţi aveau aceeaşi reacţie. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă. Şi milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Şi totuşi, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice emoţie".
A suferit ca Iov
Dacă Dumnezeu i-a dat din belşug darul de a vindeca peste 45.000 de copii de-a lungul vieţii, i-a dat însă şi mari încercări. Amândoi băieţii i-au murit de cancer, bisturiul şi ştiinţa sa rămânând neputincioase în faţa durerii propriilor copii. Şi-a pierdut şi soţia. Asemenea lui Iov, a rezistat nefericirii, s-a întărit şi mai mult în credinţă şi s-a dedicat cu totul altora. N-a mai putut să intre în propria casă după ce a rămas singur. Din 1999, s-a mutat definitiv în cămăruţa de câţiva metri pătraţi de la spital. Mereu lângă sala de operaţii, a continuat să opereze pacienţi până târziu, după 70 de ani. O hotărâre din 2006 a ministrului sănătăţii, fost student al său, care prevedea ca medicii de peste 65 de ani şi profesorii de peste 70 să înceteze activitatea în sistemul medical public, l-a întristat foarte tare. Avea 76 de ani. Era gata să fie dat afară şi din camera de la spital. Presa a făcut atunci o presiune importantă şi conducerea spitalului l-a lăsat să locuiască în continuare în modestul spaţiu. În ultimii trei ani inima sa se îmbolnăvise grav, anii de nopţi nedormite spunându-şi cuvântul.
Sorin Oprescu: "Un patriarh al chirurgiei româneşti"
Era vizitat destul de rar, trecându-i pragul mai ales medicii tineri care îi cereau sfatul. Acolo, în fostul cabinet devenit locuinţă, doctorul Pesamosca trăia printre amintiri şi cărţi de specialitate, scria articole pe teme medicale şi religioase. Şi suferea dureri destul de mari, fiind imobilizat la pat. Camera îi era ticsită însă de saci de scrisori de mulţumire pe care i le trimiseseră de-a lungul anilor foştii pacienţi, păstra cu sfinţenie sute de fotografii şi alte suveniruri de la ei. Le scotea şi se uita la ele şi îşi amintea fiecare caz în parte.
Plecând dintre cei vii la 81 de ani, putem spune că a trăit cât un patriarh. De altfel, "patriarh al chirurgiei româneşti" l-a numit şi doctorul Sorin Oprescu, în omagiul său de la catafalc.
O viaţă de om ca a doctorului Pesamosca a inspirat şi va inspira generaţii întregi de medici. De aceea a şi avut numeroşi discipoli şi putem fi bucuroşi că a lăsat în urmă o echipă de chirurgi extraordinari.
Ar fi o idee salutară ca acea cămăruţă în care a lucrat şi a trăit marele chirurg să fie transformată în muzeu. Ar fi o emblemă extraordinară pentru Spitalul "Marie S. Curie", care a avut marea onoare să îl aibă printre doctorii săi pe Alexandru Pesamosca.
Dumnezeu să-l ierte pe doctorul Alexandru Pesamosca şi să-l aşeze printre tămăduitorii care L-au iubit pe Hristos, Doctorul Doctorilor, şi de la care au primit aici darul şi har peste har!
O secţie a Spitalului "Marie S. Curie" îi va purta numele
Alături de mulţimea adunată la catafalcul marelui chirurg s-au aflat doctorul Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, principesa Lia, persoane din conducerea spitalului în care şi-a petrecut ultimii ani de carieră şi viaţă, personalităţi din lumea medicală şi artistică. "Respect, domnule profesor, pentru ceea ce aţi făcut pentru generaţii întregi de chirurgi!", a spus primarul Sorin Oprescu în cuvântul său de adio. Doctorul Cătălin Gabriel Smarandache, directorul Spitalului "Marie S. Curie", fost rezident al lui Pesamosca, a evocat în câteva cuvinte personalitatea acestuia, considerându-l "un simbol". Şeful Secţiei de ortopedie pediatrică din cadrul aceluiaşi spital, dr. Gheorghe Burnei, a spus că se va îngriji personal ca secţia respectivă să primească numele marelui chirurg. (Cristian Bostan)
Acad. prof univ. dr. Alexandru Pesamosca (1930 - 2011)
Un medic renumit şi un suflet mare
Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la slujba de înmormântare:
Trecerea la cele veşnice a eminentului chirurg pediatru Alexandru Pesamosca lasă un gol în inimile multor generaţii de studenţi şi ale tuturor celor pe care i-a operat şi i-a salvat de la moarte.
Medicul Alexandru Pesamosca este nu doar un nume mare al chirurgiei pediatrice româneşti, ci şi fondator de şcoală medicală.
S-a născut în 14 martie 1930 la Constanţa, a absolvit Facultatea de Medicină Generală în 1954 la Bucureşti.
După absolvirea facultăţii a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde rămâne până în 1957, după care s-a transferat la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, aici activând timp de 27 de ani, până în anul 1984, când s-a mutat la Spitalul "Budimex", viitorul Spital "Marie Curie" din Bucureşti. La acest spital, a fost şeful Clinicii de chirurgie şi ortopedie pediatrică până la pensionare (2006). Medicul Alexandru Pesamosca a făcut operaţii în premieră şi a salvat foarte mulţi copii. Competent şi credincios, el a efectuat aproximativ 45.000 de operaţii în întreaga sa carieră având credinţa nestrămutată că medicul operează, dar Dumnezeu vindecă. A făcut operaţii chirurgicale în România, China, Franţa, Italia, Republica Moldova etc.
În anul 1993, a devenit membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Bucureşti.
După mărturiile colegilor şi ale multora dintre cei operaţi şi salvaţi de medicul Alexandru Pesamosca, acesta nu a primit niciodată vreun ban de la pacienţi sau de la rudele lor pentru operaţiile efectuate sau pentru îngrijirea post-operatorie.Ştia că marea bunătate a sufletului nu se răsplăteşte cu bani, ci cu bucuria faptei bune!
Greu încercat de pierderea soţiei sale, cu 12 ani în urmă (1999), şi de pierderea ambilor fii, răpuşi de boli incurabile, el s-a retras în spital, locuind într-o cămăruţă, fostă debara, aproape de sala de operaţie. Aici şi-a trăit ultimii ani ai vieţii, aproape de pacienţii, studenţii şi medicii pe care i-a iubit şi i-a sfătuit până în ultima clipă a vieţii sale.
O viaţă trăită în modestie şi plină de fapte bune, dar şi încercată de suferinţă a avut doctorul Alexandru Pesamosca, alintat de copii şi apropiaţi cu apelativul "Tata Pesi" şi "Îngerul copiilor", întrucât simţeau şi admirau multa sa bunătate sufletească. Unind ştiinţa medicală cu bunătatea sufletului, medicul profesor Alexandru Pesamosca a arătat, prin personalitatea şi activitatea sa, cum mâinile medicului priceput şi bun la suflet devin mâinile iubirii lui Hristos pentru oamenii suferinzi.
Cu multă gratitudine amintim aici şi faptul că Profesorul Alexandru Pesamosca a contribui mult la construirea bisericii Spitalului "Marie Curie" şi a altor biserici şi mănăstiri. Astfel, el a promovat atât vindecarea trupului, cât şi vindecarea sufletului omului, sănătatea fiind mai întâi un dar al lui Dumnezeu, pe care omul trebuie să-l păstreze şi să-l cultive.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să aşeze sufletul doctorului Alexandru Pesamosca în ceata drepţilor şi să-i dăruiască odihnă în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, iar celor care l-au preţuit mult le adresăm condoleanţe şi părinteşti binecuvântări.
Veşnica lui pomenire, din neam în neam!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
