De la 3 credincioşi la Liturghie, la una dintre cele mai active parohii

Când am ajuns la Stănceşti, comuna Târgşoru Vechi, judeţul Prahova, un grup de credincioşi ne-a întâmpinat cu bucurie la poarta bisericii. Şi-au îmbrăţişat preotul care se întorsese de câteva zile de la Muntele Athos, unde a dus ajutoare pentru mănăstirile româneşti de acolo. L-au îmbrăţişat aşa cum părinţii îşi îmbrăţişează copilul pe care nu l-au văzut de multă vreme. În ciuda faptului că în sat sunt şi credincioşi de alte confesiuni, parohia ortodoxă „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ - Stănceşti, Protopopiatul Ploieşti, este o parohie unită.

Comunitatea de la Stănceşti, judeţul Prahova, s-a înfiinţat înainte de anul 1500. Oamenii s-au stabilit prin aceste locuri, întrucât apele râului Prahova, care trece pe la marginea satului, le erau de folos pentru gospodării. Cu toate acestea, ele au adus şi multe probleme. S-a întâmplat să se reverse de mai multe ori, inundând satul, inclusiv biserica lui.

Potrivit surselor existente, biserica din zid ar fi fost ridicată la 1502, de către jupân Cristin Vornicul, apropiat al lui Vlad Tepeş. „Această comunitate de creştini ortodocşi a fost destul de greu încercată, pentru că, fiind în apropierea cetăţii domneşti a lui Vlad Ţepeş, de la Turnu, incursiunile turcilor treceau şi pe aici. Bătrânii spun că cei de la curte se refugiau în satul care s-ar numi aşa după numele Doamnei Stanca“, ne povesteşte pr. Vicenţiu Dumitru, parohul de la Stănceşti.

Biserica înghiţită de ape

Biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ a fost inundată şi distrusă în două rânduri. Prima dată a fost refăcută la 1840, de către Ion Arion, mare clucer. La începutul secolului al XX-lea, apele Prahovei au inundat din nou biserica şi au dărâmat-o în totalitate. Astfel, pe vechiul amplasament, în anul 1974, a început reconstruirea unei noi biserici care să respecte întru totul arhitectura primeia, înghiţită de ape. Până în 1985 a fost terminată, fiind sfinţită.

În 1995, s-a terminat şi pictura bisericii, astfel fiind târnosită de PS Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal. În acelaşi an, Stănceşti a devenit parohie de sine stătătoare. Cu biserica terminată, oamenii au început să se implice şi mai mult în viaţa parohiei, acum având şi libertatea religioasă de care nu au beneficiat în regimul de tristă amintire.

„Cât veţi fi aici, eu voi fi alături de dumneavoastră“

În anul 2000, a fost adus un preot nou, pentru o parohie nouă, care să continue ce începuse fostul preot Tudor Gheorghe, parohul de la Târgşoru Vechi, de care ţinea Stănceşti.

Unul dintre obiectivele sale a fost înfrumuseţarea bisericii, şi nu nepărat împodobirea ei prin noi construcţii, ci, mai ales, îmbogăţirea cu credincioşi.

Trei oameni a avut la Liturghie în prima duminică. Era tânăr, fără experienţă pastorală, însă aceasta nu l-a deznădăjduit, provocându-l mai mult, având în vedere şi faptul că în sat nu locuiesc numai credincioşi ortodocşi. „Astfel, mi-am pus nădejdea în Dumnezeu şi lucrurile au început să se mişte. Încet-încet, am continuat lucrările de construcţie, împodobind interiorul bisericii, astfel încât să se vadă că locul acesta nu mai este unul părăsit, că este un loc prin care nu se perindă oameni, ci rămân ataşaţi de acesta. S-a construit clopotniţă nouă, care s-a şi pictat, clopot nou, pentru că nu aveam clopot, un altar de vară cu rol de aghiazmatar. Acestea au fost sfinţite la numai doi ani după ce am început lucrările. Am continuat şi am intrat în biserică, am reuşit să construim catapeteasmă nouă, mobilier nou, să instalăm centrală termică, pentru că iarna era foarte frig în biserică, etc. Apoi, prin slujbe şi rugăciuni intense, am încercat să le arătăm oamenilor căldura bisericii. Acestea sunt câteva lucruri pe larg spuse, pe cele mici le ştie Bunul Dumnezeu“, continuă părintele.

Despre oamenii de la el din parohie, are numai vorbe de bine. Găseşte sinceritatea lor un lucru deosebit, unde mai pui seriozitatea de care dau dovadă. „Când au spus o vorbă, e vorbă.

Cel pe care l-aţi văzut, dl Marin Ungureanu, epitropul, a căzut de la înălţime lucrând la clopotniţă, acum doi ani. Acum un an, a făcut un atac cerebral şi-a fost aproape mort, dar Maica Domnului l-a întărit şi cum s-a făcut bine, a venit şi-a început să muncească din nou la biserică, spunându-mi: «Cât veţi fi aici, eu voi fi alături de dumneavoastră». Un om deosebit! Şi pe mine, aşa mă încurajează! Am şi nişte femei bătrâne care vin pe jos tocmai de la intrarea în sat, 3 kilometri distanţă, pe viscol, frig, zăpadă, ploaie. Eu caut să le mai iau cu maşina, dar ele refuză. Şi mereu îmi spun, în gând, că nu sunt vrednic de ei“, mai spune pr. Vicenţiu.

Tinerii şi copiii înfrumuseţează slujbele

Ca în aproape orice sat din România, şi tinerii din Stănceşti, chiar din Piatra, filia parohiei, sunt plecaţi la muncă, în străinătate. Însă, atunci când vin în concedii, nu uită să treacă pe la biserică.

De asemenea, deşi comunitatea nu este renumită prin numărul de copii şi tineri, duminica, aceştia nu lipsesc de la Liturghie.

Mai mult decât atât, vineri după-amiaza, la Vecernie, numai ei vin. Şi poate că pentru parohul lor, aceasta este cea mai mare bucurie: „De când am venit, am avut aşa o dorinţă, fiind şi profesor de religie cu câţiva ani în urmă, şi cu conştiinţa că, dacă ai tineri, biserica va fi mereu vie; ne-am apucat vinerea seara, sâmbăta seara, să mai cântam, să mai discutăm şi, încet-încet, am atras la biserică copii care acum sunt mari şi... fostul cântăreţ al bisericii s-a călugărit, fosta fată de la pangar este şi ea în pragul călugăriei şi avem bucurii duhovniceşti mari de pe urma acestora. Dar au lăsat după ei alţi tineri care au preluat strana la un nivel nu foarte ridicat, dar pentru noi este mare lucru că ei vin şi deschid primii biserica. Sunt 10-12 tineri care vin în fiecare vineri seara numai ei la slujbă şi facem Vecernie cu Acatist numai cu ei. Cum vin de la şcoală, se opresc la biserică. Nu în număr mare, aş minţi, dar 5-10-12 copii sunt aici. Nu mai vorbesc de paraclisierii care sunt tot copii şi care sunt crescuţi de mici aici.

Săpăturile la această clopotniţă le-am început cu un băiat chiar în ziua în care el împlinea 14 ani. Şi-am săpat amândoi la târnăcop şi am dat la lopată de ziua lui. Şi cu ei am făcut gropile pentru fundaţie“.

Tot copiii sunt cei care, de Crăciun, umplu biserica, oferă un mic concert de colinde credincioşilor, primind darurile cuvenite de la Moş Crăciun.

Tot tinerii, care astăzi sunt plecaţi la facultate, în urmă cu câţiva ani, erau principalii voluntari într-un proiect social prin care 10-12 bătrâni din parohie primeau, în fiecare săptămână, mâncare caldă la domiciliu.

Acest program nu mai continuă astăzi, însă, la fiecare sărbătoare mare, şi nu numai, de doi ani, a devenit un obicei ca enoriaşii să pună mână de la mână să facă pachete consistente cu alimente şi să le ducă bătrânilor de la azilurile din Ciolpani, Misnea şi Lilieşti.

Grija permanentă a preotului

După aproape opt ani de când este paroh, pr. Vicenţiu Dumitru vorbeşte cu mare bucurie despre faptul că, deşi sunt foarte multe probleme, în special legate de celelalte culte din sat, viaţa duhovnicească a parohiei s-a îmbunătăţit enorm. Dacă la prima Liturghie a avut 3 credincioşi, astăzi are peste 50, în fiecare duminică. La sărbătorile mari, biserica este arhiplină. Şi, la fiecare slujbă, vin oameni pe care nu i-a văzut poate niciodată. Unul dacă vine azi ai bucuria că acesta îşi iubeşte obiceiurile şi tradiţia strămoşească. „Când îl vezi în biserică, ai sentimentul împlinirii şi atunci parcă slujeşti Liturghia numai pentru el. Important este să stai de vorbă cu oamenii, în orice moment şi în orice situaţii, căci aşa îi apropii. Îi întrebi orice, despre sănătatea lor, despre copiii lor. Şi atunci ei conştientizează grija permanentă a preotului. «Părintele nu m-a uitat!». Şi aşa se apropie de Biserică, pentru că ei văd că lui Dumnezeu chiar îi pasă de fiecare dintre ei. Acesta trebuie să fie un lucru viu în orice parohie“, este convins parohul de la Stănceşti.

▲ Misiune pentru păstrarea dreptei credinţe

Astăzi, una dintre cele mai mari probleme ale parohiei o constituie elementul sectar. Din cele 170 de familii, câte numără localitatea, 70 sunt de alte două confesiuni. Din cele 100 ortodoxe, aproximativ jumătate sunt văduve. Întâmpinând această problemă, parohia ortodoxă a devenit un adevărat spaţiu misionar de păstrare a dreptei credinţe.

Din cauza modului lor specific de-a atrage aderenţi, oferirea unor avantaje, foarte mulţi credincioşi din sânul Bisericii Ortodoxe s-au amăgit, părăsind-o. Deşi realitatea este foarte tristă, atât părintele, cât şi enoriaşii săi nu se lasă bătuţi. Cele două culte s-au dezvoltat în special după Revoluţie, cu timpul, conflictele dintre ele şi cultul ortodox devenind accentuate.

„În urmă cu câţiva ani, am avut conflicte cu ei şi în filia pe care o deservesc, Piatra, la 2 km de aici, într-o pădure. Satul are 32 de familii, din care 23 sunt văduve. Acolo aveam o capelă mică, însă, acum, ne-am apucat să ridicăm biserică în adevăratul sens al cuvântului. Şi cum vă spuneam, într-o duminică, auzind că vor veni pentru prozelitism, după Sfânta Liturghie, i-am aşteptat. I-am întrebat de toate autorizaţiile şi, potrivit legii, nu aveau voie să facă nici o manifestare în locuri publice. Astfel, i-am rugat diplomat să plece.

Au mers în curtea unuia care era gropar la noi, pentru a-şi prezenta cele ce aveau, dar a doua oară n-au mai venit, pentru că au înţeles că, de câte ori vor fi ei acolo, vom fi şi noi. Şi poate şi mai aprigi! Şi am avut atunci aşa o răbufnire şi le-am spus că, aşa cum preoţii mergeau în fruntea oştilor armatelor domnitorilor români şi mureau pentru credinţă, şi eu întorc crucea şi o fac sabie. Ştiu că suntem sfătuiţi să fim amabili, să fim diplomaţi, dar uneori se poate, alteori nu. Şi atunci, facem orice, ca să ne apărăm credinţa. La oraş e mult mai uşor decât la ţară, pentru că, acolo, comunităţile sunt mari, dar aici te loveşti zi de zi de ei“.

Treceri la Ortodoxie

La Stănceşti, locuiesc foarte multe familii mixte. Sunt credincioase evlavioase, ţin posturile, cinstesc sfintele icoane, pe Maica Domnului, dar ale căror soţi au părăsit Biserica Ortodoxă. Cu toate acestea, părintele merge în fiecare post ortodox sau la Bobotează, pentru a le binecuvânta casele.

S-a întâmplat ca, de curând, la insistenţele naşilor ortodocşi, o familie - ea ortodoxă, el nu - să-şi boteze pruncul în religia ortodoxă. Acum duc muncă de lămurire ca şi tatăl să accepte botezul creştin-ortodox.

Un alt caz este cel al unei tinere familii. Când au hotărât să se căsătorească, numai ea era ortodoxă. Părintele le-a spus că singura variantă este ca el să se convertească. A acceptat, au început catehezele, astfel încât, acum două săptămâni, a fost primit în sânul Bisericii noastre. Tot atunci a avut loc şi cununia lor ortodoxă.

„A fost greu ca de la privirile urâte să ajungem la «Săru’mâna, părinte!», inclusiv din partea reprezentanţilor lor. Pot fi înşelătoare aceste lucruri, dar este un pas, o recunoaştere a autorităţii şi a puterii duhovniceşti pe care preotul ortodox le are. O autoritate deci duhovnicească, în nici un caz socială, materială. Putem spune că prozelistismul lor s-a încheiat, pentru că, de când sunt în această parohie, nu am avut treceri la alte confesiuni. Probleme mai sunt, însă încercăm să le ţinem piept şi să luptăm“, mai spune preotul de la Stănceşti.