Deniile şi Învierea Domnului sunt, şi pentru românii ortodocşi de peste hotare, prilej de a merge la bisericile de acolo. Departe de ţară, ei simt mai mult decât noi nevoia să păşească pragul unei biserici. Cum se ţin tradiţiile noastre acolo, cum sărbătorile petrecute la slujbele bisericii fac un „acasă“ din orice localitate a lumii, aflăm de la românii plecaţi la Londra, la Chambésy (Elveţia) şi la Stockholm (Suedia).
Londra. Un oraş cosmopolit, unde milioane de oameni din întreaga lume vin pentru a admira faimoasele şi grandioasele opere arhitecturale, muzeele, stilul de viaţă sau doar pentru a-şi asigura un trai mai bun. Ca şi în alte oraşe europene, aici au venit foarte mulţi români cu speranţa că vor găsi un loc de muncă mai bun, iar munca lor va fi apreciată la adevărata valoare.
Trăirea ortodoxiei în Londra
Oricât de mari ar fi beneficiile materiale, greutăţile depărtării de ţara şi de locurile natale sunt suportate destul de greu. Principalul sprijin în alinarea „dorului de casă“ îl reprezintă biserica, unde fiecare ştie că e un loc sigur în care vin români. Desigur, cei mai mulţi vin la biserica ortodoxă a românilor pentru a-l găsi pe Dumnezeu.
În Londra există o parohie românească, cu hramul „Sfântul Gheorghe“, unde românii au parte de asistenţă religioasă şi sprijin duhovnicesc. Găzduită de Biserica anglicană „St. Dunstan“, o biserică cu o vechime impresionantă, aflată în apropierea celebrei Catedrale „St. Paul“, parohia românească are o activitate liturgică şi pastorală demnă de o ţară ortodoxă, nu de o capitală anglicană. Perioada Postului Mare şi, îndeosebi, Săptămâna Patimilor, fiind una specială din punctul de vedere al slujbelor religioase, atrage şi mai mulţi credincioşi ca de obicei. La denii, biserica, deşi dispune de un spaţiu generos, se dovedeşte a fi neîncăpătoare. Sute de români vin să se roage, conştientizând că biserica este singura care îi poate apropia, pe plan spiritual, de cei dragi care sunt în ţară.
„Vin la denii cu mult drag şi pot să spun că, pentru mine, această biserică este ca o oază în care mă regăsesc şi mă reculeg după munca şi stresul din fiecare zi“, ne-a spus o doamnă care a venit în Marea Britanie pentru a îngriji un bătrân. Tot ea ne-a mai spus că încearcă să se implice în activitatea parohiei, iar anul acesta va participa la pregătirea pliculeţelor cu pască (Paşti) şi va aduce ofrandele necesare. Am întâlnit un român care era foarte supărat că programul pe care îl are la locul de muncă nu îi permite să vină mai mult la biserică: „Am venit în seara aceasta la denie, dar în zilele următoare mi se schimbă tura şi nu mai pot veni. O să încerc, totuşi, să ajung în noaptea de Înviere să iau lumină“.
Ceea ce uimeşte în Biserica „St. Dunstan“ este numărul mare de tineri care participă la sfintele slujbe. Un tânăr român venit la studii ne-a mărturisit că, până să ajungă la Londra, nu prea mergea la biserică. „În momentul în care a început să mă cuprindă dorul de casă şi de cei dragi, am început să vin la biserică pentru că era singurul loc care mă punea, cumva, în legătură cu tot ceea ce înseamnă «acasă». Încet, am reuşit să învăţ ce înseamnă cu adevărat biserica şi credinţa în viaţa unui om, iar acum, principalul motiv pentru care vin aici este dragostea faţă de Dumnezeu. O să vin la toate deniile, dar de abia aştept noaptea în care se va cânta Prohodul“.
În timpul slujbei, am zărit un tânăr de culoare care se închina evlavios, lângă prietena lui, despre care am bănuit că este româncă. La sfârşitul slujbei, l-am întrebat dacă este ortodox. „Am venit prima dată aici, pentru a intra în contact cu tradiţiile şi credinţa Ioanei, prietena mea, româncă“, a venit răspunsul lui, în limba engleză. „Acum, vin cu ea la fiecare slujbă şi chiar dacă nu înţeleg prea mult, îmi place să stau în mijlocul atâtor oameni care se roagă. Eu sunt anglican şi am sărbătorit Paştile alături de familie, dar acum îl aştept, cu aceeaşi bucurie, alături de prietena mea“, ne-a mai spus el.
După slujbă, foarte multe persoane au rămas să se spovedească, chiar dacă părintele a anunţat că spovedeşte şi în timpul zilei. „Muncim din greu ziua, iar acum este singurul moment în care putem să ne mărturisim. Nu dorim ca Paştele să ne prindă nepregătite“, au spus câteva doamne care aşteptau să meargă în faţa duhovnicului.
O tânără mămică ce îşi ţinea în braţe copilaşul ne-a spus că doreşte ca pruncul, care nu s-a născut în România, să aibă de mic posibilitatea de a afla şi de a descoperi ortodoxia strămoşească, iar întreaga atmosferă care se creează în jurul Paştilor este foarte potrivită pentru acest lucru. „Faptul că sărbătorim Paştile în acelaşi timp cu românii ortodocşi de pretutindeni este un bun prilej pentru a ne afirma unitatea naţională şi pentru a ne aminti aici, departe de casă, obiceiuri şi tradiţii pe care le-am lăsat în urmă, odată cu plecarea noastră din ţară“, ne-a mărturisit ea, după ce ne-a spus, mai întâi, că s-a stabilit definitiv în Londra.
Deniile şi sărbătorile pascale, la Stockholm
Românii ortodocşi din nord-estul Suediei formează parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cu sediul la Stockholm. Parohul Toader Doroftei îndeplineşte trebuinţele spirituale ale românilor ortodocşi din Suedia într-o biserică protestantă, Matteus, din centrul oraşului, Vanadisvägen 35.
Părintele Toader Doroftei a fost hirotonit diacon de către Înaltpresfinţitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei, în biserica Mănăstirii Antim din Bucureşti, la 25 ianuarie 1987, iar preot a fost hirotonit de către IPS Arhiepiscop Adrian, de la Paris, în Catedrala patriarhală din Bucureşti, la 27 august 1989.
După câteva alte ascultări, părintele Toader a venit, pe 28 aprilie 1990, pentru a sluji românilor plecaţi de acasă în ţinutul îndepărtat al Suediei.
La început, din componenţa acestei parohii făceau parte şi românii ortodocşi din Finlanda, în special din Helsinki, unde s-a slujit prima dată Sf. Liturghie în limba română, la 21 decembrie 1974.
Dacă, în cursul anului, varietatea şi constanţa slujbelor este condiţionată şi de programul bisericii în care se slujeşte, în toată Săptămâna Mare, toţi românii ortodocşi din Stockholm se regăsesc în slujbele specifice acestei perioade.
Programul liturgic începe cu denia de luni seara şi se continuă, după rânduială, cu celelalte.
În Joia Mare, credincioşii îşi aduc mica lor jertfă, împodobind sfânta cruce, care se scoate în mijlocul bisericii spre închinare, cu o frumoasă coroană de flori, iar, după tradiţie, în fiecare an, acest dar este făcut de altă familie, toţi aşteptând cu bucurie să le vină rândul.
La slujba prohodului, înconjurarea bisericii înseamnă, propriu-zis, un scurt pelerinaj pe străduţele din preajma bisericii, întrucât curtea bisericii se confundă cu extremităţile străzilor învecinate.
„Învierea este, pentru noi, un ales moment duhovnicesc. Pe lângă bucuria firească pe care o trăieşte orice ortodox la praznicul Învierii din morţi a Mântuitorului Hristos, noi, aici, avem şi bucuria dar şi datoria, în acelaşi timp, să-L slăvim, pe Domnul Înviat, într-o lume multiculturală şi multireligioasă. Păstrăm tradiţiile culinare şi liturgice, căci acestea ne ţin legaţi de matca noastră românească. Învierea, pentru noi, este bucuria întâlnirii cu Hristos dar şi cu conaţionalii noştri şi chiar cu cei prin a căror bunăvoinţă avem o capelă unde ne putem închina copiii şi ne putem ruga pentru cei dragi de acasă. Îi mulţumim pentru asta bunului Dumnezeu şi părintelui paroh care ne slujeşte cu multă jertfelnicie“, ne-a declarat doamna Gabriela, enoriaşă a acestei parohii de patru ani.
Sărbătoarea Învierii, în Elveţia
Sărbătoarea Învierii la Chambésy, în Elveţia, va avea loc în capela românească cu hramul Învierea Domnului. Anul acesta, slujbele vor începe joi, în Săptămâna Patimilor, cu Sfânta Liturghie dimineaţa, urmată, seara, de Denia celor 12 Evanghelii şi de slujba Prohodului, vineri.
Noaptea de Înviere va începe, ca de obicei, în curtea bisericii, împreună cu parohiile greacă, francofonă şi arabă. După ce se va cânta „Hristos a înviat!“, în cele patru limbi ale celor patru comunităţi reunite, fiecare dintre acestea se va retrage în capela ei, pentru a-şi începe Sfânta Liturghie.
Doamna Irina, aflată de câtva timp în Elveţia, ne-a povestit cum sunt sărbătorile ortodoxe acolo: „După Liturghie, urmează agapa frăţească în salon, unde, fiecare dintre noi scoate la iveală ce doruri are în suflet şi ce are mai românesc în gând. De sărbători, suntem noi între noi şi parohia devine Ţara. Pe masă sunt bucate făcute ca acasă şi băuturi româneşti, care ne alină dorul. Suntem ţara noastră, familia noastră... Suntem români regăsiţi în forţa unei comunităţi, şi nu români pierduţi în mijlocul poporului elveţian. Ceea ce este specific parohiei noastre, spre deosebire de parohiile din România, este faptul că, aici, biserica este locul de întâlnire al românilor şi de fiecare dată, după slujbă, rămânem într-un salon alăturat ca să discutăm între noi şi să mâncăm ceva, precizez, de fiecare dată, nu doar la sărbători importante. La slujbele din preajma Paştilor, am o puternică impresie că acestea se petrec ca în familie, ca şi cum am avea o biserică acasă şi toată familia e prezentă. Cântările la strană sunt diferite, în funcţie de zona de unde vine cântăreţul, deci se cântă pe «glasuri naţionale». Românii se adună din mai multe oraşe din împrejurimi la biserica noastră. Slujbele sunt ca în toate bisericile. Specială e atmosfera generată de întâlnirea dintre noi, căci toţi ne-am lăsat «acasă» undeva departe, şi-l purtăm doar în suflet şi iată că, la biserică, simţim că ne regăsim acest mult dorit «acasă» al nostru, din suflet, într-un spaţiu autentic românesc“, ne-a mărturisit doamna Irina, enoriaşă a acestei parohii.
Comunitatea ortodoxă de români care vin la biserică în Chambésy variază între 20 şi 50 de persoane, în funcţie de sezon. Cei mai mulţi sunt prezenţi la sărbătorile mari, dar există 20-30 de persoane care sunt mereu prezente şi implicate în tot ceea ce se întâmplă în viaţa parohiei.
