Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj „Din gunoi înalți pe cel lipsit”

„Din gunoi înalți pe cel lipsit”

Galerie foto (14) Galerie foto (14) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 08 Feb, 2022

Într-o lume agitată, egoistă, cu ochii pe ceas, care în mod rătăcitor își transferă aproape în întregime existența în memoria telefonului, a vorbi despre minuni și rugăciune poate părea desuet. Nimic mai fals! Pentru mulți dintre noi a te ruga înseamnă un act de demnitate, de valoare și noblețe umană, a respira cu sufletul, a dobândi un izvor nesecat de pace și împliniri personale și colective. O dovedește și răspunsul Creatorului la rugăciunile enoriașilor din Parohia Pantelimon II, din Protopopiatul Ilfov Sud, care ridică în acest prezent tulburat o biserică peste fosta groapă de gunoi a localității.

Rugăciunea „nu este doar lucrarea omului care se adresează lui Dumnezeu, ci și lucrarea tainică a harului lui Dumnezeu în sufletul celui care se află în comuniune cu Dumnezeu”, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Un adevăr care se probează din plin în viața comunității parohiale Pantelimon II, din orașul cu același nume, din răsăritul Capitalei. Loc în care niște oameni nevoiași, încercați de toate neputințele vremurilor pe care le trăim, își descoperă noi resorturi spirituale, valorificând oferta Domnului referitoare la mântuire, transformându-se în vase primitoare ale harului și milostivirii Lui.

O comunitate săracă

Parohia Pantelimon II a fost înființată în 2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Apoi, cu sprijinul autorităților locale, a primit un teren în marginea așezării, pe care a început să-și ridice biserica parohială. Mai întâi a fost construit un paraclis din lemn, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, sfințit de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în 2016. Tot atunci, părintele Daniel Novac a fost numit preot coslujitor, iar în octombrie 2017, paroh. „Văzând nevoile comu­nității, cu ajutorul credincioșilor, în 2018 am extins paraclisul, construindu-i pridvorul și altarul, am înființat trei grupuri sanitare, o capelă mortuară și o cantină unde săptămânal asigurăm o masă caldă celor nevoiași. În 2020, am ridicat și un Altar de vară. În decembrie 2018 a fost numit preot coslujitor în parohia noastră părintele George Florentin Sandu, iar la 17 noiembrie 2019 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici parohiale. Tot atunci, parohia a primit și hramul «Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul». În august anul următor, am obținut autorizația de construire a bisericii din zid, iar din iulie 2021 am început să executăm lucrări de infrastructură. Vom realiza mai întâi demisolul pentru activitățile cu tinerii şi probabil pentru o perioadă vom săvârși acolo sfintele slujbe. Suntem o comunitate săracă, dar vie, cu foarte mulți oameni doritori de a-L cunoaște pe Hristos. Avem aproximativ o mie de enoriași, multe familii de romi, oameni calzi, credincioși, care respectă tradițiile și vin la biserică. Sunt oameni cu multe nevoi, familii cu situații precare, cu mulți copii, pe care încercăm să-i sprijinim. Un alt segment important îl reprezintă credincioșii în vârstă, suferinzi, pentru care ne-am gândit să organizăm consultații medicale gratuite, mulți dintre ei neavând nici măcar medic de familie. O altă parte importantă a parohiei o constituie familiile tinere, care s-au stabilit aici venind din București și din alte zone ale țării”, ne mărturisește părintele paroh Novac.

Sfântul ocrotitor

Parohia se află în cea mai defavorizată zonă a orașului Pantelimon, dar de când s-a înființat biserica, credincioșii vin la slujbe, la Taina Sfântului Maslu, reușind să se cunoască între ei, să lege prietenii. Mulți se întâlnesc și după slujbe și prelungesc atmosfera din biserică. Iar cei cu suferințe și necazuri le împărtășesc Sfântului Grigorie și pleacă mai ușurați și luminați către casele lor. „Eu nu am o mare experienţă, fiind preot doar din 2016. Însă, cel mai important lucru pe care l-am învățat până acum este că trebuie să ne rugăm cât mai mult, să rămânem conectați la valorile autentice și vii ale credinței noastre. Enoriașii au o evlavie deosebită la Sfântul Grigorie Decapolitul, recunoscându-l ca ocrotitor, tămăduitor de boli și ajutător în încercările vieții. Credem că lucrul acesta nu este o pură întâmplare. Contextul aducerii moaștelor sfântului din Constantinopol în Țara Românească a fost unul asemănător cu momentul în care parohia noastră l-a primit ca ocrotitor. Boierul Barbu Craiovescu, după ce a ctitorit Bistrița Vâlcii, auzind de minunile pe care le săvârșea sfântul, a răscumpărat de la un dregător turc moaștele lui, pe care le-a așezat spre închinare în biserica mănăstirii, în secolul al 15-lea. La noi, sfântul a ajuns în urma unui pelerinaj făcut în 2017 la mănăstirea vâlceană. Știind că urmează să se construiască o biserică parohială, credincioșii au întrebat-o la plecare pe maica stareță dacă poate oferi un odor pentru viitorul lăcaş din Pantelimon. Și maica le-a dăruit imediat un veșmânt care acoperise moaștele sfântului. De aceea putem afirma că credincioșii parohiei l-au adus acasă la ei pe Sfântul Grigorie!”, ne mărturisește părintele paroh.

Rugăciunea a transformat groapa de gunoi în biserică

În zona în care se ridică biserica nouă, odinioară, fusese groapa de gunoi a localității. Un loc unde ridicarea unui lăcaş de rugăciune părea greu de imaginat. „«Din gunoi înalți pe cel lipsit», ne rugăm la Taina Sfântului Maslu, în baza unui verset din Sfânta Scriptură. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că de fapt Sfântul Grigorie nu voia să alegem o zonă aglomerată și zgomotoasă pentru biserică, ci un spațiu ce trebuia curățit și sfințit, liniștit și retras, asemenea celor monahale. De aceea, mai întâi am scos vreo 200 de mașini de gunoi până să ajungem la baza stabilă, care permitea turnarea betoanelor. De Bobotează, le-am și spus credincioșilor că dacă în urmă cu 20-30 de ani veneau aici să-și arunce gunoiul, acum vin să se roage și să ia Agheasmă Mare, care să-i curețe de boli și să le aducă lumină în suflete. Eu cred că rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu. O respirație a sufletului, așa cum o numesc Sfinții Părinți. Un moment de sinceritate față de Domnul, căruia Îi spunem oful nostru. Rugăciunea este un dialog cu Creatorul și El ne răspunde și o face în cel mai frumos mod. Aici a lucrat minunat prin Cuviosul Grigorie Decapolitul. Rugăciunile pe care le-am înălțat împreună cu credincioșii ne-au fost ascultate de fiecare dată, sfântul mijlocind la Dumnezeu în acest sens. De aceea încercăm să intensificăm viața duhovnicească și să rămânem vii în relația cu Creatorul. Cu fiecare rugăciune Îl descoperim și oamenii vin să-I mulțumească pentru binefacerile dăruite, cu nădejdea că le va arăta calea către ceea ce este de folos sufletelor lor”, ne mai spune părintele paroh.

Minunile rugăciunii

În săptămâna Crăciunului, parohia a rămas fără fonduri, deși lucrările la noua biserică trebuiau continuate. Dar sfântul ocrotitor nu i-a lăsat. Cu trei zile înainte de marele praznic al Nașterii Domnului, pe la ora 22:00, părintele paroh a primit un telefon de la un om pe care nu-l văzuse niciodată. Un „nea Iliuță”, care prin donația lui a asigurat continuitatea activităților. „După câteva zile mi-am dat seama că de fapt rugăciunile pe care le-am înălțat împreună cu credincioșii către Tronul Presfintei Treimi, mijlocite de sfântul nostru ocrotitor, au fost ascultate, și că la Dumnezeu nici o jertfă nu rămâne fără răsplată. Când l-am cunoscut pe nea Iliuță, omul mi-a spus așa: «Părinte, nu luăm nimic cu noi din cele materiale, haideți să le transformăm în milostenie!»”

O altă minune săvârșită de Sfântul Grigorie s-a întâmplat cu autorizația de construcție, emisă într-un moment în care părintele își cam pierduse speranța că o va primi curând. La fel de mari și importante minuni sunt și proiectele care se desfășoară aici, deși lucrările la noul sfânt lăcaş ocupă cel mai mult timp. Este vorba despre activitățile Cercului misionar-pastoral „Sfântul Grigorie Decapolitul”, alcătuit din tineri voluntari care participă la cateheze, implicați în diverse programe social-filantropice, precum „Dăruind vei dobândi”. Ei colectează alimente, haine și alte bunuri pentru cei aflați în nevoi. Apoi, programul „Pași spre locurile sfinte”, coordonat de părintele George Florentin Sandu, în cadrul căruia se organizează vizite duhovnicești la mănăstiri, biserici și locuri însemnate pentru credința, istoria și tradiția noastră. După aceea, acțiunile de binefacere, în cadrul cărora se oferă alimente, haine, rechizite și alte lucruri nevoiașilor din diferite zone ale țării. Constant, cântăreții bisericii, Marius Bârcă și Ioan Negruț, merg în cele două mari posturi de peste an la Valea Plopului cu ajutoare. Și, nu în ultimul rând, amintim organizarea unor ateliere de creație pentru copii și a unor activități în aer liber, seri de cateheză pe diverse teme de interes.

O altă împlinire a rugăciunilor este „convertirea” familiei Stelian și Anișoara Surdu, datorită Sfântului Grigorie Decapolitul, care a lucrat și în viața lor. „Merg la această biserică din 2016. Noi ne-am mutat din București aici în 2014. La vremea aceea nu exista biserică, și nici eu nu știam multe despre credință. Am vrut chiar să vindem casa și să plecam de aici. Dar, când am aflat că se va ridica biserică, am renunțat. Am rămas atașați de acest sfânt lăcaş în care ne rugăm și ne simțim bine. Sfântul Grigorie Decapolitul ne-a schimbat viața. Acum suntem total diferiți față de cum eram înainte. Eu îmi petrec aproape tot timpul la biserică. Fac curățenie, gătesc mâncare pentru muncitori, iar împreună cu alte enoriașe servim masa caldă pentru nevoiașii parohiei. De asemenea, pregătesc coliva pentru parastasele săvârșite în paraclis, prescurile pentru Sfânta Liturghie și tot ce mai trebuie. Pentru mine, rugăciunea înseamnă suflet. O nevoie permanentă de a respira. Mă simt mai ușurată, mai fără de griji”, ne mărturisește doamna Anișoara. La rândul său, domnul Stelian ne spune: „Eu sunt apropiat de biserică de mic. Părinții mei mergeau de fiecare dată la slujbe, și eu i-am urmat, rămânând cu credința în suflet și cu dragoste de cele sfinte. Simt o nevoie aparte să ajut Biserica. Rugăciunea pentru mine este ca un tată al nostru. Tot ce s-a făcut în curtea bisericii a beneficiat și de aportul meu. Toate concediile le-am petrecut pe șantierul de aici”.

Oamenii care și-au ridicat biserică peste groapa de gunoi, care și-au așezat viețile în regula credinței, sunt liberi, pentru că Îl pot iubi pe Dumnezeu în rugăciunile lor. Și-și pot ajuta semenii prin faptele bune pe care le săvârșesc, înnobilându-și viețile ritmând cu rugăciunea, care le dăruiește putere, liniște și bucurie lăuntrică.