Din satul modest, strălucește astăzi în Capitala României

O incursiune la sud de Dunăre pe urmele Cuviosului Dimitrie cel Nou descoperă, la doar 80 de kilometri de București, un peisaj inedit, o comoară de spiritualitate și o tainică înfrățire. Smerita nevoință a multor pustnici neștiuți a rodit, pe valea presărată cu biserici rupestre a râului Lom, un sfânt pe care Dumnezeu a ales să-l facă cunoscut în chip minunat. Născut la Basarabi (Basarabovo în bulgară), sat cu nume de ctitori români, Ocrotitorul Bucureștilor le dăruiește sprijin și vindecare creștinilor de pe ambele maluri ale Dunării.

 Rugăciunile ferite de ochii oamenilor, ale sfinților neștiuți, aco­peră lumea și ne câștigă răbdarea lui Dumnezeu. Iar aceștia se aleg dintre cei mai smeriți oameni. A fost odată un păstor fără carte, care păștea vitele locuitorilor din satul Basarabi, aflat la sud de Dunăre, în Bulgaria de astăzi. Mânând animalele de-a lungul râului Lom, adesea trecea pe lângă chiliile săpate de călugări în stâncile de calcar din apropiere. Când smeritul păstor a devenit monahul Dimitrie, s-a retras aici, într-o peșteră din stânca înaltă ce străjuiește cursul râului. 

Loc sfințit cu străvechi nevoințe

Cuviosul s-a ostenit chiar în locul unde, mai târziu, prin secolul al XIV-lea, țarina Teodora a Bulgariei, care avea să devină apoi monahia Teofana, a ctitorit o mănăstire închinată Sfinților Teodor Tiron și Teodor Stratilat. Mănăstirea a primit același nume ca și satul, căci ambele se găseau pe moșia lui Ioan Basarab, Întemeietorul Țării Românești și tatăl țarinei Teodora. Probabil că locul a fost ales și pentru că aici viețuirea creștină datează încă din secolele IV-VI d.Hr., după cum am aflat de la unicul viețuitor de azi al mănăstirii, călugărul Vasile, care este licențiat în istorie.

Mai la sud, de-a lungul apei, se desfășoară o adevărată Capadocie a Bulgariei. La 20 de kilometri distanță sunt bisericile săpate în stâncă de la Ivanovo, monumente din Patrimoniul Mondial UNESCO. „Toată valea este plină de biserici și chilii săpate în stâncă, în care trăiau pustnicii”, explică Milen Bakaloff, secretar la Mitropolia din Ruse. 

Minuni vechi și noi

Când a simțit că i se apropie sfârșitul, Cuviosul Dimitrie a coborât și s-a așezat aproape de râu. Iar când a înțeles că urmează să-și dea duhul, s-a întins acolo între două pietre, ca într-un mormânt. Astfel a odihnit până când apele Lomului s-au ridicat și i-au stricat lăcașul. Atunci i s-a arătat în vis unei fete care suferea de o boală pricinuită de un duh necurat și i-a spus că o va vindeca dacă le arată oamenilor unde se află trupul lui. Tânăra i-a dus pe săteni la locul văzut în vis. Au găsit trupul sfântului păstrat minunat și frumos mirositor, în ciuda șederii în apă, iar fata s-a tămăduit după ce a băut din izvorul care fusese săpat chiar de sfânt și s-a atins de moaștele acestuia.

Locul unde a fost descoperit sfântul, pe malul râului Lom, chiar în fața mănăstirii despre care am făcut pomenire mai sus, este marcat cu o piatră inscrip­ționată și un basorelief care îl reprezintă pe sfânt în mărime naturală. Fântâna săpată de sfânt dăinuie și azi în incinta mănăstirii și continuă să facă minuni. În 2006, niște studenți din orașul Șumen au venit în pelerinaj aici. În grup era o fată suferind de epilepsie, care se simțea foarte rău. Pe drum, tinerii au citit pentru ea Acatistul și Paraclisul sfântului. La mănăstire, tânăra a băut apă din izvorul sfântului și s-a închinat la icoana cu părticele din moaștele lui. Starea ei s-a îmbu­nă­tățit imediat și s-a putut îm­părtăși. După aceasta, simptomele i-au dispărut. Parcă s-a repetat minunea cu fata vindecată după ce sfântul i s-a descoperit. „Stareții mănăstirilor tot timpul cercetează locurile în care s-au nevoit”, întărește și protopopul Aleko Racev, de la Catedrala din Ruse.

„Sfântul Dimitrie din Basarabi avea un suflet milostiv, de o mare sensibilitate. Pocăința făcută după ce a călcat cuibul de pasăre ne arată dragostea pe care o purta pentru toate făpturile lui Dumnezeu. Cu atât mai mult se roagă pentru oamenii în suferință”, adaugă și călugărul Vasile. 

Biserica ridicată peste noapte

Tradiția locală spune că, după ce s-au aflat moaștele, domnul Țării Românești, al cărui nume nu a fost reținut, a trimis să le ia, dar carul s-a oprit în drum. Ca să-și dea seama în ce direcție vrea să meargă sfântul, oamenii au pus la jug două juninci neînvățate. Acestea au dus trupul sfântului pe culmea unui deal din satul Basarabi, unde fusese demult un staul și unde se crede că a locuit și sfântul. Acolo, cu daniile domnului Țării Românești, s-a clădit o biserică de lemn în care s-au pus moaștele.

De două ori a ars biserica sub atacurile otomanilor până în 1865, când sătenii au ridicat un locaș trainic, din blocuri de calcar tăiate de pe malul Lomului și îmbinate fără mortar. Seamănă cu piatra noastră de Dobrogea. „În toate casele din zonă era câte un meșter pietrar. Din păcate, mește­șugul aproape că s-a pierdut”, povestește azi profesorul Kiril Țigularov. Tatăl lui, preotul Gheorghi, a slujit 64 de ani la această biserică, iar acum își doarme somnul de veci în curtea locaşului, lângă soţia sa.

Tot satul a participat la construirea bisericii, explică profesorul Țigularov. De aceea, pe alocuri încă se mai văd scrijelite pe piatră semnăturile meșterilor care au contribuit. Deși bisericile sătești din Bulgaria sunt mici, aceasta este mare chiar și pentru o biserică de oraș. Dar e mai degrabă lată decât înaltă. Sub ocupație otomană, bulgarii aveau dreptul de a construi biserici doar dacă le ridicau într-o singură zi și nu le făceau mai înalte decât un turc călare. „Bulgarul este încăpă­țânat. Se adună tot satul și, în 24 de ore, se ridică biserica. Așa a fost în toată Bulgaria”, explică profesorul. Multe biserici se făceau pe jumătate îngropate în pământ. Și Catedrala din Ruse are un subsol de 4,5 metri adâncime.

Sfântul s-a lăsat dus din satul Basarabi abia după Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi. Încheiat după unul dintre numeroasele războaie ruso-turce, tratatul le dădea rușilor dreptul de a proteja ortodocșii din Imperiul Otoman. Retrăgându-se prin Basarabi, generalul rus Ivan Petrovici Saltîkov a găsit moaștele întregi ale sfântului și le-a luat cu gândul să le ducă în Rusia. Dar a fost înduplecat să-l lase la București pe sfânt. Din ziua de 13 iulie 1774, în care sfântul a intrat în Bucureștiul afectat de o epidemie de ciumă, nimeni nu a mai murit de molimă. 

Mănăstirea și patronii ei spirituali

De atunci, multe procesiuni și pelerinaje s-au făcut la București de praznicul sfântului. Dacă mulți români i se închină în Capitală, mai puțini merg pe urmele lui până la mănăstirea din satul său natal. Aici, urcând pe o scară îngustă și amețitor de abruptă, ajungi sus, în firida adâncă ce adăpostește în dreapta vechea biserică săpată în stâncă, iar în stânga o chilie în care se găsea pangarul pe vremuri. Între ele, un fel de pridvor, cu loc destul pentru a sta ca pe prispă și cu băncuțe săpate în stâncă. În pridvor este pictat în frescă un chip cuvios ce pare viu: Hagi Hrisant. După ce s-a nevoit în Țara Sfântă, el a reînviat viața mănăstirească de aici.

Biserica veche e patronată de sfinți pustnici: Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi și Sfântul Cuvios Ioan de Rila. La închinare este pusă o icoană mare din 1803, cu scene din viața sfântului și legende în greacă și în română scrisă cu litere chirilice. În Altar se păstrează o icoană a sfinților care s-au nevoit aici: Sfântul Dimitrie cel Nou și Sfântul Sofronie de la Basarabi, zis și Bulgarul (secolul al XVI-lea), îl încadrează pe Sfântul Ioachim I de Târnovo (secolul al XIII-lea), primul Patriarh canonic al Bisericii Ortodoxe Bulgare.

O altă scară îngustă duce la o chilie transformată în capelă. Mai sus stă agățată de peretele abrupt o clopotniță nouă, iar ceva mai încolo, tot pe o punte de piatră îngustă, se ajunge până la mormântul pe care călugărul Hrisant și l-a săpat când a venit aici, în 1937, și în care a fost pus spre odihnă veșnică în 1961. 

Punte între două popoare ortodoxe

Patriarhul Justinian al Bisericii Ortodoxe Române l-a cunoscut pe Hagi Hrisant, căci la 21 mai 1953 a vizitat Mănăstirea Basarabovo și a scris în cartea de vizitatori: „Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să ne închinăm sfintelor locuri unde Sfântul Dumitrie din Basarabi s-a nevoit primind cununa sfin­țirii și nu vom înceta a ruga pe Sfântul Dumitrie să ocrotească și să ajute sfintele Biserici ortodoxe română și bulgară și popoarele lor înfrățite în aceeași credință și cu aceiași sfinți cinstiți și prețuiți”. Din delegație a făcut parte și viitorul Patriarh Teoctist, pe atunci vicar patriarhal.

După cinci decenii, în 27 octombrie 2005, îndată ce s-a încheiat praznicul Sfântului Cuvios Dimitrie de pe Colina Bucuriei, Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, având binecuvântarea Patriarhului Teoctist, a dus la mănăstirea din Basarabi o nouă icoană mare a Sfântului Dimitrie cel Nou, cu scene din viața lui și cu o părticică din moaștele sale. Starețul de atunci al mănăstirii, arhimandritul Emilian, de curând trecut la cele veșnice, scria că, după venirea acestei icoane, locașul a înflorit: s-a restaurat Capela Axion Estin („Cuvine-se cu adevărat...”), s-a construit clopotnița nouă, s-a zidit un nou corp de chilii și s-a ridicat o biserică mare cu hramul „Schimbarea la Față”.

Biserica mare este acum în curs de pictare de către pictorul Ognean Denev. Iconostasul i-a fost dăruit de Mănăstirea Cozia, dvera și acoperământul pentru Sfânta Masă au fost brodate la Mănăstirea Lipnița, iar Virgil Moraru a înzestrat-o cu vitraliul și mozaicul care împodobesc fațada. La târnosire, în 18 septembrie 2016, au liturghisit Înalt­prea­sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt­prea­sfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Prea­sfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului. În semn de recunoș­tință, gazdele bulgare le-au dăruit ierarhilor români câte un engolpion cu chipul Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi.

Toate acestea arată cât de mult i-a apropiat Cuviosul pe oamenii de pe cele două maluri ale Dunării. „Spre bucuria noastră, avem un sfânt comun, care se face punte duhovnicească între cele două popoare. Evlavia față de el ne unește și astfel ne cunoaștem mai bine”, spune Milen Bakaloff. „Noi, cei de aici, avem legături mai strânse cu românii decât cu multe eparhii din Bulgaria. Iată că sfântul apropie două popoare și legăturile vechi de secole continuă și azi.”

(Material realizat cu sprijinul pr. Kiril Sinev, traducător din limba bulgară)