Cu gândul la oamenii şi timpurile de odinioară care au marcat în mod pozitiv cultura şi istoria noastră, ne-am lăsat purtaţi prin sălile expoziţionale ale Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), care, de curând, a împlinit patru decenii de existenţă, de către directorul acesteia, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu. Aşa am descoperit nepreţuitul tezaur de obiecte bisericeşti care aşteaptă să fie cunoscut de oricine are interes, respect şi dragoste pentru cultura şi arta religioasă ortodoxă.
Din totalul celor aproape şapte sute de mii de obiecte ale muzeului, un loc aparte îl au exponatele bisericeşti. Unele fac trimitere la practicile religioase din neolitic, din epoca bronzului, din perioada greacă, dacică, romană, altele se referă la practicarea creştinismului pe teritoriul României, de la sfârşitul secolului al III-lea d.Hr. şi până în zilele noastre.
Tetraevangheliare rare, necunoscute de public
Am văzut "Tetraevangheliarul" lui Nicodim de la Tismana, din 1404, cel mai vechi manuscris datat din Ţara Românească, cu cea mai veche ferecătură. Tipărit de diaconul Coresi în 1561, Tetraevangheliarul a fost scris de Nicodim, cu 156 de ani mai înainte. Compus din textul Evangheliilor, manuscrisul are atât valoare istorică şi religioasă în cultura românească, cât şi valoare inestimabilă în arta grafică. Conţine însemnarea autografă a lui Nicodim şi câteva cuvinte scrise de Anton Pann, în 1844.
"Manuscrisul are o poveste interesantă şi tragică în acelaşi timp. Prin anii 1860, a fost aruncat într-o magazie a Mănăstirii Tismana, alături de lucruri netrebnice, adică de cele care nu se mai foloseau. A fost văzut de Alexandru Odobescu şi adus la Muzeul Naţional de Antichităţi, întemeiat de Cuza în 1864", spune dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu. O altă raritate, "Tetraevangheliarul" monahului Spiridon, scris la Mănăstirea Putna, în 1502, din porunca voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, este unul dintre cele mai frumoase manuscrise miniate. Deşi se ridică la valoarea unei opere de artă, manuscrisul pergament nu a fost niciodată expus publicului, ca şi "Tetraevangheliarul" lui Nicodim, momentan aflându-se în stare de conservare.
"Muzeul deţine, poate, cea mai valoroasă broderie bizantină şi moldovenească de pe teritoriul României şi una dintre cele mai valoroase din lume. Este stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare, care poartă pe el o reprezentare neobişnuită a Sfântului Gheorghe, încoronat de îngeri, stând pe tron şi primind scutul şi spada. Datează din anul 1503", ne lămureşte directorul instituţiei din Calea Victoriei.
Ferecături, tipărituri bisericeşti, litografii, cruci
Odată ajunşi în "lumea" tezaurului istoric - o sală recent renovată, primitoare -, în vitrinele luminate am remarcat obiectele de cult din epoca brâncovenească. Reprezentative sunt crucea de mână, din aur şi smaralde a lui Constantin Brâncoveanu şi o cruce sculptată în lemn, cu scene miniaturale din viaţa lui Iisus, ferecată în aur şi împodobită cu smaralde, rubine şi diamante. Nu pot trece neobservate Evangheliarul grecesc, tipărit în 1693, la Bucureşti, îmbrăcat în aur de iscusitul bijutier Sebastian Han. Muzeul ocroteşte o ferecătură din secolul al XVIII-ea a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea "Dintr-un Lemn", din judeţul Vâlcea, dar şi o mitră mitropolitană, lucrată din aur cu pietre preţioase şi perle din Ţara Românească, tot de secol al XVIII-lea.
Între piesele moldoveneşti se disting candele de la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi", din Iaşi, din secolul al XVII-lea. Pe lângă aceste piese valoroase, muzeul deţine tipărituri bisericeşti, începând cu Liturghierul lui Macarie din 1508, tipăriturile lui Coresi, Biblia lui Şerban Cantacuzino (1688), practic, majoritatea literaturii liturgice tipărite în secolele al XVII-lea - al XVIII-lea şi început de secol al XIX-lea. De asemenea, colecţia MNIR reuneşte numeroase fotografii, cărţi poştale, litografii, reprezentând lăcaşuri de cult de secolele al XVII-lea şi al XIX-lea.
"Una din problemele patrimoniului este aceea că este vulnerabil şi muritor"
"Reverenţa noastră pentru aceste obiecte ca oameni de cultură, oameni credincioşi, porneşte în primul rând de la datoria noastră de a le păstra pentru a le transmite generaţiilor următoare. Una din marile probleme ale patrimoniului este aceea că este vulnerabil şi muritor. Nici o piesă nu supravieţuieşte prin sine dacă nu este ajutată să supravieţuiască, mai ales în faţa lăcomiei, a violenţei, a neglijenţei, a indolenţei. Patrimoniul nu este o resursă inepuizabilă, este foarte vulnerabil, se distruge şi se pierde foarte uşor. Muzeul îşi propune să păstreze şi să transmită generaţiilor următoare ceea ce a moştenit, pentru că experienţa noastră istorică, ca naţiune, ne arată că am pierdut extrem de mult patrimoniu în ultimele sute de ani. Noi nu suntem stăpâni, suntem doar paznici ai acestor obiecte, pentru că suntem vremelnici. Şi acest lucru trebuie să ne fie foarte clar", a arătat Ernest Oberländer.
În plus, şeful Muzeului Naţional de Istorie a accentuat asupra faptului că instituţia, prin specialiştii pe care îi are, este deschisă dialogului şi colaborării, inclusiv cu obştile monahale, în ale căror muzee mănăstireşti se găseşte o paletă diversă şi valoroasă de obiecte de patrimoniu, care merită toată atenţia.
Vizitatorii care vor trece pragul muzeului de istorie mai au timp, până la 15 mai, să admire exponatul lunii aprilie - "Engolpionul de la Dinogeţia", o cruce relicvar lucrată din aur, descoperită în 1950, cu ocazia cercetărilor arheologice din satul tulcean Garvăn, comuna Jijila, din nordul Dobrogei. În Biserica Ortodoxă, engolpionul este însemnul înalţilor ierarhi, episcopi, mitropoliţi sau patriarhi, de cele mai multe ori fiind împodobit pe o parte cu imaginea Răstignirii lui Iisus şi pe cealaltă cu cea a Maicii Domnului cu Pruncul. Pe piesa de la Dinogeţia este prezentată doar scena Răstignirii lui Iisus.
