În ultimii ani am stat mai mult timp în Suedia, la Uppsala. Am descoperit Uppsala treptat, prin plimbări, vizite la muzee și citind despre istoria sa. Este al patrulea centru ca mărime din țară, situat la 70 de kilometri de Stockholm. Nu voi începe cu evocarea Uppsalei academice, istorice și culturale, ci voi face o mărturisire. Când mă aflu aici, sensibilitatea mea pentru muzică mă face să resimt o bucurie permanentă, întrucât, de dimineața până seara, iarnă sau vară, tot orașul îmi pare o scenă imensă de unde răzbat triluri încântătoare de păsări dintre cele mai variate.
În jurul clădirilor cresc copaci, iar din loc în loc, păduri de mici dimensiuni oferă cadrul ideal pentru zeci de păsări cântătoare. Am recunoscut mierla și cinteza neagră. Este un lucru rar și o mare binefacere pentru viața cotidiană să auzi asemenea triluri într-un oraș contemporan. Mă întreb dacă cei care locuiesc aici permanent realizează cât sunt de norocoși să trăiască într-o asemenea ambianță. Orașul a fost gândit din punct de vedere urbanistic astfel încât în orice direcție ai vrea să mergi traversezi parcuri, păduri și spații naturale, însoțit peste tot de cântul vioi al păsărilor.
În al doilea rând, mă impresionează personalitatea suedezilor, seriozitatea lor, în sensul atitudinii permanente de respect față de ceilalți și față de mediul înconjurător. Acestea sunt deprinderi din copilărie. Ei par foarte sobri. Cred că sobrietatea reiese dintr-o discreție înnăscută. Acest lucru nu înseamnă că nu sunt capabili de a comunica și cu cei pe care nu-i cunosc. Eu sunt nevoită uneori să adresez întrebări în magazin, în stația de autobuz și chiar pe stradă, în diferite situații. Toți îmi răspund cu bunăvoință. De curând am avut o scurtă discuție care mi-a făcut plăcere. Căutând centrul de informare turistică, mutat în alt loc de puțin timp, am ajuns în holul imens al primăriei din Uppsala. Prima funcționară pe care am abordat-o nu a putut să mă lămurească și a chemat o altă colegă, la fel de amabilă. La cuvintele mele de mulțumire și de scuze că le-am deranjat, am avut parte de un răspuns neașteptat, care mi-a făcut toată ziua frumoasă: „Cum să nu vă răspundem, dacă ați venit la noi cu un asemenea zâmbet?”
Cea mai veche Universitate din Scandinavia
Tabloul orașului trebuie însă completat cu importanța sa academică, istorică și culturală. Este celebru pentru cea mai veche Universitate din Scandinavia, fondată în 1477. A rămas și acum un centru universitar cu mii de studenți din toate colțurile pământului. Numele orașului s-a transformat în renume datorită istoriei sale, dar și a numeroaselor personalități remarcabile, din diferite domenii, care au trăit aici.
Prima despre care ți se vorbește se cheamă Carl Nilsson Linnaeus (1707-1778), nimeni altul decât cunoscutul naturalist despre care am învățat în anii de liceu, dar cu numele de Charles Linné. El a trăit o mare parte a vieții la Uppsala și este considerat fiu al orașului. Medic, botanist, zoolog, pedagog, Linné este părintele taxonomiei. Tratatul său Sistema naturae (Sistematica naturii) pornește de la ideea sa potrivit căreia „studierea naturii dezvăluie ordinea divină a creației, iar misiunea naturalistului este să construiască o clasificare menită să descopere această ordine în univers”. Metoda sa de sistematizare a plantelor este valabilă și astăzi. Am aflat și povestea numelui său, interesantă pentru noi, cei de azi. Tânărul Nils a început studiile la Universitatea din Lund în perioada în care în Suedia se putea alege un nume de familie. Viitorul savant a optat pentru un cuvânt latinizat, linnaeus, care desemna teiul uriaș, lind în suedeză, din curtea casei. Ulterior, a folosit și forma Carl von Linné, după primirea titlului nobiliar. A mai semnat și Karl Linné, Carolus Linnaeus și, desigur, Charles Linné. Astăzi, reședința sa din Uppsala este muzeu, iar în jurul casei se află cea mai veche grădină botanică din Suedia ce alcătuiește un complex cu peste 1.300 de variante de plante. De la savantul suedez au rămas denumiri de plante, precum și un prenume feminin foarte îndrăgit în Suedia: Linnea.
La Uppsala au trăit și alți cercetători renumiți și oameni de cultură, precum Jacob Berzelius, membru fondator al chimiei moderne, astronomul Anders Celsius, Svante Arrhenius, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1903, regizorul de film Ingmar Bergman și mulți alții.
Biblia Episcopului Ulfilas
Universitatea din Uppsala își datorează faima și acestor nume ale căror contribuții la știința și cultura umanității sunt și astăzi deosebit de valoroase. Astfel se explică numărul mare de studenți, masteranzi și doctoranzi, precum și numeroasele institute de cercetare pentru domenii de vârf ale științei și tehnologiei. În cadrul Universității, la biblioteca ce poartă numele Carolina Rediviva, cea mai mare din Suedia, alături de volumele care pot fi consultate se află expusă o carte prețioasă, unul dintre cele mai celebre manuscrise din lume, Codex Argenteus (Biblia lui Ulfilas), traducere a Evangheliilor realizată în secolul al 4-lea. Lucrarea îi aparține Episcopului Ulfilas. Din cele 336 de pagini, la Uppsala se păstrează 187, scrise pe un pergament subțire, violet, cu cerneală de praf de argint, frumos ornamentate. Se pot spune multe despre acest codex, dar mă opresc doar la explicațiile prof. Lars Munkhammar, istoric la Universitatea din Uppsala, care arată că Ulfilas a trăit și a păstorit în Dacia, iar pe la mijlocul secolului al 4-lea a întreprins traducerea Bibliei în limba goților folosind un alfabet pe care l-a creat în acest scop.
Cea mai înaltă catedrală din Europa de Nord
Când te apropii de Uppsala, din oricare parte ai veni, zărești profilate pe cerul albastru turnurile ascuțite ale catedralei evanghelice luterane, în stil gotic, cea mai înaltă din Europa de Nord. Silueta sa impunătoare impresionează la fel de mult ca și ceea ce găsești în interior: lespezile sub care odihnesc regele Gustav I Vassa, Carl von Linné și alte personalități.
Uppsala contemporană, cu clădirile noi ce adăpostesc locuințe, institute de cercetare, campusuri studențești, trăiește în perfectă armonie cu trecutul său ale cărui urme se văd și astăzi. Distruse de incendii devastatoare de-a lungul secolelor, castelul din centrul orașului, Uppsala Slot, catedrala, precum și multe alte edificii au fost refăcute și recondiționate, astfel încât, vizitându-le, imaginația fiecăruia e liberă să se plimbe între adevărul istoric și legendă. Noaptea Valpurgiei, sărbătoare studențească din 30 aprilie, marcând venirea primăverii, sau legendele despre zeii vikingi Thor, Odin și Freyr sunt lucruri despre care vrei să afli cât mai multe.
În partea de nord se află Gamla Uppsala (Uppsala Veche), considerată leagănul națiunii suedeze. Situl arheologic, muzeul și biserica veche povestesc vizual istoria dinastiei regale suedeze și a vikingilor.
Renumitele rune, răspândite în jurul Universității și al catedralei, reprezintă o altă mărturie tăcută, dăltuită în piatră, a evenimentelor petrecute cu multe secole în urmă. Mă opresc uneori în fața unei rune și încerc să descifrez semnele săpate cu greu de cel care s-a străduit să lase dovezi despre faptele importante. Semnele în piatră s-au păstrat peste o mie de ani și vor rămâne acolo pentru totdeauna. Privind, gândul mă poartă uneori la Țebea, localitate din Țara Zarandului, nu departe de Brad, orașul în care am văzut lumina zilei. De ce la Țebea? În copilărie, când mergeam la rudele din partea tatălui, în drum spre casa lor ne opream la o răscruce, în fața unei cruci mari de piatră. Era plină de semne pe care eu nu le înțelegeam. Crucea era una dintre rugile lăsate drept mărturie de strămoși despre fapte și oameni. Sunt multe rugi la Țebea. Ele au fost căutate și cercetate și de prietenul nostru Dan Liviu Mut, moț din partea locului. Deși nu sunt la fel de vechi precum runele, inscripțiile cu litere chirilice sau potcoave de pe rugi constituie documente ce durează peste timp și atestă o tradiție mult mai veche a oamenilor de aici de a construi un rezervor de memorie colectivă adresat posterității.
În mijlocul parohiei ortodoxe româneşti
La Uppsala am întâlnit și români. Știam că există o parohie ortodoxă. Am ajuns acolo în ziua de 30 ianuarie 2022, la slujba de hram, închinată Sfinților Trei Ierarhi. Mi-a plăcut tot ceea ce s-a petrecut în acea zi și m-am simțit bine în atmosfera creată cu multă dăruire de preotul Dan Virgil Păcurar. Am avut bucuria ca slujba de hram să fie oficiată de Preasfinția Sa Episcopul Macarie al Europei de Nord.
Incinta capelei, închiriată de la Biserica Suediei, a fost plină. Erau români de toate vârstele și mulți copii. Slujba s-a desfășurat alternativ și cu pasaje în suedeză, astfel am înțeles că erau prezenți și suedezi. Unii botezați, alții care doreau să devină ortodocși. Cu vorba blândă și înțeleaptă, după predica ce ne-a mers la suflet, Preasfinţitul Părinte Macarie a acceptat cu bucurie să primească volumul soțului meu, Mihail Diaconescu, Istoria literaturii dacoromane, recunoscând pe copertă pictura maestrului Grigore Popescu-Muscel cu chipul Sfântului Dionisie Exiguul. Mi-a oferit cu mare căldură volumul său de memorii Amintiri la capătul dorului. 10 ani cu mitropolitul meu Bartolomeu Anania. Mă impresionează și acum dedicația pe care am primit-o: „Uppsala, 30 ianuarie 2022, de Sfinții Trei Ierarhi, Doamnei profesoare Corina Diaconescu, acest volum de suflet de dragul mitropolitului nostru Bartolomeu”.
După slujbă, am stat de vorbă cu câțiva români și ne-am apropiat sufletește de la început, mânați parcă de nevoia de solidaritate aici, departe de țară. Vorbind despre atenția și blândețea preotului Dan Virgil Păcurar, mi-au rămas în minte cuvintele unei mămici cu patru copii: „Fără părintele, am fi fost pierduți”. Am înțeles că stă de vorbă cu fiecare, se sfătuiesc, se ajută cât și cum pot. Cei care vin duminică la biserică au devenit prieteni și chiar nași de botez ai copiilor nou-născuți.
N-aș putea epuiza toate impresiile despre Uppsala într-o pagină de ziar. Acestea sunt doar câteva dintre gândurile și trăirile mele. Din Uppsala, cu drag, la revedere!
