Dincolo de jertfă, bucuria de a ajuta semenii

Într-o vreme în care societatea, afectată dramatic de interminabila criză economică și morală, nu-și dovedește potența de a se redresa, suferința, durerea, violența domestică, migrația, abandonul familial și școlar sunt consecințe întâlnite la tot pasul. Într-o asemenea realitate, jertfa creștină capătă dimensiunea cea mai înaltă a responsabilității față de aproapele. În acest deșert social se așază Biserica, dimpreună cu slujitorii ei, să vindece. Să dea speranță și sens unei vieți aparent fără sens. Jertfa Fundației „Bucuria Ajutorului”, filiala Urlați, este un exemplu în acest sens.
„A ajuta înseamnă nu doar a dărui, înseamnă mai ales bucuria îm­păr­tă­și­tă între cel care oferă și cel care primește.” În adevărul acestui crez lucrează Fundația „Bucuria Ajutorului”, filiala Urlați, din Protopopiatul Urlați, înființată sub patronajul Arhiepiscopiei Bucu­reș­tilor, al cărei președinte este pă­rintele Manuel Radu, iar părin­te­le protoiereu Ionuț Ne­goiță, mem­bru în consiliul director.

Recent, am vizitat Centrul de zi „Sfântul Stelian” din Urlați al acestei fundații, unde Biserica, prin slujitorii ei locali, asigură o necesară reintegrare socială a 30 de copii care provin din familii defavorizate social, monoparentale, ai căror părinți sunt plecați la muncă în afara țării, iar ei sunt lăsați în grija bunicilor, de cele mai multe ori ființe bolnave și neputincioase.

Fundația, o necesitate socială

Apariția fundației a venit ca o necesitate. În comunitatea preotului Manuel Radu trăiau foarte mulți copii care nu frecventau școala. Atunci a hotărât sfinția sa să se implice mai mult în susținerea acestora, pentru ca ei să-și continue studiile. În 2009, totul a demarat ca o activitate socio-educațională în cadrul unui așezământ, în Parohia Valea Crângului, sub ocrotirea spirituală a Sfântului Stelian. Dezvoltându-se mai mult, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în 2012, s-a hotărât înființarea filialei Urlați a fundației pomenite. În 2013, Preafericirea Sa a sfințit Centrul de zi „Sfântul Stelian”.

„În cadrul centrului, desfășu­răm activități cu 30 de copii de­fa­vorizați, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Sunt împărțiți în două grupe, în funcție de programul școlii: cei care învață du­pă-amiaza vin de dimineața aici, mănâncă, își pregătesc temele, se joacă, primesc pachețelul pentru școală, apoi sunt transportați cu microbuzul la cursuri. Același microbuz aduce aici grupa de copii care învață de dimineață, iar seara, după program, pleacă acasă”, ne spune părintele.

Pe lângă activitățile zilnice, masa și programul educativ, în centru se desfășoară și proiectul „Alege școala!”, care are drept scop prevenirea abandonului școlar la vârste fragede. „Împreună cu Fundația #Principesa Margareta$ și Fundația Comunitară Prahova, desfășurăm și Proiectul #Generații - centrul comu­ni­tă­ții$, care își propune atragerea persoanelor vârstnice din oraș, pentru a le împărtăși acestor tineri experiența lor de viață, obiceiurile, tradițiile și datinile locale, într-o interrelaționare co­mu­nitară benefică ambelor părți”, ne mai spune părintele.

Un uriaș efort uman

În acest angajament so­cio-creștin, voluntariatul devine în sine o jertfă și o mărturisire a cre­dinței și forței moralei creș­ti­­ne. Așa se face că fundația dispu­ne de doar un singur anga­jat, pedagogul, care îi suprave­ghea­ză și îi ajută pe elevi în pre­gă­tirea temelor. Restul de 12 mem­­bri ai echipei sunt voluntari: președin­tele fundației, coordonatorul centrului, îngrijitorul, asistentul social, psihologul, medicul, avocatul, contabilul și ceilalți. „Întreaga activitate se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și ori de câte ori avem nevoii urgente, Arhiepiscopia Bucureștilor direcțio­nează spre noi cele necesare. Primim ajutor substanțial și din partea protoieriei noastre, a consiliului local, a unor agenți economici din zonă, binevoitori, cre­dincioși care înțeleg și ne sprijină efortul”, mărturisește părintele Radu.
Rezultatele se văd în situația la învățătură a copiilor. Ei sunt acum mult mai activi la ore, obțin note mai bune, socializează cu mai multă ușurință, sunt mai stăpâni pe ei, mai responsabi­li­zați și motivați.

O altă latură a uriașului efort uman investit în acest proiect îi vizează pe părinții copiilor din centru. „Zilnic, unii dintre acești părinți se ocupă de livadă, alții de grădina de zarzavat, de animalele și păsările de agrement pe care le creștem în scopul terapiei, pentru că în spatele zâmbetului acestor copii mocnesc traume grave, pe care încercăm să le rezolvăm împreună cu psihologul nostru”, ne mai mărturi­sește părintele Manuel Radu, slujitor și la Biserica „Sfinții Voievozi” din oraș. Sfinția sa, tată a doi copii, este de fapt părintele tuturor celor 30 de suflete de aici. „Să desfășori o asemenea activitate îți trebuie foarte multă dragoste și foarte multă jertfă. Este o lucrare cu timp și fără timp. Mulți dintre acești copii ne spun nouă, adică mie și soției mele, preoteasa Ligia, mamă și tată. O fetiță părăsită de părinții ei, aflată în grija bunicii, neavând cui să-i spună prima oară mamă, i-a spus soției mele. O asemenea jertfă credem că poate răspunde unor realități actuale ale co­mu­nităților, generate de fenomenul migrației, de sărăcie, violență și de celelalte multe și nerezolvate probleme ale socie­tății. Din nefericire, noi nu le putem găsi soluții tuturor, dar vom continua să dezvoltăm ce am început. Dorim să înființăm un alt punct de lucru, cum este cel din comuna Ciorani, unde am înființat un centru de găzduire. Vom ridica și o cantină socială la protoierie, în parteneriat cu consiliul local, iar aici, în curte, vom amenaja o cantină pentru ca toți copiii să ia masa deodată. De asemenea, avem o spălătorie socială unde atât tinerii mai mari, cât și famiile lor vin și-și spală hainele. Pe perioada ciclului de spălare, ei desfășoară diferite activități gospodărești. Și vom continua să îi ajutăm și pe frații acestora, dar și pe bătrânii sau persoanele singure din comunitate, oferindu-le, ca și până acum, alimente, după posibilități”, mărturisește sfinția sa.

Implicare și responsabilitate

Părintele protoiereu Ionuț Negoiță, care ne-a însoțit în această vizită, ne spune că implicarea preoților din protopopiat în viața socială a comunităților nu reprezintă cazuri izolate, și ne-a amintit în acest sens de centrul de la Podgoria și de cel de găzduire de la Ciorani.
„Fiecare parohie desfășoară, după puteri, proiecte în slujba aproapelui. La Mizil, de pildă, în parteneriat cu Liga Tineretului Creștin Ortodox Român des­fășurăm activități în sprijinul familiilor defavorizate și al copiilor abandonați sau lăsați în grija bunicilor sau a altor rude. De-a lungul istoriei, Biserica s-a implicat în viața socială a păs­to­riților ei, dar astăzi mai mult ca oricând. Anul acesta, an al misiunii parohiei și mănăstirii în Biserica noastră, ne obligă pe noi, slujitorii, să ieșim și mai mult în întâmpinarea semenilor. Să coborâm din amvon și să dăm exemplul personal. Contrar celor care ne critică, trebuie să se cunoască faptul că Biserica se implică în viața socială a comuni­tă­ților noastre, deși de cele mai multe ori o face cu discreție și smerenie. Fondurile care sunt strânse de la credincioși sunt folosite tot în sprijinul lor. Drama acestor copii defavorizați ne mișcă foarte mult. În parohii, cunoaștem situația fiecărui caz, iar acolo unde sunt probleme, ne implicăm. Acolo unde sunt copii care nu au cu ce se îmbrăca, ce mânca, cu ce merge la școală, acolo ajutăm noi”, ne mărturi­sește părintele protoiereu.

„Aici îmi pregătesc mai ușor temele”

La finalul întâlnirii, am ascultat și cuvintele unora dintre beneficiarii acestei jerfte pe care o aduc drept dar semenilor cei care se îngrijesc de ei. În simplitatea și stângăcia exprimării lor, nu este greu să descoperi bucurie, liniște, încredere și speranță. Adică tot ceea ce familia, societatea au uitat în ultimii ani să le dăruiască acestor copii: Valentina Andreea Ghiță, 9 ani: „Îmi place când sunt aici pentru că pot să mă joc în liniște cu prietenii mei și să-mi pregătesc mai ușor temele, să obțin note bune la învățătură”; Ștefania Luca: „Vin aici să învăț lucruri noi, să mă joc. Părinții mei nu prea au cu ce mă crește. De aceea mă simt bine aici”; Andrei Alexandru, 11 ani: „Mai am trei frați. Vin la centru cu o soră. E bine aici, pentru că ne este mai ușor să ne facem temele când ne ajută cineva”; Dragoș Cristian Marasat: „Eu mai am trei surori și doi frați, dar ei sunt mari. Aici am posibilitatea să învăț mult mai bine, să mă pregătesc pentru școală”. Alexandra Ștefania Iordache, o guralivă de doar trei ani și jumătate: „Îmi place să mă joc cu castelul. Mă iubește lumea, că sunt frații mei!” Iar domnișoa­ra pedagog Ramona Florentina Ciorobea sintetizează în câteva cuvinte concluzia acestei investi­ții umane, cu valoare de adevăr verificabil pe loc: „Suntem aici ca o familie...”