„Doctorul de suflete” dintr-un spital suport COVID-19

Slujirea într-un spital nu este ușoară pentru un preot, deoarece se confruntă zilnic cu multă suferință, iar fără vocație nu poate rezista prea mult timp într-un astfel de loc. Părintele Victor Mănăilă slujește, de 22 de ani, la biserica din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeș” din București. În fiecare zi, el răspunde solicitărilor bolnavilor, chiar și în această perioadă de pandemie. Îmbracă combinezonul special și, respectând protocolul transmis de autorități, merge să slujească bolnavilor și să aline suferința.

Activitatea părintelui Valentin Mănăilă la biserica din cadrul Spitalului Clinic „Dr. Victor Babeș” din Capitală a început în luna martie a anului 1999. Terenul pentru construcția bisericii a fost obținut câteva luni mai târziu, în septembrie, în urma unui protocol între Ministerul Sănătății, Arhiepiscopia Bucu­reștilor și reprezentanții spitalului, apoi a început construcţia sfântului lăcaș.

O biserică primitoare în curtea spitalului

Terenul destinat ridicării bisericii a fost sfințit în anul 2001, însă, din lipsa fondurilor necesare, lucrările de construcție a bisericii au început abia în anul 2008. În toată această perioadă, părintele Valentin Mănăilă a slujit în incinta spitalului, pe rând, în diverse pavilioane. Timp de 7 ani, cu Altarul „mobil” a făcut rugăciuni, fie în amfiteatrul mare, unde de luni până vineri studenții aveau cursuri, fie în alte pavilioane destinate adulților sau copiilor. Părintele slujea sâmbăta și duminica. La fiecare slujbă, participau atât bolnavi, care aveau permisiunea medicului pentru deplasare, cât și cadre medicale. Pentru cei de aici, mai ales oamenii aflați în suferință, rugăciunea, cuvântul de mângâiere și încurajare sunt binevenite oricând.

Proiectată de arhitectul Ioan Huțu, biserica s-a ridicat relativ repede, într-un an și jumătate, astfel că, la sfârșitul lui 2009, pr. Valentin Mănăilă a început să slujească în sfântul lăcaș. Treptat, interiorul a fost împodobit cu pictură de către pictorul Mihai Ivanovici, în prezent, aceasta fiind finalizată în proporție de 95%. Podoaba sfântului lăcaș a fost susținută financiar de Fundația „Dr. Victor Babeș” a clinicii cu același nume de lângă biserică. Catapeteasma impresionează prin patina de lemn vechi dată de meșterul care a lucrat-o și icoanele frumos realizate, care ne invită să ne plecăm genunchii în fața frumuseții și măreției lui Dumnezeu, Care își îndeplinește lucrarea și în acest loc încărcat de suferință.

Părintele Valentin Mănăilă ne-a povestit că atunci când era mic își dorea să devină medic sau preot. Și iată că, în prezent, el a reușit să îmbine armonios ambele aspecte, fiind, așa cum ne-a mărturisit, „doctor de suflete”. „Statutul preotului de spital este puțin diferit de cel al preoților de parohie, deoarece noi lucrăm cu pacienții internați în spital la tainele spovedaniei și împărtășaniei. Aproape zilnic facem rugăciuni pentru bolnavi. Și în această perioadă de pandemie continuăm să ne facem datoria cu deplină responsabilitate, chiar dacă ne desfășurăm activitatea într-un spital de boli infecțioase în care sunt tratați bolnavi de COVID-19. Sunt chemat zilnic la cel puțin un caz. Intru în spital conform protocolului de îmbrăcat și dezbrăcat cu combinezonul special primit de la spital. Intru pe secție și asigur asistența religioasă, atât cât se poate, pentru că timpul de staționare într-un salon la un caz nu ne permite să stăm mai mult de 15 minute. Bolnavul solicită prezența preotului, iar secția respectivă mă anunță: când și unde să vin. Iar slujirea mea respectă întru totul protocoalele impuse în asemenea condiții”, ne-a spus pr. Valentin Mănăilă.

Colaborarea medic-preot în beneficiul pacienţilor

Pr. Valentin Mănăilă colaborează îndeaproape, de peste 20 de ani, cu cadrele medicale ale Spitalului Clinic „Dr. Victor Babeș”. De aceea, mărturiseşte că se simte ca într-o mare familie, în care fiecare are menirea și slujirea lui. Buna comunicare și respectul reciproc au dus, în timp, la prietenii și conlucrare benefică în slujba pacienților.

Slujirea într-un spital nu este ușoară, pentru că preotul se confruntă zilnic cu multă suferință, iar fără vocație nu poate rezista prea mult timp într-un asemenea loc. „Pandemia ne-a adus o boală foarte grea. Constat, în ultimul timp, că sunt internați mulți tineri în stare gravă. Solicitarea vine, în primul rând, din partea familiei, care dorește o rugăciune pentru bolnav. Și eu răspund fiecărui caz așa după cum am fost solicitat și după cum este nevoie. De multe ori, simplul fapt că stau de vorbă cu pacientul, îl mângâi și-l încurajez contează foarte mult. Credința cu care privești boala poate ajuta foarte mult în depășirea situațiilor, care pentru cei din afara spitalului sunt greu de imaginat. Chiar am observat că o credință puternică schimbă starea: dintr-una gravă într-una mai ușoară. Am văzut chiar și cazuri de vindecare, așa încât colaborarea dintre medic și preot este benefică”, a spus pr. Mănăilă.

Cadre medicale şi bolnavi, pomeniţi la rugăciune

În biserica permanent deschisă, cu hramurile „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian”, prăznuiți de Biserica Ortodoxă în data de 1 iulie, și „Sfântul Mucenic Valentin”, prăznuit în 24 octombrie, atmosfera este caldă și primitoare. Podoaba recentă a sfântului lăcaș ne invită la meditație și reculegere. Și într-un asemenea loc, suferința este parcă mai ușor de purtat, cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților Săi.

Despre cei 22 de ani de slujire la biserica din incinta acestui spital, părintele Valentin Mănăilă afirmă: „Au fost niște ani frumoși, în care am colaborat cu oameni frumoși, care salvează vieți, împreună cu un preot care se roagă pentru viețile lor. Și aceasta este extraordinar!”