În satele româneşti există şi tineri care nu cedează tentaţiei de a se realiza în străinătate şi care reuşesc să pună pe picioare mici afaceri de familie. Nu doar fac ce le place, la ei acasă, însă şi valorifică pământul bogat şi contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc. Ilustrativă în acest sens este povestea Ancăi Ursu şi a viitorului soţ, doi tineri entuziaşti, de doar 25 de ani, care dau viaţă în Bogdăniţa, judeţul Vaslui, unor legume sănătoase, cu gust adevărat.
Bunica şi-a dorit să-şi vadă nepoata profesoară, pentru că, spune ea, ştie foarte bine câtă muncă implică agricultura, cum trebuie să te trezeşti de câteva ori pe noapte, iarna, ca să verifici temperatura din răsadniţă, cum trebuie să smulgi buruienile cu mâna, să înoţi uneori prin glod sau să stai cu capul în soare zile în şir.
Însă pentru Anca Ursu, din Bogdăniţa, judeţul Vaslui, o carieră în învăţământ sau o viaţă liniştită, la birou, ar fi fost plictisitoare şi nu i-ar fi oferit nici o satisfacţie. Nici emigrarea într-o ţară unde agricultura „duduie” (de la atâta mecanizare şi substanţe de creştere a producţiilor) nu s-a pus vreodată în discuţie. Sufletul le este aici, lângă familie, între dealurile Bogdăniţei care abia acum se minunează de prima lopată de asfalt. Anca a terminat chiar în acest an un master în Horticultură ecologică la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, iar soţul ei, Silviu, s-a specializat în producerea seminţelor şi materialului săditor horticol.
„Ne place ceea ce facem, am făcut şi facultatea în domeniu, ne vom înscrie probabil şi la doctorat, însă obiectivul nostru este să trăim aici liniştiţi, în aer liber, aer curat, fără să ne constrângă şefii”, spune tânăra antreprenoare.
La cei 25 de ani ai lor, ne spun cu entuziasm cum s-au apucat de treabă: „Am avut o primă încercare de a prelua nişte sere la Leţcani, însă nu am găsit cu cine să lucrăm. Atunci am zis că cel mai bine este să valorificăm pământul de acasă, să facem ce ne pricem mai bine şi ce ne este nouă drag: să cultivăm acele legume de odinioară, fără intervenţii, fără chimicale, după sufletul nostru. Aşa a început aventura noastră”. Şi s-au pus pe muncă, în februarie 2018: pe fiecare petic de pământ din cele 1,6 hectare de jur împrejurul casei au cultivat câte ceva, în solar ori în bătaia vântului şi a soarelui: tomate, ardei, castraveţi, vinete, dovlecei, dar şi soiuri „exotice” de tomate, pasiunea Ancăi. Anul acesta a îngrijit în jur de 120 de soiuri de tomate de toate culorile, gusturile, formele şi dimensiunile: „Deşi consumatorii nu sunt obişnuiţi cu ele, sunt receptivi la chestiile inedite, iar noi le punem în pachete şi astfel le educăm gustul”, completează Silviu. Consumatorii îi caută pe internet, iar legumele sunt livrate în oraşele Vaslui şi Bârlad şi, uneori, şi în Iaşi. Când producţia de legume nu este îndestulătoare, coşul de produse se completează cu ouă din gospodărie, fructe, dulceţuri, plante medicinale, după cum doreşte fiecare. Tot la ei se poate găsi şi un pui „de ţară” ori o raţă crescută în libertate, fără stres. Pentru iarnă borcanele s-au umplut deja cu zacuscă, tocană şi dulceaţă de ardei iuţi, al căror control de calitate este făcut de bunica Ileana. Ea potriveşte de sare, de piper, are grijă să fie gătite nici prea mult, nici prea puţin.
Legume colorate, diverse şi sănătoase
Grădinile sunt pline de dovlecei la metru - dovleacul se taie, se cicatrizează şi tot creşte, yacon (un soi de cartof primit în dar de la o doamnă din Basarabia), mentă albă, bame verzi şi roşii, pelin dulce, rubarbă, dovleac hokkaido, o mare diversitate de ardei iuţi, graşi, dulci, şi câte şi mai câte, cărora le-am pierdut şirul. Celor doi tineri le plac şi experimentele, aşa că nu au ezitat să planteze bumbac (florile sunt o desfătare a ochilor), habanero, au cultivat cartofi lângă hrean. Exceptând tomatele, pentru care a dezvoltat o adevărată pasiune datorită unei doamne pe care a întâlnit-o la un târg, Ancăi îi place în mod deosebit lofantusul, din a cărui infuzie, alături de salvie şi mentă, rezultă în final un ceai divin. Nu lipseşte nici varietatea de pomi: pruni, caişi, meri, peri, doldora de fructe de parcă cineva a stat să le aşeze cu mâna. „Totul se face din tăiere, iar pentru mine, inginer horticultor, este o provocare în fiecare an să depăşesc performanţa precedentă. De aceea avem o producţie atât de bună la pomii fructiferi”, ne explică Silviu. Acesta a adus cu el din ţara Făgăraşului, unde s-a născut şi a trăit până la facultate, un alt tip de mentalitate; cea a unui om care nu admite că „se poate şi aşa”, care nu acceptă scurtăturile doar ca să termine mai repede munca.
Fac ceea ce le place, asta se vede cu ochiul liber, însă au nevoie şi de ajutoare. Deşi mai greu, găsesc şi oameni care nu se feresc de muncă, şi care lucrează împreună cu ei. „Mai greu, dar găsim şi forţă de muncă. Pe om trebuie să-l convingi; de exemplu Giani, omul nostru de bază, vine pe jos de la trei kilometri, eu i-am oferit încredere, seriozitate, el la fel. Sau mai avem o femeie care are copiii la facultate, la liceu, vine şi munceşte cu noi, iar noi o ajutăm să le ofere copiilor o educaţie. E «win-win», câştig pe câştig. Soţul ei este plecat în Germania, lucrează pe rupte şi câştigă nişte bani pe care i-ar fi făcut şi în ţară, şi ar fi fost şi alături de familie. Până la urmă cine vrea să muncească munceşte”, concluzionează Silviu. Cei doi învaţă multe de la alţi producători cu care intră în contact la târguri sau alte diferite acţiuni care promovează ţăranul român.
Ce le lipseşte tinerilor care, deşi fac o facultate, pleacă în străinătate şi, de multe ori, nu lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit? „Lipsesc practica şi interesul, curiozitatea. Eu am lucrat foarte mult cu studenţi veniţi cu Erasmus, m-am implicat, am fost dornic să învăţ, să mă implic. Sunt unii care doar vânează note, unii sunt făcuţi să stea la birou, puţini cei cărora le place să pună mâna. De cealaltă parte, unii profesori nu stimulează suficient studenţii, nu le stârneşte interesul. Şi astfel, unora dintre tineri, deşi au pământ, au un solar, le este frică să înceapă, nu ştiu ce să facă deşi au terminat studii de specialitate, agricultură, horticultură etc. Le este frică să nu dea greş. Păi tocmai asta e, poţi să greşeşti, aşa înveţi. Azi greşeşti, mâine greşeşti, dar poimâine vei face bine”, spune cu maturitate Silviu. Deşi reclamă birocraţia şi faptul că ţăranul şi micul producător în general nu prea sunt susţinuţi, cei doi nu fac nici un pas înapoi.
Viitorul, tot la Bogdăniţa
Şi-au împărţit responsabilităţile în mica fermă, şi cu mult entuziasm îşi fac planuri, îşi fixează obiective. „Unul dintre obiective este să dezvoltăm zona”, spun, completându-se unul pe altul, cei doi tineri, iar primul pas este un proiect pe măsura 6.3. Dacă se dezvoltă ei, vor avea nevoie de mai multe ajutoare, ceea ce se traduce prin locuri de muncă pentru săteni. „Într-o primă fază am aplicat cu un plan de afaceri pe măsura 6.3 şi vom moderniza, astfel, cele două solarii, vom construi şi o răsadniţă. Într-o primă etapă vom primi 11.000 de euro, apoi o altă tranşă de 4.000 de euro, cu care intenţionăm să facem un site, un magazin online. Pe lângă promovare, e mai uşor şi cu centralizarea comenzilor”, explică Anca.
Un beci vechi, din curte, îl vor transforma într-o ciupercărie, completează Silviu, iar coasta de pământ din stânga casei este deja, în mintea Ancăi, colorată în mov şi miroase a lavandă. Vor primi studenţi în practică, cu copiii din sat vor face ateliere diverse, în special în perioada „Şcoala altfel”, îi vor îndruma să recicleze, să protejeze natura, iar prin puterea exemplului le vor oferi o doză de curaj.
