Domnul Trandafir nu a murit, e online

Fiecare generaţie îşi are modelele, mentorii sau „idolii“ săi. Spuneţi-le cum vreţi. Cert este că aceste tipologii au existat dintotdeauna, fie că ne referim la cele expuse publicului, fie la marii anonimi care, de multe ori, au influenţat în formarea lor spirituală, umană şi chiar intelectuală marile personalităţi ale cinematografiei, televiziunii, literaturii etc. Puterea de convingere şi talentul acestor oameni de primă linie contează în stabilirea indicilor de calitate, atunci când ne referim la o societate sau alta. Sigur că există şi pseudo-personalităţi, care devin puncte de reper, cu toate că, de multe ori, sunt contraexemplul celor de mai sus. Astăzi este la modă să discuţi oriunde şi cu oricine cât de nocivă este influenţa acestor figuri ajunse vedete peste noapte şi cât de lipsiţi de rafinament şi profunzime pot fi unii oameni ai zilelor noastre. Pesimiştii spun că trăim într-o lume de consum, în care mahalaua este o mare generatoare de asemenea nulităţi, modele pentru unii. Surprinzător, cei care condamnă şi sesizează aceste anomalii sunt din ce în ce mai puţini. La fel ca şi modelele, mentorii sau idolii care ne-au mai rămas.

Când spunem model, ne referim la acea persoană care, prin calităţile sale, poate servi ca exemplu. Mai departe, un «idol» este o fiinţă care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri; mentorul este un educator, îndrumător sau povăţuitor. Astăzi, găsim cu uşurinţă echivalente ale acestor termeni, englezisme în mare parte, simple cuvinte ambalate într-o pronunţie pretenţioasă, pe cât de pompoase, pe atât de lipsite de conţinut. Indiferent de expunere, spaţiu sau timp, exponenţii celor trei categorii au un mare punct comun, acela de a fi responsabili morali faţă de cei care care îi apreciază în mod deosebit. „Criza aceasta de modele cu care ne confruntăm este determinată de schimbul de generaţie, ai cărei reprezentanţi sunt într-o căutare continuă a unui stil propriu, care să-i reprezinte şi cu care să impresioneze pe ceilalţi. Apoi, această tendinţă de a sesiza o dezordine flagrantă este alimentată şi de perioada de tranziţie, care pare să nu se mai sfârşească. Ne confruntăm cu o instabilitate care nu ne este deloc favorabilă, cu «valori» care dispar sau apar peste noapte. Adolescenţii sunt cei mai afectaţi de această criză umanitară, pentru că îşi însuşesc modele efemere, lipsite de consistenţă. Această situaţie este rezultatul dezrădăcinării, al renunţării la tradiţiile şi modelele anterioare. Renunţăm prea uşor la ceea ce ne aparţine, de dragul valorilor occidentale. Din păcate, această posibilitate de a alege, de a căuta, nu face decât să ne cufunde în confuzie şi instabilitate“, este de părere psihologul Cristina Călărăşanu, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti.

A fost odată Nică

Aşa după cum arată rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, părinţii sunt cel dintâi model la care se raportează copilul. În primii cinci ani de viaţă, aceştia au o mare contribuţie în formarea comportamentului celui mic, la fel ca şi persoanele din jurul lui (bunici, fraţi, rude). Mai târziu, aceeaşi părinţi, cu gândul de a-i vedea oameni printre oameni, dar şi cu speranţa de a se ridica în ochii celorlalţi prin propriile vlăstare, îi aruncă după gratiile copilăriei şi îi fac prizonierii calculatorului, ai internetului, ai jocurilor electronice sau ai programelor televizate. Unde sunt eroii basmelor tradiţionale de altădată, gustul acru-străpeziu al gorgoazelor, inocenţa şi zburdălnicia copilăriei lui Nică?

Repere pentru o viaţă

Cine nu a auzit de domnul Trandafir...?! Ca elevi, cu toţii am fost fascinaţi de imaginea acestuia, a cărei reflexie am regăsit-o, peste ani, în ochii propriilor dascăli. Aceştia au fost martorii activi ai maturizării noastre intelectuale şi spirituale. Îi purtăm în cele mai curate ştergare ale sufletului şi suntem conştienţi că dacă nu ar fi existat, astăzi am fi fost mai săraci. Şi asta pentru că aceşti oameni au oferit, dincolo de cunoştinţe şi informaţii necesare în viitor, atenţie şi răbdare pentru a descoperi omul din mine, din tine sau din oricare altul, cu defecte şi calităţi, cu momente de glorie sau de înfrângere.

„Pentru un tânăr aflat la început de carieră, sfaturile mentorilor săi sunt foarte importante, decisive de cele mai multe ori. Experienţa profesională şi de viaţă a acestora, împărtăşită, îi ajută pe învăţăcei să nu facă greşeli şi să nu le repete pe cele ale dascălilor săi. Eu am avut un mare noroc să am alături de mine astfel de oameni, mare noroc“, spune Mihaela Trandafir, consilier financiar.

Dumitru Manea, student, crede că „un bun dascăl este acela căruia îi face plăcere să dialogheze cu tineri curioşi, dornici de perfecţionare, care acceptă să împărtăşească din experienţa lor şi să se bucure atunci când cei mai buni discipoli îl depăşesc. Să meargă pe principiul că «omul cât trăieşte învaţă» şi să fie suficient de înţelept încât să accepte să înveţe de la elevul său, să recunoască atunci când nu este capabil să răspundă la o întrebare venită din partea acestuia, sugerându-i altă sursă, fără a-l abandona“.

Un om care este recunoscut, sau se vrea a fi recunoscut ca mentor, nu poate îndeplini în totalitate cerinţele acestui „rol“, decât dacă se cunoaşte foarte bine pe sine însuşi. Mai sunt şi cazuri în care oameni cu adevărat înzestraţi, foarte buni în meseria pe care o practică nu vor putea fi vreodată călăuzitori, din simplul motiv că sunt prea orgolioşi ori pentru că nu au talent pedagogic.

Călăuzele de lângă noi

Cei care îşi doresc un model, un om care să le fie călăuză, nu trebuie să caute prea departe. „Mărturisesc că nu numai şcoala este locul propice pentru a întâlni un model - el poate fi găsit în persoana unui părinte, a unui bunic înţelept, a unui prieten drag care te susţine necondiţionat o viaţă întreagă, a unui preot duhovnic, ori a unui om simplu, întâlnit întâmplător, într-o situaţie limită din viaţa ta. Sunt întâlniri care te marchează, oameni providenţiali care apar în existenţa ta în momente dintre cele mai grele, în situaţii de criză. Ei găsesc cuvintele cele mai potrivite care să-ţi dea putere, încredere şi speranţă, care te fac să te întorci la propria ta fiinţă, să-ţi (re)descoperi resursele interioare şi să le valorifici pentru a-ţi împlini destinul“, susţine Maria Borţea, inginer.

„De-a lungul timpului, am întâlnit oameni minunaţi cu minţi luminate şi suflete alese. Dintre aceştia, pe câţiva i-am ales drept modele. Nu ştiu de ce gândurile îmi zboară acum în timpurile copilăriei, la învăţătoarea mea dragă, care mi-a fost primul model în viaţă. Trăieşte şi acum. O iubesc şi o respect la fel de mult ca atunci când, în prima bancă fiind, o urmăream cu atenţie maximă. Astăzi, când trec pe lângă casa ei cu cerdac, păşesc cu emoţie şi respect. Este un om care m-a marcat profund“, spune Maria Dragomir, învăţătoare.

Tinerii şi „dumnezeii“ lor

Pesimiştii spun că trăim într-o lume de consum, în care mahalaua este o mare generatoare de asemenea nulităţi, modele pentru unii. Surprinzător, cei care condamnă şi sesizează aceste anomalii sunt din ce în ce mai puţini. Iar unii tineri contribuie nepăsători la această stare de fapt. Din cauza lipsei de cultură, a unei educaţii religioase, cei mai mulţi dintre ei devin victimele sigure ale unei lumi pline de excese, cum este cea a idolilor băgaţi în malaxorul universal al industriei de consum. Fără să îşi dea seama, adolescenţii sunt manipulaţi, pentru că, deşi au sentimentul că alegerea le aparţine, ei pot ajunge să-şi nege propria personalitate. Efectele idolilor, proveniţi mai ales din domeniul muzical, asupra fanilor este unul rapid şi de impact. Tinerii imită comportamentul persoanelor idolatrizate, de la înfăţişare până la gesturi, felul de a vorbi şi de a-şi duce existenţa întreţinută într-o atmosferă de promiscuitate, care se zbat în spasmele toxicomaniei soră cu patima (desfrâul, adulterul, alcoolismul etc). Imitând idolul, se ajunge la o obişnuinţă, la o familiaritate cu păcatul. Obişnuinţa duce la patimă, la crearea unor năravuri contrare moralei creştine şi chiar a bunului simţ.

Un click, un model

Pentru cei care nu au întâlnit în viaţa de toate zilele o persoană care să-i îndrume în profesie, internetul vine cu o soluţie rapidă. Este vorba despre tot soiuri de programe educaţionale, care se bazează pe un schimb conversaţional activ, online, între tineri şi cei mai buni profesionişti români din diverse domenii. Dacă tinerii se remarcă printr-o prezenţă activă, aceştia pot beneficia de stagii de practică sau chiar de slujbe oferite de respectivii profesionişti. Astfel de proiecte au apărut ca urmare a unei strategii care respectă principiile economiei occidentale. Angajatorii autohtoni sunt din ce în ce mai conştienţi că pregătirea temeinică a angajaţilor, dublată de o bună motivaţie şi atitudine pozitivă faţă de profesie, sunt esenţiale pe termen lung. Chiar dacă relaţia este una care se înfiripă în mediul virtual, ea se ghidează după aceleaşi coordonate ale unei legături umane, din viaţa reală. Trebuie să existe încredere, seriozitate şi respect. Efectele pozitive ale unei asemenea relaţii se văd cel mai bine în practică, când între cele două părţi se stabileşte un parteneriat, animat de entuziasmul şi forţa tinereţii, pe de o parte, şi de experienţa, flerul şi pedanteria maturităţii, pe de altă parte.

A fost o Ella, un Vuia, un Lenin...

Fiecare generaţie îşi are modelele, mentorii sau idolii săi. Aceste tipologii au existat dintotdeauna, fie că ne referim la cele expuse publicului, fie la marii anonimi care, de multe ori, au influenţat din umbră în formarea lor spirituală, umană şi chiar intelectuală marile personalităţi ale cinematografiei, televiziunii, literaturii etc.

În funcţie de raportarea unei generaţii la un set de valori sau principii emanate de protipendada societăţii, putem să măsurăm gradul de educaţie, gust şi cultură a indivizilor săi. Puterea de convingere şi talentul acestor oameni de primă linie contează în stabilirea acestor indici de calitate, atunci când ne referim la o societate sau alta.

Cea mai mare mulţumire a celor care modelează talente este să-şi vadă „copiii“ ajunşi pe treapta cea mai de sus a performanţei. Împlinirea este cu atât mai mare cu cât, peste ani şi ani, numele mentorului este pomenit alături de cel al discipolului, devenit, la rândul său, model demn de urmat pentru alţi tineri entuziaşti. Printre aceştia sunt şi personalităţi care au făcut istorie nu numai datorită calităţilor, ci şi spiritului dictatorial prin care s-au impus, cum ar fi Adolf Hitler sau Benito Mussolini.

Un alt model - Ella Fitzgerald, prima doamnă a jazz-ului, cea mai completă cântăreaţă din istoria genului. Vocea ei era o combinaţie perfectă de putere şi eleganţă, fiind renumită pentru pronunţia excelentă. Graţie ajutorului oferit de Chick Webb, mentorul ei, a ajuns sa cânte în clubul Savoy, cea mai luxoasă sală de bal din lume.

Traian Vuia a fost, de asemenea marcat de mentorul său, Coriolan Brediceanu, de a cărui familie a fost foarte ataşat. Cât despre Elvis Presley, regele rock-ului, a fost idolul de necontestat al generaţii întregi. Datorită talentului şi a carierei impresionante, Elvis este apreciat peste tot în lume, chiar dacă au trecut 30 de ani de când artistul a plecat din lumea aceasta.

▲ „Dacă nu ocoleşti pricinile, ajungi negreşit la patimi“

Părintele Teofil Părâian a fost şi este mereu aproape de tineri. Un adevărat model, un om dăruit de Dumnezeu, un neobosit povăţuitor al pelerinilor la Mănăstirea Sâmbata, şi pe drept cuvânt „un om al bucuriei“.

Iată ce spune părintele, într-una din cărţile sale, „Cuvinte către tineri“ (editura Omniscop, Craiova, 1998): „Dacă nu ocoleşti pricinile, ajungi negreşit la patimi. Eu sunt foarte împotriva faptului de a se uita cineva la filme necuviincioase, la televizor, la spurcăciuni pe care şi le bagă în suflet şi pe care, după aceea, nu le mai poate scoate şi care lucrează, care-l excită şi care îi dau stări pe care nu le poate contracara.

Zic eu către un tânăr: «Să te duci de acuma încolo la biserică, duminica». Zice: „Părinte, dacă ziceţi dumneavoastră mă duc, dar dumneavoastră nici nu ştiti ce duc eu în mintea mea când mă duc în biserică, câte spurcăciuni duc eu în minte în biserică». Şi i-am zis: «Cu ele tot du-te la biserică, pentru că, dacă nu te duci la biserică, nu te poate ajuta cineva în afară de biserică. Dacă te duci în biserică faci dovada înaintea lui Dumnezeu şi înaintea ta că te vrei mai bun şi vrei să scapi de rele, dar ca să te scapi de cele de demult trebuie să nu mai adaugi altele în vremea asta. Şi atunci scapi de răutăţi». Aceia care aveţi copii trebuie să vă lăsaţi după copii, nu copiii după voi, la măsura voastră. Se zice că niciodată nu poţi să ceri unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Dacă vrei să mergi cu el, trebuie să-i înţelegi neputinţa lui; nu-i ceri nişte lucruri pe care nici tu nu le-ai făcut când erai copil şi nici nu le-ai putut face“.

▲ „Mama mi-a fost modelul suprem în viaţă“

▲ Am încercat să aflăm de la oamenii de pe stradă ce persoane le-au influenţat viaţa, care este portretul unui om ce poate servi drept model şi, mai ales, cât de mare este nevoia de modele valoroase pentru tinerii de astăzi ▲

Bogdan, 19 ani, elev: Maneliştii au modele manelişti, fotbaliştii şi microbiştii pe Adi Mutu, artiştii pe marii actori, pictori, muzicieni. Ne alegem modele după ceea ce dorim să devenim în viaţă. Dacă eu doresc să ajung cântăreţ de muzică hip-hop, trăiesc zi de zi ascultând melodiile lui „Tu Pac“, Eminem şi alţii. Tocilarii din clasă au ca modele profesorii. Eu nu-mi fac modele şi nici nu mă impresionează nimeni. Dar dacă vreau să ajung cineva într-un domeniu, studiez bine pe cei care sunt buni în acea ocupaţie. Deocamdată nu mă gândesc la asta. Doar îmi trăiesc viaţa şi urmez instinctele interioare, care îmi spun ce să fac, cum să mă îmbrac, ce muzică să ascult. Mai târziu, când voi munci, voi găsi pe cineva de la care să învăţ.

Andreea, 28 de ani, profesor: Mama mi-a fost modelul suprem în viaţă. Am încercat să-i calc pe urme şi să ţin mereu cont de sfaturile ei. Probabil este ceva firesc pentru fete. Am învăţat de la ea să privesc lucrurile cu seriozitate şi cu responsabilitate. Profesional, am un model apropiat. Este şi naşul meu şi, de aceea, îmi este uşor să-l urmez, având şi meserii comune. Nu ştiu în ce măsură o persoană străină poate fi model. În general, oamenii din elita societăţii nu prea pot fi luate ca model. Mai ales o persoană publică, despre care ştii de la televizor. Nu le cunoşti viaţa în totalitate.

Alexandra, 18 ani, elevă: Nu este necesar să ai modele în viaţă. Poţi fi cineva şi fără să copii gesturile, ocupaţiile, comportamentul şi stilul de viaţă al celor din jur. Prefer să fiu originală. Mă ghidez după ceea ce-mi transmite muzica pe care o ascult şi lucrurile pe care le fac pentru a mă simţi cât mai bine. Dacă am modele dintre profesori? Nici pe departe. Nu-mi doresc să le calc pe urme. Mă descurc singură prin ceea ce fac şi gândesc. Cum să-mi fie model cineva care nu înţelege stilul meu de viaţă? Profesorii, şi chiar părinţii, nu ne înţeleg şi ne consideră cauze pierdute. De aceea nu am modele în viaţă. În schimb, fac o selecţie atentă, după gusturile şi nevoile mele, la muzică, artişti, filme, îmbrăcăminte.

Monica, 47 de ani, muncitor la CFR: Când eram la liceu şi învăţam o meserie, nu visam decât cum să fac mai bine acea meserie, cum să-i fiu pe plac maistrului ori profesorului. Erau pentru noi nişte zei. Acum, profesorii, care ar trebui să fie al doilea tip de modele, după familie, sunt luaţi în râs. Nimeni nu doreşte să-şi însuşească valorile promovate de aceştia. De modelul personal nici nu mai vorbim. Acum fetele visează să se mărite cu fotbalişti plini de bani, cu artişti, cu afacerişti. Visează să ajungă prezentatoare de modă sau crainic TV. Cred că e şi vina noastră, a tuturor. Dacă am acorda mai multă atenţie, timp şi chiar bani unor oameni de valoare, cred că ar ieşi la iveală şi adevăratele modele. Oricum, cine doreşte şi caută, găseşte şi modele adevărate. Trebuie un mic efort şi multă voinţă.

Bogdan, 26 de ani, muncitor: Fiecare etapă a vieţii este marcată de anumite modele. Dacă analizez în mod obiectiv trecutul meu, îmi dau seama că, în copilărie, vedeam modele în anumite persoane din jurul meu, în special familia. În adolescenţă, când toţi suntem în criza maturizării, manifestată prin nonconformism, care ne formează ca adevăraţi rebeli, modelele după care mă ghidam în viaţa de zi cu zi erau persoane din aceeaşi categorie, dar mai mari decât mine, mai experimentaţi. În general, elevii mai mici încearcă să copieze năzbâtiile celor mai mari. Puţini sunt copiii care încearcă să calce pe urmele profesorilor, ale personalităţilor prezentate în cărţi, filme sau în presă. Majoritatea oamenilor, în perioada adolescenţei, manifestă o dorinţă nestăpânită, uneori, să facă ceva ieşit din comun, ceva prin care să iasă în evidenţă, luând exemplu în acest sens fraţii mai mari, care deja au trecut de faza în care se „pun în gură“ cu părinţii sau care fug noaptea de acasă la discotecă, care în momentul respectiv se află într-o independenţă faţă de familie sau chiar faţă de şcoală. Până la urmă este vorba de o maturizare. Odată cu înaintarea în vârstă şi cu maturizarea gândirii, lucrurile se schimbă. Modele devin cei de care depindem: şefii, profesorii ori colegii de muncă. Apoi, cea mai mare parte din viaţă ne-o petrecem fără să avem un model. Pur şi simplu ne ghidăm după ceea ce am învăţat. (Ş.M.)