Dorința împlinită a unei doamne veteran de război

Localnicii din Dâlga, judeţul Călăraşi, au avut parte recent de un eveniment emoţionant, petrecut în curtea bisericii din satul lor, care are hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Cu mic, cu mare, au participat la comemorarea a 63 de veterani din cel de-al Doilea Război Mondial, originari din satul lor. Iar cea care i-a mobilizat şi a sponsorizat evenimentul este o bucureşteancă de 90 de ani, la rândul ei veteran de război, dar şi ctitor al bisericii din Dâlga, pe nume Maria Rădescu.

Curând după începerea slujbei dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an, biserica s-a umplut de zeci de elevi de la şcoala din sat, unii dintre ei îmbrăcaţi în frumoase costume populare. Prezenţi deja în biserică, aşezaţi în strane, erau şi doi re­prezentanţi de frunte ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, sosiţi special de la Bucureşti, generalii în rezervă Octavian Leru şi Stelian Dinu. La venire, cei doi invitaţi speciali fuseseră întâm­pi­naţi, ca şi toţi ceilalţi oaspeţi, în mod tradiţional, cu pâine şi sare, oferite de doi copii în costume populare. Ideea acestui ceremonial i-a aparţinut doamnei Maria Rădescu, cea care a dorit şi ca elevii să fie prezenţi la eveniment pentru ca, aşa cum a ţinut să precizeze: „Peste ani şi ani, când aceşti copii vor fi oameni mari, să-şi aducă aminte că veteranii de război din satul lor au fost omagiaţi cu onoruri militare şi coroane de flori şi s-a făcut pentru ei o slujbă de pomenire. Şi poate îşi vor aminti şi de mine”.

Iubirea de oameni, izvor de binefacere

Dintotdeauna cei din Dâlga şi-au dorit o biserică în sat, mai ales bătrânii şi cei suferinzi, cărora le era greu să meargă până la biserica din Satul Nou. Oamenii sunt credincioşi şi păstrători de tradiţii, obişnuiţi să participe la slujbe şi să facă pomeni şi parastase pentru sufletele morţilor. Nevoia lor de a avea biserică în sat îi era bine cunoscută doamnei Maria Rădescu, care, deşi bucureş­teancă, avea la Dâlga o gospodărie pe care ani la rând a îngrijit-o. Viaţa, cu meandrele ei, a făcut ca, în urmă cu 11 ani, doamna Maria să aibă cel mai mare necaz care i se poate întâmpla unei mame - unica sa fiică, Emilia, dar şi soţul acesteia, Octavian, au murit în interval de un an, lăsând-o sin­gură pe lume, la vârsta de 79 de ani. Astfel că dintr-o femeie care gândea că Dumnezeu i-a hărăzit o bătrâneţe liniştită şi fără de griji, s-a trezit, brusc, un om distrus de durere şi singur la bătrâ­neţe.

Dar, ca o ironie a sorţii, această pierdere incomensurabilă în plan sufletesc a venit cu o neaşteptată şi chiar nedorită moştenire, devenind unic succesor al averii rămase de la fiica sa şi de la soţul acesteia.

Învăţată cu un trai modest, de om cinstit, care a muncit toată viaţa, începând încă din copilărie, doamna Maria Rădescu a resimţit această moştenire ca pe o mare grijă ce-i împovăra bătrâneţea şi îi tulbura liniştea în care şi-ar fi dorit să trăiască cu gândul la fiica pierdută. Dar, iubitoare de oameni şi miloasă faţă de suferinţele semenilor săi, a găsit un mod de a folosi banii moşteniţi astfel încât să-i aducă o alinare durerii sale. A început să facă fapte filantropice, fără egal, pentru un om obişnuit, „din popor”, cum îi place să se caracterizeze. Două dintre acestea sunt cu adevărat remarcabile. Mai întâi, după inundaţiile Dunării din 2006, a donat bani sinistraţilor din Chiselet, câte 1.000 lei, pentru fiecare dintre cele 204 familii, pentru ca oamenii să-şi ridice, în prag de iarnă, aco­perişuri la noile case. Apoi a clădit la Dâlga biserica mult dorită de localnici.

Admirabilul sacrificiu de sine

Foarte bolnavă, suferindă de inimă şi cu probleme grave de circulaţie care o fac să nu poată dormi nopţi la rând, doamna Maria a plecat la Dâlga cu aproape o săptămână înainte de ziua de joi, 27 octombrie, pentru a aranja toate lucrurile, astfel încât evenimentul comemorativ să se des­făşoare în cele mai bune condiţii.

Fiind veteran de război, lucru mai rar auzit pentru o femeie, am dorit să aflu povestea vieții sale. Iată ce a povestit: „Eu am fost voluntar pe front, la 18 ani, şi am ajuns până în linia I, în Munţii Tatra. Am văzut cum luptau soldaţii în tranşee şi cum mureau, tineri, iar în locul lor veneau alţii, tot tineri, cu aceeaşi soartă ca şi ei. Dacă nu era sacrificiul suprem al soldatului român, mai aveam noi, astăzi, ţară?”...

Născută în Basarabia, în ora­şul Chilia Nouă, de Buna Vestire în anul 1926, într-o familie de oameni gospodari, Maria Rădescu a fost de mică miloasă faţă de cei sărmani. „De când eram copil, dacă aveam un bănuţ, în loc să-mi cumpăr dulciuri, ca toţi cei de vârsta mea, eu îi dădeam la cer­şetori, la invalizi, care erau foarte mulţi pe la noi. Toată viaţa mea mi-a fost milă de oamenii săr­mani”, spune doamna Rădescu.

După ce a construit biserica din Dâlga, s-a îngrijit să aibă un monument funerar în curtea bisericii, pentru ca oamenii să nu-i uite pe ctitori. Pe partea din faţă a crucii a pus și fotografiile rudelor apropiate lângă a sa, pentru că banii pe care i-a folosit pentru binefaceri la Chiselet şi la Dâlga i-a moştenit de la ei, aşa că îi consi­deră pe toţi şi ctitori ai bisericii. Nu i-a uitat însă nici pe eroii din localitate căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și a trecut pe cruce și numele eroilor din Dâlga. Așa s-a hotărât să-i comemoreze cu onor militar şi să le facă şi un Parastas. Toate, prin propriile eforturi.

O zi de neuitat

Ziua de 27 octombrie 2016 va rămâne de neuitat în amintirea sătenilor din Dâlga. După slujba închinată Cuviosului Dimitrie, părintele Valentin Emil Gâţă a binecuvântat crucea de pe mormântul ctitorilor bisericii şi a eroilor, dar a săvârșit și o slujbă de Pomenire pentru ei. Alături de săteni, la ceremonie a fost prezent şi primarul comunei, Ion Iacomi. Cei doi reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, generalii în rezervă Octavian Leru şi Stelian Dinu, au salutat pe acordurile imnului de stat, prezentând onorul militar. Elevii, cărora li s-a alăturat şi un grup de fete în costum naţional, de la şcoala din comuna Dor Mărunt, au adus coroanele de flori, iar pe catarg s-a înălţat tricolorul. Oamenii au fost emoţionaţi şi sincer încântaţi de acest ceremonial, nemaivăzut la biserica lor.

După ceremonie, toţi cei pre­zenţi au fost invitaţi la o îndes­tulată masă de pomenire, unde s-au depănat amintiri de pe front. Doamna Maria Rădescu, cu insig­na de veteran în piept, şi cei doi generali aflați acum la vârste venerabile şi-au amintit de tinereţea lor, când erau cu toţii, fiecare, la locul lui, în slujba de apărare a patriei, făcându-şi datoria, dacă era nevoie, chiar cu preţul vieţii.

Pe drumul de întoarcere, spre Bucureşti, de-a lungul Autostrăzii Soarelui, cerul senin se atingea de câmpia încă verde într-o tandră contopire, făcându-ne să reflectăm la frumuseţea ţării şi la sufletul credincios şi iubitor de neam al românilor. „Prin această pomenire a eroilor din Dâlga, care au murit pentru România în cel de-al Doilea Război Mondial, mi-am îndeplinit ultima dorinţă”, mi-a mărturisit doamna Maria Rădescu.